„Ori izbim cu pumnul în pieptul furtunii,
ori pierim!”
Avram Iancu
Aud cum plânge-o Doină
dintre brazi,
De
câte ne-ai dat nouă pe pământ
De
la-nceput de lume, până azi,
N-au
fost vrednici, Doamne, nici nu sunt
Românii
mei cu lacrimi pe obraz!
Cuvintele
dintre tăceri mă dor,
Ce
plug amar prin sufletul meu ară!
Ai
pus atâta har în mintea lor
Și-atâtea
bogății aici în Țară,
Dar
toate sunt ca umbra unui nor...
N-am
liniște, nici împăcare n-am
Când
mă gândesc la ei adeseori,
La
toți apostolii acestui neam,
Cei
alungați, târâți prin închisori,
Fără
de care nici eu nu eram....
Slugărnicind
cu jalbele proscrise
Ne-a
plăcut mereu s-avem stăpâni
În
somnul cel de moarte, fără vise,
Iar
pentru vina de a fii români
Ei
poartă încă nume interzise.
........................................................
Te
tot întrebi, române, vrei nu vrei,
„Furtuna”
vremii cine s-o înfrunte?
Izbește
cu nădejde-n ea, ori piei!
Aud
cum plânge-o Doină sus pe Munte,
Tradu-i,
Tu, Doamne, lacrimile ei...
Luni, 26 Ianuarie 2026
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu