Hora Unirii...

 

„Hai să dăm mână cu mână

Cei cu inima română,

Niciodată nu mai fie

De acum până-n vecie

Hora strâmbă a mâniei

Pe pământul României!”

 

Hai să ne unim, române,

În același Dor străbun,

Noi ne ducem, el rămâne

Veșnic pe acest tărâm!

 

Nu auzi duios pe hartă

Glasul inimii cum plânge?

Nimeni să nu mai despartă

Frații de același sânge,

 

Nimenea să nu mai pună

Dezbinare între ei

Cât o fi pe ceruri lună,

Pe pământ miros de tei!

 

Hai, să ne-adunăm cu toții

Într-o singură cunună

Și de-o fi și-n fața morții

Să rămânem împreună

 

Precum duhul din bucate,

De el foamea nu se-atinge,

Unde e Unire-n toate,

Nici dușmanul nu te învinge!

 

Prea ne dușmănim sub soare,

Norul ne apasă greu,

Hai să-ntindem Hora mare

De-aici pân' la Dumnezeu!

 

Hai să ne unim, române,

În același Unic Dor,

Noi ne ducem, el rămâne

Veșnic și biruitor!

 

Hora Unirii nu-i degeaba,

Îi simt și-acum nevoia ei

De la Focșani, până-n Ohaba,

De la Constanța la Carei,

 

Se vrea întinsă ca o lavă

Prin toată Țara românească,

Se prind și îngerii din slavă

În unduirea ei firească!

 

Români, care aveți în piept

O inimă ce încă-i vie,

Să stați nepăsători nu-i drept

Și niciodată n-o să fie!

 

După ce soarele apune

Și întunericul e greu!

Să ne unim! Așa ne spune

Și Cântecul și Dumnezeu!

        * * *

În gânduri, în voință și în glas,

Cei care mai avem în noi durere

Să ne unim, atâți câți am rămas,

Viața, moartea, Patria ne-o cere!

 

Precum copacul ocrotit de ramuri,

Ca literele strânse în cuvânt,

Să ne unim români și alte neamuri

Ce ni le-a dat sorocul pe pământ!

 

Și-așa suntem străini și dezbinați

În rugăciuni, în fapte și-n credință,

Să-ntindem hora păcii în Carpați,

Fără ea nicicând nu-i biruință!

 

La început de lume Dumnezeu

A pus aici atâta armonie!

Unește-te cu tine, neamul meu

Și să rămâi unit în veșnicie!

 

Nicolae Nicoară-Horia