luni, ianuarie 19, 2026

Caut stăpân…


 

„Horia pe-un munte falnic stă călare…”

EMINESCU

 

Neamul meu e tot pe drum,

Ești român? Trage pe dreapta,

Vreau să te-amendez acum,

Vai cât de rotundă-i roata!

 

Mă gândesc mereu la tine,

Între Leagăn și mormânt

„Sunt român!” Nu mi-e rușine

Și port numele tău sfânt!

 

Doamne, cum să nu mă doară?

Lumea-i plină de atei,

HOREA, nu-i bine-n țară

Și nici în afara ei!

 

Timpul parcă e nărod,

Cu vederile de-atunci,

Trupul tău pe eșafod

Răstignit între porunci

 

Și în jur cu-aceeași bardă

Mușcă din dreptate gerul,

Focul pe călăi să-i ardă,

Veșnic să îi mustre Cerul...

Luni, 19 Ianuarie 2026

 

„Slugă mereu, caut stăpân,

Vând doniţi, ciubară, tulnice, heeei!”

O Viaţă şi încă aş vrea să rămân

Acolo în lacrima Moţilor mei.

 

Din palmele lor am băut-o-n pruncie

Lumina amară până la fund,

Mâna mea fulgeră acum când vă scrie

Poemul acesta în care m-ascund.

 

Cât aur şi-argint murmura în izvoare,

La Roşia, Zlatna, la Baia şi-Abrud,

Geamătul roţii lui Horia doare,

Fluierul Iancului când îl aud.

 

„Caut stăpân”, aşa le-a fost dată

Pecetea aceasta s-o poarte mereu,

Ei, cerşetorii din poartă în poartă,

Acolo pe Golgota neamului meu…

                 * * *

Îmi stăruie-n minte, ca o sărbătoare,

Omul acela venit de la țară

Cu opincile lui strălucitoare,

Cu fruntea înaltă și ochii de pară,

Acolo-n palatul pardosit cu covoare...

 

E Rex Horea, omul din Munți,

Cu traista înflorată, plină de plâns,

De lacrimile celor umiliți și mulți,

De toată Istoria nespusă-îndeajuns

Cu durerea din râuri, sfâșiată sub punți!

 

Îmi stăruie-n minte, ca mirosul de crin,

Cel ce nu s-a descălțat de opinci niciodată,

Cu ele-a călcat peste ierburi și spini,

Numai când i-au tras trupul pe roată

Călăii aceia, blestemați și străini-

 

Blestemate fie și acele porunci!

Mă întreb, cum se întreabă destui

Dintre frații mei moți, de pe dealuri și lunci,

Unde sunt îngropate opincile lui,

Unde e îngropat Stăpânul de-atunci?

 

Nicolae Nicoară-Horia

 


La Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia se află tabloul „Horea la Viena”, realizat în anul 1960 de pictorul Avram Mentzel. 

Niciun comentariu: