„Ce plan adânc! ce minte! ce ochi e colo sus!”
Mihai Eminescu (Mureșanu)
Ninge peste Poezie trist,
Vine Ziua lui, a lui să fie?
Eminescu n-a fost un turist,
Nici aici și nici în Veșnicie...
Nu-l alungați cu vorbe de ocară,
Nu dați cu pietre-n amintirea lui,
Cel din urmă Dor cum să nu-l doară?
Eminescu nu-i al vostru, nu-i,
Al celor ce-l „traduc” acum din greu,
Pana lui în veci nu va fii frântă,
Trimis a fost aici de Dumnezeu
Și facă-se în toate Voia Sfântă...
Sâmbătă, 3 Ianuarie 2026
M-am trezit azi-noapte
dintr-un vis
Și acum când scriu îi simt
fiorul,
Se decretase pentru-ntreg
poporul-
Românul EMINESCU interzis
Și pe deasupra l-au făcut
nebun!
Parcă-l vedeam din umbră pe
Pilat,
Și sufletul din mine-i
împilat,
Motivele sunt multe, nu le
spun.
În gânduri mă simțeam ca un
străin,
Și sângera în jurul meu
tăcerea,
Lăsați-mă să plâng, să-mi spăl
durerea
Și cugetul în zorii care
vin...
M-am trezit azi-noapte
dintr-un vis,
Și m-am uitat degrabă în
fereastră,
Luceafărul ardea deasupra
noastră-
Românul EMINESCU interzis?
* * *
Cu Eminescu-n brațe,
ne-dezlegând misterul,
De vrajă-ntotdeauna eu m-am
simțit răpus,
Copil, mi-aduc aminte, priveam
cu sete cerul:
„Ce plan adânc! ce minte! ce
ochi e colo sus!”
Pe Munți și peste dealuri tot
alergând cu norii
Copilule din mine și astăzi
îți petreci
Și-acum la bătrânețe, citind
mă prind fiorii,
Mihai de jos, Eminul va dăinui
în veci!
Câtă lumină, Doamne,
adăpostești sub pleoape!
Lumină din Lumina în care-n
lume ești,
E Anul Nou și Ziua din zi
e-atât de-aproape,
Când Celălalt se naște-n
curând la Ipotești...
Nicolae Nicoară-Horia
EMINESCU-grafică de Mihai
Cătrună


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu