Plânge tulnicul pe grui,
Ca pe-un prunc la piept cuprindu-l,
Sfântă-i, Doamne, jalea lui:
Cine mi-a furat Colindul?
Dintre lacrimi vântul tace,
N-am durerea cum s-o dreg,
Tot mai liniște se face
Peste Satul meu întreg
Și îmi vine-așa deodată,
O tristețe fără leac,
Unde-i larma de-altădată?
Parcă e sfârșit de Veac...
Ruptă-i cumpăna fântânii,
Orb izvorul din pământ,
Unde au plecat bătrânii
Și cei tineri unde sunt?
Tu mă iartă, Doamne sfinte,
Din acest cumplit calvar
Te întreb ca pe-un Părinte,
Se va naște Pruncul iar?
Tot mai rar...
Deseori tristețea vine să-mi cuprindă
Sufletul acesta plin de-atâta zel!
Tot mai rar se-aude zvonul de colindă,
Tot mai rar vorbește lumea despre El!
Cel care se naște, pururea e Unul,
Sub lumina stelei, preamărit de magi,
Oamenii așteaptă să vină Crăciunul,
Să le-aducă Moșul daruri celor dragi...
De alte mizerii gura lor e plină,
Nu mai știu Colindul stăpâniți de-alean,
La iluzii oarbe sufletul se-nchină,
Bâjbâind prin somnul fără de liman
Și dinspre Maria, Mama cea iubită,
Se aude-același freamăt de durere,
Nu ne lăsa, Doamne, duși întru ispită,
Dă-i credinței noastre har și mângâiere!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu