Nu-mi obosește sângele în vine,
Nici trupul meu, asemeni unui râu,
Din neodihna lui de unde vine
Cine să-i pună sufletului frâu?
Când toată ființa mea e-atât de vie!
Ca vestitor al Moților ce sunt
Cât încă Țara asta nu-i pustie
O să îmi strig durerea din cuvânt,
Cum și-a strigat-o celălalt pe roată
Acolo sus, pe Dealul greu de furci,
Poate-mi aude cineva vreodată
Glasul prea durut pe la răscruci.
Cei ce-au venit s-au vrut aici stăpânii,
De peste tot, ca vântul cel turbat,
Te-au răstignit pe cruce toți păgânii
Și-acum i-aud în cuie cum te bat!
Am fost și voi rămâne lângă tine,
Bogată Țară, de noroc săracă,
Nu-mi obosește sângele în vine,
Nici inima nu știe cum să-l tacă...
Nicolae Nicolae-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu