Urmele mele sunt peste tot
Acolo în Munții cu aur sub tâmple,
Să le mai caut azi nu mai pot,
Orice minune de-ar fi să se-ntâmple
Pe copilul din mine nu-l mai cuprinde
Copilăria uitată între izvoare,
Cu dorul prin viață mereu de merinde
Depărtarea de-acasă îl strigă și-l doare!
De nicio plecare nu mi-e mai frică,
În Rugăciune plec doar când mă rog,
În aer, în piatră, în frunza ce pică
Mi-am lăsat urmele, pururi zălog...
Vor fi urme odată și printre stele,
Urme de dragoste uitate sub măr,
Cei care calcă statornici pe ele,
Ajung în cel mai curat adevăr...
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu