Așa e Omul, omul-călătorul
Pe-acest pământ din ziua când se naște
Întotdeauna îl pândește zborul
Dintre Crăciunul colindat și Paște...
Ca frunza verde care se usucă,
Pe care o doinim în viers mereu,
Nu-i nimeni de aici să nu se ducă,
Nu-i nimeni fără bunul Dumnezeu
Și-acei care nu cred în El, odată
O să-și întindă brațele spre El!
Simt că mi-e ființa binecuvântată,
De Zborul dat eu nu mă tem defel.
Sub soarele cel veșnic ori sub stele
Mă simt atât de liber, plin de Duh,
Atunci când scriu cresc aripile mele
Și Clipa mi se umple de văz-duh...
Vineri, 12 Noiembrie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu