duminică, septembrie 28, 2008

P S A L M

Unul, Singur, nedespărţit, Eşti, Doamne, învaţă-ne pre noi ce înseamnă iubirea de-aproapele, ce înseamnă să fim Una şi Demnă Suflare, Aici, sub pânza corturilor Tale Cereşti!
Dă-le ochilor noştri Lumina cea adevărată, a împăcării depline, şi pune, Tată al nostru, pe buzele noastre, pătate de ură, Rugăciunea înaltă a Fiului Tău, Cel Singurul, pe care L-ai trimis în lume “ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă Viaţă veşnică”.
Una este inima noastră, care ne poartă paşii îngânduraţi sub stele!
Ortodoxă, catolică, baptistă, penticostală, de rit vechi sau nou, dezbinarea ne paşte ca pe o turmă pe păşunile veacurilor...
De aceea grăbeşte Timpul Unirii, Doamne, când toţi suntem egali în faţa Ta, cea Unică şi neprefăcută.
Şi strămoşii noştri au crezut în Tine, fiecare numindu-Te pre limba lui în rugăciunile sale.
Dacii te ştiau de Zamolxes, cel mai presus dintre zei.
Sfântul Apostol Andrei, fratele lui Petru, minunatul pescar, a propovăduit şi în Grădina aceasta şi a învăţat norodul din Singura Biblie rămasă neamurilor pe pământ.
De-aceea, Dă-ne nouă, Doamne, Aici şi Acum, împăcarea şi înţelegerea deplină!
Uneşte-ne Gândul sub semnul credinţei celei adevărate şi pune, în sufletele noastre trudite, aceeaşi Duminică din Calendar!

duminică, septembrie 21, 2008

DUMNEZEU pe patul suferinţei?...



Se lucrează de mult la formula Târziului, iar în ultima vreme cu atâta ardoare, încât, după părerea specialiştilor, Dumnezeu ar fi pe patul suferinţei şi gândeşte acum la Testamentul Său, cel mai Nou!

Între Facerea şi des-facerea lumii generatorul de particole munceste din plin...pentru aflarea Creatorului!

DUMNEZEU nu s-a lăsat şi nu se va lăsa niciodată descoperit!

A mai încercat unul cu nume de scară, duşmanul de moarte al celuilalt Scărar, Ioan, umilul rostitor de rugăciuni, dar scara celui dintâi s-a surpat sub greutatea lui şi de atunci, Scaraoschi, nu mai are linişte...

Nu sunt şi nu am fost vreodată un duşman înrăit al ştiinţei, al noului în artă şi în orice!

Acolo unde gândul meu nu priceput muzica, poezia, pictura, aerul, el niciodată nu le-a negat existenţa şi tainele frumuseţii lor.

Oare ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce simt eu, vezi, auzi, simţi şi dumneata aidoma, privitorule?

Căci la urma urmei, privitori suntem aici sub văzduhul acesta...

Dar să spui, cu certitudine, că lucrezi la formula lui Dumnezeu, întrece orice măsură!

Cine ştie, poate şi ei, marţienii, venusienii,... lunaticii, au lucrat atunci la formula aceasta, şi a rămas în urma ei Pustiul.

Vă spun, fără pic de îndoială- Dumnezeu nu este bolnav!

Şi dacă a suferit în decursul Veşniciei Sale, a suferit pentru noi, adamii şi evele acestui pământ, pentru răutatea noastră viscerală, cu care am pitonit pe cruce pe Singurul Său Fiu ce ne-a fost dat nouă, ca oricine crede în El să nu piară...

Ochii Răstignitului şi Înviatului în veci, privesc înlăcrimaţi spre noi, spre neputinţa noastră...

Tatăl nu este bolnav!

Dovezi sunt destule aici pe pământ şi acolo, în Ceruri!



CERTIFICAT,azi 20 sept. 2008

ZIUA CEA MARE

duminică, septembrie 14, 2008

"DE UNDE ESTI TU?..."

14 Septembrie 2008


Nu mai am

Nici hârtie de scris,

Nici cu ce

Să mai

Scriu!

Doamne!

Dacă-i aşa,

Ia-mi Văzul promis-

Mă devoră

Lumina

De

Viu!

De unde Eşti Tu?”

Aşa-L întrebară

Cuvintele

Celui din Pont,

Pe Cel

Sfânt,

De unde sunt eu?

Deşartă-ntrebare-

Pipăiţi-mi răspunsul

Care

Vă sunt...

Nu mai am

Nici hârtie de scris,

Nici cu ce

Să mai

Scriu!

POEMUL,

Acesta,

Jumătate

E Vis,

Jumătate e Viaţă?

Nici nu mai

Ştiu...


CÂNTEC PENTRU IANCU


13/14 sept. 2008


Duh ce mistuie

Gorunii,

IANCULE-Avrămuţ

Al nost',

Încă mă întreabă
Unii

Dacă-n' Adevăr

Ai fost?!

Amiroase a pălincă

Sus

În Apusenii mei-

IANCULE,

Copil de-opincă

Şi de gornic

Şi de zei!

Dacă-mi arde-acum

Pe buze

Numele pe care-l

Spun-

Bate vântul

Toamna-n frunze-

IANCU

Nu a fost

Nebun!...

Nebunia lui fierbinte-

Sfântă Dragoste

De Neam!

Moţii mei, v-aduc aminte-

Fără IANCU

Nu Eram!

Nici acuma nu-nvăţară

Acei care te vor

Scrum?

IANCULE,

Bărbat de Ţară-

Capăt

Şi-nceput de Drum...

vineri, septembrie 12, 2008

VINE TOAMNA...


Vine toamna, vine ca un Rug,

Vine Toamna, vine ca o coasă,

Vara a plecat demult de-acasă

Cine ştie dac-o mai ajung...


Cade vântul obosit pe ape,

Nourii sunt grei de-atâtea ploi,

Vine toamna, iarna e aproape,

Viscoleşte cu amurg în noi...


Vine Toamna mirosind a frică,

În cuvinte s-a făcut târziu,

Nine toamna, frunza asta pică,

Frunza cealaltă, nu mai ştiu...

O, SFINTE AMINTIRI..,

O, SFINTE AMINTIRI...


Eu dinspre Goga vin, dinspre Cotruş,

Eu vin din Ţara celor traşi pe roate,

Eu vin dinspre-amintirea celor duşi

La Dumnezeu să caute dreptate...


Am îndurat şi mai îndur şi-acuma

Tăcere şi blesteme pe pământ,

Că-i prea sărată şi prea tristă huma

Acestui trup puţin în care sunt!


Dar nu mă plâng, să mă audă cine?

Pe viaţa asta nu-s stăpânul eu

Şi dacă am ajuns un oare-cine

Măcar să-i mulţumesc lui Dumnezeu


Că m-a născut măicuţa-ngândurată

Pe prispa unei Doine fără leac,

Aici, pe unde-a rătăcit odată

Iisus cu trupul lui însângerat...

.....................................................


Iertate-mi fie gândurile-aceste'

Curate şi atâta de lumeşti!

O, sfinte amintiri, când totul este

Doar amintirea faptului că Eşti...


miercuri, septembrie 10, 2008

Scrisoare Iancului...


10 Septembrie 1872...


Iancule, iartă-mă că sunt

În Viaţă

Mai bătrân decât tine

Acum!

Am trecut peste Vârsta

Pe care-o avea

Trupul tău,

Umbra lui

Rătăcită pe drum...

Carăle Moţilor tăi

Trec

Tot mai rar,

Tot mai tăcute pe Vale...

Peste fluierul tău,

La Baia de Criş,

Cade brumă,

Cum la Ţebea

Gorunul Lui Horia

Căzu

Sub furtună,

Desculţ...

Iancule, iartă-mă, că sunt

Mai bătrân decât tine

Şi totuşi

Mă simt

Atât de pruncuţ

În faţa durerilor tale,

Divine...


duminică, septembrie 07, 2008

E C O N O M I E...

6 Sept., 2008


Aprinde becu'

Mamă,

Dacă-ţi spun,

Nu sta-

Precum atunci

Sub

Lumânare!”

Dar

Mi se vede

Seara,

Când mă pun

Să mă rog

'Nainte

De

Culcare...”

Nu vezi

Cum întunericul

În toate,

Precum satana,

Stă mereu

La

Pândă?

Aprinde becu'

Mamă,

Că nu costă

Atât

De mult

Lumina lui

Plăpândă...”

joi, septembrie 04, 2008

EMANUIL GOJDU


EMANUIL GOJDU

(9/21 febr.1802- 22 ian./3 febr. 1870)



Mii de pagini s-au scris despre acest mare Om, pagini în care s-au spus lucruri uneori mai putin adevărate. Tendenţioase chiar. Scopul acestor rânduri este de a reda contemporanilor mei Testamentul lui Emanuil Gojdu, adevărul Fundaţiei sale care îi poartă numele.

Emanuil Gojdu era de origine macedoromână, ai cărui strămoşi veniţi din Mescopole, cel mai mare şi bogat oraş al Greciei din întregul imperiu turcesc de atunci (“Urbis Amplisima”), s-au stabilit la Miskolc, de unde o ramură a familiei Gojdu s-a aşezat în părţile Bihorului.

Emanuil, cel de al doilea copil al familiei Gojdu, s-a născut într-o casă de lângă Biserica cu lună din Oradea-Mare, la 9/21 februarie 1802. Aici îşi petrece copilăria, împreună cu cei 5 fraţi ai săi, Dumitru, Ioan, Simion, Vasile şi Gheorghe. Botezul său îl găsim însemnat în matricola botezaţilor din Oradea-Mare la 13 februarie 1802: “ Bot. (ezat) şi cu Mir uns Prunc Manoilă. Tatăl Popovici Tanasie. Mama Ana...”

Tatăl său a fost negustorul Athanasiu Popovici- Gojdu, din Oradea, iar mama sa Ana, provenea dintr-o familie românească, Dimitrie Poynár (Poenar) din Bihor.

Marele avocat din Arad, Ioan Popovici Desseanu, afirma mândrie mai târziu că este rudă cu Gojdu!

După studiile făcute la liceul romano-catolic al călugărilor din Oradea şi Pojon (Bratislava de azi), terminându-le Magna Cum Laudae, începând pe cele universitare juridice la Pojon, pe care le continuă la Budapesta şi Viena.

Obţine diploma de avocat la Budapesta, apoi cea de “norar cambial”, iar în 1824 intră stagiar la biroul avocatului Vitkovics Mihály, avocat şi scriitor sârb. În 1826 debutează cu câteva poezii în limba maghiară în revista “Szépliteratúrai Ajándék.”

Frecventează salonul literar al lui Atanasiu Grabovski, macedoromân, om de mare prestigiu, mecenatul publicaţiilor româneşti- unchiul tânărului student la Drept, Atanasiu Şaguna -, nimeni altul decât viitorul mitropolit al Ardelului Andrei Şaguna.

Aici, în această atmosferă românească şi spirituală, se întâlneau în acea vreme românii macedoneni, stabiliţi în Budapesta, locul prin care au trecut paşii lui Ţichindeal, Damaschin Bojincă, Moise Nicoară, Andrei Mocioni, Teodor Aaron ş.a.

După trei ani de stagiatură, avocatul Emanuil Gojdu îşi deschide propriul său birou de avocatură şi de “notar cambial” în Pesta, devenind în scurt timp cel mai recunoscut şi căutat avocat în ţară şi în străinătate.

Devine proprietarul a 2 mori cu aburi din capitala Ungariei.

În 1832, cu preţul a 30.000 de florini, cumpără casa lui Wilhelm Sebastian de pe strada Király din Pesta, în 1854 construindu-şi un şir întreg de magazine, “Pasajul Gojdu” (Gojdu-udvar).

Casa lui avea mereu porţile deschise pentru toţi românii nevoiaşi, unde aceştia întotdeauna găseau înţelegere şi sprijin.

În vâltorile Revoluţiei de la 1848 intră în politică, redactând, împreună cu alţi fruntaşi români, cele două acte: Înştiinţare către Românii de legea răsăriteană neunită şi Petiţia neamului românesc din Ungaria şi Banat, petiţie care conţinea cele trei puncte esenţiale: 1) autonomia bisericească, 2) constituirea unei comisii comune dintre români şi sârbi pentru delimitarea fundaţiilor şcolare şi bisericeşti, 3) despărţitea şi autonomia şcolilor româneşti în care să funcţioneze învăţători români.

Se stinge din viaţă la 22 ian/3 Februarie 1870 la Budapesta, unde este înmormântat în cimitirul Kerepesi.

Comite Suprem (prefect) al Caraşului, la Lugoj, în 1861, deputat de Tinca-Bihor, în Parlamentul de la Budapesta, (1865), unde a fost un militant activ pentru recunoaşterea drepturilor românilor, membru fondator al ASTREI din Sibiu, întemeiată în 1861, membru al Casei magnaţilor din Budapesta, forul legiuitor suprem al Parlamentului maghiar, jude la Curtea Supremă (Curtea de casaţie a Ungariei), din 1869 şi până la moartea sa, acest Mecena al culturii române, este unul dintre sfintii părinţi ai neamului românesc.

În “Telegraful Român” din 1870, nr. 11, e relatat momentul înmormântării sale: “Ieri (5 febr. 1870, n.n.) la 3 ore după masă furăm martorii celui mai trist act, al înmormântării neobositului bărbat Emanuil Gojdu, care a lăsat prin testament, ce s-a deschis îndată după moartea sa, toată averea de mai multe sute de mii, spre înfiinţarea unei fundaţiuni pentru tineri, preoţi şi învăţători săraci de religiune greco-orientală...

Ceremonialul se împlini prin parohul român din Pesta, asistând încă parohul local sîrbesc şi grecesc... Pe Gojdu mulţi nu numai că l-au cunoscut, ba chiar l-au condamnat, mulţi au aruncat cu pietre asupra sa. Aceştia rămân acum ruşinaţi, şi trebuie să se închine cu pietate naintea faptei sale fără esemplu, naintea primului factor pentru promovarea românismului...”

“Familia”, nr. 4 din 25 ian/3 febr. 1870 anunţa cititorii săi : “ Chiar când eram să punem foaia sub presă primim scirea că Emanuilu Gozsdu, fost comite suprem al prefecturei Caraşiu, mai apoi deputat şi jude la tabla septemvrială, unul din cei mai eminenţi legişti ai Ungariei, a repausat la 3 februarie..., pronuncind cuvintele “naţiunea mea” (“Sărmana mea naţiune românească”, n.n.),- prin testamentul său şi-a făcut un monument nepieritor în inimile Românilor”.

Avocatul Partenie Cosma- fostul său secretar personal din perioada studenţiei- mărturiseşte:”Gojdu trăia simplu şi higienic. El bea numai apă. Era mândru de originea sa de român ortodox...La mese, unde erau şi străini, nainte şi după mâncare, ostentativ îşi făcea cruce...”

La numirea sa de Comite Suprem pentru comitatul Caraşului, la 8 ianuarie 1861 Gojdu vorbea tinerimii române din Pesta:”...Persoana mea nu e decât mijloc, prin care unul dintre drepturile cele mai sfinte ale Românilor se realizează; şi tot meritul meu este că sunt şi am fost totdeauna Român!”

Pilduitoare rămân şi astăzi cuvintele crezului său neclintit din 1862, rostite cu prilejul banchetului oferit la împlinirea vârstei de 6o de ani de tinerimea universitară a Şcolii de Arte şi Meserii de la Pesta, al cărui membru fondator era: ”Ca fiu credincios al Bisericii mele, laud Dumnezeirea, căci m-a creat român; iubirea ce am către naţiunea mea neîncetat mă îmboldeşte a stărui în faptă, ca încă şi după moarte să erump de sub gliile mormântului, spre a putea fi pururea în sânul naţiunii mele”.

Gojdu, neavând descendenţi, bolnav fiind, cu trei luni înainte de moarte, prin Testamentul său din 4 Nov. 1869 de la Budapesta, lăsa imensa lui avere “acelei părţi a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania, care aparţinea la confesiunea orientală ortodoxă” cu scopul precis de a acorda stipendii (burse) studenţilor români dornici de învăţătură şi pentru ajutorarea preoţilor.

Iată ce spuneau martorii săi testamentari: “Atunci zise Gojdu către noi numai atâta, că ar vrea peste o sută de ani să se scoale din mormânt, ca să vadă ce s-a ales din testamentul lui? Apoi adause mai departe: Măi! Eu ca advocat am făcut sute de testamente pentru clienţii mei, dar nu le-a putut ataca nimenea, şi cred că nici testamentul meu nu-l va ataca nimenea!”

După moartea sa, conform Testamentului, la 23 aprilie 1870 a fost aleasă prima reprezentanţă, alcătuită din: mitropolitul Andrei Şaguna, dr. Procopie Ivacicovici, episcopul Aradului (1853-1873), dr. Ioan Popasu, episcopul Caraşului, George Mocioni, Nicolae Ioanovici, Ioan Puşcariu, Dionisie Poynár, Ioan Faur şi Nicolae Ioanovici. Reprezentanţa avea sigiliul şi inscripţia: ”Lăsaţi copiii să vină la mine. Fundaţiunea Goszdu 1870”, urmând să fie aleasă din trei în trei ani.

Fundaţia Gojdu a funcţionat între anii 1870-1917 acordând 4.455 de burse pentru studenţi şi elevi, în valoare de 1.117.292 florini şi 1.481.458 de coroane, burse de care au beneficiat, printre alţii, Victor Babeş, Enea Hodoş, Aurel Lazăr, Eugeniu Marienescu, Lazăr Popovici, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Procopie Givulescu, Ioan Lupaş, Octavian Goga, Petru Groza, Valeriu Branişte, Silviu Dragomir, Constantin Daicoviciu.

După 1918 sediul fundaţiei se mută la Sibiu, acolo unde se află unul din cele două exemplare ale TESTAMENTULUI său, trimis episcopului Andrei Şaguna.



TESTAMENTUL LUI EMANUIL GOJDU


Pentru cazul morţii mele următoarele informaţiuni şi espresiunea dorinţei mele din urmă servească de cinosură jurisdicţiunilor civile, soţiei mele, rudeniilor mele, şi tuturor acelora, pe cari voiesc să-i împărtăşesc din rămasul meu.

Observ mai nainte de toate, că afară de hârtiile de valoare, cari, scrise pe numele meu, se află ori în lada mea, ori pentru contragerea unui împrumut, provăzute prin girul meu, sunt depuse la vreun institut de bani, afară de acestea toată averea mişcătoare care se află ăn locuinţa mea, în casa mea şi în curtea mea de afară; precum sunt mobilele de casă, tot felul de vase, argint, aur, petre scumpe, cai, vite, trăsuri, care, unelte, toate sorţile de stat ori private, cari s-ar afla în lada mea de fer, în fine hârtiile de valoare, care ar fi provăzute cu giră de mâna mea proprie, încă până sunt în viaţă sunt proprietatea soţiei mele Melania născută Dumtsa, de aceea ele nu trebuie să fie luate în conscripţiune.

Dacă între actele mele s-ar afla documente privitoare la pretenţiunea mea de patru mii(4000) florini faţă de massa concursuală a lui Ioan Poynár, acele faţă de massa rămasului să se considere de nule, deoarece acea pretenţiune a mea încă mai de mult o am donat copiilor lui Ioan Poynár.

Despre averea mea proprie dispun după cum urmează:

1. Din rămasul meu mai nainte de toate să se asigure douăsprzece mii(12.000) florini v.a. pe seama copiilor Iuliei Mandrino măritată Petru Margaritovici, a fiicei după sora primei mele soţii Anastasia Pometa, din interesele acestei sume să se dea lui Michael Mandrino, până la moartea lui, anual trei sute şaizeci (360) fl. v.a. În rate treilunare, celelalte interese să se pună în cassa de păstare din Pesta, spre a se înmulţi cei douăsprezece mii florini testaţi sub punctul acesta, şi să se capitalizeze până atunci, până când din copiii Iuliei Mandrino va ajunge careva etatea legală (majorenitatea); dacă într-aceea s-ar întâmpla să moară Michail Mandrino, atunci toate interesele după douăsprezece mii să se pună spre fructificare în cassa de păstrare din Pesta.

Când vreuna din fetele Iuliei Mandrino prin căsătorie, sau fiul ei devenind majoren, vor fi îndreptăţite de a-şi primi proprietatea lor în cale legală şi dacă va mai fi în viaţă Michail Mandrino, atunci pentru asigurarea alimentării lui, din întreg capitalul de douăsprezece mii şi interesele capitalizate în decursul timpului, să se pună la o parte şase mii (6000) fl. v.a.; din aceste şase mii de florini după modalitatea de mai sus să se dea lui Michail Mandrino interesele de şase, toată cealaltă sumă apoi să se împartă în atâtea părţi, câţi copii va avea atunci Iulia Mandrino, şi partea ce vine pe seama celui majoren, să se estragă aceluia în timpul cel mai scurt posibil, însă aşa ca prin erogaţiunea aceasta să nu se ştirbească lăsământul în cazul când în el nu s-ar afla bani gata; partea ce mai rămâne pentru copiii ceilalţi, să nu se înmulţească prin capitalizare, şi acesta să se constituie până la majorenitatea lor, de sine se înţelege, că la împărţire întreg capitalul crescut şi cu capitalizarea intereselor, totdeauna se împarte în atâtea părţi, câţi sunt copiii cari încă nu şi-au primit partea; copilul care vine împărtăşit la urmă primeşte întreaga sumă ce a mai rămas, dimpreună cu toate interesele ei. Dacă însă va muri Michail Mandrino, suma de şase mii (6000) fl. v. a. rezervată, pentru interteţiunea lui, tot după principiile expuse mai sus să se împartă în părţi egale între toţi copiii Iuliei Mandrino, fiindcă acea sumă din capul locului este proprietatea lor. Dacă vreunuia dintre copii, încă în viaţă fiind eu, i-aşi dar partea statorită în punctul acesta, partea aceea e a se computa în slăsământul testat tuturor copiilor Iuliei Mandrino.

2. După moartea mea să se conscrie prin intervenirea executorilor mei testamentari, numiţi mai jos, toată averea mea mobilă, hârtiile mele de valoare, preteţiunile mele asupra lăsământului Mauriciu Ernst, fraţii Vilibald şi Virgil Bogdanoviciu, Laurenţiu Marczibányi, cele asupra lui Aleşiu Fényes, asupra consoţilor Balcz şi Nark, asupra lui Antoniu Rottenbiller şi asupra consorţilor Martin Koszalék, care dacă la moartea mea se vor afla în posesiunea mea, vor forma lăsământul meu; din venitul acelora să se solvească interesele datoriilor mele şi ratele obligate în cassa de păstrare din Pesta, apoi să se repare bunurile mele, încât ar reclama conservarea lor, în fine să se solvească interesele de şase după cele 12.000 fl. testaţi în punctul prim pe seama copiilor Iuliei Mandrino.

3. Soţia mea, născută Melania Dumtsa, după detragerea sarcinilor amintite în punctul al doilea, să aibă întreg venitul curat ce mai rămâne până când va purta numele meu, însă la cazul care abia se poate presupune, când acel venit curat nu ar da anual suma de şase mii (6000) fl., să ia ca interteţiune văduală venitul întreg; la cazul cînd venitul ar trece peste suma de şase mii( 6000) fl. suma ce trece peste şase mii să se folosească spre depurarea datoriilor mele şi a legatului de 12.000 fl. din punctul prim.

4. Dacă iubita mea soţie ar păşi la a doua căsătorie, în loc de interteţiune văduală, să i se solvească din venitul mei şaizeci de mii (60.000) fl. v. a,; în scopul solvirei acestei sume, dacă iubita mea soţie nu ar voi să aştepte până se vor vinde realităţile mele imobile cu preţ convenabil, să se zălogească la vreun institut de credit hârtiile mele de valoare până atunci, până când realităţile se vor putea vinde în mod convenabil; la punctul acesta fac atentă pe iubita mea soţie, şi o rog, asemenea şi pe executorii mei testamentari, să nu se grăbească cu vinderea pământurilor mele de mare extensiune de lângă drumul de fier, căci după a lor favorabilă poziţiune preţul lor la toată întâmplarea va creşte.

La cazul când iubita mea soţie ar muri ca văduva mea, atunci din lăsământul meu poate liberă dispune despre douăzeci şi cinci de mii (25.000) fl.v.a. care sumă rămasul meu e obligat a o solvi după moartea soţiei mele, în sensul testamentului ei, de sine se înţelege că suma aceasta rămâne proprietatea rămasului meu la cazul dacă ea nu ar dispune prin testament,

5. Echivalentul de stat pentru daniile de 12.000 fl. din punctul prim şi 60.000 fl. din punctul al patrulea, să se solvească din massa rămasului meu, ca astfel acele danii să poată fi primite fără nici o prescurtare sau detragere.

6. Astrucarea rămăşiţelor mele pământeşti o încredinţez iubitei mele soţii, însă o rog, ca să o facă cât se poate de simplu şi cu cheltuieli cât se poate de puţine, chemând să funcţioneze numai exclusiv preotul român din Pesta; în loc de cheltuieli zadarnice să împartă între săraci în prima sâmbătă după înmormântara mea o sută (100) fl. v.a.; fie încredinţată iubita mea soţie că luxul costisitor de o oră întru nimica nu va schimba judecata lumii, care asupra fiecărui om numai după moartea lui s-a obişnuit a se spune fără rezervă.

Cu privire la înmormântarea mea mai fac următoarele dispoziţiuni:

a). trupul meu pus provizoriu în un sicriu de aramă să fie aşezat lângă sicriul primei mele soţii în cripta familiei Pometa ridicată de mine;

b). după moartea soţiei mele Melania Dumtsa să se facă o criptă nouă în despărţământul destinat pentru români, şi atunci rămăşiţele mele să fie mutate în cripta cea nouă lângă trupul soţiei mele a doua.


7). Întreagă averea mea, care va rămâne după solvirea datoriilor mele, după solvirea daniilor din punctele 1 şi 4 şi după cheltuielile de înmormântare, care cheltuieli le-am restrâns prin dispoziţiunile din punctul 6, o las în întregul ei acelei părţi a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania, care se ţine de legea răsăriteană ortodoxă. Din lăsământul acesta voiesc să se constituie o fundaţiune permanentă, care va purta numele “Fundaţiunea Gozsdu”; pentru administrarea şi destenaţiunea ei servească ca normă nestrămutabilă următoarele dispoziţiuni:

a). După moartea mea să se inventarieze întreaga mea avere, din aceea să se detragă sarcinile ce vor fi mai rămas, să se solvească, respectiv să se asigure intertenţiunea de văduvă a soţiei mele, (punctul 3) sau suma testată ei (punctul 4), sau în cazul că ar muri ca văduva mea, să i se asigure suma de douăzeci şi cinci de mii (25.000) fl., în sensul punctului 4, în fine pe seama copiilor Iuliei Mandrino să se asigure suma de 12.000 fl. (punctul 1), apoi ce mai rămâne să se predea pe lângă inventarul special, ca eredului universal, reprezentanţei, pe care o voi descrie mai circumstanţial, în cele următoare;

b). dacă reprezentanţa fundaţiunei ar afla mai avantajoasă vinderea averii imobile, aceea pe lângă consensul soţiei mele, chiar şi dacă ea s-ar fi măritat, o pot face executorii testamentului meu şi fără influienţa reprezentanţei fundaţionale, având în vedere observarea mea din punctul 4, ba între împrejurări favorabile vânzarea se poate face din mână liberă şi ocolirea licitaţiunii; dacă în chestiunea aceasta executorii testamentului meu nu ar fi de o opiniune, să decidă opiniunea acelei părţi, la care va sta soţia mea;

c). deoarece prorocesc cel mai strălucit viitor acţiunilor de la prima cassă de păstrare din Pesta, din cari acţiuni am în prezent 54 bucăţi, aceste până când referinţele patriei nu se schimbă spre rău,- de ce să o ferească Dumnezeu- să nu se vândă, şi fiindcă după ele vin interese cu mult peste 6% nici reprezentanta fundaţiei să nu le vândă, ci să le păstreze ca un izvor sigur de venit;

d). pentru administrarea fundaţiunei mele, din naţiunea orientală ortodoxă română împuternicesc următoarea reprezentanţă:

aa). pe mitropolitul sau archiepiscopul oriental ortodox român;

bb). pe toţi episcopii orientali ortodocşi români din Ungaria şi Transilvania;

cc). toţi, atâţi, şi afară de aceştia încă trei bărbaţi laici autoritari, cunoscuţi pentru onorabilitatea lor, şi pentru trezvia lor împreunată cu sentimente de devotaţi români orientali ortodocşi, la a căror alegere să aibă vot decisiv soţia mea, chiar şi dacă s-ar fi măritat, executorii testamentului meu, dacă vor mai fi în viaţă, asemenea rudeniile mele cari poartă numele Poynár de Király-Darócz din comitatul Bihorului; din această familie Poynár, dacă se va afla vreun individ capabil în ea, cel puţin unul să fie ales în reprezentanţă.

e). După ce reprezentanţa aceasta va primi în numele naţiunei orientale ortodoxe române din Ungaria şi Transilvania rămasul fundaţional, şi acela îl va aşeza pe lângă controlul cuviincios în cassa mitropolitană ortodoxă română, să-l depună spre fructificare la locuri sigure şi cu credit solid; până atunci să-l depună sub numele fundaţiunei la cassa de păstrare din Pesta, Oradea mare, Arad, şi Sibiu; două treimi din venitul curat să se capitalizeze în fiecare an şi să se înmulţească cu cametele cametelor, respectiv cu veniturile venitelor, cincizeci(50) de ani de la timpul primirei.

f). Din a treia parte a venitului, respectiv a intereselor, plătindu-se un oficial purtătoriu de socoteli, restul sumei să-l împartă reprezentanţa fundaţională ca stipendii acelor tineri români de religiunea răsăriteană ortodoxă, distinşi prin purtare bună şi prin talente, ai căror părinţi nu sunt în stare cu averea lor proprie să aducă la îndeplinire creşterea şi cultivarea copiilor lor. La locul acesta se stabileşte ca principiu general: ca stipendiile să se facă după cerinţele împrejurărilor locale şi după gradele claselor şcolare, anume: studenţilor în ţări străine sau în Budapesta, respectiv ascultătorilor de ştiinţe mai înalte, să se dea stipendii mai mari decât acelora care studiază în provincie şi respectiv în şcoli inferioare; stipendiile anuale, destinate celor dintâi, să nu fie mai mari de 500 fl. şi mai mici de 300 fl.,-iar pentru cei din urmă să nu fie mai mari ca 300 fl.

g). După expirarea celor 50 de ani menţionaţi la punctul e, cametele capitalizate să se adauge la capital şi cantitatea mărită prin cametele acestora să se privească ca o sumă capitală, şi apoi din venitul acestei sume trei cincimi să se capitalizeze şi cu interesele intereselor lor iară cincizeci de ani, amăsurat computului de “anatocism”.

h). Din cele două cincimi, ce rămân din venitele acestei sume principale- scoţîndu-se afară spesele pentru purtarea socotelilor- să se dea iarăşi stipendii studenţilor distinşi cu calităţile de sub f, însă acum să se extindă stipendierea şi asupra tinerilor cari voiesc a se califica pentru cariera artistică, preoţescă şi învăţătorească.

După ce şi al doilea period de cincizeci de ani va decurge, să se compute la capital interesele capitalizate, şi cantitatea mărită prin cametele acelora să se privească de o nouă sumă capitală, şi după aceea jumătate din venitele sumei acesteia să se capitularizeze, precum s-a arătat sub e şi g, iară cincizeci de ani.

k). Din a doua jumătate a venitului acestei sume, sustrăgând spesele pentru purtarea cheltuielilor, să se ajute după principiile de mai sus mai mulţi tineri studenţi, însă atunci să se remunereze din venit şi preoţi şi învăţători săraci cu însuşiri eminente, şi îmbătrâniţi.

l). După trecerea şi a rândului al treielea de cincizeci de ani, să se adauge la capital cantitatea adunată din camete şi din jumătatea acestor camete capitalizate, şi astfel să se facă o sumă principală stabilă, însă atunci să încete capitalizarea ulterioară.

m). Cu toate acestea din a zecea parte a venitului întregii fundaţiuni, să se facă un fond de rezervă pentru încunjurarea pierderilor posibile de capital sau a confuziunilor ce s-ar putea naşte din nerăspunderea cametelor,- dacă prin separarea zecimii din venitul curat pentru fondul de rezervă, fondul acesta s-ar mări într-atâta, încât să ajungă a cincea parte din suma principală a fundaţiunii, fondul de rezervă să se adauge la fondul principal, şi să se înceapă un nou fond de rezervă pentru scopul de mai sus, tot în acelaşi mod.

n). Venitul întreg din suma principală a fundaţiunei- cu separarea şi economisirea fondului de rezervă să se întrebuinţeze pe lângă sus expusele ajutorări, pentru alte scopuri religioase ale românilor de religiune ortodoxă răsăriteană, după buna chibzuire a majorităţii reprezentanţei, având în vedere prosperitatea şi înflorirea patriei comune, a bisericii răsăritene ortodoxe, şi a naţiunei române.

o). La toate ajutorările ce se dau din această fundaţiune,- pe lângă egala cvalificaţiune- să aibă întâietate Poynárii din Bihor, care se trag din neamul moşului meu după mamă, Dimitrie Poynár, dacă vor rămâne credincioşi religiunei răsăritene ortodoxe.

p). Cunoscând zelul dezinteresat al tuturor membrilor naţiunei române, în privinţa promovării bunei stări a naţiunei sale, sunt convins că toţi membrii reprezentanţei vor lua asupra lor osteneala împreunată cu afacerile şi îngrijirile reprezentanţei fără vreo remunerare materială, simţindu-se remuneraţi prin conştiinţa, că au ajutat şi ei la prelucrarea materiei date de mine spre înflorirea iubitei naţiuni.

q). Până când la naţiunea română se va înfiinţa pe cale constituţională, o adunare naţională, un congres sau un alt organizator autonom, reprezentanţa fundaţiunei dă seamă despre administrarea sa numai publicului mare, astfel că, nealterându-se suprainspecţiunea regimului de stat, socotelile se dau judecăţii publice prin foaia oficială ungurească, prin trei foi române mai răspândite;- iar dacă naţiunea va câştiga o corporaţiune organică autonomă, socotelile se substern aceleia spre aprobare, apoi se prezentează regimului de stat unguresc, şi în modul arătat mai sus, se dau publicităţii,- şi dacă în administrare s-ar comite erori sau fapte în contra dispoziţiunilor acestora sau poate defraudaţiuni, rog şi împuternicesc pe înaltul regim unguresc pentru emandare, în virtutea dreptului său de suprainspecţiune; de altmintrelea eu înţeleg o astfel de inspecţiune guvernială, care va fi normală şi definită prin lege.

r). Reprezentanţa are dreptul exclusiv de a împărţii stipendiile şi ajutoarele la aceia, cari în urma concursurilor publicate în trei foi române, în intervale cuviincioase, şi în înţelesul punctelor f, h, k, n, şi o prin majoritate de voturi se vor recunoaşte mai demni.

s). Dacă cu timpul biserica ortodoxă răsăriteană din patrie s-ar constitui astfel, ca sârbii cu românii răsăriteni să ţină împreună sinoadele bisericeşti, sau dacă în privinţa naţională românii de religiune răsăriteană ar ţinea împreună cu românii greco-catolici, numiţi astfel uniţi, congrese sau alte adunări naţionale permise de lege,- în astfel de adunări mestecate, fundaţiunea mea nicicând sub nici un titlu să nu se poată face obiect de discusiune;- asupra soartei acestei fundaţiuni nu numai votul, dar nici chiar apiniunea sârbului şi a românului unit să nu se asculte.

8). Pentru executarea testamentului meu rog pe iubiţii şi onoraţii mei amici: dd. Michail Széher, Georgiu Ioanoviciu de Duló şi Valea-mare, şi pe George Grabovski de Apahida- de la a căror amiciţie ce mi-au arătat în decursul vieţii, sper şi aştept că ei vor lua sarcina aseasta asupra lor şi vor executa testamentul meu cu conştiiciozitate.

9). La caz când în testamentul meu s-ar ivi astfel de îndoieli, după cari drepturile soţiei mele s-ar vedea a fi în colisiune cu interesele massei ce testez, sau cu drepturile erezilor mei, rog pe executorii testamentului meu şi pe autoritatea competentă, a explica astfel de îndoieli în tot cazul în favorul soţiei mele, pentru că în lumea aceasta numai faţă de soţia mea iubită mă simt dator cu recunoştiinţă, şi de aceea în nici un caz nu aş vrea să o amărăsc.

10). Rog pe executorii testamentului meu, să binevoiască a transpune, respectiv a trimite pe cale oficioasă, copiile autentice ale testamentului acestuia: iubitei mele soţii, nepotului Michail Mandrino, magistratului pestan, rudeniei mele Ioan Poynár sen. locuitor în Oradea mare, Mitropolitului românilor oertodocşi răsăriteni din Ungaria şi Transilvania, Episcopilor români răsăriteni din Arad şi Caransebeş, şi dacă în decursul timpului s-ar mai înfiinţa şi aiurea o episcopie, şi aceleia, şi în fine regimului unguresc din patrie.

Pentru ca dispoziţiunile acestea testamentare sub decursul timpului să nu se dea uitării, dispun ca testamentul acesta să se citească în toţi anii în toate bisericile parohiale române răsăritene, la 9 februarie, căl. vechi, ca în ziua naşterii mele.

Cu aceasta închei ceea ce mai am încă la inimă.

Dumnezeu cu voi, iubită patrie şi naţiune, iubită soţie şi neamuri! Dumnezeu cu voi, iubiţi amici!

S-a făcut în două exemplare asemenea dintre cari unul s-a trimis Păr. Arhiepiscop şi Mitropolit gr.or. Andrei Baron de Şaguna, şi celălalt magistratului liberii r. cetăţi Pesta.(aceste cuvinte dunt şterse.)

Pesta, anul 1869.

Suplimentar declar că, până când economia mea de afară va fi proprietatea massei, locuinţele acelea şi partea din grădină cari le-am folosit cu familia mea, să rămână la dispoziţiunea liberă a soţiei mele.

Pesta, în 4 Novembre, 1869.

(L.S.) Emanuil Gozsdu m. p.


Subscrişii adeverim fidel, că fiind recercaţi prin Ilustratea Sa dl. Jude la suprema curie reg. ung. Emanuil Gozsdu, ne-am înfăţişat cu toţii împreună la dnia sa, care, trupeşte ce e drept bolnăvicios sufleteşte însă în stare deplin sănătoasă, a declarat verbal înaintea noastră documentul acesta de descoperire a propriei sale voinţe din urmă şi l-a subscris în prezenţa noastră a tuturora. Însemnăm că ştergerea a celor trei cuvinte de pe faţa din urmă a documentului acestuia, şirul 27, s-a făcut la dorinţa testatorului.

Ioan Puşcariu, m. p. jude la supr.curie r.u.

Florian Varga, m. p. adv. comun şi cambial

Atanasiu Cimponeriu, m.p. secretar ministerial

Simeon Popovici, m.p. septemvir pensionat

Ioan Aldulean, m. p. jude la suprema curie r.u.

Ca martori receraţi.


Nr. 5814/1870. Acest testament s-a publicat în mod legal în şedinţa judecătoriei a lib. reg. cetăţi Pesta, ţinută în ziua mai jos însemnată. Pesta în 3 Faur 1870.

Ludovig Bogisich, m. p. jude primariu.

Nicolau Györky, m. p. actuariu judecătoresc.


S i b i u, 9 februarie 1899 Traducere de:

Mateiu Voileanu

asesor consistorial



BIBLIOGRAFIE:

- Ioan Lupaş, Emanuil Gojdu. 1802-1870. Originea şi opera sa, în Analele Academiei Române, Memoriile Secţiunii Istorice, seria III, Tom XXII, 1939-1940;

- Maria Berényi, ISTORIA FUNDAŢIEI GOJDU ( A GOZSDU ALAPÍTVÁNY TÖRTÉNETE),

Budapesta- Budapest, 1995;

- Voileanu Matei, Testamentul lui Emanuil Gozsdu, Sibiu, 1899;

- Rev. Familia 1866, Nr 6 şi 1870, Nr. 11;

- Rev. Telegraful Român, 1870.