duminică, septembrie 29, 2013

Făptura de zăpadă...

Duminică, 29 Septembrie 2013

Cine vrea să vină să mă vadă,
Mult nu mai fac umbră pe pământ”,
Cum se topește încet ca o zăpadă
Făptura ei de Mamă în cuvânt!

Iar se înfioară sufletul în mine,
Mă simt ca iarba vara, fân cosit,
Sunt ca un roi învolburat de-albine,
Sunt ca un roi de matcă părăsit...

Mă doare mâna asta care scrie
Acest Poem neterminat din viață,
Cealaltă mână, dinspre dimineață,
A adormit pe fruntea ei târzie...

Cine vrea să vină să mă vadă,
Dar să nu mă întrebe cine sunt”,
Făptura Mamei- fulgul de zăpadă,
Cum se topește, Doamne, în cuvânt!


luni, septembrie 16, 2013

Vai de mânuțele mele...

15/16 Septembrie 2013
Mamei...

Vai de mânuțele mele,
Nu mai pot lucra cu ele
Și degeaba ele vor,
Doamne, ce tăcute dor!

Mâini ce-au frământat odată
Sfânta pâine din covată,
Mâinile mele de-atunci
Legănând cu viață prunci

Și așa mi-e dor de voi
Să mai țesem în război
Tindeie și păretare!
Mâini ca razele de soare,

Crăpate de ploi și vânt,
Mâini de-argint, nu de pământ,
Mâini ca aurul din Munți,
Mâini întotdeauna punți...
........................................

Vai de mânuțele mele,
Cât de-aproape sunt de stele
Și de Unul Dumnezeu
Cât de-aproape sunt și eu!

duminică, septembrie 15, 2013

Știu încă frumusețea ce-i...

Duminică, 15 Septembrie 2013

Știu încă frumusețea ce-i,
Urâtul, Doamne, du-l departe,
Lumina dintre ochii mei
Nu e lumină ce desparte

Ca aerul dintre doi miri,
Ca malurile unei ape,
De versul meu să nu te miri
Când îl recit așa de-aproape!

Ascultă-i sufletul cum geme
De bucurie și de dor
Și de cuvinte nu te teme,
Nu sunt cuvinte care dor!

În pacea lor să te cobori,
Ci lasă-ți grijile sub stele
De dimineață până-n zori
Și te înduminică cu ele.

Știu încă frumusețea ce-i,
Ți-o dau și ție drept arvună,
Tu uită-te în ochii mei,
Lumina lor mereu cunună...

sâmbătă, septembrie 14, 2013

Semnul cel dintâi de punctuație...


14 Septembrie 2013

Ferice de cel care crede în tine,
ferice de cel ce te poartă la sân,
de semnul acesta nu mi-e rușine,
cum nu mi-e rușine că sunt bătrân!

Cât de mult mi-a fost drag din pruncie
când mă rugam și-l făceam pe ascuns!
nu avea voie copchilul să știe
de Adevărul din el nepătruns...

Câtă lumină e în numele sfânt,
cât întuneric și câtă durere!
În semnul acesta de pe pământ
e atâta împăcare și Înviere!

Învățat-am Semnul Crucii de la Mama,
Ca semnul cel dintâi de punctuație-
Oriunde mergi copile, tu ia seama
Ce mult a suferit această nație!

Cu Biblia-i străpunsă de pumnale,
Cu sângele ce-a curs din ea șuvoi
Strămoșii tăi au însemnat o cale
Și de lumina ei să nu te-ndoi!

Ce nobilă, ce trainică putere
Avură ei, sărmani plugari și-oieri
Când se rugau prin tainice unghere
În limba asta, plină de tăceri.

Ce teafără-i și dreaptă rădăcina,
Întreg copacul pare un tumult,
În ochii lor n-a scormonit rugina
De două mii de ani și mai de mult

Și-oriunde-ar fi prin viață să te duci,
Mânat de vreme și purtat de soartă,
Tu nu uita de Semnul Sfintei Cruci,
De Crucea care vindecă și iartă...

luni, septembrie 09, 2013

Lasă-mă să fiu cu tine...

9 Septembrie 2013

Hai, lasă-mă să fiu cu tine
În noaptea asta sub gorun,
Aș vrea s-aud cum moartea vine,
De mult tot am ceva să-i spun!

Dintre noi doi să mă aleagă
Să-i fiu pe veșnicie soț,
Tu să rămâi o viață întreagă
Aici de veghe printre Moți!

Tu, Iancule străbun și frate,
E vremea iar să îți aduni
Oștirile din Munți sfărmate
Și-ntreg Ardealul să-l răzbuni!

Să știe domnii și tâlharii
De ce-ai luptat atunci și lupți,
Se-adună norii la fruntarii
Și de-i furtună, s-o înfrunți!

Ci lasă-mă să fiu cu tine
În noaptea asta sub gorun,
Aș vrea s-aud cum moartea vine,
De mult tot am ceva să-i spun!

Să-ți fie lacrima ne-nfrântă
Din ochiul limpezit de Dor
Și fluierul din ceruri cântă-
Întreg Ardealul nu-i al lor!