duminică, august 28, 2022

Am fost Acasă...

 




Am fost Acasă, casa mea din Dor,

Acolo niciun gând nu mă apasă,

Vă spun cu bucurie tuturor,

Și Casa cealaltă e frumoasă...


Am fost Acasă, ce sublim cuvânt!

Era atâta vară pe coline,

Bu-Nicule, ce fericită sunt!

Și iarăși o să-mi fie dor de tine.


Mi-e sufletul ușor ca o albină

Și Poezia-i plină de nectar,

Toamna în curând o să revină,

Cu ziua ta înscrisă-n calendar...

Duminică, 28 August 2022


Nicolae Nicoară-Horia

luni, august 22, 2022

Mă strâng în brațe Munții...

 






Mă strâng în brațe Munții Apuseni,”

Tu de Iubirea lor să nu te temi,

Eu știu că gelozia-i boală grea,

Dar noi ne-am lepădat demult de ea!


Mă strâng în brațe Munții, cei de-Acasă,

Unde-i Copilăria mea rămasă

Pe Curătura unui Dor prelung,

Ce tânăr e! Nu pot să-l mai ajung...


Cuvântul mi se înalță tot mai sus,

M-or strânge-n brațe Munții din Apus

Când obosit de vreme mă voi duce

Să-mi odihnesc tăcerea sub o cruce.


Acolo, pe cărări de iarbă arsă,

Gândul meu flămând, precum o coasă,

Spre ei tot urcă-n orice dimineață,

Mă strâng în brațe Munții plini de viață...


Nicolae Nicoară-Horia


duminică, august 21, 2022

Ziua Poeziei...

 



Nimeni de pe pământ

nu știe

încă

Ziua nașterii tale-

Poezie!

Pentru mine

fiecare zi începe

cu tine!

Tu ești pretutindeni,

precum aerul

fără de care

zadarnic

e orice cuvânt!

Ce fericit

e poetul

care

te inspiră!

Ce fericit e numele

în care

sunt!


Poetul şi Poezia...


Umilit şi urât îşi iubeşte atât de mult semenii!

Vorbele de ocară, în-josirile lor, devin psalmi în gura poetului.

Orice lucru atins de privirile lui se însufleţeşte.

Suferinţa diamantează aerul, cuvintele.

Se ştie pătruns de Duh.

În vechime el se numea versuint, cel care spune şi scrie versuri!

Adeseori închis în celula vieţii, cerneala era sângele său.

Poezia nu putea fi înlănţuită.

Nici culoarea ei!

Nici cântecul.

Poezia e starea ne-stării, cu bucuria poruncii dintâi:

Să fie Lumină!”

De aceea poetul este invidiat de întunericul din om şi din afara lui!

E arşiţa de pe crucea Celui ce a iubit atât de mult lumea

şi poezia ei:

Mi-e sete!”

Când tace, cântă în cer privighetorile!

Când scrie,

se face linişte în jur.

Cine o face? Niciodată nu ştie...

Liniştea de Duminică.

Învierea ei.

Poezia

e Respiraţia lui Dumnezeu pe pământ!...


Nicolae Nicoară-Horia


vineri, august 19, 2022

ROUA APUSENILOR...

 



Mi-e dor de roua de la Sohodol,

De-o sete sfântă gura mea e arsă!

Mă fură gândul, ce sublim obol,

Spre Apusenii cei rămaşi acasă.


Când sorb din ea lumina cu nesaţ

Aud cum curge-n mine o poveste,

Prin munţii mei cu tulnicul la braţ

Mă văd copchilul moţilor pe creste.


Şi-acolo, într-o peşteră cu nume

Ce mi-a fost dat să-mi fie de mireasă,

Să îmi ascund tăcerile din lume

Şi dorul din poemul ce m-apasă.


E-atâta arşiţă acum când scriu!

Prin tot ce sunt mă susură fiorul-

Aşa mi-a fost şi mie dat să fiu,

Să curg nestăvilit precum izvorul.


Mă duce gândul, cel cu pas domol,

Spre Satul unde m-am născut dintâi,

Mi-e dor de roua de la Sohodol,

Curat ca ea, sufletul meu, rămâi...


Nicolae Nicoară-Horia


joi, august 18, 2022

 




Pleacă vara, de ce pleacă oare?

Aștept să vină toamna, știu că vrea

S-aud aceeași frunză pe cărare

Cum cade obosită-n calea mea...


În Casa de pe Deal, de lemn, curată,

Părinții mei cu bucuria-ntreagă,

Acolo m-au născut întâia dată,

De-aceea toamna mi-e atât de dragă;


Acolo, dinspre seară, lângă miei,

Am scris mirat poemul despre tata

Și mi-a rămas de-atunci în ochii mei

Tot mai înalt și niciodată gata!


Aștept să vină toamna, toamna mea,

Ca pe-o mireasă-n brațe să o strâng,

S-ascult cum cade frunza pe Vâlcea

Și mierlele se mistuie prin crâng...


Nicolae Nicoară-Horia


vineri, august 12, 2022

Ștergătorii de urme...

 




Pe noi nu ne-a adus barza

din altă parte.

Barza este un cuvânt de origine dacă,

precum doina, codrul

și dorul.

Cel ce-a venit pe această țarină,

mi-a întrebat prima dată strămoșul:

de unde ești tu?

Eu sunt d'aci!

A răspuns, legitim și înfiorat,

malul stâng al Râului.

Aici sunt turmele

și ciocârliile

mele,

prin cătunele noastre

umblă veșnicia cu șerparul la brâu

și fierbe mămăliga

pe vatră.

Aici sunt davele

în care ne adăpostim lacrima

din fața năvălitorilor.

De pe altarele de piatră sărată

nu s-a stins niciodată

lumina,

de când a spus Dumnezeu-

să fie”!

Celor ce te-au trimis

așa să le spui:

din moși-strămoși

noi

nu ne-am plecat căciula în fața nimănui!

Pe toți

i-am primit bucuroși

cu urdă

și cu struguri copți...

Prea toleranți fiind,

unii de-atunci

nici n-au mai vrut să plece,

de-au rămas

pe lângă stânile noastre,

încurcându-ne limba, obiceiurile

și credința...


Noi,

de când ne știm

am avut parte de ei,

de ștergătorii

de urme!


Nicolae Nicoară-Horia

marți, august 09, 2022

Oricum, lumea nu o-mpac...

 




Câteodată așa îmi vine

Să-mi pun lacăt și să tac,

Nici nu știu cum e mai bine,

Oricum, lumea nu o-mpac!


Mintea unora e slută

Nu-nțelege rostul meu,

Unii nu mă mai salută,

Că sunt de-a' lui Dumnezeu,


Alții, zgândărindu-mi rana

Vreau să-mi cânte osanale,

Nu sunt prieten cu satana,

Nici să nu îmi iasă-n cale!


Scriu și eu cât se cuvine,

Nici prea mult, nici prea puțin,

Inspirația când vine,

De-adevărul ei mă țin;


Cine vrea să mă înțeleagă,,

Nu blestem și nici nu înjur,

Doamne, dă-le mintea întreagă

Celor ce bârfesc în jur!


Nicolae Nicoară-Horia




vineri, august 05, 2022

Ajunul Schimbării la Față...

 



E vară încă, august, dimineață,

În curând pe Muntele Tabor

Iisus se va schimba din nou la față,

Să creadă în cuvinte cei ce vor!


Priviți cu grijă florile-n grădină,

Ca sfinții, Petru, Iacov și Ioan,

Sufletul lor se umple de lumină,

De dragoste, în fiecare an!


Lăsați deoparte certurile voastre

Și moleșeala somnului din viață,

Pe Munte, sub tăriile albastre,

Iisus se va îndumnezei la față


Și apele vor fi mai reci de-acum,

Iar toamna dinspre păsări mai aproape,

Spre-acolo suie pașii mei pe drum,

Cu rugăciunea murmurând sub pleoape...


În curând se va Schimba la Față...

L-am văzut adeseori prin viață

Trecând pe Bunul meu Învățător,

În curând se va Schimba la Față

Acolo sus, pe Muntele Tabor,


Iar celor care-mi spun că nu Există

Să le ierte bezna din cuvânt

Și-acum când scriu El are Fața tristă

De câtă răutate-i pe pământ!


Sub văl degeaba îi ascundeți chipul

Mânjindu-i strălucirea cu noroi,

Doamne-al nostru, iartă-le tertipul

Și nu-ți întoarce fața de la noi!


Nicolae Nicoară-Horia

joi, august 04, 2022

Cât l-a iubit?

 





Oftează sufletul: „mi-e greu,

Din pulbere la tine vin!”

Cât l-a iubit? N-o judec eu,

Ci dragostei în veci mă-nchin!


Mereu cu gândul înspre ei

Îndrăgostit am fost de Viață,

Miros și-acum a flori de tei

Cuvintele spre dimineață...


Acolo, lângă Dumnezeu,

Ei, Veronica și Emin,

Cât s-au iubit? Nu-i judec eu,

Le fie somnul pururi lin!


De-aceea Ruga mea înaltă,

Spre tine, Doamne o ridic,

Aici și-n lumea cealaltă:

Fără de Dragoste-s nimic!”

4 August 2022


Treceau ţinându-se de mână…

Eminescu-Veronica


Treceau ţinându-se de mână

Ca două aripi într-un zbor,

Ca două zile-n săptămână

Şi îngerul în urma lor...


El îi şoptea un Dor fierbinte,

Ea îl sorbea din ochii lui

Şi liniştea dintre cuvinte

Gemea în bronzul din statui.


Din câte sunt aici sub cer

Dă-mi, dintre toate, un sărut,

Mai multe nici nu ştiu să-ţi cer,

Doar unul singur, cu-mprumut.


Ţi-l dau, dobândă nu aştept,

Eu Rugii tale mă supun-

L-a strâns atunci cu drag la piept

Şi mai departe nu vă spun...


Treceau şi Aerul suspină,

Ea, Veronica şi Emin-

Le fie trecerea deplină

De-acum şi-n veci de veci.

Amin.


Nicolae Nicoară-Horia