duminică, mai 31, 2020

Nu sunt Adam...



Duminică, 31 Mai 2020

Nu sunt Adam, dar scriu și eu
Cuvinte care-mi vin anume,
Mi-a spus odată Dumnezeu,
La toate să le dai un nume!”

Atunci” eu stăpâneam, știu bine.
Pământul care mi-a fost dat,
Adam din mine, ce rușine!
De darul sfânt s-a lepădat;

Azi parcă nici să-ntreb nu pot
Unde-i făptura lui curată?
I s-a schimonosit de tot
Asemănarea de-altădată...

Adeseori aud și-acum
Cu sufletul cuprins de foame,
Bezmetic alergând pe drum,
Din ceruri: „Unde ești, Adame?”

Nicolae Nicoară-Horia





A venit ceasul...



Duminică, 31 Mai 2020
Cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor,
iar ei le-am primit...”
Ev. Ioan 17, 8
Cuvinte duminicale
-Restituiri-

Părinte, a venit ceasul”, așa i-a spus Iisus,
Ridicându-și ochii de ceruri mai presus,
Și ceasul meu, acela, când îmi va fi să fie,
Din Poezia vieții, doar Dumnezeu îl știe!

De când se naște omul și eu și fiecare
Tic-tacul sfânt în suflet de-a pururea îl are,
Nu-i nimeni în măsură, oricât să străduiește,
Să îi cunoască mersul și-atunci când se oprește,

Nu-i nimenea stăpânul aici peste cuvinte,
Purtați-vă cu grijă și cu luare-aminte
Și-auzul să ne fie curat ascultând glasul
Cel mai durut din toate: „Părinte-a venit ceasul!”

Nicolae Nicoară-Horia



sâmbătă, mai 30, 2020

Întrebări nebunești...



30 Mai 2020
Ferește-te de întrebările nebunești,
știind că dau prilej de ceartă”.
2 Timotei 23

Știu că mintea care ne-a fost dată
La fiecare nu este de-ajuns,
Sunt întrebări la care niciodată
Un om prevăzător nu dă răspuns...

Prostia nu-i bolnavă, ea nu zace,
Din Cartea sfântă ce curat ne spune
Cuvântul plin de râvnă și de pace:
Ferește-te de întrebările nebune!”

Sunt indi-vizi ce nu au nicio treabă,
Uitându-se chiorâș în versul meu
Și-acum când scriu un gâgă se întreabă:
Ce-i Poezia? Cine-i Dumnezeu?

Orice-ntrebare fără de temei,
Când vine nu e singură pe cale,
Cel care-ntreabă, nu-i stăpânul ei,
Ci diavolul îi dă mereu târcoale...

Nicolae Nicoară-Horia





vineri, mai 29, 2020

Stau într-o casă...


Vineri, 29 Mai 2020
Aș vrea să am o casă tăcută, mitutică...”
Mihai Eminescu- Din străinătate...
-Restituiri-

Stau într-o casă de pământ bătut,
Într-un palat să stau nu aș fi vrut,
Prin pereți ca fagurii de ceară
Nu trece răutatea din afară;

O casă la început plătită-n rate,
Aici îmi scriu poemele curate
În fiecare dimineață-n zori,
Mi-am crescut copiii, trei feciori!

Mai înainte am avut...noroc
Să viețuiesc o vreme și la bloc,
Dar gălăgia nu o mai suport
Și nu m-aș odihni în el nici mort.

Stau într-o casă, undeva la țară,
Cu ferestrele deschise-afară
Mereu spre viață și înspre lumină,
Mai am o bibliotecă și-o grădină;

Stau într-o casă, după cum v-am zis
De pământ bătut, dar nu învins,
Să locuiți și voi, așa vă îndemn,
Acasa mea de-Acasă e de lemn

Și de-ar fi fost să locuiesc în vilă
Această ființă îmi era umilă,
Aici unde vă scriu, sub umbra deasă,
Atâția împărați mi-au stat la masă!

Nicolae Nicoară-Horia

joi, mai 28, 2020

Nu-i om de pe pământ să nu se înalțe...



Joi, 28 Mai 2020
-Înălțarea Domnului-

Copil fiind mă bucuram plângând
La Sărbătoarea din cuvânt întreagă
Și-ai mei s-au înălțat la cer pe rând,
Mi-a mai rămas în Munți căsuța dragă,

Dar nu sunt singur, singur nu mă știu,
Duhul Sfânt e pururea cu mine,
De fiecare dată când vă scriu
Același „vuiet” îl aud cum vine

Cu „Pace vouă” dinspre Dumnezeu
Și-același chip de înger mi se-arată,
Iar cei care-mi citesc Poemul meu
Se umplu de-o lumină înfiorată,

Lumina care nu mi-a fost străină
Copilul de acum o strânge-n brațe,
Vă spun cu bucuria lui deplină:
Nu-i om de pe pământ să nu se-înalțe...

Prietene ce ești din orice zare
Legat cu Viața încă pe pământ:
Hristos S-a Înălțat! Să-i dai crezare
Acestui Adevăr de-a pururi sfânt!

Mângâietorul...
-Restituiri-

Când vă lovesc furtunile din viață
Și vă seacă din priviri izvorul,
Cu bucuria-n suflet și pe față
Vă fie de-ajutor Mângâietorul

Și-oricâte vorbe grele-or să vă ningă,
Ispitele oriunde vă vor duce,
De el nu poate nimeni să se-atingă,
Precum de Înviatul de pe cruce!

Nu veți fi orfani!” așa le-a spus
Celor dragi cu lacrimi în privire,
Atunci când S-a înălțat la cer Iisus
Din clipa luminată de iubire;

Vă voi trimite un Mângâietor
Ca să rămână pururea cu voi!”
Vă fie dar în toate de-ajutor,
De-acum și până-n viața de apoi...

Și orice om să știe pe pământ
Cu Tatăl și cu Fiul din cerime
De la-nceputul lumii Una Sunt-
Nedespărțită, Unică Treime!

Înălțarea...
Ev. Luca 24, 35-53

Să-mi ascultaţi umilele cuvinte,
Prietenii mei, îndatorat vă cer,
Din Cartea Sfântă să luaţi aminte,
Iisus S-a Înălţat atunci la Cer!

El ne-a lăsat Aici cu „Pace vouă!”
Pe Muntele Măslinilor târziu,
Avea-n privirea Lui atâta rouă-
„Să nu vă tulburaţi!” Sunt Eu, Cel Viu,

Cel umblător prin lumea de păcate
Şi trupul Lui învăluit de nor,
Cu toate aşteptările împăcate
S-a Înălţat din văzul tuturor!

Eu ştiu că n-aveţi Timp să îmi citiţi
Poemul meu în care încă sunt,
Prietenii mei, atâta doar să ştiţi-
Există Înălţare pe pământ!

Nicolae Nicoară-Horia










miercuri, mai 27, 2020

Omule, nu știi ce faci faci?



27 Mai 2020

Nu vă faceți griji degeaba dacă pomul n-are poame,
Cui ce-i pasă când poeții nu au bani și mor de foame?
Prea mulți purtători de grijă numărându-ți anii tăi,
Boala” asta nemiloasă ne-a făcut mai surzi, mai răi!

Stăm închiși ca orbii-n casă, judecați să fie-n veci
Cei ce ne-au trimis durerea printr-un „zbor de lilieci”,
Distanțarea socială”, Doamne, ce nedrept blestem!
Fericirea de o vreme parcă și ea e-un totem...

Ne privim unii pe alții cu o ne-nțeleasă teamă,
La Iubirea cea firească nimeni astăzi nu ne cheamă,
Și din cerurile Sale, spre pământul plin de...vraci
Dumnezeu parcă suspină: Omule, nu știi ce faci!

Nicolae Nicoară-Horia



luni, mai 25, 2020

Scrie-mă...



25 Mai 2020

Scrie-mă! Se-aude cum suspină
Aerul flămând din jurul meu,
Mi se umple gândul de lumină
Și așa se-ntâmplă mai mereu,

Când deodată, la un semn divin
Și-Auzul mi se umple de cuvinte,
Nu mă întreba de unde vin,
Ci lasă-mă să mi te scriu cuminte

De-acum, până la ultimul oftat,
Așa precum te-am scris de-atâtea ori,
De când întreg cuvântul mi-a fost dat
Și parcă simt cum mă cuprind fiori

Ca pe-un zidar ce-și împlinește munca,
Cupola înspre ziuă când ți-o pun-
Scrie-mă! Ce sfântă e porunca
La care cu credință mă supun!

Nicolae Nicoară-Horia

Pictura: Vladimir Volegov

duminică, mai 24, 2020

Buteanu n-a murit de moarte bună...






23 Mai 2020

Să știe toată nația română,
De la bătrân, la cel cu țâța-n gură,
Buteanu n-a murit de moarte bună,
Ci spânzurat de salcie, cu ură!

Acesta-i adevărul ce vi-l spun
Și Munții mei sunt plini de-o sfântă jale,
De la Abrud, la Brad, legat de tun,
Până la Gurahonț, pe Criș la vale...

Să știe, de asemeni, tot dușmanul
Și-acolo, pălmuit la Iosășel
S-a stins plin de durere Ioan Buteanu,
Dar niciodată sufletul din el!

Nicolae Nicoară-Horia


Declarație de avere...



Duminică, 24 Mai 2020

N-am spus eu că Munții sunt ai mei,
Munții plini de patimi și durere?
ANI dragă, tu degeaba vrei,
Nu-i am în...„declarația de-avere!”

Eu știu ce vreau să afle curioșii,
Impozit au plătit pe ei destul
Părinții mei, bunicii și strămoșii,
De-abuzurile vremii sunt sătul!

Și Râul Arieș, așa să știți,
Cu prundul aurit și cu sudoare,
Din inventarul meu să nu-l clintiți,
De la aval și până la izvoare!

Mai am și niște Doine fără leac,
Un Dor înalt ce nu-l mai pot ajunge,
N-am fost și nu mă știu copil sărac
Și lacrimi am destule să pot plânge...

Zadarnică e pohta unor monștri,
Ce tot mai des îi dau ocol târziu,
N-am spus eu că Munții sunt ai noștri

Lăsați prin Testament din tată-n fiu?

Nicolae Nicoară-Horia

Sursa foto: Apuseni

vineri, mai 22, 2020

Curajul...



Vineri, 22 Mai 2020
Cuvântul a biruit lumea!
Tăcerea e mormântul ei...

Vai de Omul fără de curaj!
Aceleași vorbe le aud mereu,
Sufletul și-așa mi l-am pus gaj
Când m-a trimis în lume Dumnezeu!

Cum să-mi fie teamă de ce spun?
Prin Munții de durere fumegând,
Doiniți din fluier vajnic de tribun,
Strămoșii mei nu mi-au tăcut nicicând!

Pe cel ce tace Viața nu îl iartă,
Fie cuvântul pururi lăudat!
Trupul acesta, din pământ și piatră
Să-ndure adevărul i-a fost dat!

Strămoțul meu, ce-a pătimit pe roată
Și-a răbufnit ca fulgerul din nor,
Cine ca el va mai rosti vreodată
Oriunde-n lume: „Mor pentru popor?”

Nicolae Nicoară-Horia


joi, mai 21, 2020

La căpșuni și la bătrâni...



Joi, 21 Mai 2020

Sărmanii mei, prea-oropsiți români,
N-au liniște și loc în vatra lor,
Lucrează „la căpșuni” și „la bătrâni”
Și sufletul, și oasele îi dor!

Și-acolo, cocârjat, sub zări străine,
Dacă-l întrebi pe unul cum se simte?
De bună seamă îți răspunde: bine!
Tu știi că el, înlăcrimatul, minte...

Celor „aleși” degeaba, nu le pasă,
Abia la vot și-aduc de ei aminte,
Câtă tristețe oarbă mă apasă
Și Cerul parcă plânge din cuvinte!

Nici mintea mai poate să-nțeleagă,
Între fruntarii cine să-i adune?
Puținii băștinași fără de vlagă
Așteaptă să se-ntâmple o minune...

Tot mai mulți sunt cei plecați afară,
Purtându-și dorul netradus în gând
Și tu, neputincioasă, Mamă Țară
Înduri, ca o baladă, până când?

Nicolae Nicoară-Horia


miercuri, mai 20, 2020

Despre tristețe nu mai scrie...



19 Mai 2020

Despre tristețe nu mai scrie,
Ajunge câtă-i pe pământ,
Porunca inimii e vie
Și robul inimii eu sunt,

Când fără ea orice poveste
Și orice cântec e-n zadar,
De-apune soarele, pe creste
Răsare dimineață iar;

Lumina lui-ce bucurie!
Când se revarsă peste toți,
Despre-ntuneric nu mai scrie,
Zâmbește-i Vieții dacă poți

Și Dragostea mereu să-ți fie
Oriunde-alăturea pe drum,
Despre tristețe nu mai scrie,
N-ajunge câtă e acum?

Nicolae Nicoară-Horia


Omul modern...


20 Mai 2020

Îmi aduc aminte de „cei doi” sub pomul
Înflorit și încă fără poame-n rai,
Cât de frumos, cât de-animal e omul,
Cât de spurcat adeseori în grai!

De nouă ori dacă îi faci un bine
Și-a zecea oară dacă nu mai poți,
Atunci azvârle cu blesteme-n tine
Pomenindu-i și pe strănepoți...

Mă uit la chipul lui, strâmbat de ură
Și în ochii mirosind a clor,
Nu mai are în cuvânt măsură,
Nu mai are-n suflet niciun Dor!

Parcă-l aud, pe bunul Dumnezeu
Oftând acum din zarea cea albastră:
Unde ești, Adame, Omul meu,
Cel după chipul și asemănarea noastră?

Nicolae Nicoară-Horia


luni, mai 18, 2020

Sună telefonul...



Luni, 18 Mai 2020

Sună telefonul, nimeni nu răspunde
Și așa de-a valma trupurile zac,
Moartea nemiloasă grabnic îi ascunde,
Cum ascund țăranii boabele în sac...

Mă cutremur, Doamne, simt că mă scufund
În această Mare oarbă de cuvinte,
Mișună flămânde hidrele pe prund,
Tu întinde-mi mâna, mâna Ta, Părinte!

Sufletul mă doare, sângerând prin spini,
Tot mai greu mi-e lutul și nu știu să-nnot,
Decât între valuri, pradă la rechini,
Tu mai bine ia-mă de aici, de tot!
........................................................
În întreg poemul nu îl mai pot spune,
Mâna se-nfioară, ca un cântec frânt
Sună telefonul, cât o să mai sune?
Liniștea se-așterne oarbă pe mormânt...

Nicolae Nicoară-Horia


Eu nu scriu...




18 Mai 2020
-Restituiri-

Sunt tot mai multe boli nevindecate,
Bolnavi ce nu vor în cuvânt să creadă,
Eu nu scriu pentru capete plecate
Tot așteptând minuni ca pe o pradă...

Credința mea statornică-e una,
Sub semnul crucii viu peste cuvânt
Am fost și voi rămâne întotdeauna
Aici și până dincolo de vânt.

De voi lăsa în urmă o cărare,
Pe ea nu crește iarbă niciodată
Și-atâta doar am vrut, ca fiecare
Să își cunoască umbra măsurată;

Nu sunt mâhnit pe oameni, nici pe sfinți,
Nu stau în calea roiului de-albine,
Mă tot întreabă unii-cum te simți?
Mă simt în locul meu și-i mult mai bine!

Și-s tot mai multe boli nevindecate
Și tot mai mulți bolnavi închipuiți,
Eu nu scriu pentru capete plecate
Nici pentru cei cu voia lor zdrobiți...

Nicolae Nicoară-Horia



duminică, mai 17, 2020

Învață-mă, Doamne, cum să mă rog...



Duminică, 17 Mai 2020
-Cuvinte duminicale-

Nu cred în flămândul dintre cuțit și pită!
Se ruga unul ca un zălog
Pe care Satan îl ducea în ispită:
Învață-mă, Doamne, cum să mă rog!”

Cuvintele-acestea le aud mereu
De pe buzele celor cuprinși de angoasă,
Ce n-au crezut niciodată că Dumnezeu
La vremea dată îi cheamă Acasă!

Se ruga unul, bolnav prin cetate
Te-am hulit dimpreună cu Singurul Fiu,
Învață-mă, Doamne, știutorul de toate
În ceasul acesta nimic nu mai știu

Și-așa mormăind, ca ursu-n bârlog,
Se ruga omul dintre cuvinte:
Învață-mă, Doamne, cum să mă rog,
Învață-mă, Doamne, să-mi aduc aminte!

Nicolae Nicoară-Horia


Dialog amical...



Duminică, 17 Mai 2020

C
ât ai slăbit! De-atâta vreme
Amice noi nu ne-am văzut!
Nu-ți face griji și nu te teme,
Așa cum sunt eu te salut!

Tu nici măcar în vremea asta
Nu m-ai sunat și nu mă mir
De când a năvălit năpasta,
Să mă întrebi dacă respir?

Tu cum arăți, eu ce să-ți spun?
Mă bucur că ești viu în viață
De când cu apă și săpun
Te-ai subțiat pe mâini, pe față...

De unde vine-această boală?
Ea, întrebarea, mă intrigă
Și simt prin mine o răscoală
Cum fierbe ca o mămăligă!

Să fim dar sănătoși, amice,
Ne-om îngrășa, să ai răbdare
Dar trupul, nu uita, ferice
De cel ce-l duce pe picioare...
Nicolae Nicoară-Horia


sâmbătă, mai 16, 2020

M-am împăcat cu gândul...



16 Mai 2020
„Împacă-te cu tine însuți;
și se vor împăca cu tine cerul și pământul”.
Sf. Isaac Sirul


M-am împăcat cu gândul, împreună
Ne-am pus la pace, altă cale nu-i,
Vrajba dintre noi nu este bună
Și nu e bună-n viața nimănui!

M-am împăcat cu gândul, toată truda
Dușmanilor de-o clipă e-n zadar,
De peste tot îmi dă târcoale Iuda,
Vânzarea lui mi-e scrisă-n calendar...

M-am împăcat cu gândul? Cine știe,
Dacă și-acesta este gândul meu,
Ispita, știu, ea vine din pustie
Și niciodată dinspre Dumnezeu...

Nicolae Nicoară-Horia


vineri, mai 15, 2020

Eu scriu...



Vineri, 15 Mai 2020

Eu scriu și tu aștepți, știu bine,
Cu sufletul arzând pe palme
Poemul meu desculț ce vine
Din zările Iubirii calme;

Eu scriu adeseori cuvinte
Rostite de același glas
Vestit cu mult mai înainte
De-a face pe pământ popas.

Atâta freamăt mă cuprinde!
Privind la chipul tău flămând
Cerneala inimii fierbinte
Se tulbură din când în când...

Eu scriu și Aerul suspină
De drag și dor să îmi citești
Poemul scris dinspre lumină
Cu ochii tăi dumnezeiești!

Nicolae Nicoară-Horia


joi, mai 14, 2020

Ocrotește, Doamne, mâna care scrie...



Joi, 14 Mai 2020

Îmi aduc aminte din Copilărie
Și de-atunci îndemnul pururi îl ascult,
Cel ce nu citește nicio poezie
E purtat prin viață de un suflet mut!

Cu ea împreună omul niciodată
N-a fost și nu este singur sub văzduh
Și din clipa-n care știu că mi-a fost dată
Cerul din cuvinte s-a umplut de duh!

Neclintit mi-e duhul azi din crezământ,
Plin de o Iubire, pururea curată
Și eu, ca oricare, din potirul sfânt
Am primit la vreme împărtășirea dată...

Din Lumină vine orice Poezie,
Din lumina spusă-n ziua cea dintâi,
Ocrotește, Doamne, mâna care-o scrie,
Bucuriei noastre pune-o căpătâi!

Nicolae Nicoară-Horia


miercuri, mai 13, 2020

Iubito, parcă am orbit de-o vreme...



13 Mai 2020

Iubito, parcă am orbit de-o vreme,
Atâtea frumuseți nu le vedem,
La dragostea-mpreună să ne cheme
Și sufletul și brațele se tem...

Am și uitat îmbrățișarea ce-i,
Sărutul nu mai vrea să ne unească
Și totuși temătoare știu că vrei
Cuvântul dintre noi să se-mplinească;

Crede-mă și mie ce dor mi-i!
Să alungăm această clipă cruntă,
E primăvară, tulburați salcâmii
Cu toată floarea-s gata pentru nuntă!

Mă uit în ochii tăi, să nu te miri,
Acolo, încă, e lumina vie,
În noaptea asta vreau să mă inspiri,
Să simți aceeași mână cum te scrie!

Până se face ziuă cu răbdare
Să te compun de sus și până jos,
Poemul meu în sinea lui nu doare
Și nici în sinea omului frumos...

Nicolae Nicoară-Horia

Pictura: Vladimir Volegov

marți, mai 12, 2020

Bătrânii, Biserica și Țara...





12 Mai 2020

Bătrânii, Biserica și Țara,
Trei cuvinte într-un singur gând,
Asupra lor astăzi se varsă ocara
Din hârdăul urii-până când?

Țara, Biserica și Bătrânii,
Nu mai sunt la modă acum,
Ce-i sufletul fără trupul țărânii?
Ce-i călătorul pribeag fără drum?

Biserica, Bătrânii și Țara!
Refrenul acestui Cântec mă doare,
Cine nu le suportă povara
Nu merită să trăiască sub soare!

Nicolae Nicoară-Horia