luni, august 31, 2015

Vă strig, români...


31 August 2015

Urlă-n mine lupii disperării,
Se surpă-n cântec fluierul nebun,
Vă strig, români, din marginile zării,
Somnul cel de moarte nu e bun!

E vremea să vă deșteptați din el,
Orbiți de visul care v-amăgește,
Nu e șovin și nu e nici mișel
Cel ce mai simte încă românește!

În zi de dulce și în zi de post
Cinstiți-vă, așa cum se cuvine,
Trecutul care ne-a fost adăpost
De toate vitregiile străine!

Cinstiți-vă pe cei ce-au stat de veghe
Să nu se stingă flacăra din Dor,
Alții ne vor în lanțuri și în zeghe,
În veci să fie-acestea partea lor!

De-acum și-n toată vremea ce-o să vină,
Câți am rămas, datornici și puțini,
Vă strig, români, cât încă e lumină
Să curățăm Istoria de spini!

Morminte și spini...

Cu șase ani în urmă treceam prin Galșa Română...
Azi, Duminică, 30 August 2015, am revenit aici, cu gândul pios de-a aprinde o lumânare pe mormântului celui dintâi Prefect Român al Aradului- Gheorghe Popa de Teiuș!
Dezamăgirea mea a fost cumplită...
Imaginile de azi vorbesc de la sine; imaginile de atunci, la fel...
Spinii de pe mormântul Marelui Bărbat mi-au intrat adânc în suflet! Mă doare Testamentul lui, uitat de contemporanii mei și nu numai...

MORMINTE ȘI SPINI...
Galşa-Arad,
15 martie 2009, ora 14.30.

Am trecut pe acolo, pe la Galşa română, satul aparţinător comunei Şiria, atestat documentar între anii 1202-1203, acum, la 160 de ani de la Revoluţie! Am trecut să văd mormântul celui dintâi prefect român al Aradului, numit la 8 noiembrie 1864, Gheorghe Popa de Teiuş!
Cât a condus destinele oraşului şi judeţului Arad, Gheorghe Popa de Teiuş a numit peste 40 de notari români în localităţile judeţului(s.a), tineri absolvenţi ai Preparandiei din Arad, urmărind astfel introducerea limbii române în administraţie şi în şcoli.
Anul 1867, cu toate evenimentele sale aduce îndepărtarea acestui mare român din fruntea oraşului şi al judeţului Arad.

La numai 43 de ani, timp în care s-a mistuit ca o flacără, încălzindu-i şi luminându-i pe cei din jur, Gheorghe Popa de Teiuş, gândind şi pe patul suferinţei la emanciparea naţională şi spirituală a românilor, se stingea din viaţă în martie, 1867.
Şi acum, când scriu aceste cuvinte, port în suflet şi nu numai, urmele spinilor străjuind lângă Numele Lui...
În stânga neodihnei sale, tot uitate între spinii nepăsării, stau mormintele părinţilor săi...
Mama sa, era Elena Châlb, din Mâsca, iar tatăl său, Ioan Popa, din Galşa, care îşi pierde viaţa în urma evenimentelor din toamna anului 1849, fiind împuşcat, pentru vina de a fi tras în dungă clopotele bisericii, clopotele bisericii la care slujea ca epitrop, anunţând sătenilor săi şi celor din împrejurimi, primejdia ce se apropia…
Cimitirele, mormintele lor, sunt semnul civilizaţiei noastre, dreptul nostru la eternitate! Ele arată respectul întru amintirea celor care nu mai sunt printre noi, ori, cine ştie...
Gheorghe Popa de Teiuş, Prefectule!
Lacrima ta o duc de aici sub pleoapele mele vinovate de lumină, şi voi mărturisi-o tuturor, tu, care ai lăsat brazde adânci pe ogorul înţelenit al neamului nostru!
Ne-ai lăsat nouă un Testament plătit, de care, vai, nu ne mai aducem aminte!
Prin acest Testament, scris în Arad, la 7 martie 1867, el dispunea ca din cei 6000 de florini v.a. testaţi, 1000 să se dea parohiei din Galşa, ca
“fundaţiune de părăstas… odată pe an la Cuvioasa Parascheva, pentru el şi ceilalţi membrii ai familiei sale, iar mormântul după putinţă să se ţină în curăţenie”.Mi-e ruşine, Doamne, de Clipa aceasta!
Mi-e ruşine şi iarăşi mă simt vinovat! Iartă-mă, nume de stradă din municipiul Arad şi a demnităţii noastre, pe care locuieşte Casa celor peste cincisute de mii de cărţi!
Cineva, poate va auzi cuvintele mele şi vor creşte, până la vară! iar florile peste mormântul trupului tău şi ale celor ce ţi-au dat viaţă, Viaţă pe care ai dăruit-o neamului, tu, cel scoborâtor din Diodorul Albei (Stremţul de azi), aici în Câmpia Aradului, în Galşa românilor de totdeauna!
Aici, lângă poalele unei Cetăţi încărunţite de nepăsare, ar trebui, măcar odată pe an, să ne punem în calendarul sufletului, Testamentul lui lăsat nouă şi Testamentul Celuilalt, din Munţii Apusului- Avram Iancu!

Botezul...


Duminică, 30 August 2015
Annamaria-Silvana

Astăzi mă voi boteza și eu,
Nici prea devreme și nici prea târziu,
Botezul vine de la Dumnezeu,
Din pântecele mamei mele-L știu,

Atunci când se ruga cu glas fierbinte,
Purtând prin lume dulcea ei povară:
Îmi ocrotește pruncul dat, Părinte
Și fă să-mi fie nașterea ușoară!

Slăvită-i clipa care o să vină!
Precum L-a botezat atunci Ioan
Cu dragoste, cu duh și cu lumină
Pe Fiul Lui, acolo în Iordan,

Astăzi mă voi boteza și eu,
Și-așa cum scrie în Scripturi anume,
E-un singur Crez și-un singur Dumnezeu,
Botezul unul singur e în lume...

Sărbătoare...


29 August 2015

Azi e sărbătoare sfântă-n calendar,
Pentru Gică-contra-i pusă în zadar,
El nimic din totul ce îi spun nu crede,
Oare din ce neamuri de atei purcede?

Toată veșnicia, dacă-i beat ori treaz,
Stă cu îndoiala scrisă pe obraz,
Ba, mai mult mă-ntreabă, eu de unde știu
Sfântul din icoană dacă a fost viu?

Dis-de-dimineață a lucrat cu spor
Și așa grăiește plâns într-un picior:
Cât mai sunt în viață, de acum-nainte
Când e sărbătoare stau și eu cuminte!

Clopotul din turlă parcă dintr-odată
Dinspre liturghie a început să bată,
Șchiopătând îl poartă pașii înspre-altar-
Azi e sărbătoare sfântă-n calendar...

Cerneala mea...


28 August 2015
Mereu ai cerneala plină de cuvinte...”
L.B.


Cerneala mea e plină de cuvinte,
Și-așa mi-a fost de când umblam la școală,
Un „murdărici” mereu, mi-aduc aminte
Și mâinile, zadarnic, nu se spală...

Cerneala mea e plină de azur,
Cum e plină-amiaza de lumină
Și-atunci când scriu tot aerul din jur
Se umple de mireasma ei divină.

Ca sângele pe care-l port sub tâmplă,
Ca o taină ce nu poți s-o spui,
Cerneala mea nu-i o cerneală simplă
Și nu e la îndemâna orișicui...

joi, august 27, 2015

Cântecul de-acasă...

Joi, 27 August 2015
Annamariei-Silvana

Știu că nu mă credeți, când ascult
Cum cântă păsările prin grădină,
(Le-am ascultat pe toate mai demult
În altă limbă, rece și străină),

Cântatul lor aici îl înțeleg
Și ele parcă mă-nțeleg pe mine
Și-n cântecul acesta, cald și-ntreg,
Mă simt atât de-acasă și de bine!

Și vrăbiile-n jurul meu fac larmă,
O larmă dulce, dulce ca un vers,
Că nici nu poate gândul să adoarmă
De-atâta bucurie-n univers!

E august încă și e încă vară
În lacrimile mele și-n cuvânt
Și rândunelele din cer coboară,
Iar ciripitul lor e-atât de sfânt!

Un cucurigu de sub pomi se-aude
Și-albinele își văd de treaba lor,
Vă spun, precum Acasă, nu-i niciunde,
Acasa mea din suflet și din dor...



Am nouă luni...


Miercuri, 26 August 2015

Am nouă luni și nu mă țin de glume,
De când Andreea m-a adus pe lume,
E mama mea și mi-e atât de dragă
Că nici nu are vreme să-nțeleagă;

Da, eu sunt bucuria ei din soartă,
Pe brațe toată ziua de mă poartă,
Atunci când vine clipa să mă culce
Îmi spune tot mereu, povară dulce!

Bunicul și cei dragi din jur m-admiră,
Și-ascult cum cântă aerul pe liră,
Am nouă luni deja și toți, știți bine,
Ați fost și voi neumblători ca mine...

Voi învăța să merg și eu odată
Și să cutreier Țara asta toată,
De la Arad și până-n Sohodol
Și-n toate zările să-i dau ocol,

Să mă opresc la Țebea și la Vața,
Să le ascult străbunilor povața,
Nu știu de ce, dar lumea mă răsfață,
Am nouă luni și doar trei dinți în față,

Am nouă luni și poate cine știe
Mult mai mult decât în acte scrie
Și sufletul meu vine dinspre moți,
Din veșnicia celor trași pe roți,

Copilărind întru același Dor,
Abia aștept s-ascult povestea lor,
Când tot ce văd, din vale până-Munte
Îmi sunt atât de dragi și cunoscute...


marți, august 25, 2015

Reverie...


25 August 2015

Mă simt ca în poveștile cu zmei,
Da, mai rămâne vara, nu se duce
Și veșnicia cântă-n ochii mei
Atunci când te privesc, minune dulce!

Ard în lumină strugurii din vii,
Toți pomii din grădina mea tresaltă,
Din care început de lume vii
N-o să știe versul meu vreodată!

Când te-am văzut întâia oară-n prag
Văzduhul s-a umplut de dimineață
Și-atât de cunoscut mi-e chipul drag,
L-am mai văzut de-atâtea ori în viață...

luni, august 24, 2015

Te țin pe brațe...


Luni, 24 August 2015

Te țin pe brațe și nu-mi vine-a crede,
Așa cum ține aerul pământul
Și Dumnezeu din cer acum ne vede,
Mi-e plin de rouă și-adevăr cuvântul!

Tu ești de-acolo îngerul trimis,
Cum e trimisă dimineața-n zori,
Te țin pe brațe, te-am ținut și-n vis
Din așternutul meu de-atâtea ori!

Nici nu mai am cuvinte să pot spune
Ce plini sunt de lumină anii mei,
Mă uit în ochii tăi ca-ntr-o minune,
Și ce Vedere-i dincolo de ei!

Doamne, să-i aduci Acasă...


Duminică, 23 August 2015

M-am visat spre dimineață,
Când lumina-n ceruri cântă,
Că purtam bunic pe brațe
Un odor cu fața sfântă!

Doamne, știu că nu mă minți,
Pe nepoata mea frumoasă
Și pe dragii ei părinți
Să-i aduci în pace-Acasă

Și pe cei ce cred în Tine
Cu icoana Ta în mâini,
Risipiți prin țări străine,
Să-i aduni lângă fântâni,

Până când mai au izvoare
Și-n iubirea lor i-adapă,
Cât vom viețui sub soare
Nu ne lăsa fără apă,

Nu ne lăsa fără pâine,
Cea de fiecare zi,
Nici pe azi fără de mâine,
Pe părinți fără copii!

I-am visat spre dimineață
Și-i Duminică de-acum,
Cu lumina Ta pe față
Azi o să le ies în drum...

Bogatul sărac...


Duminică, 23 August 2015
Ev. Matei 19, 16-26

Mă simt atât de sărac
între bogățiile
mele!
Spune-mi ce bine să fac”
să am veșnicia
sub stele?
Păzește poruncile”
date!
Le-am păzit , Doamne”,
pe toate,
din copilăria mea”
și n-am ieșit niciodată
de sub pavăza
lor!
Vinde averea și dă-o săracilor!”
Și bogatul acela,
scrie în Carte,
s-a întristat
foarte...

Suflet răsfățat...


Sâmbătă, 22 August 2015

Slăvită-i clipa care mi-a fost dată!
Cu sârg eu din pruncie-am învățat
Și n-am uitat în viață niciodată,
Cum să iubesc un suflet răsfățat!

Asemenea mi-a fost, de când îl știu,
Scăldat în lapte dulce și-n lumină,
Dar și mai răsfățat atunci când scriu,
Nici eu, nici el și nimeni nu-i de vină;

Și tu mi-ai spus mirată într-o zi,
Trezindu-mă din somn spre dimineață,
Sufletul tău e plin de poezii
Și-n fiecare noapte mă răsfață...



vineri, august 21, 2015

Cântec dinspre toamnă...


Vineri, 21 August 2015

Iar e gata săptămâna
Și se duce, vrei nu vrei,
Vara-mi face semn cu mâna,
Toamna vine-n urma ei...

Peste dealuri, peste lunci
Trece-o ploaie mocănească,
Umbrele sunt tot mai lungi,
Noaptea a-nceput să crească.

Nucile se coc de-acuma,
Încă nu e vremea lor,
Sus la Munte cade bruma,
Iancu e bolnav de Dor;

Se-nfioară-n vers gorunul,
Pe o prispă de brutar
Singur și flămând străbunul
O s-adoarmă-n Cântec iar;

Toamna m-a născut anume
Maica mea, acolo-n crâng
Și cât voi trăi pe lume
Roadele să i le strâng

Și recolta mi-e bogată,
Eu, sărac, așa cum sunt,
Săptămâna iar se gată
Și e vineri pe pământ...

Supărarea...


20 August 2015

Supărarea nu e bună,
Mai ales fără motiv,
Nici pe soare, nici pe lună,
Nici în cazul vocativ!

Multă lume e cuprinsă
De această boală grea,
Nu se dă ușor învinsă
De cei îndrăgiți de ea...

Când în suflet îți pătrunde
Ca un hoț la drumul mare,
De te-ntreabă, nu-i răspunde,
Mama ei de supărare!

Știu că o să-mi dea dreptate
Cine-i cătrănit pe-aici,
Cea mai dulce decât toate-i
Bosumflarea celor mici!


miercuri, august 19, 2015

Cei ce scriu cuvinte...


19 August 2015

Cei ce scriu cuvinte
Și în vers le pun,
Vreau să ia aminte
Ceea ce le spun:

Scrieți cu iubire,
Poezia-i sfântă,
Ca o mănăstire,
Unde cerul cântă!

Să nu dați năvală
Cu bocancii grei,
Plini de glod și smoală
În lumina ei!

Raza dinspre soare,
Rază e, nu schijă,
Scrieți cu răbdare
Și cu multă grijă;

Verbul să nu doară
Dintre vin și pâine,
Vorba spusă, zboară,
Scrisul- el rămâne...



marți, august 18, 2015

Plouă mărunt...


18 August 2015

Plouă mărunt și nici nu se-aude
Ploaia aceasta, târzie, tăcută,
O simt doar în suflet cum îmi pătrunde,
Tristețea de-acolo de mi-o sărută...

Și-așa vinovată, precum o mireasă,
Cu gândul niciodată gata de nuntă,
Plouă mărunt, ca prin sita de-acasă,
Când cernea mama lumina căruntă...

Pleacă vara asta...


18 August 2015

Pleacă vara asta și nu-mi pare rău
Câtă vreme încă stau în gândul tău
Precum rodul viei așteptând culesul
Și îmi scriu în tihna dimineții versul.

Pleacă vara asta, doamna mea frumoasă
Și ne intră toamna fericită-n casă,
Cu lumina-i sfântă, cu arome dulci,
Ca o hărmălaie lacomă de prunci.

Grâul în hambare e-adunat din spice,
O să cadă bruma, frunza o să pice,
Poezia noastră, în această arcă
Nicio deznădejde nu ne mai încearcă!

Pleacă vara asta, tristă, fără ploi,
Pleacă vara asta, vom pleca și noi,
Dar e-atâta treabă, încă, prin grădină,
Pleacă vara asta, alta o să vină...





Din cugetările bătrânului filosof...


-despre binețe-
17 August 2015

Cinstește-n viață pe cei vii,
Îți spun și-acum la bătrânețe,
În casa omului când vii
Tu nu uita să-i dai binețe!

Din „cercul” unde îți petreci,
Oricâtă grabă-i pe pământ,
Tu nu uita, atunci când pleci,
Să lași în urmă un cuvânt...

Porunca mea care te-ndeamnă,
Eu știu că nu-n zadar o spun
Și păsările dinspre toamnă
Își iau și ele rămas bun...

Între noi...


Duminică, 16 August 2015

Între noi cineva stă la pândă
Și pânda aceea e tot mai flămândă,
Trece-o suflare de vânt peste lume,
Poezia iubirii ne strigă pe nume...

Între noi, două maluri, pline de viață,
Murmură Dragoste de dimineață,
Până spre seară și noaptea la fel,
Nici în somn n-are liniște Râul defel...

Între noi seceta arde-n cuvinte,
Plouă în gânduri cu-aduceri aminte,
Dorul din dor ne doare sub pleoape,
De-atâta departe, de-atâta aproape...



Spiritul de turmă...


Duminică, 16 August 2015

Tristețea-n sufletul meu scurmă,
Degeaba stărui în cuvânt,
Mă lupt cu spiritul de turmă
Precum cu morile de vânt...

Maimuțărim tot ce fac alții
Și repetăm ce alții spun,
Nici Dunărea și nici Carpații,
Nimic ce-i românesc nu-i bun!

Nici noi nu știm de ce anume
Și poate nici nu are rost,
Tot mai roboți suntem pe lume,
Uitând părinții cine-au fost!

Pe tobogan mereu la vale,
Plecăm în hohote de râs,
Să ne oprească nu-i în cale
Nicio tăcere, niciun fâs...

Tristețile în suflet sapă,
Cu setea lor de fântânar,
Când cerul meu e plin de apă,
Lucrarea nu e în zadar...




Ritual...


Sâmbătă, 15 August 2015

Atâtea ritualuri sunt sub stele,
Unele plătite chiar cu bani,
De ziua adormirii maicii mele,
Prietene, nu-mi spune „La mulți ani!”

Ea se-odihnește-acum în somnul sfânt,
În care ne vom duce fiecare,
Până în ziua dată prin cuvânt,
Când va suna cereasca deșteptare;

Nu mi-a plăcut în viață de-obicei
Să împrumut ce sufletul meu n-are,
Tu, dacă poți, în amintirea ei,
În liniște aprinde-o lumânare...


Zilele mele...


Sâmbătă, 15 August 2015

Nu știe nimeni, niciodată,
Zilele mele pe pământ,
Sub steaua care mi-a fost dată
Și eu voi adormi-n cuvânt,

Precum au adormit pe rând
Cei dragi sub zările străbune,
Va fi devreme, sau curând?
Nici îngerul nu-mi poate spune...

Dar pân' atunci îmi sap grădina
Și zilnic mai citesc o carte
Și-ascult psalmodiind lumina,
În care nu există moarte!

Salut cu „bună dimineața!”,
Cu „bună seara”, pe ai mei
Și-mi spăl în poezie fața-
Ce sfânt și tainic obicei!

Nu știe nimeni, niciodată
Zilele mele câte sunt,
Sub steaua care mi-a fost dată
Și eu voi adormi-n cuvânt...

Maica Lui...


Vineri, 14 August 2015

Nicio durere-n lumea asta nu-i
Mai surdă pe pământ și nu-ți dai seama
Decât atunci când îți adoarme mama,
Precum a adormit și Maica Lui!

Purtându-i chipul din icoană sfânt,
Cel dintre toate ce-a primit cununa,
Să ne-amintim de ea întotdeauna,
De Maica Născătoare din cuvânt!

Și-n Ziua Adormirii care vine
Să fim cu toții împrejuru-i strânși,
De lacrima din ochii ei cei plânși
Să nu vă fie-n veci de veci rușine!

Nicio durere-n lumea asta nu-i
Mai oarbă pe pământ decât atunci
Când îți adoarme mama din porunci,
Precum a adormit și Maica Lui...

Dogoarea din cuvinte...


Vineri, 14 August 2015

De-o vreme „cineva” mă tot încearcă,
Suflete-al meu să nu te încovoi,
Stau moleșite gândurile parcă
Și aerul dă-n clocot între noi...

Izvoarele-n fântâni nu mai au glas,
Statuile pe socluri dormitează,
Doar singură, credința mi-a rămas
Și-așa o să-mi rămână-pururi trează!

Se ofilesc și florile-n grădină,
Iar strugurii în via arsă plâng
Și versul, cel nescris, nu se alină
Tot murmură sub umărul meu stâng...

Ca un copil, prea vinovat ce sunt,
Rogu-Te, din slava Ta, Părinte,
Trimite-n grabă ploaia pe pământ,
Să stâmpere dogoarea din cuvinte!


Leacurile de pe pământ...


13 August 2015

Tăcerea se vindecă prin cuvânt,
Precum ploaia prin nori,
Toate leacurile de pe pământ
Sunt în ierburi și-n flori...

Acasă, când eram copil mic,
Stăteam tolănit peste-amiezile lor,
Pe atunci nu sufeream de nimic,
Numai de „boala” din Dor!

Nimeni de ea nu are scăpare,
Doamne, de boala aceasta ciudată,
Cât voi face umbră sub soare,
Să nu mă lecuiești niciodată!

miercuri, august 12, 2015

Ștergătorii de urme...

12 August 2015

Pe noi nu ne-a adus barza
din altă parte.
Barza e un cuvânt de origine dacă,
precum doina, codrul
și dorul.
Cel ce-a venit pe această țarină,
mi-a întrebat prima dată strămoșul:
de unde ești tu?
Eu sunt d'aci!
a răspuns, legitim și înfiorat,
malul stâng al Râului.
Aici sunt turmele
și ciocârliile
mele,
prin cătunele noastre
umblă veșnicia cu șerparul la brâu
și fierbe mămăliga
pe vatră.
Aici sunt davele
în care ne adăpostim lacrima
din fața năvălitorilor.
De pe altarele de piatră sărată
nu s-a stins niciodată
lumina,
de când a spus Dumnezeu-
să fie”!
Celor ce te-au trimis
așa să le spui:
din moși-strămoși
noi
nu ne-am plecat căciula în fața nimănui!
Pe toți
i-am primit bucuroși
cu urdă
și cu struguri copți...
Prea toleranți fiind,
unii de-atunci
nici n-au mai vrut să plece,
de-au rămas
pe lângă stânile noastre,
încurcându-ne limba, obiceiurile
și credința...
Noi,
de când ne știm
am avut parte de ei,
de ștergătorii
de urme!

Ruinele...


11 August 2015

De copil mi-au plăcut ruinele,
de parcă
m-ar fi născut părinții
acolo între ele:
Apoulon, Sarmizegetusa, Dava,
Ziridava,
Potaissa, Callatis,
Drobeta
și așa mai departe...
Întrebarea de-atunci
mă urmărește și acum ca un șarpe:
de ce s-au ruinat oare?”
Azi,
sfânta mirare
din ochii copilăriei mele
s-a sfărâmat în bucăți,
contemporan fiind
cu ruinarea fabricilor,
uzinelor,
combinatelor,
contemporan fiind
cu ruinarea
istoriei
neamului meu...
Ce va pune în locul lor
Dumnezeu?

Plec în concediu...


10 August 2015

Cu ecusonul prins la gât,
Într-un devreme spre târziu,
Mi-a spus un prieten hotărât:
Zbor în concediu, nu mai scriu!

Eu m-am uitat la el anume,
Nu avea pene în aripă
Și-așa plecatului în lume
N-am vrut să îi răspund în pripă.

Chiar dacă-ți iei concediu, fie,
În viața ta, oriunde ești,
La sfânta, dreapta Poezie,
N-ai cum nicicând să-i poruncești...

Oricât ți-e mintea de bogată,
Oricât ți-e minte de săracă,
Tu nu-i poți spune niciodată,
Plec în concediu și tu pleacă!

Bunicule, eu nu te-am cunoscut...


Duminică, 9 August 2015

Bunicule, eu nu te-am cunoscut,
Dar te visez în fiecare noapte
Și-atunci când mă trezesc din așternut
În cerul meu miroase-a mere coapte...

Mi-a spus Andreea, mama și Silvanus
Câte ceva de-un fluier și de-o roată,
Acolo-n Munții cei mai din Apus,
Pe unde cred c-am mai trecut odată...

Cuvintele ce mi le spui mereu,
Curate, precum vinul din pocale,
Mi le trimite bunul Dumnezeu,
Cel ce dă poruncă mâinii tale!

Bunicule, eu nu te-am cunoscut,
Dar vremea noastră e atât de-aproape!
Ai grijă, cum am spus la început,
Să nu-mi strivești lumina între pleoape...

Bunicule, eu nu te-am cunoscut...
Duminică, 9 August 2015

Bunicule, eu nu te-am cunoscut,
Dar te visez în fiecare noapte
Și-atunci când mă trezesc din așternut
În cerul meu miroase-a mere coapte...

Mi-a spus Andreea, mama și Silvanus
Câte ceva de-un fluier și de-o roată,
Acolo-n Munții cei mai din Apus,
Pe unde cred c-am mai trecut odată...

Cuvintele ce mi le spui mereu,
Curate, precum vinul din pocale,
Mi le trimite bunul Dumnezeu,
Cel ce dă poruncă mâinii tale!

Bunicule, eu nu te-am cunoscut,
Dar vremea noastră e atât de-aproape!
Ai grijă, cum am spus la început,
Să nu-mi strivești lumina între pleoape;

Trec zilele, să treacă rând pe rând,
Mi-e dor de ziua de după culise,
E august, vin acasă în curând,
Să mă aștepți cu brațele deschise...






sâmbătă, august 08, 2015

Oricum lumea nu o împac...


8 August 2015

Câteodată așa îmi vine
Să-mi pun lacăt și să tac,
Nici nu știu cum e mai bine,
Oricum lumea nu o împac!

Mintea unora e slută
Nu înțelege rostul meu,
Unii nu mă mai salută,
Că sunt de-a lui Dumnezeu,

Alții, zgândărindu-mi rana
Vreau să-mi cânte osanale,
Nu sunt prieten cu satana,
Nici să nu îmi iasă-n cale!

Scriu și eu cât se cuvine,
Nici prea mult, nici prea puțin,
Inspirația când vine,
De-adevărul ei mă țin;

Cine vrea să mă înțeleagă,,
Nu blestem și nici nu înjur,
Doamne, dă-le mintea întreagă
Celor ce bârfesc în jur!

Ia-mă cu tine...


8 August 2015

Ia-mă cu tine, vară, dacă pleci,
Ori lasă-mă aici, totuna-mi este,
Voi rătăci cu toamna pe poteci
Pân'o să cadă bruma peste creste...

Nu îți promit dacă voi fi cuminte,
Nici nu există hamuri pentru dor,
Acum, când scriu, e aerul fierbinte
Și murmură prin mine un izvor;

Sufletul meu se umple de lumină
Și curge înspre lume de preaplin,
Iar strugurii în via din grădină
De-o vreme parcă au dureri de vin.

Așa te-am cunoscut, mereu frumoasă,
De ți-am iubit amiezile din lut,
Ia-mă cu tine, vară, ori mă lasă,
Mai am atâtea treburi de făcut...

Miroase când vă scriu a Hiroshimă...


Vineri, 7 August 2015

Miroase când vă scriu a Hiroshimă,
Lumina ei mă întunecă și doare,
Cei vinovați de lacrimi și de crimă
Cu sârg lucrează în laboratoare...

Pe mâini, pe față și în suflet poartă
Cenușa celor arși de vii atunci,
Speranța le-a rămas în veci deșartă
Și bucuria schilodită-n prunci!

Vorbindu-ne de-o dragoste deplină,
De armonia sfântă dintre frați,
Voi n-auziți cum plânge prin grădină,
Ea, Maica Domnului dintre Carpați?






Nu toate cuvintele...


6 August 2015, spre seară

Nu toate cuvintele
îmi sunt dezlegate să vi le spun!
Nu toate gândurile
au voie
e să se atingă
de fruntea
mea!
Eu sunt
doar vasul
în care curge lumina,
eu sunt
doar unealta,
lucrătorul în toate-
e altcineva...
Degeaba e rugul aprins,
cuvintele mele
nu ard!