marți, februarie 02, 2016

Așa e visul...


2 Februarie 2016

Să viseze omul din ce vrea,
Cine-mi spune ce și cât e voie?
M-am visat și eu că eram Noe
Și-adunam cuvinte-n arca mea...

Se vestea potopul peste lume
Și-acolo sus pe Muntele din vis
Ca un salvator din cer trimis
Eu le chemam pe toate după nume;

Spune-mi tu cu ce sunt eu de vină
De m-am visat în ochii tăi fierbinți
Și plini de nerostite rugăminți
Cum se jucau cu lacrima-n lumină?

Așa e visul, vine el când vrea,
Te ia pe brațe singur și te duce,
Ce înaltă-i clipa, tainică și dulce,
Când sunt cu tine, Poezia mea!

Nicolae Nicoară-Horia





Cuvintele...


2 Februarie 2016

Sufletul tău miroase-a rozmarin
Și atâta liniște mi-aduce
Că se-aud cuvintele cum vin,
Precum Învierea de pe cruce!

Legământul viu al vieții mele,
Tu le-ai trimis și le trimiți mereu,
Întotdeauna am crezut în ele,
Mai ales atunci când mi-a fost greu!

Mâna mea le scrie cu răbdare
Până se face ziuă între noi
Și-așa cum vin, de dincolo de zare,
Ți le trimit pe toate înapoi...

Nicolae Nicoară-Horia

luni, februarie 01, 2016

Dor de Blaj...




1 Februarie 2016
Prietenului meu, primar al Blajului,
Ioan Șolea, blăjenilor mei.
..
Și iar mi-e dor de Blaj, ce dor nebun!
S-alerg peste Câmpie, până-n zare,
Acolo unde-n tulnicul străbun
Mai arde încă sfânta lui chemare...

Și-așa, precum am fost întâia dată,
S-ascult sub gânduri tropotul de cai
Cum luminează versul meu deodată-,
Moții mei, „no gata și no hai!”

Să mă-ntâlnesc degrabă cu Emin
La scăldat în cerul din Târnavă,
La Crucea Iancului să mă închin
Pe Dealul Hulii, plin de-atâta slavă!

Să dorm o noapte întreagă lângă tei
Și floarea lui să-mi picure în sânge,
Mi-e Dor de Blaj și de blăjenii ei
Ca pâinii pentru jertfă când se frânge...

Nicolae Nicoară-Horia




Hai să-nvățăm...


1 Februarie 2016

Vin anii și se duc spre nicăierea
Și tot mai multe lucruri nu le știm,
Până nu cade peste noi tăcerea
Hai să-nvățăm cum să ne odihnim!

Cu dragoste pe suflet să mă picuri,
Că uneori prea am uitat de el,
Am alergat mereu după nimicuri
Și tu și eu și cei din jur la fel!

Nu avem timp să ne mai dăm crezare,
Tot adunând averi peste averi,
Odată vom ajunge lângă zare
Cu trupurile frânte sub poveri;

Hai să-nvățăm cum să ne odihnim
Unul în celălalt și împreună
Să punem adevăr în ce zidim
Și-așa e lumea plină de minciună....

Nicolae Nicoară-Horia


Cât a mai rămas...


Duminică, 31 Ianuarie 2016

Cât a mai rămas de-acum din iarnă,
Ce anotimp e oare între noi?
Stau fulgii din văzduh să se aștearnă,
Când vine primăvara înapoi?

S-o așteptăm, curând ea o să vină
Cu bucuria plânsă-n ghiocei,
Mă uit în ochii tăi plini de lumină,
Cum înflorește dragostea din ei

Și trupul tău, ca mugurii pe ram,
Când îl ating stă gata să irumpă,
Tu știi de bună seamă că te am
Din câte sunt, minunea cea mai scumpă!

Îți place întotdeauna când te strig,
Cum te-am strigat atunci întâia dată,
Cât a mai rămas de-acum din frig,
Din Poezia mea neterminată?

Nicolae Nicoară-Horia


E unul singur imnul țării noastre...


30 Ianuarie 2016

E unul singur Imnul țării noastre,
De la început, pân' la sfârșitul ei,
De la bucurii, pân' la dezastre,
Din malul mării, până la Carei

Și acest Imn se cântă românește,
E „tatăl nostru” pe pământ din soartă,
Cel ce nu crede-n el și-l ponegrește
Ducă-se de-aici pe altă hartă;

Cine de Imnul țării i-e rușine,
Nu mai mănânce pâine din cuptor,
Oriunde îl aud tresaltă-n mine
Sufletul ca un izbuc din dor!

Și alte imnuri știu că sunt frumoase
Și alte imnuri sunt adevărate,
Dar imnul meu a flori de leac miroase,
Izvoare curg spre gurile însetate...

Cântați-l dar, nu-i nimeni în măsură,
Să-nchidă adevărul sub zăbrele
Cu lacăte pe gânduri și pe gură,
Să interzică Imnul țării mele!

Nicolae Nicoară-Horia