joi, octombrie 08, 2015

Lumină fecundă...


8 Octombrie 2015
Se-auzea lumina dintre ei fecundă,
Închide-mă în dragostea inimii tale,
Cum se-nchide rodul între petale,
De totul ce ești sunt atât de flămândă!

Nu poate nimeni ce simt să-nțeleagă!
Și-acolo în liniștea sfântă și înaltă,
Legați de iubire, pedepsiți laolaltă,
Aș vrea să trăim o vecie întreagă...

Joi...


Joi, 8 Octombrie 2015
Jovis dies

Totdeauna dintre noi,
Fie vreme rea sau bună,
Mi-a plăcut ziua de joi,
Ziua noastră dimpreună,

Niciodată prea departe,
Fericit e miezul ei
Care și acum ne împarte
Dragoste dar și idei...

Joi, ce dulce împăcare!
Îi știu taina pe de rost,
Și e scris în calendare,
Miercuri, vineri, sunt de post!

Între-aceste două zile,
Ca un pui de curcubeu,
Cum e semnul dintre file
M-am născut mirat și eu.

Dar tu să nu uiți, copile,
Sub durerea cerului
Între-aceste două zile
A fost și vânzarea Lui!”
...............................
Mi-a plăcut ziua de joi,
Toate zilele îmi plac,
Fie veșnică între noi,
De acum și până-n veac...

miercuri, octombrie 07, 2015

Alină-mă dor...


7 Octombrie 2015
Alină-mă dor, m-alină,
Străină-n țară străină,
Străină fără noroc,
Acasă nu mai am loc...

Tu, copilul meu, mă iartă,
Te-am lăsat de mic la poartă,
Trist, pe brațe de bunici
Și-am venit plângând aici;

Alină-mă dor, m-alină,
De jar inima mi-e plină
Și oricât amar câștig
Jarul ei înseamnă frig!

Cât e ziua de întreagă
N-am pe cine să-nțeleagă,
N-am pe cine-n brațe strânge,
Gândul noaptea mi se frânge

Și-așa-mi vine câteodată
Să fiu iar la mama fată
Și cu paloșul la brâu
Să intru-n lanul de grâu

C-aici în străină țară
Pâinea e atât de-amară,
Iar acasă-i prea puțină-
Alină-mă dor, m-alină...

Nicolae Nicoară-Horia

Sursa foto: Internet

În căsuța de sub stele...


6 Octombrie 2015
Așa-mi vine să plec iară
În căsuța de la țară,
Prea sătul de multe cele,
Să-mi scriu versurile mele,

Nimenea să nu mă vadă
Cum stau singur în ogradă,
Că din toate, nu mai am,
Cal, căruță și nici ham...

Hăulind plini de durere,
Cu doniți și cu ciubere,
Moții mei cu țundra deasă,
Se întorceau tăcuți acasă!
.....................................
Liniștea e-atât de surdă!
Veacul parcă se îmburdă,
Pleacă Satul să își culce
Supărările sub cruce...

Nu-i mai nimeni prin vecini,
Numai bălării și spini,
Crește iarba sus pe grui,
Niciun zvon de coasă nu-i,

Păsărele nu mai cântă
Prin pădurea tot mai frântă,
Iar cărări de umblat nu-s
Nici în jos și nici în sus

Și-n căsuța de sub stele,
Într-un leagăn de nuiele,
Plânge un copil divin,
Merg degrabă să-l alin...

Nicolae Nicoară-Horia

Pictură: Ioan Nicoară (Arizona)



marți, octombrie 06, 2015

Octombrie, duminică, în zori...


6 Octombrie 2015
Duminică, 6 Octombrie 2013, ora 5.38
A plecat Mama, ea nu mai este,
Totul ce-a fost e aducere-aminte,
Niciodată n-am crezut în această poveste,
Nu am crezut niciodată în aceste cuvinte!”
Mereu îmi amintesc de tine, Mamă,
Octombrie, duminică, în zori,
Când ai plecat cu sufletul la vamă
Spre-Acasa cea de dincolo de nori...

De-atunci te tot visez ca pe-o minune,
De-atunci mi-e gândul obosit de drum,
Nu te întreb nicicând în rugăciune
Dacă ți-e bine unde ești acum!

La mine azi e doliu-n calendar,
Mâinile tale, harnice și sfinte
Se odihnesc? ori cine știe, iar
Frământă aluat pentru plăcinte,

Cum o făceai pe Deal adeseori
Când îți venea copchilul de departe,
Octombrie, duminică, în zori,
Și lacrima-n silabe mă desparte...


Nicolae Nicoară-Horia

Învață-mă să fur...


6 Octombrie 2015
Dacă tristețea vine dinspre tine,
Învață-mă s-o fur, cum se cuvine,
Precum cuvântul dintre vin și pâine
Mă simt mereu și-așa voi fi și mâine...

Tu n-ai greșit, e vina mea postumă
Că mi-a ieșit adeseori din humă
Preaplinul vieții care-l port în mine,
Învață-mă să tac, e mult mai bine

Și-așa pe lume-i multă gălăgie,
Poate degeaba, poate...cine știe,
Acum când toamna râde în gutui
Și nu dă socoteală nimănui

Sufletul meu încet în ea se mută,
De cade bruma peste frunza mută,
Tu știi că niciodată ei nu-i pasă?
Învață-mă să fur, nu fi geloasă...

Nicolae Nicoară-Horia



Mai obosesc și eu...


5 Octombrie 2015
Nu sunt supărat, n-am niciun gând
Mai jos decât s-ar cuveni să-mi fie
Și eu mai obosesc din când în când
Și mă ascund smerit în Poezie;

Mai obosesc și eu, dar nu cuvântul
Ce mi-a fost dat să îl rostesc mereu,
Mă simt atunci, precum se simte vântul
Când întâlnește-n cale-un curcubeu...

Mai obosesc și eu, știu, nu e bine
Și oboseala mea nu v-o dau vouă,
Îmi spăl atunci, așa cum se cuvine
Și mâinile și sufletul cu rouă,

Nimicul, la ce bun să mă mai doară,
Tristețea lui de ce s-o pun în șpalt?
Simt îngerul din cer cum se coboară
Și crește-n mine-un fel de zbor înalt...

Nicolae Nicoară-Horia

Pictură: Vladimir Volegov

Odă frumuseții...


5 Octombrie 2015
Frumusețe, frumusețe,
Nu e om să nu te-nvețe,
Eu știu bine cât mai vrei
Să te joci cu ochii mei,

Să te-ascunzi în zarea lor,
Ei de dor, tare mă dor,
Când lumina ta de-aproape
Mi se tulbură sub pleoape;

Frumusețe nu fi tristă,
Alta-n lume nu există
Și tu știi atât de bine,
M-am obișnuit cu tine,

Cum e-obișnuit izvorul
Când bea apă căpriorul,
Lasă-mi ochii amândoi
Să se culce între noi,

Când s-or deștepta din vis
În poemul meu promis,
Tu acolo să rămâi,
Frumusețe-căpătâi!

Cine ești, de unde vii
În tic-tacul inimii?
Pe pământ, în viața toată
Nu te-am întrebat vreodată,

Dar te-aud, te văd, te simt,
Frumusețe, nu te mint
Și de tine-o să mă mir
Câtă vreme mai respir,

Câtă vreme glasul meu
Laudă pe Dumnezeu,
Cel ce-a pus în ființa ta
Toată nemurirea mea!

Nicolae Nicoară-Horia

Azi e duminică...


Duminică, 4 Octombrie 2015
Azi e duminică și o simt fremătând
Ca pe-o minune cuibărindu-se-n mine,
Sufletul meu de lumină flămând
E pregătit întotdeauna când vine...

Azi e duminică și gândul mă înalță
Mai presus de cuvântul pe care îl scriu,
De parcă aud Răstignitul din viață-
Azi e duminică și nu e târziu!

Cu toată suferința strămoșilor mei
Nici sufletul lor nu le-a fost slugă!
Azi e duminică, și ca de-obicei
Mâinile mele sunt gata de rugă...

Cât încă-i devreme și oricine vrea
Să-și lase deoparte grija de mâine,
Să ne bucurăm împreună de dea,
De ziua aceasta din vin și din pâine!

De unde vine Dragostea...


3 Octombrie 2015
De unde vine Dragostea pe drum,
Sufletul ei, din care nepătruns?
M-am întrebat și mă întreb și-acum
Și niciodată n-am găsit răspuns!

Așa am cunoscut-o, ca mireasă
Și logodit cu ea pe veci mă știu,
Lumina din cunună se revarsă
Atunci când ard în fața ei și scriu;

Ea, Poezia, ce minune sfântă!
Să-i ocrotiți surâsu-i îngeresc,
Prin mine e un zvon înalt de nuntă
Și-aud nuntașii cum se veselesc...
................................................
M-am întrebat și mă întreb și-acum
Și niciodată n-am găsit răspuns-
De unde vine Dragostea pe drum,
Sufletul ei, din care nepătruns?


Toamna de acasă...


2 Octombrie 2015
Nu-i nicăieri în lume mai frumoasă
Precum e toamna, toamna mea de-Acasă,
Pe Dealul răzimat de veșnicie
Am scris acolo întâia poezie;

Plecase tata dincolo de stele,
Abia citise versurile mele,
Plecase tata, Doamne, dintre noi,
Îl tot aștept să vină înapoi,

S-a dus pe urmă și sărmana mamă
Cu văduvia strânsă în năframă
Și era toamnă când mi-a spus și ea-
Ai de grijă, Nicule, de viața ta!”

Acolo, pe un Crâng de rai anume,
Părinții mei mi-au dat să port un nume,
Un nume poruncit de Dumnezeu
Și-l voi purta în umbra lor mereu

Ca pe o sfântă, vrednică merinde,
Ce liniște înaltă mă cuprinde!
Nu-i nicăieri în lume mai frumoasă
Precum e toamna, toamna mea de-Acasă!

Și-atâtea amintiri de ea mă leagă,
Că îmi ajung o veșnicie întreagă!
Când va fi vremea-n cerul ei rotund
Aș vrea din nou copil să mă ascund...


Mi-e dragă toamna...

2 Octombrie 2015
Mi-e dragă toamna și din toamnă sunt
Îndrăgostit de-a pururi de cuvânt,
Martori mi-au fost izvoarele și sfinții
Că prea destul mi-au îndurat părinții

Tăceri însângerate-acolo-n Munți
Când umblau pe brumă, triști, desculți,
Copil fiind, înlăcrimat din Dor
Eu nu le-nțelegeam durerea lor

Și din Copilăria mea frumoasă
Nu bănuiam ce gânduri îi apasă,
Din tot ce adunau, nutrețuri, grâne
Cât pentru iarnă lor le mai rămâne;

Când sub acele nesfârșite zări
Tot auzeam de cote și de dări,
De-un Horia înveșnicit pe roată
Așteptându-l să mai vin'odată,

De un Iancu fulgerând pe cal
S-alunge tot amarul din Ardeal,
Un tulnic încă murmură pe creste
Dumnezeiască, tragică poveste...

Mi-e dragă toamna, tare-i cumsecade!
Frunza ei ce murmură și cade
O să vină din adâncuri iară
În fiecare an, la primăvară

Și ierburile, tot mai fără coasă,
De unde pleacă vin mereu acasă,
Iar noi, iubito...când o fi să fie
Ne vom întoarce-aici, în Poezie...

Culcă-mi gândul...


1 Octombrie 2015
Culcă-te la mine-n gând,
Culcă-mi gândul și-l alină
Că tot umblă ca bolund
Ziua întreagă și suspină

Și nici noaptea n-are pace,
Pleacă-n treaba lui hoinar,
Culcă-mi-l, tu știi că-i place,
Eu mă chinui în zadar!

Tu îi spui povești uitate
Și te joci cu el, cum vrei,
Nu-i așa că am dreptate?
Uită-te în ochii mei...

Culcă-mi gândul, legănatul,
Cu răbdare și cu încetul
Și nu vreau să știe Satul
Că nu are somn poetul;

Dacă află nici nu-mi pasă,
Nicio supărare nu-i,
Fuge gândul meu de-acasă,
Și eu vin în urma lui...

Cântec pentru ochii tăi...


30 Septembrie 2015
Minune cu suflet viu,
Ochii tăi ce dragi îmi sunt
Și mi-au fost de când mă știu
Călător pe-acest pământ!

Ochii tăi, ce râd în soare,
Ochii tăi ce plâng sub nori,
Când nu-i văd, cuvântul doare
Și tăcerea deseori...

În ei locuiesc anume
Astăzi și-n atâtea dăți,
Când mă simt rănit de lume
Și de alte răutăți,

Ei mă vindecă de toate,
Fericit e versul meu,
Ochi frumoși, fără păcate
Și-alduiți de Dumnezeu!

Călător fără merinde
Omule, ce vii și pleci,
Taina lor n-o poți cuprinde
Și așa rămâne-n veci...

Hai să scriem împreună...


29 Septembrie 2015
Hai să scriem împreună un poem la întâmplare
Și cum stăm așa aproape, ea, ideea, o să vină,
Întrebam și eu odată, cremenea pe-amnar nu-l doare?
Cea de-a pururi născătoare de căldură și lumină!

Părul tău e plin de frunze, plin ți-e trupul de cuvinte,
Până nu cade târziul și tristețea peste sat,
Până când afară-i toamnă, până când mai sunt cuminte,
Hai să scriem împreună un poem de mult visat,

Hai să scriem împreună, eu cu ochii tăi din dor,
Care mă privesc nostalgici, tu cu gândurile mele,
Mie mi-au plecat cocorii și-au venit în locul lor,
Graurii flămânzi de struguri și de toate alte cele...

De ce râzi? nu-i nicio glumă, tot ce spun e-adevărat,
Pipăie-mi, de vrei, cuvântul, spune, nu-i așa că sunt?
Și poemul nostru tânăr și atât de minunat
Știu că n-o fie gata, niciodată pe pământ...