joi, decembrie 10, 2015

Mă simt copleșit de cuvinte...


Duminică, 6 Decembrie 2015

Mă simt copleșit de cuvinte,
Ca floarea de tei, de parfum,
Dintre toate pe cel mai fierbinte
Aș vrea să vi-l dărui acum,

Prietenii mei de oriunde,
Prietenii mei de oricând,
Înaltul din Dor îmi pătrunde
În sufletul meu murmurând

Un Cântec ce nu mă încape,
Un Aer pe care-l respir
Cu bucuria deplină sub pleoape,
Cu mirosul de smirnă și mir;

Sub cerul Duminicii sfinte
Dumnezeu e aici pe pământ,
Mă simt copleșit de cuvinte,
Ca Ruga de freamătul sfânt...

Nicolae Nicoară-Horia



Nu-i poezia pentru toți la fel...


9 Decembrie 2015

Postez prea des, nu tot ceea ce scriu,
Scrisul meu pe unii îi deranjează, știu,
Dar cum am fost întotdeauna serv
Nu iau în seamă ceea ce observ,

Din partea mea să publice cât vor,
Nu le-am purtat vreodată grija lor,
Dacă vreun vers anume nu le place
Să nu-l citească, să mă lase-n pace!

Fiți fără teamă, prietenii mei triști,
Unii sunt... etno, alții botaniști,
Din Honolulu, până la Jebel
Nu-i Poezia pentru toți la fel...

Nicolae Nicoară-Horia


Cât s-a furat din tine, țară...


5 Decembrie 2015

Cât s-a furat din tine, Țară,
Nu mai încape în afară,
Te doare sufletul când hoții
Sunt liberi și mersi cu toții

Și cățărați pe piramidă
Rânjesc înspre mulțimea vidă,
Iar cei ce-ți stau aici de veghe,
Mai bine-ar sta și ei în zeghe,

Nu se întreabă niciodată
De ce tu nu mai ești bogată?
Și cu blândețea ta pe gură
Îi ocrotesc pe cei ce fură!

Mă iartă, Țara mea, mă iartă,
Îmi fulgeră cumplit în soartă,
Iar tu îmi cânți din zări străbune,
Deșteaptă-te din somn, române!”

De-o vreme tulnicul îmi plânge
Și simt durerea cum îl frânge,
Se tulbură în Munți gorunii
Și Imnu-i supără pe unii...
.................................
Cât s-a furat din tine, Țară,
Nu mai încape în afară!
Se fură și acum când scriu,
Odată va fi prea târziu...

Nicolae Nicoară-Horia


Între palmele tale...

Între palmele tale...
8 Decembrie 2015

Femeie, tu ești începutul din toate,
Scânteia și focul ce arde și vântul,
Inima pruncului fără tine nu bate,
Fără tine tăcerea ucide cuvântul!

Între palmele tale se naște lumina,
Între palmele tale întunericul doare,
Împarte-ți cu mine și Dorul și vina
Și toată vecia rămasă sub soare!

Să nu fie omul singur pe pământ!”,
Fericit cine-aude aceste cuvinte!
Ca o amforă plină, însetatul ce sunt,
Dumnezeu mi te-a pus înainte;

Asemenea mării, neliniște sfântă,
Din zori până-n seară și noaptea târziu,
Între palmele tale iubirea mea cântă,
Femeie- minune, așa mi te știu...


Nicolae Nicoară-Horia