duminică, decembrie 31, 2017

Urare pentru Anul Nou




Duminică, 31 Decembrie 2017

Sufletul cu voi petrece,
Mulți ani, vouă, interniști,
Două mii și optsprezece
Să nu vă găsească triști!

În Duminica de azi,
Ultima din calendar,
Cu miros de stele-n brazi,
De căldură și de har

Să vă fie casa plină,
Inimile voastre, toate,
Eu vă spun dinspre lumină,
La mulți ani cu sănătate!

Doamne, Anul ce sosește
Fă-l mai bun pentru român
Și oriunde se găsește
Fie-n Țara lui stăpân!

Pune între noi Unire
Și-adevăr în bătătură,
Plin e cerul de Iubire
Din această urătură:

Gândul meu cu voi petrece,
La mulți ani din moși-strămoși,
Două mii și optsprezece
Vă găsească sănătoși!

Poți să ai mereu în față
Bogății și aur vraf,
Fără sănătate-n viață
Toate-s pulbere și praf...

Nicolae Nicoară-Horia



E ultima duminică din an...


Duminică, 31 Decembrie 2017

E ultima duminică din an,
Din anul obosit care se duce
Precum copilul singur și sărman
În patul plin de gânduri să se culce...

Să-i spunem în genunchi o rugăciune,
Că am greșit în fața lui cu toții,
Cum a fost el, cu rele și cu bune,
Părinții și bunicii și nepoții

Să ne rugăm așa cum se cuvine
Din Adevărul graiului străbun
Și pentru Anul care, iată, vine,
Să fie mult mai rodnic și mai bun!

E ultima Duminică din an,
Și Lumina pâlpâie pe-altare,
Anul Nou, frumos și năzdrăvan,
Sosește în curând la fiecare!

Anul Nou, acum, e-aici în prag,
Să îl primiți cu brațele deschise
Cum Penelopa l-a primit cu drag
Din zarea îndepărtată pe Ulise...

Cu toți plecații care sunt pe-afară,
În bucuria și speranța lor
Să se unim întru această Țară,
Rotundă ca o pâine din cuptor!

Să ne unim și Biblia ne-nvață,
Să nu mai fie între noi hotar,
Trăiască România dodoloață
Și toți românii ei din Centenar!

Nicolae Nicoară-Horia



vineri, decembrie 29, 2017

Hai, mami să ne apucăm de treabă...




Vineri, 29 Decembrie 2017

Hai, mami să ne apucăm de treabă!”
E gata aluatul de...fursecuri
Și pleacă anul ca o babă slabă,
De parcă ar călca de-acum pe...becuri!

Te-ajut și eu, că sunt fetiță mare
Și o să-ți fiu de-a pururi de-ajutor,
Bunica a plecat în depărtare,
De-Antonio și de Lukas i-a fost dor,

Că și băieții sunt nepoții ei,
Dar i-am lăsat un loc aici la masă,
Pentru ea și toți cei dragi ai mei,
C-așa sunt eu de oaspeți bucuroasă!

Și ce frumos miroase-n casa mea!
Până a scris bu-nicul versul blând
E gata și prăjiturica, ea
Cu drag v-așteaptă s-o gustați pe rând...

Nicolae Nicoară-Horia



Trei zile-au mai rămas...


Vineri, 29 Decembrie 2017

Trei zile-au mai rămas până la Anul,
E vreme încă să se mai împace
Gândurile tale cu dușmanul,
Să ți se umple sufletul de pace!

Să-l ierți pe cel ce ți-a greșit cu voia
Și fără voia lui adeseori,
Să te cuprindă grabnic metanoia,
Ca roua care cade peste flori...

Trei zile-au mai rămas din calendar,
Trei zile pline de înțelepciune,
Toată iubirea ce ai dat-o-n dar
Înfrățită-n viață să se-adune!

Tu, Omule, ce porți un chip divin,
Dragoste având, le ai pe toate,
Anul Nou să te găsească plin
De voie bună și de sănătate!

Nicolae Nicoară-Horia



joi, decembrie 28, 2017

Nu vă vindeți sufletul...


Joi, 28 Decembrie 2017
Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă,
dacă-și pierde sufletul?
Sau ce ar putea să dea omul,în schimb, pentru sufletul său?”
Ev. Marcu 8, 36-37

De la prieteni, până la statui
Am spus un adevăr și îl repet,
Nu vă vindeți sufletul oricui,
Nici în Viață, nici pe Internet!

El nu-i al vostru, nici nu are preț,
Cât de murdar e-adeseori negoțul!
Și scrisul meu e-atâta de citeț
Să-l înțeleagă tâmpul, dar și hoțul.

Omule, să nu îți pară rău,
Oricât ți-ar fi ograda de săracă,
Darul acesta e numai al tău,
Și nimenea nu știe când îi pleacă,

Nimenea nu știe când îi vine,
Omule, în Adevăr să crezi,
Ai grijă dar de sufletul din tine,
Cine îți dă altul dacă-l pierzi?

Nicolae Nicoară-Horia



Câteodată-mi vine...


Joi, 28 Decembrie 2017
Ah! de câte ori voit-am
Ca să spânzur lira-n cui
Şi un capăt poeziei
Şi pustiului să pui;”
Mihai Eminescu, Singurătate

Câteodată-mi vine nici să nu mai scriu,
Scriitori” pe lume și-așa sunt destui,
Câteodată parcă nici nu mai sunt viu,
Câteodată parcă sunt al nimănui...

Celui ce mă strigă nu-i răspund pe nume,
Plin de dușmănie strige cât o vrea,
Cel ce-mi dă târcoale e trimis anume,
Îmi fac semnul crucii: piei din calea mea,

Piei cum se topește ceara lângă foc!
Și-atunci mă cuprinde nepăsarea rece,
Niciodată clipa nu rămâne-n loc
Și precum ea vine, tot așa și trece...

Dragostea aceasta nu-i de nimeni dată,
Ea mi-a fost trimisă de la Dumnezeu,
Când nu voi mai scrie, de va fi vreodată,
Se vor surpa Munții împrejurul meu;

Tu alungă-mi gândul, negru și nătâng
Și ce-i bucuria tot mereu mă-nvață,
Câtedată-mi vine-n brațe să te strâng
De la miezul nopții, până dimineață.

Când se face ziuă peste noi flămânzi
Să-ți recit poemul ce ți se cuvine
Și de răutatea lumii să m-ascunzi,
Câteodată-mi vine, nu mai știu ce-mi vine...

Nicolae Nicoară-Horia



miercuri, decembrie 27, 2017

Poezia cu miros de mir...


27 Decembrie 2017

Cititorii mei și cititoare,
Statornic vă iubesc și vă admir,
Cu Poezia mea, pe fiecare,
Poezia cu miros de mir!

Fericit e cel care-o citește,
Ea nu duce pe nimeni în ispită,
Ea niciodată nu ademenește
Și nu pretinde nimănuia mită!

Se dăruie cu dragoste curată
Celor ce sunt la suflet sănătoși,
Ea nu așteaptă nimănui răsplată,
Dar nu-i suportă pe...invidioși,

Nu suportă chipurile fade,
Măștile luate cu-mprumut,
Poezia mea e cumsecade
Și-o să fie pân-o să mă mut

Și după, tot așa o să rămână,
Celui singur fiindu-i de-ajutor,
Cu cei mulți de-a pururi împreună,
Ea, Poezia, este-a tuturor!

Nicolae Nicoară-Horia



Și eu sunt vinovat...


Luni, 25 Decembrie 2017
Ziua Lui

Și eu sunt vinovat, ca ceilalți toți,
Nu te-am primit în casa mea-Lumină,
Să te întreb, Fecioară de mai poți
Pe lumea asta, rece și străină?

Eram și petreceam atunci la masă
Și cum s-auzi de-atâta hărmălaie
Chemarea ta înaltă, dureroasă?
Și într-o iesle, pe-așternut de paie,

Printre acele blânde dobitoace,
Venea pe lume Fiul Cel de sus,
Cel dătător de Dragoste și Pace,
Căruia îngerul I-a spus Iisus!

Și eu sunt vinovat, ca toți Crăciunii
Care-și petrec eliberați de post,
Trăiască Moș Crăciun! Vor spune unii,
Dar fără tine nici el n-ar fi fost!

Îl roagă, dar, pe Fiul tău din slavă
Să ne ferească de-amăgiri deșarte,
Să ne ferească fără de zăbavă
Și sufletul de moartea după moarte...

Nicolae Nicoară-Horia



sâmbătă, decembrie 23, 2017

Se-mpuținează prietenii...


23 Decembrie 2017, spre seară...

Cu cât înaintez prin anii mei
Tot mai aproape de un alt tărâm,
Se-mpuținează prietenii și ce-i?
Adevărații dintre ei rămân!

Și la cină sunt mai rari de-o vreme
De parcă stau ca aerul pe cruce,
Știu, când va fi ceasul să mă cheme
Tot fără ei din lume mă voi duce...

Chiorâș mă-ntreabă unii de mai pot?
Decât compătimit mai bine lipsă,
Viața lor e plină peste tot
Doar de citate din Apocalipsă...

Se-mpuținează prietenii de-afară,
Cei puțini din suflet câți mai sunt,
Din aceeași pururea Fecioară
Așteaptă să se nască Fiul Sfânt...

Nicolae Nicoară-Horia



Degeaba...


23 Decembrie 2017

De când viața mi-a fost dată,
Mi-e martor bunul Dumnezeu,
N-am scris degeaba niciodată,
Degeaba am tăcut mereu!

Nu-i treaba mea să mă-ngrijesc
Din tot cuvântul cât rămâne,
Cei care astăzi nu-l citesc,
O să-l citească poate mâine;

Și gândurile mele ard,
Niciunul nu e gând de iudă
Și niciodată peste gard
La alții nu mă uit cu ciudă!

Eu scriu, precum îmi dă de veste
Din ceruri îngerul trimis,
Degeaba n-am fost și nu este
Nimic din mine interzis

Și tu mă-ntrebi acum degeaba,
Dar, crede-mă nici eu nu știu,
Atunci când o să-mi termin treaba
Va fi pe lume prea târziu...

Nicolae Nicoară-Horia



vineri, decembrie 22, 2017

Nu mai întreb...


Vineri, 22 Decembrie 2017

Nu mai întreb cine a tras în noi,
Am întrebat destul pe românește,
În Decembrie douăzeci și doi,
O pată de sânge care vorbește!”

Mi-e gândul și astăzi ciuruit de gloanțe,
Rugăciunea arde pe caldarâm,
Judecați vor fi de Înalte instanțe
Toți criminalii Poporului Român,

Cei văzuți și nevăzuți deseori,
Numele lor nimeni nu-l știe
Din lagăre și din închisori,
Din tranșeele tale, Românie!

Doamne, adu-mi bucuria în glas
La Nașterea Pruncului ce o să vină!
Numai în Tine mi-a mai rămas
Nădejdea din suflet, puțină...

Nicolae Nicoară-Horia



Se va naște din lumină...


Vineri, 22 Decembrie 2017

Hărnicuța lui Bu-nicu, suflecată pân' la coate
Face Anna prăjitură și sarmale și de toate
Și se bucură copila, ca un înger pe pământ,
Se va naște din Lumină iarăși Fiul său cel sfânt!

Lângă pomul plin de stele, după obicei străbun
Ca de fiecare dată o să vină Moș Crăciun
În odaia mea curată, mirosind a cozonac
Și o să-mi aducă daruri și bomboane, după plac!

Dar și eu, ca gospodină de acum, o să-l servesc
Cu ce am mai bun în casă și-o să-i spun că îl iubesc!
O să-mi fie-un pic de teamă, după glas de catifea
Parcă Moșul de-astă dată seamănă cu cineva...

Și așa cum mă privește îmi vine să-ntreb deodată,
Nevăzându-l pe aproape, unde ești, bunul meu tată?
Însă Moșul niciodată la-ntrebare nu-mi răspunde
Și sub barba lui de aur, Doamne, câte taine-ascunde!

Nicolae Nicoară-Horia



Comoara din inima mea...


Cea mai mare comoară este să știi să fii fericit cu puțin,
fiindcă puținul nu-ți va lipsi niciodată.”
Seneca

Versul meu să nu vi se pară ciudat,
Fericirea mea vine din Copilărie,
Mulțumit întotdeauna cu ce mi-a fost dat,
Mulțumit întotdeauna cu ce o să-mi fie!

Nu am râvnit niciodată mai mult
Să nu-ncapă-n hambarele inimii mele,
Și-acum la bătrânețele scrise ascult
Glasul acela venind dinspre stele:

Nu vă adunați comori pe pământ
Unde molia și rugina le strică...,”
Întotdeauna am locuit în cuvânt,
Aici niciodată nu mi-a fost frică...

Departe mereu de hotarele urii,
Cu gândul viclean să o poată fura
Zadarnic tot sapă în preajma ei furii,
Ce sfântă-i comoara din inima mea!

Nicolae Nicoară-Horia

Din volumul în curs...„Comoara din inima mea...”



miercuri, decembrie 20, 2017

Nu mai am loc...


20 Decembrie 2017

L-am auzit pe unul ajuns la fine,
Putred de toate și de bogat:
Nu mai am, Doamne, loc nici de mine
De câte în viață mi-am adunat!

Mă uit la ele cu silă, cu jale,
Ce pricini de ură vor fi între frați?
N-am ascultat de cuvintele Tale:
Comori pe pământ să nu v-adunați!”

Ziua și noaptea fără-ncetare
Nu am știut ce-i odihna deloc,
Ce-i sfânta duminică, ce-i sărbătoare,
De mine, Doamne, nu mai am loc!

N-am avut vreme de liturghie,
Ce-i rugăciunea, cum să mă-nchin?
Și omul acesta, ce stă în chirie,
Astăzi îmi pare atât de străin!

N-am loc pentru prânz, n-am loc pentru cină!
De câte ori se uita la mine flămând,
Din ființa mea toată, plină de vină,
Parcă-l aud și pe Lazăr gemând...

E tristă lumina în brușul de humă!
Lumina de-afară, tot mai săracă,
Nu mai am loc! Ce durere postumă!
Durerea aceasta n-o să mai treacă;

Se-ntunecă cerul, de-acum e târziu,
Aștept asfințitul de-aici să mă cheme
Și sufletul plânge în mine pustiu,
De el niciodată n-am avut vreme...

Nicolae Nicoară-Horia



Poem de post...


Miercuri, 20 Decembrie 2017

E frig, e noapte, caut adăpost,
Primește-mă în gândul tău fierbinte,
Acest poem e un poem de post,
Voi sta acolo până-n zori cuminte

Și pe genunchii tăi înfiorați
Colindul să mă picure din slavă,
Oricum și-așa noi suntem vinovați,
Dar vina noastră nu-i atât de gravă;

Greșeala, știu, e mult mai dinainte,
Iar Dumnezeu ne iartă pe-amândoi,
Ca un bun și-ndurător Părinte
Și Pacea Lui să cadă peste noi...

Doamne, cum să nu mă bucur de viață?
Cât de curând o să se nască iar
Fiul Tău cu soarele pe față
Și din Lumina lui fără hotar!

Nicolae Nicoară-Horia




marți, decembrie 19, 2017

Poezia n-a murit, respiră...


19 Decembrie 2017

Cu durere cineva îmi scrie,
Cu o durere venită din slavă,
Aștept Poezia să re-nvie!”
Într-o lume tot mai bolnavă

Și oamenii parcă sunt obosiți,
Grăbindu-se mereu spre oareunde,
Dar Poezia n-a murit, să știți
Și ea, ca fiecare, se ascunde,

De-atâtea răutăți câte mai sunt,
Doar liniște și adevăr împarte,
Trimisă ne-a fost nouă pe pământ
Ca un duh vindecător de moarte!

Poezia n-a murit, respiră
Cuvinte mirosind a flori de tei,
Cu durere cineva se miră,
Tot mai puțini sunt cititorii ei!

Să nu vă faceți griji întâmplătoare
Și osteniți de drum să adăstați
Lângă fântâna ei fermecătoare,
Cu dragoste din ea să v-adăpați;
...............................................
Poezia n-a murit, știu bine,
Cum să moară aerul? E viu
Și pretutindeni este lângă mine
Acum și-ntotdeauna când o scriu...

Nicolae Nicoară-Horia



luni, decembrie 18, 2017

Nu-i destul...


18 Decembrie 2017

Nu-i destul să spui, te iubesc!
Ziua și noaptea și-n orice clipă,
Dacă în sufletul tău omenesc
Nu și-a uitat îngerul nicio aripă...

Nu-i destul să spui, îmi ești drag!
Nu-i destul să spui, îmi ești dragă!
Dacă de cel de dincolo de prag
Nicio amintire nu te mai leagă!

Nu e destul nici poemul ce-l scriu
Pentru cei însetați de lumină,
Uneori mi se pare că e târziu
Și răsăritul n-o să mai vină...

Nu-i destul, Omule, nu e destul
Să te-nfrupți din bucatele date!
Oricum odată tot nesătul
O să le lași în urmă pe toate;

Nu-i destul să te rogi dimineața,
La amiază și seara, mereu,
Dacă ți-ai dat cu jurământ viața
Unui alt și străin Dumnezeu...

Nicolae Nicoară-Horia



duminică, decembrie 17, 2017

Numele Tău...


Duminică, 17 Decembrie 2017
Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău...”

Dumnezeule, Dumnezeule, îți spun pe nume,
Precum Ți-a spus Fiul, acolo pe cruce,
Cu Numele Acesta am venit în lume,
Cu Numele Acesta din ea mă voi duce!

Alții să-Ți spună după cum vor,
Nu le port grija niciodată, Părinte,
Nici câtă credință e-n sufletul lor
Și cât adevăr tălmăcit în cuvinte...

Oricine cuvântă cu inima vie,
Numele Tău, statornic și sfânt,
Să-L cheme cum poate, cum știe
Pe limba maicii de pe pământ!

Eu știu că Exiști mai presus decât toate
Numirile noastre, câte mai sunt,
Întru aceeași neclintită Trinitate:
Tatăl, Fiul și cu Duhul Sfânt!

Dumnezeule, Dumnezeule, pe nume îți spun,
Precum Iisus, îndurerat pe cruce,
Cu Numele Acesta din pulbere m-adun,
Cu Numele Acesta în ea mă voi duce!

Nicolae Nicoară-Horia



Au...


Duminică, 17 Decembrie 2017
Primul cuvânt
Rostit de om pe pământ...

Ți-aduci aminte cum te-ntrebam
Când brațele mele te legănau,
Despre-ntâiul cuvânt rostit de Adam?
Și tu mi-ai șoptit atunci-au!

Te-ai înțepat într-un spin pe cărare
Când pașii prin ierburi se luminau,
Spinul acela și astăzi te doare
Și tu mi-ai șoptit atunci-au!

Pruncul din pântec simțind cum tresaltă
Mâinile tale spre cer se-nălțau
În clipa aceea respirând laolaltă
Și tu mi-ai șoptit atunci-au!

Citindu-mi poemul la capăt de noapte
Când ochii de dragă mi te sorbeau,
Ca Eva mirosind a mere coapte
Și tu mi-ai șoptit atunci-au!

Nicolae Nicoară-Horia



sâmbătă, decembrie 16, 2017

Lecția de desen...




-Tabloul-
16 Decembrie 2017

Atâtea frumuseți îmi trec prin minte!
Le potrivesc și eu așa cum știu
Culorile și ele sunt cuvinte,
Pictându-le îmi pare că le scriu...

Îi desenez pe mama și te tata,
Pe toți cei dragi ai mei din împrejur,
Tabloul meu nu-i niciodată gata,
Nici nu cred că are vreun contur

Și uite-așa încep să îmi dau seama,
Chiar dacă anii de acum sunt trei,
De-aceea a fost inventată rama
Să îl cuprindă-n mărginimea ei...

Nicolae Nicoară-Horia