joi, decembrie 31, 2009

LA CUMPĂNA DINTRE ANI...

Întotdeauna la cumpăna dintre Anul Nou şi cel vechi, dintre zi şi noapte, dintre viaţă şi capătul ei, îţi coboară, fără să vrei, în suflet, asemenea întrebări: ce şi cât ai făcut din ceea ce trebuia să faci, câte satisfacţii şi ne-mpliniri lasă în urmă Clipa, „clipa cea repede ce ţi s-a dat”?...
Asemenea gânduri îmi trec pe dinainte acum.
Nici în anul care trece inspiraţia nu m-a ocolit, aproape în fiecare zi mi-a fost dictat câte un poem, sau frânturi de poeme..., după principiul: „Un Poem pe zi te apără de Singurătate, un măr pe zi ţine doctorul departe...”
Dezamăgiri?! Mi se pare mie ori e adevărat- timpul a luat-o razna înaintea noastră- nu mai are răbdare! Zilele sunt din ce în ce mai scurte şi nopţile mai lungi...
E tot mai lungă noaptea
Şi ziua
Tot mai mică,
E tot mai scurtă clipa,
Vecia
Tot mai lungă,
Iubito,
Vremea noastră,
Ca sarea,
Nu se strică,
Dar ştiu
Că niciodată
Aici
N-o să ne-ajungă...
Ne fie întru toate
De-a pururi
Împăcarea
Acestor paranteze
În care
Suntem noi,
De unde eşti
În lume
Ucide-mi depărtarea
Şi dă-mi,
Măcar o Clipă
Vecia
Înapoi.

Ce mi-aş dori în 2010?!
Invidia- una dintre bolile veacului să stea cât mai departe de mine!
În primul rând să fiu sănătos şi să pot dărui şi celor din jurul meu din această bucurie! Să fie pace, lumină şi căldură şi să nu uit niciodată că sunt Om! Şi de ce nu, să învăţ, cu abecedarul Copilăriei în mâini, meseria de a fii bu-nic!

TUTUROR PRIETENILOR MEI, DUŞMANILOR, DACĂ SUNT,
CU MÂNA PE SUFLETUL CUVINTELOR-

LA MULŢI ANI!

HORIA


ARGINŢII...

31 Decembrie 1784/ 1 Ianuarie 1875...

Se-aud spre Bălgrad paşi gemând pe drum,
Printre păduri, cu lanţurile grele,
E HORIA, el „Rex Valachorum”,
Purtând pe cap cununa de nuiele...

În stânga lui e fratele Cloşcuţ
Şi-o inimă cu amăgiri deşarte,
Zăpada cade putredă pe Munţi
Ca un giulgiu mirosind a moarte...

E Anul Nou şi zvonuri de colindă
În şerpi de dor prin sânge-i se desfac,
Colaci de lacrimi aburind sub grindă,
Departe, sus în Crângul din Albac.

Un fierăstrău îl fulgeră cu dinţii,
Ştia demult ce chinuri o să-ndure,
Nu moarte-l înspăimântă, ci arginţii
Vânzării lui, acolo în pădure...

miercuri, decembrie 30, 2009

ÎNCĂ UN AN...

Încã un an mi-am pârjolit sub pleoape,
Încã un an, din câţi au mai rãmas…
Când vine-o vreme, şi-i atât de-aproape
De-acum pânã la Marele Popas!

Un an al meu? Cine îmi poate spune,
Cât am trãit, cât am murit în el?
Cine mai poate oare sã-i adune
Clipele pierdute-n chip şi-n fel?

În întrebare mi se face frig
Şi-s tot mai singur împrejurul meu,
Se lasã grea tãcerea când îi strig
Pe cei plecaţi de-aici la Dumnezeu…

Şi eu, acesta, care stau în lume
Cu-nsemnul ei pe suflet şi pe faţă
Şi eu pleca-voi într-o zi anume,
Ori într-o noapte fãrã dimineaţã...

Când ştiu cã am sã plec pe-acelaşi drum,
Când ştiu cã tinereţea mea mã vinde,
Vai, sunt eu oare pregãtit de drum,
Din viaţa asta ce-o sã iau merinde?!

Dar vine-o vreme şi-i atât de-aproape
De-aici pânã la Marele Popas,
Încã un an am tãinuit sub pleoape,
Încã un an, din câţi au mai rãmas?...

LUMINĂ...


POEM NETERMINAT...

29/ 30 Decembrie 2009.

Stă şi se miră, orb ca un Orfeu,
Gândul, cel ajuns la bătrâneţe-
Cum de-a uitat oare Dumnezeu
În chipul tău atâta frumuseţe?!

În ochii tăi mă îngenunche Cerul,
Ce văd acolo, dincolo de ei?
Tu lasă-mi dar nedezlegat misterul
Şi nu mai fă gâlceavă între zei...

În jur, când treci şi Aerul suspină,
Ce aripi cresc din umerii tăi goi!
Nisipul din clepsidră se-nlumină-
Vai, cum aş vrea să curgă înapoi!...

Acum, când scriu, aud cum se destramă
Ultimii cocori din gândul meu,
De-o fi să plec, îţi voi lăsa drept vamă
Acest Poem, neterminat mereu...

duminică, decembrie 27, 2009

ADAM şi EVA

Duminică, 27 Decembrie 2009.

Ce trecătoare-i fiinţa omenească
Şi totuşi e atâta de eternă!
Te-atinge gândul doar să îţi citească
Întreg poemul nenuntit sub dermă...

Te înfiori sub degetele mele
Când scriu cuvântul, cel rostit de tine,
Atât de singuri şi de goi sub stele
Suntem Aici şi nu ne e ruşine...

De-i secetă, ne ştim bogaţi în ploi,
Lumina curge ca din faguri mierea,
Din Cer se uită Dumnezeu la noi-
Ca pe pământul tău nu-i nicăierea...

Nu ştiu de eşti urâtă de frumoasă,
Nu ştiu de-i ziuă ori de-i noapte-acum,
De răutatea lumii nu ne pasă-
Noi, prin Grădină, ne vedem de drum...

Ce veşnicită-i fiinţa omenească
Şi totuşi e atât de trecătoare!
Tu lasă-mi gândul doar să îţi citească
Întreg Poemul, cel nuntit sub soare...

vineri, decembrie 25, 2009

A trecut Postul...

A trecut Postul!
Să bem
Toată
Noaptea,
Să nu mai rămână
Nimic
Din ea…
Să mâncăm
Şi să ne veselim,
Că odată
În An
E Crăciunul…
Minunate, creştineşti
Obiceiuri…
Au trecut patruzeci de zile
De Post,
Nu vi se pare
Ciudat
Numărul
Lor?...

HORIA, COLINDĂTORUL...

Decembrie 1784, până azi...

Duhul tău azi-noapte s-a întors Acasă,
Fulguia pe Munte cu tăceri târzii,
Gândul, încă tânăr, te-aştepta la masă
Dinspre două veacuri de melancolii.

Casa ta cioplită dintr-un ochi de stea
Descântat spre seară de un fluier sfânt,
MOŢII să te ştie pururea în ea,
Să le lumineze drumul pe pământ.

Bântuie colinde sus pe Fericet
Şi-a colaci miroase aburind sub grindă,
Peste pragul roţii să păşiţi încet,
Oboseala vârstei să nu-l mai cuprindă...

Nu-i căutaţi urme pe zăpadă, nu-s
Dacă nu ştiţi calea înspre el anume,
Tu de bună seamă ai venit pe sus,
Când în lanţuri grele ai plecat din lume

Duhul tău azi-noapte s-a întors Acasă
Şi era în noaptea albă de Crăciun,
Ca un prunc, cu traista doldora de daruri,
Tu, COLINDĂTORUL graiului străbun.

NINGE CU LUMINĂ PESTE PRUNC...


TRISTEŢEA BUCURIEI DE-A FI OM...

25 Decembrie 2009, în zori...

Tristeţea mea vine din bucuria că sunt!
Nu supărat!
Supărările pleacă mereu...
Tristeţea, cea adevărată, rămâne în Poem!
Astăzi e Ziua Naşterii Lui!
Crăciunul cel pământesc!
Lăudat fie cuvântul Fecioară în care a fost vestit!
Lăudat fie pântecele ţărânii- Marie-Mamă, cel care I-a purtat tristeţea prin lume!
Tristeţea Bucuriei de-a fi Om!
A Celui Răstignit de bună voie pe crucea împăcărilor din noi!
A Celui Înviat să ne nască acum şi în veci în Ziua de Crăciun!
Să ne bucurăm de Ziua aceasta!
Fie-I memoria cea veşnică, binecuvântată!


CRISTOS S-A NĂSCUT!

joi, decembrie 24, 2009

SĂRBĂTORI FERICITE!



Fie ca Sfânta Sărbătoare a Crăciunului
să ne aducă bucuria Naşterii Pruncului Iisus,
a colindului şi a întâlnirii cu cei dragi.
Fie ca pacea pe care El ne-o va dărui în Noaptea cea Mare
să ne însoţească pe tot parcursul Noului An,
cu bunătate, sănătate şi împliniri.

NOAPTE DE AJUN...

Azi-noapte m-am visat Acasă
Şi se făcea un vis înalt,
Eram cu cei plecaţi la masă,
De pe tărâmul celălalt...
Veneau demult şi de departe,
Flămânzi, ca gândurile mele,
Bucate-aveam pe săturate,
Dar nimeni nu gusta din ele!
Doar amirosul de sarmale
Se ridica spre cer domol,
Ca negurile de pe vale,
Din Valea mea de Sohodol...
Azi-noapte m-am visat acasă,
Era în noaptea de Ajun,
Cea dintre toate mai frumoasă
Şi-l aşteptam pe Moş Crăciun;
Dar n-a venit! Spre dimineaţă
Ei au plecat în calea lui
Şi m-am trezit la el în braţe
Ca un copil al nimănui...
Mi-e mâna de cuvinte arsă,
Poemul meu e numai scrum-
Azi-noapte m-am visat acasă
Şi poate mă visez şi-acum...

miercuri, decembrie 23, 2009

LIBERTATE...

22 Decembrie 2009, în zori…

Sunt sătul de ură şi de toate,
Între Leagănul de-aici şi Stea-
Doamne, dă-mi atâta Libertate
Cât să nu mă plictisesc de ea!

Fie-mi dar conştiinţa împăcată,
Cum spunea Arhanghelul de Sus-
MAICA, cea hulită şi-adorată,
ÎL va naşte iarăşi pe IISUS!

Nu e loc în Casă, nici în baruri,
Două mii de ani de au trecut-
Moş Crăciun e bun, ne-aduce daruri,
Dar să nu-L uităm pe Cel Născut!

Sunt sătul de gripă şi de toate,
Între Leagănul de-aici şi Stea-
Doamne, dă-mi atâta Sănătate
Cât să nu mă îmbolnăvesc de ea!

vineri, decembrie 18, 2009

NINGE...

18 Decembrie 2009, la amiază...

Ninge! Şi mă bucur de zăpadă,
Alt cuvânt pentru ninsoare nu-i!
Cum aş vrea să nu ţi se mai vadă
Gândurile negre şi hai-hui...

Să te ştiu sub plapuma ei caldă
Cum respiri metafore, idei...
Să-ţi aud lumina cum se scaldă
Când te ningi mirată-n ochii mei...

Ninge! Nu-i aşa că eşti frumoasă?
Nămeţii să te-acopere încet,
De-mi pleacă vremea, tu măcar îmi lasă
O Clipă doar să îţi rămân poet...

duminică, decembrie 13, 2009

IMN FRUMUSEŢII...



13 Decembrie 2009, în zori…

Aşa te ştiu- o arcă dusă-n larg
Peste-un potop de linişte sărată,
Eu fericit la vâsla ei să trag
Înspre o zare tot mai depărtată...

Să te privesc măcar şi îmi ajunge-
Cum stau în faţa frumuseţii tale
Nici Timpul în clepsidră nu mai curge,
Nu mai sunt nici puncte cardinale...

Mi se pare ori mi-aduc aminte,
Chipul tău l-am mai văzut cândva!
Mi-s ochii plini ca cerul de cuvinte,
Ce dragă-mi eşti! Şi să-mi rămâi aşa!

Lumina ta mă vindece de toate
Tăcerile-omeneşti care mai sunt,
Te-aud şoptind, de ţărm tot mai departe-
Mi-aşa de dor de tine, de pământ!

sâmbătă, decembrie 12, 2009

În fiecare seară...

12 Decembrie 2009, spre seară...

În fiecare seară stau şi-ascult
Porunca dată sufletului meu-
Fii blând şi darnic, scrie dar mereu
Ce ţi se spune şi nimic mai mult...

Apoi îmi scriu cuminte Rugăciunea
Până la capăt, simplu, pe de rost,
La mine în cuvânt e Zi de post
Şi nu încape-n el deşărtăciunea!

Întotdeauna ultimul îmi pare,
Poemul meu te bucuri că sunt viu,
În zori cine mai ştie de-o să fiu,
Din Somnul amăgirilor amare...

joi, decembrie 10, 2009

GÂNDEŞTE...

10 Decembrie 2009, spre seară...

Stăpân a tot ce-n lume vieţuieşte,
Ca tine nici o vietate nu-i-
OMULE, eşti liber, deci gândeşte,
Adu-ţi aminte de porunca Lui!

Când Viaţa pe pământ e suferindă,
Din înălţimea ta şi până jos
Nici o boală să nu te cuprindă,
Tu să gândeşti în toate sănătos!

Gândul viclean alungă-l de la tine,
Pe cel pustiitor şi plin de ură,
CV-ul tău de vrei să-ţi fie bine
Pune-ţi cuvântul Dragostei pe gură!

Ca tine nici o vietate nu-i,
Stăpân a tot ce-n lume vieţuieşte
Adu-ţi aminte de porunca Lui-
OMULE, eşti liber, deci gândeşte!

marți, decembrie 08, 2009

SFÂRŞITUL...

8 Decembrie 2009, spre seară...

Nu te gândi la el, tu ştii că nu mi-i
Indiferent, din toate câte sunt,
Nici Dumnezeu nu vrea sfârşitul lumii
Pe care a făcut-o prin cuvânt!

Tu nu auzi cum se-nfioară Duhul,
Fratele meu de el şi ţărână?
Întreg din firea noastră e văzduhul
Şi-aşa în veci de veci o să rămână...

E Aerul de-acum tot mai fierbinte,
Cel fără griji în totul ce erai,
”Adame, unde eşti?” adu-ţi aminte
De paşii tăi rătăcitori prin Rai...

Tu nu uita că eşti Aici boierul
Şi sluga lui în tot ceea ce faci,
Deasupra ta şi dedesupt e cerul,
Ce nesfârşitul lui să te împaci...

Nu te gândi la el, tu ştii că nu mi-i
Indiferent, din toate câte sunt,
Nici Dumnezeu nu vrea sfârşitul lumii
Pe care a făcut-o prin cuvânt!

vineri, decembrie 04, 2009

GUNOAIELE...

4 Decembrie 2009, spre seară…

Purtate sunt prin lume de vânturi şi de ape,
De peste tot în Viaţă în calea ta duium,
Atâtea gropi comune ce nu le mai încape,
Tristeţi provinciale, gunoaiele de-acum…

Îşi murmură Izvorul pe prund păreri de rău,
Ce tulbure e valul, a cui să fie vina?
Cât de curat odată era pământul tău!
Din zare până-n zare sărbătoarea Lumina…

Să ne-odihnim o clipă tăcerile în ierburi,
Să ne-odihnim o vreme plecările în vânt
Şi Aerul acesta acum e plin de certuri,
Nu-mi da să îi văd, Doamne, durerea din cuvânt…

Sunt peste tot mormane de nervi şi de gunoaie
Şi stoluri croncănite se-aud deasupra lor,
Rămân în zare munţii şi Cerul se-ncovoaie-
De Cei rămaşi Acasă de-a pururea mi-e Dor…

VIA ŞI STĂPÂNUL...

4 Decembrie 2009.
Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici care strică viile;
căci viile noastre sunt în floare.”
Cântarea Cântărilor 2:15



De vrei să-i fii stăpânul, cel credincios, în lume,
Când Via e în floare tu nu o cerceta,
Inspiră-i doar mirosul din margine de nume,
Tu ştii că nu suportă atunci nici umbra ta?

Fiul meu, ia pildă aici în tot ce faci
Să-ţi fie cu măsură tăierile de rod,
Să-i legi cu grijă sfântă mlădiţele de-araci,
Să-i ocroteşti polenul de gândul cel nărod...

Stau vulpile la pândă, deasupra tuturor
Mereu înspre lumină privirea s-o ridici,
Sunt vinovate toate, mocnind în sinea lor
Tot viclenii ascunse, oricât ar fi de mici...

Aşa e şi în Viaţă, când floarea cea plăpândă
Lumina o deschide cu degetele-hei!
Să nu îţi fie mâna şi inima flămândă-
Aşteaptă să te bucuri măcar de fructul ei...

De vrei să-i fii stăpânul, cel credincios, în lume,
Când Via e în floare tu nu o tulbura,
Inspiră-i doar mirosul din margine de nume,
Tu ştii că nu suportă atunci nici umbra ta?





joi, decembrie 03, 2009

SOMNUL MAMEI...

2/3 Decembrie 2009.

Durerile din lut când se alină
Şi rănile din Suflet, dacă sunt,
Cum doarme ea şi Aerul suspină-
E-atâta pace, Doamne, în cuvânt!...

La căpătâiul ei de stau tăcut
Şi gândul meu o mângâie pe frunte,
Mă văd Copchilul dintr-un Leagăn mut
În casa noastră cu poveşti cărunte...

Se auzeau la geam colindătorii,
Ea îmi şoptea, sărmana, de Iisus,
Din Versul meu se frâng sub pleoape zorii,
O duce Somnul-vameş tot mai sus...

Surâsul blând îmi tulbură fântâna
Şi Steaua ei se cade în adânc-
Dormi liniştită, Mamă, sărut mâna!
Măcar acum tu lasă-mă să plâng...

sâmbătă, noiembrie 28, 2009

TOATE MĂ DOR...


28 Noiembrie 2009, ora 2.04.

Sarea din vârstă e tot
Mai grea,
Abia de-i mai duce
Povara
Sub stele,
„Toate mă dor”,
Spune ea-
Mama poemelor mele...
Aerul geme-
„Toate mă dor!”
Câte nopţi oare,
Sau zile?
Pune-ţi mâinile
Peste arderea
Lor-
Stringe-le focul,
Copile!
Doamne, cine m-aduce
Aminte?
În leagănul meu
De cobor
Aud gângurind aceste cuvinte:
„Nicule,
Toate mă dor...”

vineri, noiembrie 27, 2009

POEM DE POST...

Vineri, 27 Noiembrie 2009.

Iertaţi-mă, dar, acum de vă spun,
Aşa glăsuiau şi pe-atunci fariseii
Despre Fiul Cel Sfânt al Iudeii-
„Nu vă luaţi după El, e nebun!”

Ochii, de culoarea cuvântului Dor,
Numele Lui, plin de sudalme,
Obrazul, cel stâng, cu urme de palme,
Toate în Postul Crăciunului dor!

Pe frigul acesta, rănit, în sandale
Umblă Iisus obosit pe pământ,
Zdenţurosul Acela se roagă: „Eu Sunt!”
Nu-i vedeţi urmele cuielor Sale?

Fie-vă milă de Lacrima plânsă,
Cea păstrată mereu în năframă,
Cine nu crede că El are-o Mamă
Fie-i durerea mereu îndeajunsă...

Trupul de piatră nu-L recunoaşte,
Maria vă cere-adăpost pentru El,
Casa e plină şi loc nu-i defel-
Pruncul în Staul curând se va naşte...




miercuri, noiembrie 25, 2009

Mă simt câteodată...

23/24 Noiembrie 2009.

„Dacă nu mă găsiţi aici,
Căutaţi-mă în altă parte,
Eu undeva m-am oprit
Şi vă aştept”.
Walt Whitman

Faceţi puţină linişte
Şi m-ascultaţi-
E plină pădurea
De iscoade,
Tot mai puţini sunt copacii
Adevăraţi,
Cariul invidiei
Se aude cum roade…
E atâta gâlceavă
Între culori,
Peste cuvinte
E o negură deasă,
Aşa-mi vine
Să plec
Uneori,
Dar mă ţin
Rădăcinile-Acasă!
Mă simt câteodată ca frunza
De nuc,
Toamna lovită
De vânt
Şi de brumă,
Nici nu ştiu unde
Aş vrea
Să mă duc,
Cine mi-aşteaptă
Trudita mea
Humă?…

marți, noiembrie 24, 2009

CERCUL...



23/24 Noiembrie 2009.
“Dacă nu mi-ar fi fost îngăduită cunoaşterea acestor lucruri,
m-aş fi născut în zadar”.
SENECA
Cercul
E o linie
Mereu repetată,
Într-un
Triunghi isoscel!
Viaţa
Şi
Moartea
Ce ne-a fost
Dată,
Ziua şi noaptea,
La fel!
Fără el
Nimic
Nu-i întreg,
Fără el
Nimic
Nu-i fecund,
Prieten mi-a fost
Şi strateg-
Poemul acesta
În care m-ascund…

luni, noiembrie 23, 2009

SCRISOARE DE MULŢUMIRE

23 Noiembrie 2009.
PRIETENI,
Vă mulţumesc tuturor şi fiecăruia în parte, în numele cuvântului care mi-a dat viaţă, pentru gândurile voastre curate şi dragi, trimise mie din toate zările lumii!
Fie ca Ziua pe care o aveţi în Calendarul sufletului vostru, să vă aducă aceeaşi binecuvântată şi spornică Lumină!
„Limitat prin natura sa, infinit în dorinţe, omul este un zeu căzut care îşi aminteşte de ceruri”, spunea Lamartine , în Primele Meditaţii Poetice.
Din acest punct de lumină divină, primiţi, vă rog, toate mulţumirile mele, pentru darul făcut!
Tot ce n-ai dăruit ai pierdut, spunea înţeleptul!


Cu prietenia cuvintelor,
HORIA

duminică, noiembrie 22, 2009

Curcubeu de Duminică...

22 Noiembrie 2009.

Treceţi
Pe sub curcubeul meu,
Poarta lui
E deschisă mereu...


Fericită-i fântâna care mă bea!
Azi e Duminică
În numele
Meu,
Să se lumineze pământul
De ea
Şi sufletul vostru
Mereu.
Bucuraţi-vă de liniştea ei,
Cea dintâie
Şi de odihna binemeritată,
Bat clopotele-n Cer
A liturghie-
Fie-vă
Rugăciunea
Din ea
Ascultată!

SE FĂCEA DIMINEAŢĂ...

22 Noiembrie 1951- 22 Noiembrie 2009.

E atâta linişte acolo pe plai,
Cine vrea, poate să o înţeleagă!
Era într-o Joi, când mă năşteai,
Acum, e o Duminică-ntreagă...

Sub tâmpla căruntă se zbate un Gând,
Clipa de-atunci gângurită o vreau,
Te întreb, Maică, nu ştiu până când-
De ce mi-ai dat apă din clopot să beau?

„Blestemul” acela mă face să fiu
Mereu între altar şi Rugăciune,
Câtă vreme din Vreme sunt viu
Voi scrie cuvântul până la tăciune...

Se făcea Dimineaţă, peste fântâni
M-ai poruncit să le fiu curcubeu,
Cartea Aceea, ce mi-ai pus-o în mâini,
Mi-a rămas deschisă mereu...

Acum, ca niciodată, vreau să mă spui,
Clipa se face tot mai târzie,
E atâta linişte acolo pe grui!
Câtă din ea mi-a rămas, cine ştie...

Mă văd deodată Copchilul ce nu-s,
Ochii lui, Doamne, încep să mă frigă,
Leagănul, cel de nuiele, s-a dus,
Umblă prin lume de-atunci şi tot strigă...

Prietenii mei, din prezent şi trecut,
Dacă o Mamă aveţi fiecare,
Nu uitaţi Ziua în care v-a născut-
Azi, e Ziua mea, din întâmplare...

joi, noiembrie 19, 2009

SĂ NU PRIVIM...

19 Noiembrie 2009, spre seară...

„Să nu privim înapoi cu mânie, nici înainte cu teamă, ci în jur cu înţelegere”.
James Thurber

Să nu privim cu ură înapoi,
Să nu privim cu teamă înainte
Şi-aşa suntem dezbinaţi de noi,
Lumina curge neagră din cuvinte...

Atunci când pasul stâng urmează dreptul,
În urma lui rămâne o cărare,
Toate curg- precum spunea-nţeleptul,
Atâta doar, vă rog, s-aveţi răbdare...

Să cadă împăcarea între noi,
Cum între două maluri curge valul,
Când nu există unu fără doi,
Singur doar, se stinge idealul...

Omizile ne-au năpădit în vetre
Şi-n tot ce mai aveam din gânduri pur,
Dar nu e vremea să lovim cu pietre,
Priviţi cu-nţelepciune împrejur...

miercuri, noiembrie 18, 2009

OMUL FĂRĂ TIMP...

18 Noiembrie, spre seară…

Omul fără de Timp e sărac,
Cu toată averea lui adunată
Clipă de clipă, Veac după veac,
Nu-l va putea cumpăra niciodată…

Timpul, fără de Om, la ce bun?
În sinea lui nici nu există,
Poemul acesta, bezmetic, nebun,
Folosiţi-l mereu de batistă…

Iertaţi-mi, din toate, excesul de zel,
Cât am în plus, fie-vă lipsă!
„Nu va mai fi Timp”, spune el,
Îngerul acela din Apocalipsă…

Mi-e sufletul, acesta, negru de zgură,
Sătul de preşedinţi şi…stăpâni,
Mai există, încă, în toate, cenzură-
Votaţi-vă Liberatea, Români!!!

Adeseori îmi vine, satanic, să tac,
Şi tăcerea aceasta e o poveste-
Omul fără de Timp e sărac,
Cel fără Dumnezeu, unde este?

marți, noiembrie 17, 2009

CE MINUNATĂ LUCRARE...

16/17 Noiembrie 2009.

„Ce minunată lucrare e Omul!”
Prea târziu de aducem aminte de ea,
Mâinile Tale, cele făcătoare,
Să Ţi le sărut, Doamne, aş vrea!

Dinspre această frumuseţe a lumii
Cuvintele mele nevrednice vin,
Dă-le putere, până la capătul firii
Poemul acesta să-mi fie deplin.

Ia-mi de pe buze mândria, de este,
Pune Adevărul în suflet zălog
Şi nu mă lăsa dus în ispită-
Tată al nostru, atunci când mă rog...

Supărat uneori, fericit de mă ştiu,
Nu zeu şi nici înger aici pe pământ,
„Ce minunată lucrare e Omul!”
Întru numele acesta cuget şi sunt...

Tot mai puţin se scrie...

16 Noiembrie 2009.

Tot mai puţin se scrie şi mai rar
Despre Cultură şi de alte resturi,
E plină presa ca un furnicar
De crime, de violuri şi incesturi...

Dacă sunt, să fie, treaba lor,
Au alte spaţii care să le umple,
Vor spune unii, eşti conservator
Şi porţi mereu melancolii sub tâmple...

Trec ambulanţii vânzători de cele
Spuse aici pe pagina întâi,
Şcolarii au ce învăţa din ele-
Mi-e sufletul amar ca un lămâi...

De-atâta libertate muţi şi orbi,
Contemporani cu boala şi cu frigul,
Acum, ca niciodată, suntem robi,
Ne urmăreşte peste tot câştigul!

Iertaţi-mi supărarea mea de... ziar,
E trecătoare, ca un zbor pe pistă-
Tot mai puţin se scrie şi mai rar
Despre Cultura care mai există...

duminică, noiembrie 15, 2009

LA CE BUN ATÂTA POEZIE...

Duminică, 15 Noiembrie 2009.

„La ce bun atâta poezie?”
Am auzit mugindu-se un bou,
Fusese taur în copilărie,
Cu siguranţă că s-ar vrea din nou...

„La ce bun atâta poezie?”
Cucurigă el, Măria-Sa,
Găinile, metaforă... nu ştie,
Nu-i timp şi nici răbdare pentru ea...

„Atâta poezie la ce bun?”
Mă întreabă-aproapele mereu,
Celor de sus şi tuturor le spun,
Aici, între pământ şi Dumnezeu,

Din toate, întrebarea nu mă miră,
La urma urmei, Poezia- ce-i?
Nici Aerul pe care îl respiră,
Nu-l ştiu ce este, inspiraţii mei...

sâmbătă, noiembrie 14, 2009

CASA COPILĂRIEI...

14 Noiembrie 2009.

Cuvântul de atunci mereu dospeşte,
Noapte de iarnă, fericit sub ţol-
„Culcă-te şi tu şi te-odihneşte,
Stinge, Copchile, lampa cu petrol!

Ce tot te scrii acolo murmurând,
Îţi pierzi vederea de atâta carte...”
Acum ea mă citeşte rând cu rând
Şi Ochii ei se bucură departe...

Sărmană Mamă, raiul meu dintâi
Şi cel din urmă când o fi să fie,
De-a pururea de veghe să rămâi
Pe Dealul meu uitat în Poezie...

Acum se prinde Postul de Crăciun,
N-auzi cum bate luna în fereastră?
Noapte de toamnă, în cuvânt m-adun,
E stinsă lampa în Căsuţa noastră...

joi, noiembrie 12, 2009

POEZIA NU E BUGETARĂ...

12 Noiembrie 2009.

POEZIA nu e bugetară,
N-a fost şi n-o să fie niciodată,
Oricâte Ordonanţe sunt în Ţară,
Ea nu are concediu fără plată,

Ea nu are concediu medical,
Nici zile sau nopţi libere nu are,
Cum să poţi concedia un val
Ce i-a fost dat să murmure-n izvoare?

În peşteri, până dincolo de zei,
Peste tot în vatra pământească,
Din ce trăieşte, cum? e treaba ei,
Nu a văzut-o nimeni să cerşească!

Mult prea bogată-i fie sărăcia,
Fericit şi cel ce i-a fost dată,
Nu e bugetară POEZIA,
N-a fost şi n-o să fie niciodată...

MAMA ŞI ACTORUL...

11 Noiembrie 2009.

Bătrâneţea nu-i o boală grea,
Doar sănătos să fii atunci când vine,
A murit Actorul, spune ea,
Era cu mult mai tânăr decât mine...

Rolul meu demult s-a încheiat,
Acum aştept după cortină Clipa,
El mai avea atâta de jucat
Aici, pe scena Vieţii, de-a risipa...

I-am auzit pe fraţii lui cum plâng
Înveşmântaţi în mantia tristeţii,
Aşa de tineri, Doamne, ei se frâng,
Actorii şi artiştii şi poeţii...

Cronos păgân, devorator de sfinţi,
Ceva nu-i drept din toată truda lor
Şi ochii ei mă-nvăluie cuminţi,
Ochii Mamei văduviţi de Dor...

Ce scurt e drumul dintre lut şi Stea,
Popasurile lui tot mai puţine-
A murit Actorul, spune ea,
Era cu mult mai tânăr decât mine...

marți, noiembrie 10, 2009

MÂINILE MAMEI...

10 Noiembrie 2009, ora Unu...

M-au trezit din somn
Mâinile ei,
Sub semnul Rugăciunii,
Ca două aripi
Grele
Murmurând către
Cer
Din adâncul
Genunii:
„Numai atâta, Doamne,
Îţi cer,
Ai milă
De
Ele...”

duminică, noiembrie 08, 2009

CÂND MAMA E BOLNAVĂ...

Duminică, 8 Noiembrie 2009, spre seară...

Când Mama e bolnavă
Şi geme de durere,
Cuvântul ei din Slavă-
„O, Doamne, dă-mi putere!”

Mi se coboară-n suflet
Tăcut, ca un jungher
Şi-aşa mă simt de singur
Şi de nimic sub Cer!

Aş vrea! Dar nu m-ajută
Cuvântul îndeajuns
Şi mâna mea e slută
Şi Ochiul meu de plâns...

„Eu mor! Tu ia aminte,
Copchilul meu, de-acum
Ai grijă de cuvinte,
Mergi sănătos pe drum...”

DUMINICĂ e-acuma
Şi-n veci în tot ce spun,
Mi-e tulburată huma
Sub care mă supun...

Iertaţi-mă, prieteni,
Pentru această vamă,
Nu-i brad fără de cetini,
Nu-i Fiu fără de Mamă...

Cine se crede, fie!
Vă spun, în veci de veci
Când Mama e bolnavă
De Veşnicia ei nu treci!!!

RUGĂ DEŞARTĂ...

7/8 Noiembrie 2009.

Se ruga Poetul,
În Somn,
Dumnezeului Poeziei:
„Doamne, dă-mi cuvintele
Unui Poem
Nescris
Încă...”
Din Umbra norului
Inspiraţiei
Sale,
Se auzi atunci
Glasul acela
Mustrător:
„Scrie
Despre a doua Răstignire,
Cea de pe Dealul
Numelui tău...”
Dimineaţa,
În locul Poemului,
Pe hârtia
Albă
Din
Vis,
Numai stropi
De
Sudoare
Şi sânge...
„Facă-se
Voia
Ta...”

TOTUL CE EŞTI...

06 Noiembrie 2009.
Totul ce eşti e-aducere aminte,

Trupul tău întreg e numai jad,
Când îl ating mă vindecă de iad
Şi Cerul meu se umple de cuvinte...

Dacă e păcat, iertat să-mi fie
Că te-am iubit mai mult decât erai,
Ruptă mereu din coasta unui Rai,
Femeie izgonită-n Poezie...

Nu-i şarpele de vină şi nici mărul
Din pomul cel de-a pururea oprit,
Precum Pilat mă-ntreb nedumerit,
Omule, „Ce este Adevărul?...”

Totul ce sunt mă-nvăluie-n uitare,
Ca floarea fructul cel promis mereu,
Tot mai aproape sunt de Dumnezeu
Şi-n urma mea, doar umbra pe cărare...

joi, noiembrie 05, 2009

AMĂGITOR E TIMPUL...

05 Noiembrie 2009, spre seară...

Amăgitor e Timpul şi ateu,
Biblia lui e plină de poveţe,
Strigă nebunul: ”Nu e Dumnezeu!”
Pe uliţe, prin târguri şi prin pieţe...

„Nu-i Zi de dinainte şi de-apoi,
Trăieşte-şi Clipa care ţi-a fost dată...”
Şi Babilonul urcă printre noi,
Acelaşi dărâmat ce-a fost odată...

Nu mi-au plăcut îndatoriri defel
Şi nici porunci venite din afară,
Amăgitor e Timpul şi rebel,
Clipa lui începe să mă doară...

miercuri, noiembrie 04, 2009

VIAŢA...

4 Noiembrie 2009.
În amintirea tatălui meu...4 Nov. 1969.

Nu e uşoară Clipa şi nici grea,
N-a cântărit-o nimeni, niciodată,
Nu-i întâmplare Viaţa ta, a mea,
Nu am cerşit-o noi, ea ne-a fost dată

De cine şi de ce, nu ştim anume,
Ne întrebăm adesea, până când?
Fiecare o purtăm în nume
De la Botezul ei de pe pământ...

Ce este? Numai Aerul, din toate,
Cunoaşte taina dintru început,
Tic-tacul sfânt al inimii ce bate
Până la plecarea dinspre lut...

Nou-născutul, dar şi muribundul
Se-apleacă din fântâna ei să bea,
Şi de mă doare urlu ca bolundul
Că toată moartea n-avem timp de ea
...

marți, noiembrie 03, 2009

CRISALIDĂ...

03 Noiembrie 2009.

Am învăţat să văd, a câta oară?
Şi de vederea asta nu mă-ndoi-
Cât de săraci suntem pe dinafară,
Pe dinăutrul nostru cât de goi!

Purtăm atâta glorie sub pleoape,
Tot mai departe ne zidim de Cer,
Înspre pământ e-atâta de aproape
Trupul acesta, pururi efemer...

Şi Timpul creşte împrejurul meu,
Carii se aud cum rod în scânduri,
Fără credinţă, fără Dumnezeu
Suntem atât de goi şi-atât de singuri...

luni, noiembrie 02, 2009

OCHII TĂI...

01/02 Noiembrie 2009.

Acum, când scriu, miroase-a mere coapte,
Din pomul interzis, tu le mai vrei?
M-am visat cu ochii tăi azi-noapte,
Nici nu mai ştiu ce mă făceam cu ei...

Ochii tăi, cei negri şi tăcuţi,
Cu apele lor tulburi şi sărate,
Îi rugasem doar să-i împrumuţi,
Să mă ascund de viscol şi de moarte...

Eu nu credeam că veşnicia doare!
Frumoşi erau, ca sfintele porunci,
Aveau în ei atâta Sărbătoare
Din izgonirea noastră de atunci...
......................................................

Miroase versul meu a mere coapte,
Ce singur e cuvântul când te scriu!
M-am visat cu ochii tăi azi-noapte,
Cine m-a trezit din ei nu ştiu...

sâmbătă, octombrie 31, 2009

RĂSTIGNITĂ MEREU...

31 Octombrie 2009.

Răstignită mereu între hoţi şi mişei,
Patria mea, sfâşiată de găşţi,
M-am săturat, nu de tine, de ei,
Nu le spun numele, tu îi cunoşti!

Cât venin, cât noroi în cuvinte,
Câtă ură bolnavă în privirile lor,
Dacă e de pe urmă, să le dea minte
Dumnezeul acestui popor!

Ţara mea încă, nu plâng că mi-e rău,
Ochii tăi, triştii, mă dor de o vreme,
Ispitele sapă în sufletul tău,
Alungă-ne, Doamne, aceste blesteme.

Tu eşti frumoasă şi fără mânie,
Străinii de tine şi orbii o ştiu,
Mereu răstignită mi-ai fost Românie
Din poemul acesta pe care îl scriu...

LINIŞTE...

Cluj-Npoca, Cetăţuie...
1974, vara- 28 oct. 2009.

Singuri
Paşii mei suie
Spre Cetăţuie
Trepte de gânduri...
Tu
Nu le mai urci...
E atâta linişte
Din liniştea
de-atunci,
De parcă
Aud
Mâna lui Dumnezeu
Risipind
Peste păduri
Culorile toamnei...

marți, octombrie 27, 2009

ATLANTIDA...

26/27 Octombrie2009.

Sărmană fiinţă, mult amăgitoare,
Tu, Atlantida mea nescufundată,
Cine atunci o să mai ştie oare
De pământul care-ai fost odată,
Udat de ploi şi pârjolit de soare?
Niciodată, poate niciodată...

Clipa de acum e tot mai ternă,
Ştiu, întrebarea mea e în zadar,
Fir de nisip din curgerea eternă
Nimic ce eşti, grăunte de muştar,
Afară e o vreme de tavernă,
A început să plouă-n Calendar...

luni, octombrie 26, 2009

INIMA OMULUI...

26 Octombrie 2009.

Faţa Omului se poate schimba,
Ştiu din Scriptură sfânta povaţă-
Uită-te în inima mea,
Cum se uită Soarele în dimineaţă!

Ce vezi acolo, spune-mi şi mie,
Ea nu mi-a înşelat niciodată
Poezia sângelui care mă scrie,
Până în Clipa ce n-o să mai bată...

duminică, octombrie 25, 2009

LEGIUNE...

Ev. Luca 8, 26-39.
Duminică, 25 Octombrie 2009.

Şi pe el l-a vindecat Iisus,
Cum scrie în Scripturi, ca drept răsplată-
„Pleacă de la noi”, aşa I-a spus
Mulţimea de atunci înfricoşată...

El n-a plecat, stă supărat în drum
Şi vuietul acelora îL doare,
E vindecatul printre noi acum,
Ferice dar, de cine-i dă crezare!

Bărbatul, cel întors la casa lui,
Priviţi-l, „îmbrăcat şi-ntreg la minte”,
Legiuni, ca el, mai sunt destui,
Prietenii mei, vă zic- luaţi aminte!

AI GRIJĂ DE TINE...

Duminică, 25 Octombrie 2009.

De la nordul cuvântului, până la sud,
Totul ce sunt e în mâinile Tale,
„Ai grijă de tine”, de ce mai aud
Cuvintele acestea, atât de banale?

Dacă e cald-„ai grijă ce bei”,
Dacă e frig-„îmbracă-te bine”...
Când te duce ispita de funia ei
Las-o pustiei din care ea vine...
.................................................

„Ai grijă de suflet!” cu adevărat
Porunca aceasta e cea mai curată,
Să-i fiu la nevoie poet şi soldat-
Sufletul e Patria ce mi-a fost dată,

Locul dintâi al naşterii mele,
Munte de mir, Deal de tămâie,
Asemenea lui nu e altul sub stele,
Aici mi-a fost scrisă rostirea să-mi fie...

De la nordul tăcerilor, până la sud,
Totul ce sunt e în mâinile Tale,
„Ai grijă de tine”, de ce tot aud
Cuvintele-acestea, atât de banale?


sâmbătă, octombrie 24, 2009

URĂ...

24 Octombrie 2009.


Tu poate nu mă crezi acum,
Dar te iubesc cu-atâta ură
Că eşti departe şi n-am cum
Să-ţi fur cuvintele din gură...

Mă duce gândul înapoi
Ca şarpele răpus de moarte
Spre-atunci când eram numai noi,
Sub pomul, cel cu fructe coapte...

Tu, iartă-mă, nu pot să-ndur,
Se face în cuvinte Sară,
Acum, când scriu, mă uit în jur-
E-atâta ură...literară!

SE SCHIMBĂ ORA...

24 Octombrie 2009.

E-atâta Veşnicie între noi,
Nici nu mai ştiu în care Viaţă sunt,
Nu te uita ca Sara înapoi-
Se schimbă Ora, cea de pe pământ!

Atunci a fost Sodoma şi Gomora,
Clipa aceea încă o ascult,
În noaptea asta ţi se schimbă Ora
Şi-o să dormim puţin, puţin mai mult...

joi, octombrie 22, 2009

STĂPÂNII...

22 Octombrie 2009.

Nu cred în ei, ispită dulce
Sub patrafirul tău rămân,
Oricât mi-ar fi de greu sub cruce
Mă-nchin Aceluiaşi Stăpân!

Aici mi-aud mereu sentinţa,
Călăii în zadar aşteaptă,
El mi-a făcut din tină fiinţa
Şi-a pus în ea suflare dreaptă...

De judecată nu mi-e teamă,
Cum nu i-a fost nici lui pe Deal,
Şi dacă tot plătesc o vamă
E pentru scumpul meu Ardeal.

Aici nu mai există moarte,
Ci numai Adevăr sub cer
Şi roţii mele îi sunt sparte
Demult obezile de ger...

Nu cred în ei, eu cred în tine
Şi în credinţa mea rămân,
Oricât mi-ar fi de rău sau bine
Mă-nchin Aceluiaşi Stăpân...

MĂRTURISIRE...

21 Octombrie 2009.
„...bunule Horia!”
Andrada

Spre mântuire fie scrisul meu,
Cum pentru ochi lumina e veşmântul,
Eu nu sunt bun, ci numai Dumnezeu,
Cel ce mi-a dat porunca şi cuvântul!

Mă bucur dar, de bucuria voastră,
Dacă v-aduce linişte şi Dor
Versul meu deschis ca o fereastră
Înzidită-n rana unui nor...

Mi-e drag să-mi cânt potecile şi plaiul
Spre care mă întorc, copil, mereu
Şi-atâta ştiu, când scriu mă simt ca naiul
Prin care arde Duhul unui zeu...

marți, octombrie 20, 2009

CENZURĂ...

20 Octombrie,2009, spre seară...

Dă-mi voie să îţi spun tot ce gândesc,
Nu e nevoie-„Să trăiţi, Stăpâne!”
Cu alte vitamine mă hrănesc!!!
Ia-mi, dacă poţi, Cartela mea de pâine...

DOAMNE, care Eşti, aştept un semn,
Mă dezgustă întru tot Cenzura,
Fă să-mi rămână Adevărul demn,
Dă-mi la o parte din tristeţe zgura!

Niciodată -„ Să trăiţi Maestre!”
Nu pot, nu vreau în veci să mă supun
Acestor triste, jalnice căpestre-
Am fost dintotdeauna- un nebun!!!

POEM NEVÂNDUT...

20 Octombrie 2009.

Din Poezia câtă mi-a fost dată,
În care sunt şi voi rămâne viu,
Eu n-am pus preţ la nimeni, niciodată,
Pe versul meu, acesta care-l scriu...

M-au pustiit ispitele-n zadar,
Când mi-era sete şi eram flămând,
Din tot ce am primit atunci în dar
Nici o vocală nimănui nu vând...

Am spus-o şi repet, a câta oară,
Nu mi-am făcut din poezii avere!
De ce să port pe umeri o povară
Târziului să-i fiu întemeiere?...

Mi-ajunge sărăcia şi mi-e dragă,
Nu vin vreodată furii să mi-o ia,
Aici voi locui o Viaţă-ntreagă,
Şi-atâta de bogat mă simt în ea!...

luni, octombrie 19, 2009

COD PORTOCALIU...

19 Octombrie 2009, spre seară...

Peste tot e Cod portocaliu,
Ce vreme şi ce viscol o să vină!
Plouă, frig, Oraşul e pustiu
Şi vântul amiroase-a tescovină...

Tristeţea mea e iarăşi repetentă,
Mă pipăi, urlu, încă mai sunt treaz!
Vai, clipa asta e aşa dementă,
Nici nu mai ştiu ce anotimp e azi...

Pe cine să întreb să nu-mi răspundă?
Sunt singur între lut şi Dumnezeu,
Gândul adoarme obosit sub bundă
Şi ninge-acum, aici, în versul meu...

duminică, octombrie 18, 2009

CAD MERELE...

Duminică, 18 Octombrie 2009.

De la ghiocei la crizanteme,
De la tine până mai târziu,
Ce plină mi-e grădina de poeme,
Să fie numai vreme să le scriu...

Prin Vie vântul pribegind suspină,
Strugurii ei se odihesc în vin,
Ultimele roiuri de lumină
Dinspre vară nu le-auzi cum vin?

Se duc grăbite dincolo de toamnă,
Nici să le număr nu mai ştiu de-acum,
Cad merele, ce bucurie, doamnă,
De vârsta mea lovindu-se postum...

Eu le ascult căderea lor şi tac,
La sân tu le adună dacă vrei,
Ce coapte sunt şi roşii, cum îţi plac,
Sunt mere oare, ori sunt ani mei?...

sâmbătă, octombrie 17, 2009

Antipoezie...

Motto:
„Nenea ştie să schie, dar nu ştie să citească...”


Poezia este
o cutie poştală
plină cu facturi ne-achitate!
Fetiţa de pe centură
făcând insistent
cu mânuţa
ei
roz-bombo,
ştie ea
de
ce...
Poezia
e un tren de marfă
deraiat
de pe linia lui...
Poezia este
Ceea ce
nu-i...
Tu, care Eşti,
rogu-te,

iartă!
Am aruncat şi eu
cu
o
piatră...

vineri, octombrie 16, 2009

PRAFUL...

16 Octombrie 2009, spre seară…

Nu am crezut vreodată să mă gândesc la tine,
Aveam alte subiecte de scris atunci, cât vrafu,
Dar într-o zi, la sfadă, una dintre vecine
Îi spune celeilalte în ciudă :”şterge prafu!”

Şi parcă dintr-o dată mă prinse-atunci magia
Cuvântului pe care nu pot să-l mai alung,
Ortacul meu de-o viaţă, rămas la Hamangia,
Mi-a coborât în suflet şi-a cugetat profund...


Da, prăfuite-s toate şi Omul care scrie
Abia de mai respiră sub greutatea lui,
Ce nemilos, de-o vreme se-aşterne pe hârtie,
Pe mobilă, pe gânduri, pe bronzul din statui...

În ochi de-l poartă unii, îl bat pe tobă alţii,
Ce silnic zi şi noapte ne sună în timpane,
Dar nu îi lăsa, Doamne, să facă praf Carpaţii
Şi de la talpa Ţării, trezeşte-te, tu, Ioane!
......................................................................

„Hai, du-te, şterge prafu!”, ce simple, vagi cuvinte,
Neîmblâzite, urlă ca lupii, prinşi în cuşcă,
Citiţi-mă cu grijă, vă rog, luaţi aminte,
Poemul meu miroase acum a praf de puşcă...



joi, octombrie 15, 2009

NU-MI PLACE SĂ CERŞESC...

14/15 Octombrie 2009.

O singură şi nu mai multe feţe,
Nu-mi place să cerşesc ce nu-i al meu,
Nici bucurii în plus şi nici tristeţe,
A pus destul în mine Dumnezeu!

Eu grija asta n-o mai port demult
Şi sufletul ce-l am nu-i rob în mine,
Doar timp să-mi dea, dacă nu cer prea mult,
Din veşnicia Clipei care vine...

Între Adevărul vinului şi pâine,
Poemul meu, acesta, să-l termin
Şi celălalt, ce mă aşteaptă mâine-
Voia Lui, acum şi-n veci! Amin.

Dacă mi-e sete, frig, dacă mi-e greu
Şi oasele cuvântului mă dor,
Nu-mi place să cerşesc ce nu-i al meu,
Din tot cât sunt mă dărui tuturor.

miercuri, octombrie 14, 2009

COLŢUL DIN CERC...

14 Octombrie 2009, spre seară....

M-am înţepat în colţul unui cerc,
Îl desenasem noi, ţi-aduci aminte?
Mi-ai spus atunci,
„Poete, fii cuminte”,
Am vreme îndestulă să-l încerc...
Mi-ai spus atunci,
„Poete, ai răbdare”,
M-am înţepat în colţul unui cerc,
Să nu mă-ntrebi acum dacă mă doare...

luni, octombrie 12, 2009

MI-E SETE...

12 Octombrie 2009, spre seară.

„Mi-e sete!” Doamne, îmi aduc aminte
De lacrimile acelea când Le-ai spus
Lângă fântână, pentru-ntâia oară
Şi ultima, pe cruce, acolo sus...

Fântâna de atunci era adâncă,
Nici cumpănă n-avea şi nici găleată,
Ţi-au dat vin amestecat cu fiere
La Judecata lumii, blestemată...

Acum e-atâta secetă în lutul meu-
Mi-e sete şi mi-e foame şi mi-e frig
Şi Aerul aici e tot mai greu
Din marginile lumii când Te strig...

duminică, octombrie 11, 2009

Timp grabnic...

10/11 Octombrie 2009.

De la nordul gândului, la sud,
De la est, la vestul cel postum-
„Sunt nervos, nervoasă”, îi aud,
“Mă grăbesc şi nu am timp acum…”

Ne goneşte clipa, ceasul, Veacul,
Peste tot vacarmul e în toi,
Aleargă şi bogatul şi săracul-
Ce-i graba asta, Doamne, între noi?

Weekend plăcut! E gata săptămîna,
Dar nici aici hodină nu găsim,
Duminica ne face semn cu mâna,
Ce rugăciuni uitate să-i rostim?

Când clopotele plâng, spre liturghie
Paşii noştri nu mai au cărări,
Tot mai departe suntem, cine ştie
Ce ne aşteaptă dincolo de zări…

Vremelnicia lutului mă doare,
Se pârjoleşte Cerul fără ploi,
Nu mai avem în suflet sărbătoare,
Nici Timpul nu mai are timp de noi…

Aşa de naşte Poemul...

Duminică, 11 Octombrie 2009.

Undeva, într-un Oraş din România...
În scara unui bloc, o femeie (mamă- bunică) în faţa unei cutii poştale, cu o scrisoare în mână...
„Maică, de unde-mi vine scrisorica asta, că nu văd să citesc, mi-am uitat ocherii...sus...”
„De la Enel vine, maică, v-a trimis factura de curent...”
„Nu-l cunosc, ăsta nu-i nepotu-meu!
Mi-au plecat afară şi nu mai ştiu nimic de ei....M-au făcut de mi-am vândul cuibul meu, să vin să stau, să aştept moartea aici între betoanele astea!
Acolo măcar îmi venea poştaşul, hâtru de el: maică, iar ţi-au scris nepoţii...să le trimiţi mălai!
De multe ori era adevărat! Pe vremea aia, aveam gospodărie, mai vindeam câte ceva, un ou, o găină, un porc...

Aici, ce să mai vând- penzia mea?
Banii ăştia de- acuma, nu se mai ajung, ca arginţii lui Iuda de-atunci...
Aici, în blocu’ ăsta suntem toţi bătrâni.
Restu, or plecat...
Vai de Ţara asta şi de pârlamentul ei!
Dumneata să nu pleci!
Ai copchii, nepoţi?”
„Eu, rămân, Maică...

sâmbătă, octombrie 10, 2009

CARII...

10 Octombrie 2009.

I-aud în crucea neamului cum rod,
Când eram, nu m-au dorit în Ţară,
Le-am fost mereu în suflet incomod,
De port pe frunte laurii de-afară

Ei s(z)silnic îmi ridică osanale,
Fălindu-ne în van că sunt de’a lor,
Plâng pe genunchii risipirii tale,
Lacrima mea, nepreţuitul Dor!

În Ochii tăi era atât de bine,
Din tine am plecat ca un ecou,
Da,
Sunt Român şi spun fără ruşine,
De-ar fi vreodată să mă nasc din nou!

Îmi spun străin, aici nu-i Cerul meu,
Nici iarba nu-i, aceea de Acasă!
În lemnul gândului ei rod mereu
Şi nu le pasă, Doamne, nu le pasă...

vineri, octombrie 09, 2009

POEMUL...

09 Octombrie 2009.

Simt
Cum se hrăneşte
Din
Sufletul meu
Poemul,
Precum fluturele
Din
Omida
Lui,
Până
La
Zbor...

CINE EŞTI TU?

06 Octombrie 2009.

Dacă vin din Ardeal, din Moldova cea Mare,
Din „umbră” de sunt ori din „esenţă”,
Din bucurie legitimă sau întristare,
Cu acte în regulă, cerşetor, eminenţă,

Rănit de tăcere, osândit de cuvânt,
Poemul acesta, fără margini, mă doare
Din clipa Facerii de pe pământ-
"Cine eşti tu?" ce bolnavă întrebare!

De purtăm fiecare în suflet şi-n mâini
Speranţa fragilă a Clipei de mâine,
Tatăl nostru, uneşte-i sub cer pe români
Şi le dă tuturora o singură pâine,

„Cea de toate zilele”, şi ne iartă pre noi,
Aşa precum scrie în Cartea Cea Sfântă,
Cu Lumina blândă, ce curge şuvoi
Din crucea împăcării, Tu ne înveşmântă!

Pilatul din Pont, aşteptând un răspuns
Întru Judecata, ce avea să vină,
Aşa L-a întrebat şi atunci pe Iisus,
„Cine eşti tu?” căutându-i o vină...

RÂNDUNICA...

5/6 Octombrie 2009.
Îmi ard obrajii, cine mă doreşte
Vorbească-mă de bine, nu de rău!
Chiar acum sub tâmple poposeşte
O rândunică, nu e gândul tău?

Ce tristă e şi-atâta de frumoasă
De tulbură credinţa în atei!
De-şi face cuib să fie dar voioasă
Şi să mă joc copchil cu puii ei...

Când or fi mari să zboare-n libertate
Spre zări mult mai senine şi mai calde,
Ea, să rămână-aici, pe mai departe
În versul meu de-a pururi să se scalde...

Îmi ard obrajii, uite vrea să plece,
E toamnă în cuvânt şi e târziu
Şi zboară gândul- rândunică rece-,
De a fost ea ori nu, eu nu mai ştiu...

CONTEMPORANĂ...

07/08 Octombrie 2009.

E boală printre papagali,
Nici ei n-au linişte şi pace,
Nu ne-am născut să fim egali
Şi nici lui Dumnezeu nu-i place!

Eu ştiu că nu-i filosofie,
De când e Viaţă pe pământ
Şi câtă o mai fi să fie,
La fel nu suntem în cuvânt.

E-acelaşi blestemat tumult,
Invidii, vanităţi, orgolii,
În goana după şi mai mult,
Biet cerşetor pândit de molii,

Când vine Clipa cea târzie
Şi tu şi eu suntem egali-
Ce greu respiră-n colivie,
E boală printre papaga
li...

duminică, octombrie 04, 2009

JERTFA...

Sinaia, 26 septembrie 2009.

Prietenii mei, vouă vă zic,
Fără de jertfă nu este nimic,
Fără jertfa de sine e lumea săracă,
Lumina ce vine din noaptea ce pleacă,
Ziua de azi din Ziua de mâine,
Bobul de grâu din bucata de pâine,
Copacul meu, din hârtia de scris-
Viaţa din moartea Celui ucis...

ABSENŢĂ...

Duminică, 04 Octombrie 2009.

Am fost plecat o vreme dintre voi,
De ce am fost nu pot să ştiu acum,
Ce arşiţă de dincolo de ploi,
Ce Dor mi-a-ntors cărările din drum,

Ce Poezii nescrise din destin
Mă strigă să le mântui de tăcere,
Din care zări neîmblânzite vin?
Prieteni buni, neliniştea mă cere...

De vin desculţ, prin mărăcini, pe jos,
Singurătatea Clipei mă apasă,
Nu-i nicăieri în lume mai frumos
Ca în Copilăria ta, de-Acasă!

Octombrie, în vii lumina doare,
Culesul lor e-aproape de Cuvânt,
Am fost plecat o vreme, câtă oare?
Din vârsta mea, uitată pe pământ...

vineri, octombrie 02, 2009

POEZIA...

02.Octombrie 2009.

În aşternutul gol-
Rana trupului
Tău-
Întunericul
Doare...
Mă-ntreabă Aerul
Cu părere
De rău-
Ea,
De ce-a plecat
Oare?...

joi, octombrie 01, 2009

OCTOMBRIE...

01 octombrie 2009.
Octombrie, deja miroase-a vin
În pivniţele tale ferecate,
Nu vrei să ne copilărim puţin,
Până e toamnă, până se mai poate...

De ce te miri, e-adevărat ce spun,
Clipa aceea e atât de-aproape,
Ciorchinii tăi din gânduri să-i adun
Şi mustul să ne miruie sub pleoape...
...........................................................

Ce crud vinul şi sălbatic, ştiu,
Numai rostindu-l sufletul se-mbată,
În liniştea de-acum e prea târziu
Şi Via mea e-atât de tulburată...

MI-A FUGIT LINIŞTEA...

Sinaia, 26 septembrie 2009.
"Mi-a fugit liniştea de Acasă!"
Cuvintele acestea dor şi-acum,
S-a dus şi ea puţin să se-odihnească,
S-a dus plângând în hohote pe drum...

Aşa mi-ai spus atunci...la telefon
Şi era noapte-afară şi târziu,
Degeaba sun, tot ocupat răspunde
Tonul acela întru care scriu...

Când a fugit din lume supărată
Ea a luat şi ultimele chei,
Nici 112 nu au ce-i face,
Amprente n-au rămas în urma ei...

Nici despre tine nu mai ştiu nimic,
În zarea dintre lacrimi încuiată-
"Mi-a fugit liniştea de Acasă!"
Cu ce eşti, Doamne oare vinovată?

SUNT LA SINAIA...

23 septembrie 2009.

Sunt la Sinaia, ochii mei destui
Se duc în Munţi să mi se odihnească,
Tu despre ei să nu spui nimănui,
Cine-i vrea, acolo să-i găsească...

Aici e-un Aer de-ai putea să-l sorbi
Ca pe o sfântă,rodnică Lumină,
Să ne iubim pe urmă ca doi orbi
Până la Sfârşitul ce-o să vină...

Tăcerea mea, eu ştiu că nu m-asculţi,
Dar lasă-mă, cât încă nu-i târziu,
Sub cetinile brazilor din Munţi
Ca un şoim sălbatic să te scriu...

SINAIA

23/24 septembrie 2009.

Sinai-Sinaia, ce logodnă sfântă
În Mănăstirea Clipei din văzduh,
Aici e zvon dumnezeiesc de nuntă
Şi Aerul întreg e plin de Duh!

Poemul meu desculţ se face drum
Spre Muntele cu brazi, acolo sus
Poate se roagă pentru noi acum
Acelaşi blând şi-nlăcrimat Iisus...

Ce împăcare-înaltă mă adie,
De frumuseţe Ochiul meu e mut,
Sinai-Sinaia, ce minune vie,
Ferice, dar de cine te-a născut!

luni, septembrie 21, 2009

DE NUNTĂ...

Vaţa de Jos, 19-20 septembrie 2009.


„Ce minunat a fost la voi, la nuntă!”
Aşa spun toţi mesenii care pleacă
Şi muzica, ce de atunci tot cântă,
Multă vreme o să ne petreacă...

Nuntaşii voştri, harnici şi frumoşi,
Cu voi alături v-au sporit surâsul,
Vă fie ochii minţii luminoşi,
În Adevăr să vă rodească visul;

Silvanus, coborât dintr-o poveste,
Andreea, nume vrednic de soţie,
Se tulburau pădurile pe creste
În calea voastră înspre cununie

Şi-acolo, lângă-altar de Mănăstire,
Cu nume scump românilor din Munţi,
Într-o sfântă, veşnică unire,
V-au pus coroana Cerului pe frunţi

Preoţi, călugări, naşii voştri buni
Ce nu-i puteţi plăti cu nici o zare,
Vă fie-aproape Dorul din străbuni,
De-acum, până la ultima suflare

Şi-aşa să vă rămână Legământul
Lăsat de Dumnezeu la voi în soartă,
Ce uneşte din tării Cuvântul
Omul pe pământ să nu despartă!

Vaţa de Jos, o „baie” pentru Moţi
Şi pentru cei ce omeneşte cântă,
În loc de „bună ziua” vă spun toţi-
„Aşa de fain a fost la voi, la nuntă...”

miercuri, septembrie 16, 2009

CULES...

15 septembrie 2009, la amiază...

Nu mă chema, ard strugurii în Vie,
E vremea lor de-acum în Calendar,
Saltă-n mine gândul şi mă-nvie
Frumos şi tânăr ca un căluşar...

Vreau să-i culeg cu grijă, bob cu bob,
Nimic să nu rămână de pierzare,
Ce liber mă simt, Doamne, ca un rob
Scăpat definitiv din închisoare!

Tu să-i zdrobeşti desculţă pe-nserate
Şi mustul să ne vindece de noi,
Miroase-a vin şi-a nuntă în cetate,
Tu fă-mă iarăşi tânăr înapoi...

Pe mâini, pe ochi, pe fiinţa mea deplină
Sunt plin de mierea strugurilor copţi
Şi chiar acum mă-nţeapă o albină,
Durerea ei tu nu o mai suporţi...

De bucurie ochii mei sunt uzi,
Din când în când se odihnesc şi scriu,
Vin graurii în stoluri, nu-i auzi?
Din care zări flămânde, nu mai ştiu...

Nu mă striga, ard strugurii în Vie,
E vremea lor de-acum în Calendar,
Saltă-n mine gândul şi mă-nvie
Frumos şi tânăr ca un căluşar...





marți, septembrie 15, 2009

FIECARE...

15 septembrie 2009, spre seară...

Fiecare şcolar are Tabăra lui
Şi ghiozdanul ce-l poartă în spate,
Fără partide azi nimenea nu-i,
Fără Dumnezeu, încă, se poate...

Câtă dezbinare şi ură ne paşte,
De ce mă fluieri când vorbesc eu,
De ce-njuri femeia care te naşte,
Nu vezi, sărmana, cât i-e de greu?

Dacă scriu, tu ai destule vocale
Să îmi critici Poemul antum,
Fă şi tu unul cu brâncile tale,
Prietene-prietene, vezi-ţi de drum!

Dacă îl ai şi dacă te are?
De existenţa lui mă îndoi,
Loc e destul pentru fiecare,
Şi înaintea noastră, şi între noi...

duminică, septembrie 13, 2009

NU SUNT DE AJUNS...

13 Septembrie, mereu...

Nu sunt de ajuns cuvintele,
Nici tăcerile Moţilor nu-s!
Astăzi coboară în lut osemintele,
Sufletul se uită la noi de sus...

El ne ştie pe fiecare în parte
Cât suntem de români şi de buni,
Ce Dor ne adună, ce gând ne desparte
De Tricolorul dintre goruni...

Câmpiile Blajului, Târnavele gem,
Arieşul tău, Iancule-Avrame, e viu,
Astăzi din cerul acestui Poem
Cineva-mi spune că nu e târziu

Până mai este din Vis o fărâmă,
Până mai ard cucuruzii în brazi,
Până cad lacrimi şi stele-n ţărână,
Înseamnă că Ochiul acela e treaz!

Şi-acelora care îţi aduc osanale
Cu Numele tău lăudându-se-apoi,
Să le ieşi, Bunule, noaptea în cale
Şi tot Adevărul să ţi-l iei înapoi!

Nu-mi sunt de ajuns cuvintele,
Nici tăcerile voastre nu-s!
În pământ se întorc osemintele,
Sufletul Iancului coboară în sus...


vineri, septembrie 11, 2009

TOT SUPĂRAT EŞTI...

10 Septembrie 1872-10 Septembrie 2009...


Tot supărat eşti, Iancule de-atunci,
Acelaşi Dor
în zori ţi se destramă
Şi iarăşi vine vremea să te duci,
Ştie Cel de sus de ce te cheamă...

Cad stelele din Cerul tău polog,
Tăceri aprinse peste Munţii mei
Şi aşa îmi vine să te rog
Lângă tine-acolo să mă iei...

Eu ştiu că nu e timp şi nu e loc,
Nici tu nu ai hodină să te culci-
Geniu pustiu şi fără de noroc
Tot supărat eşti, Iancule de-atunci?...

miercuri, septembrie 09, 2009

ŢEBEA..., septembrie...


TOT MAI SEPTEMBRIE SE FACE...

09 .09. 2009.
Tot mai Septembrie se face
Prin fluierul durut sub humă,
Ce cântec iarăşi nu-i dă pace?
Pe dealuri mirosind a brumă

Se odihnesc trudiţi cosaşii,
Temuţii, bravii tăi feciori,
Înspre Zărand te mână paşii,
Acolo iar ai vrea să mori?

La Baia cea de Criş, eternă,
Pe prispa unui Dor bolând,
Iancule bun, în loc de pernă,
Îţi pun Poemul meu flămând...

Văz-duhul tău să îşi aline
Ultimul Dor întru cuvânt
Din dorul sfânt ce-l port cu mine,
Părinte-al meu în care sunt!

Tot mai Septembrie se face,
Tot mai departe de Gorun,
Sub umbra lui cât Iancu zace
Din cel care ne-a fost tribun?

duminică, septembrie 06, 2009

DUMINICA FURATĂ...

06 septembrie 2009, spre seară...

Mi-a plecat Duminica de-acasă,
Cine ştie când o să mai vină,
De tăcere gura mea e arsă,
Pentru care nerostită vină?

Doamne, cât era de supărată,
Ce pustiu avea în ochii ei!
Sărbătoarea nu se mai arată,
Îi apasă chipul norii grei...

Mi-a fugit Duminica de-acasă,
Fără să-mi spună un cuvânt măcar?
Cine mi-a furat-o de mireasă
Nunta să le fie în zadar...

NU MAI AM AER...

03/34 septembrie 2009, ora 3.00.

Aş vrea să scriu un cântec despre Aer,
Eu ştiu că nu-mi va fi uşor defel,
Se-aude peste Munţi durutul vaier-
Nu ne lăsa, Doamne, fără el!

Azi-noapte l-am văzut cum se-mpuţină,
În ochii lui era atâta frig,
Şi-am început deodată în lumină
Peste tristeţea vântului să strig...

"Mi-e rău!", aşa mi-ai spus înlăcrimată
Şi lumea se-nvârtea în jurul tău,
Cuvintele acestea niciodată
N-au avut în ele-atâta hău...

"Nu mai am Aer!" Dacă aer nu-i
În Viaţa asta nu mai ai nimic...
Şi-aşa îmi vine-acum în locul lui
Spre Cerul din cuvânt să mă ridic...

joi, septembrie 03, 2009

DORINŢĂ...



03 Septembrie 2009.


Aşa îmi vine, Doamne, să m-ascund
Într-un Cântec tânăr şi
„bolund”
Şi-acolo toată moartea să rămân,
Sufletul să nu mi-l ştiu bătrân,


Iar trupul meu, acesta, amărui,
Fie ori nu fie, treaba lui!
Cel ce zilnic îmi tot cere vamă,
Să nu-l mai bag de-a pururea în seamă.


Cu tine, Poezia mea, vorbesc acum,
Că nu ne-aude nimenea pe drum
Şi dacă, îi voi spune verde-n faţă,
Nu mă doare, -n cotul ei de Viaţă!
.......................................................
Aşa îmi vine, Doamne, să m-ascund,
Tăcerea să i-o beau, până la fund,
Dincolo de ea, când voi ajunge,
Să nu-l aud pe nimenea că plânge...

miercuri, septembrie 02, 2009

FRUMUSEŢEA TA...



01/02 Septembrie 2009.



Frumuseţea ta nu e „bolnavă”,
Nu-i adevărat şi nu e drept!
Şi îngerii când o privesc din slavă




Poartă oftatul Dorului în piept...



Ce har ţi-a pus în suflet Dumnezeu
Şi-n ochii dragi câtă nemărginire!
Se tulbură în tine Versul meu
Precum Lumina toamnei din potire...



Tu lasă-mă să o privesc măcar,
Până în Cerul meu să mă pătrundă,
Dacă o scriu să nu scriu în zadar,
Să nu mai fie mâna mea flămândă...



Acum ce vifor oare nu-mi dă pace?
Nici nu mai am cuvinte îndeajuns
Şi-acestea, Doamne, sunt tot mai sărace,
Când frumuseţea ta e tot mai sus...



Nu poate gândul meu să înţeleagă
Această sfântă, dulce Sărbătoare!
Ajută-mă, să o traduc, întreagă...
Să n-o deochi! Ce-i frumuseţea oare?

marți, septembrie 01, 2009

SUFLET RĂNIT...



1 Septembrie 2009, spre seară…

Se duc
Ţipând cocorii
Spre
Apus,
Unul a rămas
Doar,
Lângă tine.
Pansează-i sufletul,
Aşa mi-ai spus,
Pansează-i
Sufletul
Rănit,
De
Cine ?

DE TOAMNĂ...


Toate anotimpurile

Poartă lumina

NumeluiTău-

Femeie!

Numele Vieţii,

Sfânt

Şi

Fecund!

Tu,

Cea mai frumoasă

Şi împlinită

Rămâi!

Strugurele meu

Copt,

Vinul Poeziei

Limpezit

În

Zori...

luni, august 31, 2009

VINE TOAMNA...


Vine toamna, vine ca un Rug,
Vine Toamna, vine ca o coasă,
Vara a plecat demult de-acasă,
Cine ştie dac-o mai ajung...

Cade vântul obosit pe ape,
Nourii sunt grei de-atâtea ploi,
Vine toamna, iarna e aproape,
Viscoleşte cu amurg în noi...

Vine toamna mirosind a frică,
În cuvinte s-a făcut târziu,
Vine toamna, frunza asta pică
Frunza cealată nu mai ştiu...

ŞTIU...

31 august 2009.

Făptura ta mi-e dragă, nu spun nu
Şi Creatorului de-atunci i-e dragă!
De-aici, în Veşnicia ei mă du,
Măcar acolo s-o traduc întreagă...

M-aşteaptă iadul, fie, în zadar,
N-am fost şi nu sunt chiriaşul lui,
La mine niciodată-n Calendar
O Sărbătoare pentru el nu îi!

Iertată-mi fie Clipa de-ndoială
Dintre măr şi şarpele răpus,
Ştiu că voi da odată scoteală
Că n-am iubit în Viaţă îndeajuns..

RĂSPUNS...

31 august 2009, spre seară...

Sunt trist atunci când nu-mi răspunzi,
Prietene drag, nici nu mai ştiu
Cât eşti din cel ce mă ascunzi,
Din Cel pe jumătate viu...

De-atâtea ori mă simt plecat
Spre destinari ce nu există,
Mereu răspunsul amânat
Îmi face aşteptarea tristă...

Adresa mea e cunoscută,
De-aceeea, prietene, îţi cer
Şi nu-i prea mult, o, Doamne-ajută!
Răspunsul, nu îl vreau în Cer...

duminică, august 30, 2009

NU VĂ MAI SCRIU...


Prietenilor mei...
Duminică, 30 august 2009.

Nu vă mai scriu de-acum, ce Sărbătoare!
Dinspre voi nu mai aştept răspuns!
De ultima, nespusa întrebare,
Cât de aproape, Doamne, am ajuns!

Nu vă mai scriu şi dacă, ce folos!
Alte facturi, mereu nerambursate,
Vă-ntorc acum amiezile pe dos
Şi nopţile din gânduri supărate!

Nu vă mai scriu şi totuşi câteodată
Aşa îmi vine, Doamne, să mă spun-
Dar nu îmi trageţi Sufletul pe roată
Ca Celuilalt, uitat de sub Gorun...

ŢEBEA...


13 septembrie, mereu...


E noapte, nici o candelă aprinsă
La Ţebea pe Mormântul Celui Viu!
Durută, ca o lacrimă neplânsă,
Inima ta, mereu, aşa o ştiu...

Prin fluier trece vântul şi suspină,
Pe sub gorun se-aud păreri de rău,
E Sărbătoare-aici şi ei se-nchină
Unui dor străin de Dorul tău!

Ei, patrioţii noştri de o Clipă,
Luându-te blazon în pieptul lor,
IANCULE- duruta mea risipă,
Tu lasă-mă în locul tău să mor...

Mă tulbură nespusa ta Poveste
Şi Munţii-n veşnicia ei se mută-
Aici, Acum, atâta lipsă-mi este
De Numele rămas pe crucea mută!

TREZIE...


Duminică, 30 august 2009.

Ochii tăi, amirosind a floare,
M-au trezit din somn, ce Sărbătoare!
Îmi venea sub pleoape să îi strâng,
Era atâta linişte în crâng

Cum nu mai auzisem niciodată,
Din zarea ta, aceea-ndepărtată,
Curgea un Cântec dureros de-ncet,
E pentru tine, dragul meu Poet!

Cum stam uimit şi-nduioşat ca piatra
Se luminase sufletul şi vatra
Şi-acolo, în Poiana dintre Munţi,
Noi ne jucam, ca doi copii cuminţi,

Cu ierburi şi cu păsări şi cu stele
Din leagănul Copilăriei mele...
Se zvonea dinspre păduri a toamnă,
Paşii mei spre ce cărări mă-ndeamnă?

Tu poate că m-asculţi din gândul meu,
Cel dintre tine-acum şi Dumnezeu,
Cum zorile flămânde se revarsă
Peste tăcerea mea, de Cântec arsă...



SĂRACUL BOGAT...

Duminică, 30 august 2009.

Săracul, Doamne, s-a făcut bogat,
Nu mai crede întru cel de ieri,
Pomeni nu are nimănui de dat,
Nebunul strânge-averi după averi...

Cum sta atunci, cu mâna lui întinsă
Omul acesta, trist şi zdrenţuros,
Rugându-se cu dragoste aprinsă
În Numele Preabunului Hristos!

Milă-mi era de trupul lui sărman
Şi zdrenţuit la umbra unui câine,
Din preapuţinul meu i-am dat un ban
Să-şi mântuiască lacrima din pâine...
.........................................................

Săracul, iată, s-a făcut bogat
Şi nu mai crede întru cel flămând,
Azi de la poarta lui, sfios când bat,
El mă alungă, Doamne, până când?...

sâmbătă, august 29, 2009

DANS...



29 aug. 29- 29 august 2009.

Prin Versul meu ce nu-mi dă pace,
Dansează încă Salomeea,
Acelaşi IOAN în lanţuri zace-
Tot Capul lui îl vrea femeia?

În ochii ei flămânzi ca iadul
Irod se uită şi nu ştie,
Frumoasa îi şopteşte-„adu-l,
Îl vreau, stăpâne, pe tipsie...”
...............................................
În Dragoste s-aveţi măsură,
Voi, fiii mei, luaţi aminte,
Vă fie dar, învăţătură-
Scriptura, cea dintâi, nu minte!

Dansează Salomeea încă,
Cu trup mistuitor ca focul,
În temniţa de jos, adâncă,
Aşteaptă-nlăcrimat Proorocul...

vineri, august 28, 2009

NU MAI AM LOC...



28 aug. 2009, spre dimineaţă...


Nu mai am loc de mine, iată
Mă ştiu din ce în ce mai strâmt
Şi-aşa mă doare câteodată
Cămaşa mea în care sunt...


Când l-a trimis aici anume,
Cel de atunci nu erau doi,
Pe unul dintre ei din lume
Îl cheamă Cerul înapoi...


Şi-aşa, precum într-un caval
Stă Cântecul în sinea lui,
Mă simt ca Râul dus de val
Înspre un Dor al nimănui...


Nu mai am loc de mine, Tată,
De cel amirosind a lut
Şi-aşa îmi vine câteodată
În altul, Doamne, să mă mut...

joi, august 27, 2009

VÂRSTA MAMEI...



27 aug. 1925- 27 aug. 2009.


Cine nu are Maică pe pământ?
Cine uită c-a avut vreodată
Nu e vrednic, Doamne, de cuvânt,
Nici de tăcerea lui ne-vindecată...


Tu, care Eşti aici şi vei rămâne,
Slăvit să fie Numele tău drag,
Lumina dintre lacrimă şi pâine,
Cerul uitat de-a pururea în prag,


Maica mea, întâia mea minune,
Copchilul care sunt mereu pe drum
Vin să-ţi sărut cu Dor şi Rugăciune
Vârsta la care ai ajuns acum.


Cadoul, când cu grijă-l vei desface,
POEMUL meu, cu slovele dintâi,
Să te găsească-n linişte şi-n pace
Şi-n Duhul lui o Viaţă să rămâi!


Cine nu are Maică din cuvânt,
Cine uită c-a avut vreodată,
Păcatul, cel mai greu de pe pământ,
Acesta, dintre toate, nu se iartă...

miercuri, august 26, 2009

NĂFRAMA MAICII...



26 august 2009, spre seară...

Năframa ei,
Pătată
Cu sângele
Lui
De
Pe
Cruce...
Şi ea,
Sărutându-i
Mereu
Urmele rănilor,
Uitate
În icoana
Din sufletul meu...

AER VIRGIN...

august 2009.

Efemer,
Tolănit în iarbă,
Cu faţa
Spre
Cer,
Stau
Să-i număr
Norii
Şi păsările
Lui...
Doamne,
Ce
Aer
Virgin
Mă-nfioară!...
Între mine
Şi
El
Nu-i
Decât
Respiraţia mea
Necesară...

marți, august 25, 2009



Săcuieu, 24 august 2009.


Am venit,
Am văzut Munţii,
Dealurile
Din jur,
Casele,
Oamenii
Şi gândurile lor...
Aici locuiesc
De o vreme,
În veşicia unui vers...
În fiecare zi
Îmi scald Poemul
În roua
Cuvintelor,
Căzută
Pe sufletul ierbii
În zori...
Seara adorm
Cu tâmpla odihnită
Pe o căpiţă
Proaspătă
De fân...
Aici frumuseţea
E atât
De aproape,
De simţi
Cum te doare
Sub
Pleoape
Surâsul ei,
Îngeresc...

Dor de Sat...

SĂCUIEU - „APUSENI- legendă, tradiţie şi spiritualitate”
Duminică, 23 august 2009, ora 3.00


Mi-e dor să dorm pe-o plapumă de-otavă,
Să mă umplu de-amirosul sfânt,
Cum se umple şarpele de-otravă
Spre apusul soarelui de pe pământ...


Şi-acolo, între linişte şi stele,
Să mi te-aud în suflet cum cobori
Şi să te joci cu gândurile mele
O noapte-ntreagă, până către zori,


POEZIA mea, ce nu-mi dai pace
Şi-atât de mult mă bucur să nu-mi dai,
Când eşti tu, Aici e-atâta pace
De parcă trece Dumnezeu prin Rai...


Vai, Satul meu din tine cum se duce
Lumina, de orbesc acum când scriu,
Am văzut un Crist uitat pe-o cruce,
Un Crist înlăcrimat şi Era viu!


Ne-a mai rămas din toate Rugăciunea
Şi ea acum din ce în ce mai rară,-
Fă, Doamne-Sfinte, pe pământ minunea
Şi dă-ne Satul înapoi în Ţară!
...............................................................


Mi-e Dor să dorm pe-o perină de-otavă,
Dar şi cosaşii sunt tot mai puţini,
Cei mulţi sunt duşi acolo sus, în slavă
Şi-n loc de coase poartă stele-n mâini...

Ce singur e Satul...

22 august 2009, Săcuieu-”APUSENI-Legendă, tradiţie şi spiritualitate”

Ce singur e Satul şi-atât de bătrân,
Casele lui sunt tot mai supărate,
I-am auzit sufletul în căpiţa de fân
Cum gemea de linişte şi de Singurătate...


Pe la porţile lui, obosite de Dor
Stau laviţe roase de carii şi vreme,
Departe, în zări, un ultim cocor,
Cine, Doamne, înapoi să îl cheme?


Tot mai aproape pădurile vin,
Nici grâul aici nu se mai seamănă,
Ochiul meu, totul, de tine e plin
Tristeţe albastră-sora mea geamănă.


Fie-mi Clipa de Dor mântuită,
Nu-i răbdare destulă cine s-o dreagă,
Numai Anica Moaşii încă mai recită
Poemele ei de o Viaţă întreagă...


Ce singur e Satul şi-atât de-obosit,
Casele lui sunt tot mai apăsate,
I-am auzit Sufletul răstignit
Pe o cruce de linişte şi de singurătate...

vineri, august 21, 2009

LUMINA MEA...



21 august 2009.
Lumina mea de ce-o striveşti sub pleoape,
Oftatul ei de tine nu-l auzi?
E-atât de-albastru Cerul şi de-aproape
Ca Sufletul în care te ascunzi!...


Zână frumoasă, tulburând poveşti,
De suferinţa Clipei nu îţi pasă?
Ce dragă şi ce ne-miloasă eşti!
Aerul meu nu simţi cum te apasă?...

DOR FĂRĂ SAŢIU...





21 august 2009.



În pieptul meu un Dor ca un suspin
Îl simt cum se aprinde uneori,
Aş vrea s-adorm în Umbra unui spin
O noapte-ntreagă, până către nori...



Pe dealuri toată ziua am cosit,
În urma mea e iarba mai bogată,
Nu mă-ntreba de ce sunt obosit,
De tine şi de Viaţă, niciodată!



Pe lume e atâta uscăciune
Şi setea doare în căuşul mâinii-
Simt şi eu un fel de rugăciune
Cum suie-ncet, în cumpăna fântânii...