31 Octombrie 2009.
Răstignită mereu între hoţi şi mişei,
Patria mea, sfâşiată de găşţi,
M-am săturat, nu de tine, de ei,
Nu le spun numele, tu îi cunoşti!
Cât venin, cât noroi în cuvinte,
Câtă ură bolnavă în privirile lor,
Dacă e de pe urmă, să le dea minte
Dumnezeul acestui popor!
Ţara mea încă, nu plâng că mi-e rău,
Ochii tăi, triştii, mă dor de o vreme,
Ispitele sapă în sufletul tău,
Alungă-ne, Doamne, aceste blesteme.
Tu eşti frumoasă şi fără mânie,
Străinii de tine şi orbii o ştiu,
Mereu răstignită mi-ai fost Românie
Din poemul acesta pe care îl scriu...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu