sâmbătă, februarie 28, 2009

NU!



28 febr. 2009.

Nu pentru
Glorie,
Nu pentru laudă
Scriu,
Departe de mine
Gândul acesta
Şiret!
Îmi pipăi Vederea
Şi văd
Că sunt viu-
Voi, doar îmi spuneţi
Că sunt
Poet!
Dacă n-am linişte
E semn
Că respir
Deodată cu fiecare
În parte!
De Aerul acesta
Din toate,
Mă mir,
El ne adună
Şi el ne desparte...
Prin alte părţi,
Poate,
Acum e târziu
Şi n-are
Lumina
Unde
Se-ascunde-
Nu pentru
Glorie,
Nu pentru laude
Scriu-
Aşa e porunca
Venită,
De unde?...

UITAREA DIN NOI...

28 febr. 2009.

Îmi scriu Poemul pe tăcerea din pietre,
Pietrele Munţilor mei din Apus,
Cine vreodată o să mă ierte
Că nu le-am rostit îndeajuns?!

Nu mai e timp să ne-amintim tine,
ISTORIA noastră- la ce bun?
Nici de foame, nici de sete nu ţine,
Unde e Umbra de sub gorun?

Nici tu nu mai eşti, nici ea nu mai este,
Pe amândoi viforul v-a doborât...
Şi totuşi, fără această Poveste
Mi s-ar face târziu, mi s-ar face urât!

HORIA! Doamne al nostru de jos,
Cum zdrobiră cu roata oasele tale!
Unde sunt răii, împăratul fălos,
Unde sunt vânzătorii din Vale?
..................................................

Cuvintele-acestea când vi le spun
Roata se-nvârte în mâini de călău,
Aprindeţi măcar o lumânare acum
Şi o puneţi lângă Numele său...

Duhul lui- chivără roşie încă
Mai arde în sufletul Moţilor viu!
Uitarea din noi e tot mai adâncă,
Cine-o plăteşte? vom şti mai târziu...

vineri, februarie 27, 2009


HOREA-HORIA!

În fiecare An, în Februarie, douăzeci şi opt, de la 1785 încoace, Moţii poartă pe reverul sufletului cel mai durut Mărţişor, prins acolo, la Alba Iulia, pe Dealul răzimat în furcile frigului, Mărţişor înroşit cu însăşi cutremurătoarele sale cuvinte- ”Mor pentru popor!”
Prin Apuseni Duhul lui, de chivără roşie, nu mai are hodină...
H O R E A- HO R I A! Numai bunul Dumnezeu mai ştie de botezul adevărat al numelui său!
Şi astăzi dacă ne aducem aminte de el e semn că Amintirea lui e încă trează în biografia conştiinţei noastre.
HOREA- împăcare între vocalele şi consoanele Limbii Române!
Cu cât ne îndepărtează Timpul de Muntele acesta durut el îşi arată mai deplin măreţia şi frumuseţea singurătăţii sale.
La poalele acestui Munte paşii noştri murmură cărări...
Astăzi, după 224 de ani de atunci, se mai întreabă unii dintre contemporanii mei- la ce bun această aducere aminte, acum, când ne-am integrat şi noi în Europa, când globalizarea îşi întinde tot mai largi şi secetoase aripile sale de vultur flămând, peste lumea aceasta babilonică, lumea controverselor, când uitarea trecutului este invocată la fiecare pas?
H O R I A! Pumnul de cremene al Munţilor noştri, cei fără de Apus...
Doina noastră rostogolită în tulnic stelar, Doina noastră, cea fără de leac şi fără de hotare...
Rostindu-ţi numele, aici şi acum, eu, acesta ce sunt, mă simt atât de umil şi vinovat, încât cuvintele care mă scriu par lumânări palide de ceară topindu-se pe altarele gândului...
La Judecata numelui tău de atunci am fost şi eu de faţă, am fost de bună seamă martorul durut al răstignirii tale, sub cerul acela mut şi îngheţat al Albei Iulii, pe roata cea fără de început şi fără de sfârşit al plânsului nostru...
L-am văzut împreună cu tine atunci pe fratele tău Cloşcuţ, cu trupul sfârtecat sub cele 21 de fulgerări de roată...
Suntem în perioada Postului Mare, al iertărilor, al purificării din noi. Vă scriu deci ca un creştin născut la Umbra aceleaşi cruci la care s-au închinat şi rugat părinţii noştri, moşii şi strămoşii lor, cu aceeaşi neclintită nădejde a reînvierii neamului românesc din acest colţ de lume binecuvântat- Grădina Maicii Domnului!
Iată, aşadar, un semn că însuşi Fiul Omului, îndrăznesc să spun, a copilărit pentru o clipă şi aici, de-aceea toate încercările care au venit şi vin peste noi, vin din partea aceluiaşi necurat: boli, războaie, foamete, secetă ...
Dar toate acestea au fost şi sunt întru înărirea şi dăinuirea noastră aici pe pământ.
De-aceea pentru noi moţii amintirea lui Horea astăzi nu mai este un pretext de răzbunare a trupului său împărţit celor goi şi flămânzi pe la răscrucile îndoliate ale Apusenilor...
Nu, niciodată să nu fie!
Horea, asemenea Iancului, rămâne o filă neclintită din vechiul testament al neamului nostru, acum, când noi îl gândim pe Cel Nou, ne-uitând vreodată ce scrie acolo, în Cartea cea Sfântă a tuturor veacurilor-
” Noul Testament în cel vechi se ascunde!”
Aceasta ( amintirea) ţine de credinţa şi de tradiţia noastră românească, iar cel ce tinde cu uitare să ne murdărească memoria va primi răsplata cuvenită a Cerului şi nu numai.
Horea a intrat în folclorul nostru cu tălpile goale, înlăcrimate, moţii l-au ascuns acolo de bună seamă de teamă să nu le fie furat Crăişorul, atunci când buzele lor nu aveau voie să-i rostească numele, decât seara, la cină, în jurul pâinii frânte pe masă...
„Pân o fost Horea-mpărat
Domnii nu s-or descălţat...”
Folclor alb şi folclor negru, înger alb şi înger negru...
Undeva se spunea că Rex Horia a fost un neştiutor de carte şi de cele sfinte... El? Cel care a cioplit şi a zidit cu mintea şi cu mîinile lui bătătorite biserici şi le-a lucrat bine („lucrat Ursu”), să nu fi crezut în Dumnezeul popoarelor?
Care erau oare rugăciunile sale în serile acelea prea lungi de iarnă, în Posturile mari ale Crăciunului şi ale Paştelui?
De bună seamă că văzând cu ochii şi cu sufletul suferinţele semenilor săi să nu fi rostit şi el asemenea Celui Răstignit pe Golgota tuturor veacurilor- „Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac!”
El, Horea şi-a iertat demult aproapele, atât pe cel ce l-a vândut cu preţul celor 30 de arginţi, cât şi pe cel ce i-a străpuns cu fierul îngheţat de pe obada roţii inima trupului său, a celui dezbrăcat, batjocorit şi răstignit apoi pe lemnul fulgerat al brazilor săi din Munţi, inima din care a tâşnit spre zările flămânde ale lumii, acel ţipăt de pasăre oarbă-”Mor pentru popor!”

Fie-i, aşadar, tărâna gândului uşoară, astăzi la parastasul numelui său, a celui fără -de- mormânt!...





Cămaşa lui Horia...
"Câte sate româneşti, atâţia Horia sunt!"
Mâinile mamei,
de ţărancă română,
spală într-una
în albia plânsului
cămaşa lui murdară
de înjurăturile trecătorilor domni,
Cămaşa lui de două veacuri
de grâu
neschimbată,
amirosind a sudoare
şi a veşnicie.
Când l-au dezbrăcat de ea
în plină iarnă
ei nu-nţelegeau
că ţăranul acesta
şi toţi deopotrivă,
mai poartă lipită pe trup
o cămaşă
caldă,
statornică,
de pământ românesc...

Muntele nostru vrăjit...

Horia- Muntele nostru vrăjit,
Adevăr rostogolit în lumină,
Cel neîncăput în tiparele roţii,
La care moţii de-a pururi se-nchină.

Numele tău precum cremenea este
Din magma durerilor fără de leac,
Aer învăţând, în sfârşit, româneşte,
În hotarele limbii române din veac...

Rupt în vocale, adunat laolaltă
Tu ne-ai rămas peste moarte firesc,
Frunza pădurii şi iarba tresaltă
Întru numele tău când grăiesc.

Vai de acel ce cutează să suie
Cu gândul măcar pe un drum tăinuit,
E-o singură, dreaptă, luminoasă cărăruie
Spre tine, Muntele nostru vrăjit!


Fericet


Ferice de tine, Deal de Fericet,
Ochii lui văzură aici întâia oară
Cum lumina lumii se năştea încet
Si pentru această oropsită Ţară.

Tălpile desculţe peste şerpi de dor
Cum urcau rănite dinspre văi adânci,
De ştia pruncuţul ce tăceri te dor,
Ce fântâni durute din izvoare plângi...

Fulgeră sub roată casa lui rămasă
Dintr-o amintire şerpuind prin veac,
Horia-înlăuntru încă stă la masă
Şi-mprejur ortacii, duşi pe gânduri, tac...

Se aude-un fluier peste dunga zării,
Cântecul destramă nepătrunsa ceaţă,
Dincolo, pe Dealul cel sortit vânzării
Îşi arată luna palida ei faţă...

Ferice de tine, Deal nefericit,
Ochii te văzură-n cea din urmă oară
Când în lanţuri grele cobora în mit
Crăişorul nostru, neştiind să moară...



28 februarie 1785...


Nici corbii n-au vrut să se-nfrupte din carnea
De pe roţile carelor puse-n răscruci,
Moţii mei străjuindu-le singurătatea
Şi-au adus aminte de acele porunci...

Pe furiş, noaptea, când muguri încă
În ramuri scânceau de tăcerile frunzei,
Au aprins bobotăi, precum dacii, străbunii,
Să le ajungă durerile până la zei,

Înroşind mai devreme c-o lacrimă zorii,
Prin Munţii aceştia, cei fără de-Apus,
Şi astăzi îmi pare c-aud vânzătorii
Cum trec, blestemaţii, pe Vale în sus...

Dar malul îi surpă şi vântul îi latră,
Genunchii lor sângeră- tulbure rouă,
Numai Horia, Horia bunul, îi iartă
Aşteptându-i la cină în Casa cea nouă.

Nici corbii n-au vrut să se-atingă de carnea
De pe roţile carelor, pironită-ntr-adins,
Nici limbile flăcărilor înflămânzite
De trupul Lui, veşnicitul, nu s-au atins!



Inima lui Horia


Rex Horia n-a fost valah mişel,
Ţăranul din Albac vă este tată,
Copiii mei, să v-amintiţi de el,
Durerea lui e-atât de-adevărată!

El n-a murit, cum unii încercară
Istoria din Munţi să ne-o traducă,
Inima lui de-ar fi pe şapte cară
Nu vor putea-o din pământ s-o ducă.

Aici, în Apuseni şi-n fiecare
Ea se aude limpede cum bate,
Căci sângele acestui zeu nu moare,
De peste veacuri înspre voi străbate.

Cum stă acolo-ntins pe eşafod
Ca mielul pedepsit în Zi de Paşte,
Copiii mei, să v-amintiţi de el,
Durerea lui şi mai frumoşi vă naşte.






Dor de Horia

Mi-e dor de chipul tău adevărat,
Mântuitorule de neam şi Ţară,
Nu cel din lanţuri prins şi înrămat
Cu care ochii noştri se-nvăţară.

De chipul tău- ce vifor de lumină!
Mi-e dor, ca de copilul care-am fost,
Cu fruntea-naltă cât o zi senină
Sub care-şi află moţii adăpost.

Când vămile din fluier te mai dor
Şi frunza amiroase a răscoală,
De chipul tău, cel nevîndut, mi-e dor
Şi necuprins de nici o îndoială.


Mi-e dor, nu de făptura ta pribeagă,
De cel zdrobit, minţit de împăratul
Cu toate suferinţele-n desagă,
De chipul tău mi-e dor, Adevăratul
.

Şi totuşi, Horia...

Şi totuşi,
orice ar fi să se-ntâmple-
HORIA!
Moţii îţi poartă
şi
astăzi
sub tâmple
Istoria.
Vinovat,
de-a pururi,
e Sufletul
Neamului Tău
şi Sufletul Neamului
celor ce
vin,
pe Crucea părerii
de rău-
că nu te-a vândut
un
străin...

Autoportret...

Cu Tine mi s-a spus că seamăn-
Ce viu te păstrează memoria!
Sufletul meu cu al tău este geamăn,
Bunule, străbunule Horia!

Fruntea înaltă şi ochii de pară,
Buzele mereu arcuite pe şoaptă,
De-a început şi Munţii aceştia să doară
Amirosind a ţipăt şi-a linişte coaptă...

Sufletul tău risipit în mulţime
A trecut ca o pasăre oarbă prin sate,
Mi s-a spus că seamăn cu tine,
Numai roata Cuvântului ne mai desparte...

ŞCOLĂRIŢA...



26 febr. 2009.

Dă-mi chipul,

Vreau

Să mi te pun,

DinGândul

Meu,

În rana goală,

Cel tânăr,

Când mergea

La şcoală,

La şcoala-n care

Eşti

Mereu...

joi, februarie 26, 2009

CÂNTEC PENTRU TINE...



25/26 febr. 2009.
Femeie, care porţi în pântec
Minunea dintre Eşti şi sunt,
Aş vrea să-ţi scriu Acum un cântec
Cum scrie norul pe pământ
Cu Umbra lui vindecătoare
Să îţi acopăr fructul plin,
Femeie, pururi născătoare
A celor care sunt şi vin!
De goliciune mi-e ruşine,
(De ea nu ne era pe-atunci!)
În prejmuirea ta mi-e bine,
Cu Adevărul din porunci
Am vrut să-ţi scriu Aici un cântec
Sub corturile-mpărăteşti,
Femeie care porţi în pântec
Minunea dintre Sunt şi eşti...

miercuri, februarie 25, 2009

Alzhaimer...

25 febr. 2009

Te uiţi
La mine
Dureros părinte,
Cum se uită
Floarea-n fructul ei...
Cine-i străinul
Care-mi stă –nainte,
Uitarea,
Tatăl nostru,
Ce-i?
Ca un ecou
Cu zările surpate
Mi-e sufletul
Când scriu
Şi plâng
Şi tac...
Ce viscol surd
Prin ochii
Tăi
Se-abate!
Vai,
Boala
Asta,
Doamne,
N-are leac?!

La judecata Aerului...



25 febr. 2009, ora18.00

Mă întreabă Aerul-
Tu
Cine eşti?
Încă,
Nu ştiu
Să-i răspund...
La judecata
Lui,
Doamne,
Unde


Ascund?...

marți, februarie 24, 2009

POTOPUL DE VINE...



24 FEBR. 2009, ORA 22. 30


Pământul
nostru
e tot mai mic,
îl închide amurgul
între petale,
de sosirile mele
nu ştii
nimic,
de ce-mi tot vorbeşti
de plecările tale?
Nu mai e loc
să ne spunem
Povestea
şi nici răbdare
să mă
asculţi,
Potopul de vine
peste toate
acestea,
Arca mea te aşteaptă
acolo
pe Munţi...

TOT PRUNC SUNT,DOAMNE...



Pecica, 24 febr. 2009.

Tot Prunc sunt, Doamne,
Când voi fi matur?
De vârsta mea
De-acum
Nu mi-e ruşine,
Cu Gândul
Tânăr
Şi cu părul sur
Acelaşi Dor
Se zbenguie prin mine...
Sub tălpi
Aceleaşi drumuri
Înfioară
Sufletul meu când suie
Către Cer,
Doar Umbra lui
A început să doară-
Iartă-mă,
Nici nu mai ştiu
Ce-Ţi
Cer!

DRAGOBETE...



24 Februarie...
Se cunună Gândul meu cu tine,
Sufletul demult s-a-ncununat!
„Omul nu trăieşte pentru sine”,
Nunta fără mire e-un păcat!
Mireasa mea- să fii mereu povaţă,
Azi e Ziua celui beat de Dor,
Celui beat de Dragoste de viaţă,
Dragobete-al tău şi-al tuturor...
Anii vin şi trec spre oare-unde
Şi rămâne-n urmă un suspin...
Cine-i norul care ne ascunde
Vârsta amintirii într-un spin?
„Omul nu trăieşte pentru sine”,
Sinea nu trăieşte-n sinea ei,
Când iubeşti, să nu-ţi fie ruşine-
Una şi cu Unul de fac...Trei!

luni, februarie 23, 2009

NU VĂ JUCAŢI...



22/23 febr. 2009.

Cu toate vă puteţi
juca,
în afară de
Nume!
El nu este o întâmplare
anume-
Numele Omului,
Numele Patriei,
ş.a.m.d.,
până la Numele
Dumnezeului
tău...
Nu vă jucaţi
cu ele-
odată
o să vă pară
rău...

Cu somnul nu sunt prieten...



23 febr. 2009, ora 7.30

Cu somnul nu sunt prieten,
Îmi spune Alex iar
Şi Mama grijulie
Îl ceartă în zadar...

Pe patul de...tortură,
Când toată lumea-i trează,
Îl prinde cugetarea-
De ce să dorm de-amiază?

Degeaba-nchide ochii
Cu gândul tot la joacă,
A lui Copilărie
Ca mâine o să-i treacă

Şi-ncepe... sforăiala
De-atâta ciudă ce-i,
Şopteşte-n sine mama-
Cum doarme puiul ei!...

Degeaba îl sărută
Pe fruntea lui cu jar-
Cu somnul nu sunt prieten,
Imi spune Alex iar...

duminică, februarie 22, 2009

POVESTE...


AM FOST ODATĂ...

22 febr. 2009, ora 19.30

Aşa începe orişice Poveste
Lăsată neamurilor pe pământ-
A fost odată…astăzi nu mai este,
(Ce-a mai rămas din goana după vânt?)

De mii de ani, din veşnicii nescrise
Sub cerurile-acestea îndurate,
Ne-am lecuit de-orgolii şi de vise,
Doar Amintirea-i singura din toate

Pe care-o punem resemnaţi în ramă
Când sună trist plecările din noi,
Am fost odată, nu vă fie teamă
De-o să mai vin vremelnic înapoi…

…………………………………………

Acum, când scriu, suntem tot mai departe
Şi umbrele-s din ce în ce mai lungi,
Cât asfinţit, iubito, ne desparte
Clipa de-acum, din Veacul de atunci?!...

NU-I VINA MEA, E MÂNTUIRE POATE...

21/22 febr. 2009.

În opinci de am umblat de Şcoală
E-adevărat- am fost electrician,
Fără merinde şi cu burta goală
Purtam tăbliţă neagră în ghiozdan,
Din lemn de brad şi-acela şi ce dacă?
De facultăţi nu am avut nici bani,
Eu vin dintr-o familie săracă
De prea cinstiţi şi prea oneşti ţărani
Ce n-au ştiut să mintă niciodată!
Şi poate Dumnezeu aşa le-a vrut
De m-a trimis copchil întâia dată,
Sau cine ştie, poate-am mai trecut
Prin Ţara asta de-Adevăr şi piatră...
Căsuţă de pe Deal, ce porţi în nume
Atâta Dor şi sete de Cuvânt,
Desculţ din tine am plecat în lume
Aici în Poezia-n care sunt!
Nu mi-e ruşine pururea s-o spun
În versul meu şi tuturora-n faţă,
N-am adunat avere, la ce bun,
Alte poveri de am purtat prin Viaţă,
Ce le-au lăsat în dar strămoşii Moţi,
Şi-aşa a fost destinul meu să fie,
Să am copii frumoşi, precum sunt toţi
Şi o iubită, pururea soţie!
............................................................
Câte-am iertat, să-mi fie dar iertate,
M-am bucurat de lacrimi şi de har,
Nu-i vina mea, e mântuire poate
De scriu acum şi nu scriu în zadar...

sâmbătă, februarie 21, 2009

MOŞII DE IARNĂ...



Sâmbăta morţilor, 21 febr. 2009

Vino să ne rugăm împreună acum,
De unde eşti, de oriunde te chem,
Nu ştii că sunt Moşii de iarnă pe drum?
Să le dăm de pomană din tot ce avem...

În Rugăciunea mea te aştept să vii,
Bat clopotele-n Deal a liturghie,
Celor ce azi nu mai sunt printre vii,
Veşnica lor pomenire le fie...

Nu plânge, aprinde te rog lumânarea,
Lumina să cadă pe numele lor,
Să nu îi cuprindă devreme-nserarea,
Amintirile dragilor, ştiu că ne dor...

Pe alte hărţi mai apasă-ndoiala,
Ele nu cred în pomeni strămoşeşti-
De-o fi sau n-o fi, Tu ne iartă greşala,
Doamne a toate ce sunt şi ne Eşti!

UNUI CRITIC INFIDEL...

21 febr. 2009

Vremea trece, nu-mi trece-n zadar,
Ascultă-mă tu, care-i critici pe toţi,
Cărămida are nevoie şi de mortar-
Zideşte-te cu mine alături, de poţi!

Nu-i măsura ritmul şi rima
Celui ce scrie- e treaba lui!
Criticul, ştiu, nu îşi caută stima,
El e flămândul printre sătui,

El este contra a tot ce se face
Aici, în afara tiparului său,
Trăiască, dar...infidelul în pace,
De tot ce spune, nu-i pare rău...

Vremea trece, nu-mi trece-n zadar,
Cel care stai şi îi critici pe toţi-
Cărămida are nevoie şi de mortar,
Zideşte, zideşte şi tu dacă poţi...

vineri, februarie 20, 2009

COPILUL DOARME- ÎNGERUL VEGHEAZĂ...



20/21 febr. 2009

Copilul doarme- îngerul veghează
Şi îi soarbe chipul din văzduh,
Aşa cum soarbe rouă dimineaţa
Când se scaldă soarele în puf...

Legănându-i sufletul de-o rază
El îi cântă nani şi mereu-
Prunc frumos şi fără-asemănare,
Mi-i te-a dat în grijă Dumnezeu,

Să nu se facă pe pământ târziu!
Aşa ca tine-am fost şi eu odată,
Ca tine, încă, aş mai vrea să fiu
Aici, în Viaţa asta, minunată!

Să-mi creşti mare, frăţioare drag,
Lângă tine eu voi sta mereu-
Copilul doarme- îngerul veghează
Şi surânde-n ceruri Dumnezeu...

CE CAUŢI CU PRIVIREA...

20 febr. 2009
Ce greu e Dorul tău dinspre pământ,
Acolo tu ce cauţi cu privirea?
Nu-ţi fie teamă, lângă tine sunt,
Acest Poem ţi-aduce izbăvirea...

Cuvântul meu demult s-a împăcat
Cu frumuseţea ta îmbobocită,
Nu-mi aminti, zadarnic, de păcat,
Gândul nu te duce în ispită,

Se uită doar la tine şi-i de-ajuns,
Precum se uită la catran chibritul,
Lumina lui te vindece de plâns-
Dintre noi departe-i asfinţitul...

Dacă mai crezi în soarele cel sfânt,
Cât mai este lună şi sunt stele,
Ce cauţi cu privirea în pământ?
Tu uită-te în versurile mele...

joi, februarie 19, 2009

RUGĂCIUNE DE DUMINICĂ ŞI DE FIECARE ZI...


Prietenii mei aşa-mi spun mereu...

19 febr. 2009

Prietenii mei aşa-mi spun mereu,
Pe tine, Horia, nimic nu te doare,
Câtă sănătate ţi-a dat Dumnezeu
Şi versului tău, câtă-răbdare!...

Se murmură brazii acolo pe munte,
Trupul Lui, dezbrăcatul, arde în frig,
Tăcerile mele sunt aşa mărunte
Şi nu e nevoie să mi le strig...

N-o să le spun niciodată-ajunge!
De-acum şi până la capătul zării,
Rana din fluierul Lui dacă plânge
Îmi picură-n suflet răşina-mpăcării.

El nu ne-a fost, Crăişorul bolund,
Nici nu-i cunosc suferinţa de-aproape,
Dar ştiu că îmi place în ea să m-ascund,
Cum se ascunde lumina sub pleoape...

Aveţi prea destule durerile voastre
De tot ce v-apasă pe creştet mereu,
La ce să vă spun de nevoi şi dezastre,
Ajungă-le acestea Poemului meu?

Eu, faţă de Ei sunt atâta de mic
Pe pământul acesta ca un lăstun-
Pe tine, Horia, nu te doare nimic
Şi dacă mă doare aici, la ce bun?...

ASCULT VIVALDI...



18/19 febr. 2009
Ascult Vivaldi
Cu ochii
Închişi,
Seara,
Înainte de somn...
Nu-i închid
Eu,
Auzul se roagă
De ei,
Să nu-i plece afară
Lumina...
Şi
Gândul adoarme
Fericit
Sub arcuşul
Viorii...

miercuri, februarie 18, 2009

DE CE TE MIRI?...

18 febr. 2009

Pretutindeni
Numai
Amintire-
În lacrimă,
În piatră,
În Aer,
În cuvânt
Şi-a amăgirea ta
În care
Sunt...

EŞTI PREA RÂRZIU...

18 febr. 2009

Spuneai să tac, nu-ţi pare rău acum?
Eu niciodată n-am vorbit prea mult,
La ce folos, în urma mea pe drum
Nu vezi cum vin cuvintele tumult...

Eşti prea târziu şi cine să le-audă,
Vulturul meu, nici tu nu mă-nţelegi?
Ai vrut mereu de stâncă să mă legi
Ca Prometeu să-ţi fiu- o pradă crudă...

Iartă-mă, dar nu-mi aduc aminte
Clipa aceea când te-am cunoscut,
Eram atunci ori nu eram născut
În lumea asta plină de morminte?...

De mai plătesc în casa ta chirie
Şi astăzi mă întreb nedumerit
Care mi-a fost întâiul gângurit
Când te-am strigat pe nume-Poezie?

marți, februarie 17, 2009

NU-ŢI FIE TEAMĂ...




17 febr. 2009


Nu-ţi fie teamă
De moarte,
Nu
Te lasă

Aici
Să adormi
POEZIA!
Ea te ţine în braţe
Precum
Îşi ţine Maica
Odorul...
Nu ştii

Sub pleoapele tale
Mirate
A ascuns
Dumnezeu
Veşnicia
Şi
Dorul?...

luni, februarie 16, 2009

ÎN SICOMORUL POEZIEI...



16 febr. 2009

Mic de statură
Sunt,
Doamne!
Stau şi eu
În
Sicomorul
POEZIEI,
Precum Zaheru
În
Credinţa
Lui,
Aşteptându-Te
Să treci...

duminică, februarie 15, 2009

SENTINŢA...



Febr. 2009

HORIA!
Tu în curând
O să mori-
Sentinţa
E aproape gata!
Suflete-al meu,
Nu
Te-nfiori?!
Şi pe tine
Mâine
Te aşteaptă
Roata...

Distanţa dintre mine...


În drumul meu
A
Început
Să se facă
Seară...
Distanţa
Dintre mine
Şi
Numele
Tău,

Doamne,
Cine-o
Măsoară?!...

SPOVEDANIE...



14/15 febr. 2009
„Lacrimile îngerilor...”

Ştiu că nu mă crezi, părinte,
Dumneata nu crezi în vise
Dar mă ard prin somn cuvinte,
Versuri, poezii ne-scrise...

Spui-„Deşărtăciuni sunt toate...”,
Poate-i gândul meu nătâng,
Uite, m-au trezit azi-noapte-
„N-auzi îngerii cum plâng?!...”

Şi de plâng acum, afară
Ninge, ploaie, nici nu ştiu,
Doar atât că mă-nfioară
Lacrimile ce le scriu...

Şi cum stau aici -nainte
Sub icoanele de-argint,
Dacă nu mă crezi, părinte,
Nici eu astăzi nu te mint...

Şi cu mâinile pe frunte
Puse, m-a-ntrebat încet
Ca o boare de la Munte-
Dumneata, nu eşti Poet?...

sâmbătă, februarie 14, 2009

POEME DIN DUPĂ-AMIAZA ZILEI LUI GRIGORE VIERU...

14 febr. 2009

ÎNCEP SĂ SCRIU...

Când tâmpla mi-o aştern fierbinte
Să-şi hodinească norii grei,
Din perină se-aud cuvinte,
Vuind ca Marea-n scoica ei...

Călătorind prin Paradisul
Prin care, încă, te mai ştiu,
Atunci când mă trezesc din Visul
Neîmplint, încep să scriu...


AERUL...

Şi iarăşi vă spun,
Cu părere
De rău,
Aveţi grijă
De Aer,
Ocrotiţi-l
În toate!
Nimic nu-i
În afara
Numelui Său-
Nici
Viaţa
Din Viaţă,
Nici
Viaţa
Din moarte...


NU ŞTIU DACĂ SUNT...

Nu ştiu dacă
Sunt,
Aşa-mi spuneţi
Voi,
Jumătate,
Cuvânt,
Jumătate,
Noroi...
Eu vă cred
Şi le-nţeleg pe toate-
Fiecare se uită
La mine
Cum poate...

POEME, DIN ZIUA LUI GRIGORE VIERU...

DE ZIUA LUI GRIGORIE…
14 Febr. 2009

Şi trebuia să-i fie Ziua azi
Şi trebuia aici să-i facem tort-
Vă spun cu bucurie pe obraz,
Fratele Grigorie, nu e mort!

El este viu, ca iarba de pe grui,
În Patrie, în Aer şi-n cuvinte-
Veşnic va arde Amintirea Lui
În sfeşnicul aducerii aminte…


DOAR UN CUVÂNT, DOAMNE...

Ia-ţi totul de-aici
Şi vino
Cu mine,
Îi spuse îngerul,
Luându-l de mână...
Jur-împrejur
Erau numai ruine...
Se ruga Poetul
Cu fruntea-n ţărână-
Doar un cuvânt,
Doamne,

Să-mi rămână!...

ASCULT LINIŞTEA...

Ascult liniştea
Din care
Se
Naşte
Ţipătul
Acestui
Cuvânt...


VISUL ŞARPELUI...

Şi cum sta şarpele
În Rai
Rănit,
Acolo lângă
Cruce,
Din asfinţitul
Ranei
Lui
A început
Să curgă
Sânge...
Atunci s-a vindecat
De vină
Şi a simţit cum cresc
Din trup,
Precum vlăstarii
Din Lumină,
Picioarele
Ce le-a avut...

vineri, februarie 13, 2009

DEOSEBIRI-ASEMĂNĂRI...



Imaginea alăturată are doi delfini identici în ea. A fost folosită în spitale pentru a măsura nivelul de oboseală al pacienţilor.
Priveşte la cei doi delfini cum sar din apă. Delfinii sunt identici. Un studiu ştiinţific apropiat ne-a dezvăluit că: în ciuda faptului că delfinii sunt identici o persoană supusă starii de oboseală va descoperi totuşi diferenţe între ei. Cu cât pacientul descoperă mai multe diferenţe (între cei doi delfini), cu atât el este mai obosit.
Priveşte la fotografia de mai jos şi dacă găseşti mai mult decât una sau două diferenţe înseamnă că trebuie să-ţi iei o vacanţă.
Nu trebuie să-mi răspunzi. Voi fi în vacanţă...
Niciodată să nu iei viaţa in serios..., nimeni n-a plecat din ea viu.

Din cugetările lui DRAGOBETE...

Stau şi cuget în Lumină-
Oare cine-o fi de vină,
Strugurii mei din grădină,
Ochii tăi de
tescovină?
Dulce-i Viaţa când o bei,
Tolerant cum sunt şi cei,
Frate vitreg, Valentine’s Day!
Auzind cum bate-n poartă
Baba Dochia nu-l ceartă,
Nu-i nebun şi nici mişel-
E îndrăgostit şi el...
Dacă-i ameţit puţin,
Iartă-l, Sfântul Valentin,
Mamă, nu e beat de vin
Ci de Dor, aşa cum sunt
Dragobete pe pământ...

joi, februarie 12, 2009

SE ODIHNEŞTE DUMNEZEU...



12 febr. 2009, 0ra 7.20
Parcă-l aud pe Alex cum grăieşte,
La vârsta lui de şapte anişori:
„Stă Dumnezeu în Cer şi se-odihneşte”,
Uitându-se la noi de după nori...
Aşa i-a spus la şcoală-nvăţătoarea,
Că Doamne Doamne-i obosit acum
Şi simt cum mă cuprinde Sărbătoarea,
Sufletul se-nvăluie-n parfum...
Parcă aud soboarele de sfinţi
Psalmodiind, psalmodiind mereu-
Câtă mirare-n ochii lui cuminţi,
Câtă-mpăcare în Poemul meu!...

miercuri, februarie 11, 2009

CRIZA...


Tu iartă-mă
Dacă mă vezi că sunt
Dezintegrat
Şi trist
Ca o banchiză,
Nu vreau să mai aud
Acest cuvânt!
De altceva vorbeşte-mi,
Nu de criză...
Numai rostindu-l
Şi m-apucă
Greaţa
Eu ştiu şi simt
Şi-aud
Că nu e bine,
Din
Zori de zi
Şi până...dimineaţa-
Te rog,
Găseşte-i alte
Sinonime...

marți, februarie 10, 2009

LUNĂ PLINĂ...



10 febr. 2009

E lună plină şi mă dor
Toate plecările din Dor
Şi toate rănile din gând,
E lună plină, până când?...
În viersul meu te ştiu departe
Şi liniştea-n cărări mă-mparte,
Acum când scriu sunt la răscruce,
Pe care oare mă voi duce
Şi-acolo-n asfinţitul ei,
Vedea-voi oare ochii tăi…
………………………….
E lună plină, luna plină,
Cea dintre noi - ea e de vină…

ZBOR...


10 febr. 2009

Prietenii mei, atâta doar vă cer,
Uitaţi-vă la vulturi, bunăoară,
Uitaţi-vă la îngerii din Cer
În Singurătatea lor când zboară…

Ei nu se pleacă-n stoluri niciodată,
Să nu le fie aripile frânte,
Asemenea poetul de pe Munte,
În Poezia care i-a fost dată…

CĂMAŞA COPILĂRIEI...



De unde vine frumuseţea
Ta,
Dacă nu eşti,
Doar mi se pare
Mie!...
Am mai văzut vreodată
Undeva,
Ochii tăi de jar-
Copilărie?
Demult cămaşa
Nu mă mai
Încape,
Mi-e Dor de tine
Cum îi dor sub pleoape
Pe cei nevăzători
Lumina
Lor...

luni, februarie 09, 2009

DOAMNE-AJUTĂ-MĂ...



„Doamne-ajută-mă”
Aşa i-a spus
Femeia cananeană
Lui
IISUS
Câinii aceia-
Buni sau răi,
Din alte neamuri,
Sunt copiii Tăi...
De-aceea noi
Ne salutăm
Mereu-
Să te ajute
Bunul Dumnezeu!

duminică, februarie 08, 2009

Duminica Vameşului şi a Fariseului

Ev. Luca 18, 10-14
08. febr. 2009

Aşa se ruga-n sine fariseul:
„Îţi mulţumesc, că nu sunt ca ceilalţi...!”
Smerit îmi duc prin lumea asta greul,
Tu din mocirla vremii să mă-înalţi

Şi harul Tău în mine îl revarsă,
Pune-mi Lumină vrednică sub pleoape,
Din chiliuţa mea întunecoasă
Simt că Exişti şi Te aud pe-aproape...

Eu vameş dacă sunt peste Iubire
Nu mi-am zidit palate din cuvinte
Şi tot ce-am scris e pentru izbăvire
Şi ce-o să scriu de astăzi înainte...

MERGE O STEA...



O8. febr. 2009
„Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului...”
Luca, 18,13

Merge o Stea
Înaintea mea,
Sfânta ei rază
Îmi luminează
Paşii număraţi,
Ce mi-au fost daţi
Să lase-o cărare
Către o zare,
Celor ce mâine
Vin după mine...

ATUNCI CÂND SCRIU...

08. febr. 2009

E ca şi cum mă rog, atunci când scriu,
Dau pălăria verbului deoparte,
Aşa am învăţat de când mă ştiu,
De mă-nfruptam la cină din bucate

Îmi punea mama pâinea rumenită
Din Sărbătoare, coaptă în cuptor
Şi mi-a rămas sub Cer descoperită
Fruntea mea în văzul tuturor...

Şi-acum, când mâna Gândului mă scrie,
Mă-nvăluie aducerea aminte
Şi respectul ei dintru pruncie
Pentru merindea pusă dinainte...

RUGĂCIUNEA MAMEI...



8 febr. 2009

Aud prin somn înlăcrimând cuvinte,
Cuvintele acestea ce mă dor,
Şopteşte Maica mea cu glas fierbinte-
„Copchilul meu, să nu mă laşi să mor!”

Mă uit în ochii ei- în Rugăciune!
Neputinciosul, ce-aş putea să-i fac?
Tu mai amână sfânta ei minune,
Fă-i Doamne Dumnezeule pe plac!

Ea e bătrână şi bolnavă, ştiu
Că anii ei sunt număraţi de-acuma,
Pentrucă este mi-a fost dat să fiu,
Să-mi ard aici în Poezie huma...

Cât voi purta icoana ei sub tâmple
Acestui Adevăr o să mă-nchin
Şi dac’o fi plecarea să se-ntâmple,
Tu ocroteşte-i sufletul. Amin.

DOINĂ...

8 febr.,ora 2
Frunză verde încă, frunză verde,
Copacul meu e tot mai cenuşiu-
58 de ani! Nu-mi vine-a crede,
Când au trecut atâţia nu mai ştiu...

Bate un vânt rece printre crengi,
De unde bate n-aş putea să spun-
Iubita mea, tu singură-nţelegi,
Tu, Mama celor trei bărbaţi de-acum:

Silvanus, Horia şi Dorul tău
Ce l-ai visat să-ţi fie fată-n casă,
58 de ani, nu-mi pare rău
În urma lor ce Poezie lasă!

Câţi au rămas, o ştie Cel de Sus,
Cuvântul doar să-mi fie sănătos,
Încă mai am, încă mai am de spus
Atâta freamăt, poate cu folos!

Nu sunt bătrân, aşa precum se spune
În actele din starea mea civilă,
Sufletul meu în palme ţi se pune,
Precum în vremea când erai copilă

Şi eu copchil, acolo printre Moţi,
Cu toată fericirea de pe Munte,
Iubita mea, eu ştiu că tu mai poţi
Să faci din el peste prăpăstii, punte...

Ţi-aduci aminte, ce nebuni eram,
Ca două curcubee însetate!
58 de ani, atâţia am?
Iubita mea femeie, nu se poate!...

sâmbătă, februarie 07, 2009

FEMEIE, CARE EŞTI...

07 febr. 2009

Să iubeşti nu este un păcat,
Dacă iubeşti, în toate, cu măsură,
Să nu-ţi iubeşti aproapele cu ură,
Femeie, care eşti şi nu-bărbat!

Numele tău să fie lăudat,
Din trupul meu adamic adormit
În schimbul coastei Dumnezeu te-a dat
Să fim alături, până la sfârşit;

„Să vă-nmulţiţi, să stăpâniţi pământul!”
Şi Dragostea ne fie cât cuprinde,
Aşa a fost de la-nceput Cuvântul-
Voi n-auziţi Sodoma cum se-aprinde?...

HORIA pe Dealul Furcilor...

07. febr. 2009

Pe Dealul Furcilor e vifor, Doamne,
Premiul vânzării Lui se tot împarte,
Cum stă în lanţuri, încă, să-i condamne,
A câta oară, sufletul la moarte,

Sufletul Lui, durutul din icoană,
De-acolo din
Biserica cu lună,
Din toată Ţara asta transilvană,
Cine morţii oare să-l supună?

Scurmă rugina Veacului în bardă,
Călăul doarme, aşteptând sentinţa-
“Dragostea mea de-a pururi să vă ardă,
Mi-aţi judecat îndeajuns fiinţa

Şi-aşa precum a fost vândut Iisus,
Din Dealul Furcilor şi-n toată zarea,
Cea dinspre Răsărit, ori dinspre-Apus,
Vă fie blestemată-n veci vânzarea!...”


SUFERINŢA...

Şi dacă sufăr nu îmi pare rău,
Dă-mi răbdare, Doamne s’o pot duce
Şi putere din Cuvântul Tău,
Din Clipa asta, până lângă cruce...

În jurul meu sunt orbi, ologi ori muţi
Şi-n suferinţa lor îşi iubesc Viaţa!
Frate-al meu de-oriunde să m’asculţi,
Se bucură când vine dimineaţa!

De-aceea, eu te rog, să ai tăbdare
Şi credinţă-n gândul tău mereu,
Dacă acum vre-un mădular te doare,
Te vindece acest Poem al meu!...

COCOŞUL...



07.02. 2009

Mă uit la tine, pintenat ce eşti,
Tu singurul cocoş printre găini,
Din curtea mea pe toate le iubeşti,
Ba te mai uiţi şi galeş prin vecini...

N’o să te tai, fii sănătos şi pace,
Eu nu vreau supă din cântatul tău,
Aşa-i blestemul şi nu am ce-ţi face-
El ţi-a adus de-atunci atâta rău...

Şi-acum când scriu cuvintele aceste’,
Cuvintele ce-n sufletul meu ard,
’L-aud în ciudă cum îmi dă de veste
Cucurigatul, colo sus pe gard...

vineri, februarie 06, 2009

DE CE?...

De ce-mi vorbeşti, iubito, despre-amurg,
Trăieşte-ţi clipa, nu ştii să te bucuri?
Soarele e încă sus pe crug,
Tu- floare peste mine să te scuturi...

De ce-mi vorbeşti, iubito, despre iad
Şi despre pomul veşnic interzis,
Când în privirea ta e-atâta jad,
De ce să laşi cuvântul meu ne-zis?

Planeta de pe care-ţi scriu acum
Din marginile ei, e tot mai rece,
De ce te uiţi în urma ta pe drum-
Sfârşitul lumii unde-l vom petrece?!

Ziua aceea, fără de lumină,
Nici tu, nici eu, nici Fiul Său n-o ştie...
Apocalipsa, când va fi să vină,
Să te găsească-aici, în Poezie-

joi, februarie 05, 2009

TOLERANŢĂ ŞI SOLIDARITATE...

Fiecare crede în ce vrea,
Fiecare crede în ce poate,
Unul îşi face cruce, altul, ba,
Unul se-adună, celălalt se-mparte...

Dintotdeauna nu am fost la fel,
Ce ar fi să ne-asemănăm toţi?
Unul e brunet şi altul ...chel,
Unu-i moldovean şi altu-i moţ

Şi totuşi, când e vorba de Lumină,
De Adevărul soarelui de sus,
Suntem egali, avem aceeaşi vină,
Acelaşi Dor şi răsărit de dus...

Fiecare crede în ce vrea,
Fiecare crede în ce poate,
Unul se închină, altul, ba,
Dar Cuvântul e stăpân în toate!

Şi dacă-n suflet îi purtăm povara
În trecerea fugară, dragii ei,
Să ne iubim cum se cuvine Ţara,
Cea de-aici şi de deasupra ei...

miercuri, februarie 04, 2009

De ce e Maica supărată?...



Mă întrebau
Copiii
Mei
În Rugăciunea Lor
Curată,
De ce e Maica
Supărată,
De ce plâng Din icoană,
Tată,
Lacrimi de Sânge
Ochii ei?
Şi cu Mânuţele
Plăpânde
O mângâiau Pe chip
Uşor
Şi-acum când scriu
Mă înfior!
Zadarnic,
La-ntrebarea lor
Nici astăzi
Nu le pot răspunde...

marți, februarie 03, 2009

E-ATÂTA DE UŞOR LA SECERAT...


Nici prea târziu,
Iubito,
Nici devreme,
Atunci
Când este copt
Cu-adevărat,
De-o fi vreodată
Lanul
Să te cheme,
E-atâta de uşor
La
Secerat!...

POETUL SCRIE...

Linişte,
POETUL scrie-
E Clipa împăcării
Sfinte,
Ascultă cum se ning
Cuvinte
Pe coala albă
De hârtie
Din Cerul gândului
Fierbinte...
Şi cresc în jurul tău
Troiene,
Tu
Lasă-te de-acum
Zidită
În Poezia ne-mplinită,
Până la brâu,
Până
La gene-
Frumoasa,
Dulcea mea ispită...

duminică, februarie 01, 2009

DOAMNE- AJUTĂ-MĂ!...

Doamne-ajută-mă”
Aşa i-a spus
Femeia cananeană
Lui
IISUS,
Câinii aceia-
Buni

Sau răi,
Din alte neamuri,
Sunt copiii Tăi...
De-aceea

Noi
Ne salutăm
Mereu-
Să te ajute
Bunul

Dumnezeu!

CE SIMT EU...


Ce simt eu
Când
Ştiu
Că o să vină
POEZIA-
Singura-mi
Stăpână?
Ce simte curcubeul
Când
Se-nchină
Să-şi potolească
Setea
Din
Fântână...