marți, februarie 03, 2015

Am adormit azi-noapte-n poezie...

3 Februarie 2015

Azi-noapte-am adormit în poezie,
Ce căutam acolo nu mai știu,
Când m-am trezit era în jur lumină,
Nici prea devreme și nici prea târziu...

Precum pruncul pus în scăldătoare,
Cu ochi albaștri și cu păr bălai,
Locul acela fără-asemănare
Mi se părea din coasta unui rai!

Ce odihnite-s gândurile toate!
Niciunul dintre ele nu-i stingher,
Tu n-auzi inima din Dor cum bate
Ca un clopot mântuit sub cer?

Și-acum când mâna liniștită scrie
Mi-e sufletul cum e argintul viu-
Am adormit azi-noapte-n poezie,
Ce căutam acolo nu mai știu...

Tu și Poezia...


2 Februarie 2015

Poezia, precum somnul,
nu știi niciodată
când vine...
Copil fiind, îmi plăcea mereu
să stau la pândă,
cu gândul că odată
voi da cu ochii
de ea,
până când într-o zi
am dat cu ochii
de tine.
Nu am uitat cuvintele,
șoptite atunci-
eu sunt poezia ta!
Credeam că Poezia
e un bun comun,
așa cum e
aerul,
apa, focul...
Nici tu nu ai uitat
cuvintele mele-
eu sunt
poetul tău!
Și între noi s-a cuibărit
atâta lumină!
De fiecare dată când scriu
mă simt cotropit
de ea!
Nici acum
nu-i cunosc adevărul,
după atâtea poeme,
rostuite
împreună...

Întâmpinarea Domnului...


2 Februarie 2015

Ce dulce-i sărbătoarea din Cuvânt
Atunci cineva spre tine vine!
La patruzeci de zile Pruncul Sfânt
Era dus la templu să-L închine...

Ieșiți în calea Lui, nu stați în case
Tot murmurând ca ursul în bârlog,
Cu gândurile cele mai frumoase
Ieșiți în calea Lui, creștini, vă rog!

Ieșiți și voi, cei ce nu credeți încă
În Fiul răstignit și Înviat,
Cu Dragoste și bucurie adâncă
Și mai ales cu sufletul curat!

Eu vin curând!” Iisus așa ne-a zis
De două mii de ani, pe Cel de vine
Precum în Cartea Sfântă ne-a promis,
Noi să-L întâmpinăm cum se cuvine...




Poezia nu se fură...


2 Februarie 2015

Poezia nu se fură,
Prietene, oricât ai vrea
Nu e nuntă-n bătătură
Când mireasa nu-i a ta!

Câteva cuvinte dulci
Mi le înstrăinat o fată,
Eu eram flăcău pe-atunci
Și ne-am împăcat îndată...

Nu știu unde le-a ascuns,
Inima-i bătea sub bluză,
Nici dovezi n-aveam de-ajuns
Pentru ea, frumoasa muză!

Mi-a dat un sărut arvună,
De prea multe nu se îndură
Și-am rămas tot împreună-
Poezia, nu se fură...

duminică, februarie 01, 2015

Poezia ca o Duminică...


Duminică, 1 Februarie 2015

Poezia îmi alină toată neputința,
Ea mă trezește din somnul cel greu,
Și-acum când scriu mi-e plină ființa
De o lumină vecină cu Dumnezeu!

Cu ea nu mă știu singur sub stele,
Nici sub soarele, cel zilnic și sfânt,
Când o rostesc, pe buzele mele
Arde o sete, necuprinsă-n cuvânt...

Fericit e acel ce-i cunoaște puterea,
E ca o Duminică fără hotare,
Ce mult se aseamănă cu Învierea!
În cugetul meu e mereu sărbătoare;

Cu ea totdeauna mi-e cald și mi-e bine
Și simt că nu trăiesc în zadar,
Liniștea ei o împart și cu tine
Și eu i-am primit frumusețea în dar!

Aici pe pământ, Poezia alină
Toată neliniștea din sufletul meu,
Acum când scriu mă robește-o lumină,
O lumină vecină cu Dumnezeu...




Copilul și cartea...


1 Februarie 2015

În Librărie
un copil cu o carte de poezii în mână,
citind pe nerăsuflate...
Nu vrei să cumperi Cartea?
Azi, nu!
Mâine și poimâine, la fel,
Librarul
îl cunoștea deja,
știa că e un copil necăjit
și totuși
ispititor îl întreba mereu.
Răspunsul era același-
astăzi, nu!
Într-o zi,
dând să pună cartea la locul ei,
librarul s-a apropiat de el,
spunându-i:
de azi înainte,
cartea aceasta, e cartea ta!
Spune-i mamei tale
că „nenea” ți-a dăruit o carte...
Și acum, Cartea aceea,
învelită în lacrima lui de copil,
e acolo în Biblioteca
sufletului său!
De fapt cărțile de poezie
nici nu au preț!
Poezia în sine nu e de vânzare,
e dar dăruit...

Lacrimă de mamă...


31 Ianuarie 2015

Tată,
de ce plânge Mama?
Ea, copile,
nu plânge, niciodată!
Își spală ochii
cu lacrimi.
Lacrimile limpezesc
cel mai bine
Vederea!
Iar copilul acela
aduna cu grijă
în căușul palmelor sale
boabele fierbinți
de rouă,
rostogolite
pe obrajii ei,
ca un ogor brăzdat
de izvoare...
Nu plânge Mama,
oare?
Și ecoul
se auzea murmurând
în sufletul lui
de copil-
își spală ochii
cu lacrimi...

Când sunt obosit și supărat...


30 Ianuarie 2015, spre seară

Când sunt obosit și supărat
pe lume,
plec Acasă
pentru câteva clipe
doar.
Iau în piept o gură de aer
dumnezeiesc,
stau de vorbă cu înțelepții
Satului,
plecați în Vale,
sub glie,
aștept să mă certe Mama
din Cer
pentru ultima prostie...
Și uite-așa
mă întorc în căminul meu,
odihnit
și sănătos,
fără nicio vânătaie
pe suflet.
Drumul acesta-
dus-întors,
deocamdată,
e gratis...