duminică, februarie 01, 2015

Poezia ca o Duminică...


Duminică, 1 Februarie 2015

Poezia îmi alină toată neputința,
Ea mă trezește din somnul cel greu,
Și-acum când scriu mi-e plină ființa
De o lumină vecină cu Dumnezeu!

Cu ea nu mă știu singur sub stele,
Nici sub soarele, cel zilnic și sfânt,
Când o rostesc, pe buzele mele
Arde o sete, necuprinsă-n cuvânt...

Fericit e acel ce-i cunoaște puterea,
E ca o Duminică fără hotare,
Ce mult se aseamănă cu Învierea!
În cugetul meu e mereu sărbătoare;

Cu ea totdeauna mi-e cald și mi-e bine
Și simt că nu trăiesc în zadar,
Liniștea ei o împart și cu tine
Și eu i-am primit frumusețea în dar!

Aici pe pământ, Poezia alină
Toată neliniștea din sufletul meu,
Acum când scriu mă robește-o lumină,
O lumină vecină cu Dumnezeu...




2 comentarii:

Viky Mierea spunea...

Cred ca toti ne putem gasi linistea in ceva dar in poezie e ceva mirific, poet minunat, ma inclin cu respect !!!

Viky Mierea spunea...

Cred ca toti ne putem gasi linistea in ceva dar in poezie e ceva mirific, poet minunat, ma inclin cu respect !!!