joi, aprilie 30, 2009

BRAZII DIN MUNŢI...


Bradul din Munţi...

30 Aprilie 2009.

Puţinii mei prieteni,
Pentru voi
Scriu,
Vântul prin cetini
Murmură-
Ştiu!
Sunt bradul din Munţii
Cu vârful
În nor,
Mutat la câmpie
Rădăcinile
Dor!
Trunchiul lui fraged
Sub
Coaja
Fierbinte
Se vrea mereu tulnic
Cioplit
Din
Cuvinte...
Nu e vremea încă,
E degrabă
În toate,
Citiţi-mă, dar
Şi după moarte-
Puţinii mei prieteni,
Pentru voi
Scriu
Şi acum
Şi atunci,
Poetul
E viu!

miercuri, aprilie 29, 2009

FÂNTÂNĂ SPARTĂ...

Fântână spartă
E sufletul
Meu,
Deasupra ei
Doare
Un
Curcubeu...
Tu,
Care treci
Grăbită pe cale,
Uită-ţi acolo
PrivirileTale...
Fântână spartă
E sufletul
Meu
Şi curge,
Din
Ea
Poezie mereu...
Se-aude
Izvorul
În
Cer
Murmurând-
Până când?
Până când...

luni, aprilie 27, 2009

Înainte de Somn...

Sunt obosit ca o peşteră goală,
Înainte de Somn îţi mai scriu un Poem,
Mâine în zori oare cine mă scoală
Fericit că mai sunt, fericiţi că suntem?

Las uşa deschisă, să vină de-o fi
Să mai vină mioara pierdută de turmă,
Trenuri prin noapte se-aud şuierând,
Linia Vieţii rămâne în urmă...

Sunt obosit de un gând obosit,
Ce mână rece m-apasă pe tâmplă!
Poate demult am şi adormit
În Poemul acesta care se-ntâmplă...

Prin sângele meu e un semn de-ndoială,
Înainte de Vis îţi mai scriu un cuvânt,
Mâine în zori oare cine mă scoală
Fericiţi că suntem, fericit că mai sunt?...

duminică, aprilie 26, 2009


Duminică, 26 Aprilie 2009.

Poemul acesta
Care îl scriu,
Acum
Are culoarea mea!
Voi, de bună seamă,
O vedeţi
Pe a voastră...
Poetul,
Câtă vreme e în Viaţă
Şi-i Viu,
Niciodată
Nu scrie postum...
Poezia lui,
Vie,
Ciudată,
Oricum
Aici
Fiecare
O traduce
Cum vrea
Şi cum poate.
Cine ştie
Dacă şi
După
Moarte...

DUMINICA TOMII...

26 Aprilie 2009.

E Duminică-n suflet şi-n Calendar-
Întotdeauna Duminica nu e târziu!
HRISTOS A-NVIAT! dacă nu, e-n zadar
Poemul acesta pe care îl scriu...

Tot pipăindu-i urma cuielor Sale,
Urmele cuielor din ceea ce vezi,
Mă uit la tine cu atâta jale-
Nici acum, Toma, tu, nu mai crezi!!!

vineri, aprilie 24, 2009

Scrisoare pe o frunză de nufăr...



24 aprilie 2009.


Nu vreau să te mângâi,
Nu vreau să te supăr
Aici,
Îţi scriu pe o frunză
Amară
De
Nufăr-
Ce dulce e Dragostea ta
De arici!
Da, recunosc,
De o vreme încoace
Ea mi se pare
La fel,
Dar ghemotocul acela
De ace,
Câtă Lumină,
Câtă pace
Ascunde
În el!

joi, aprilie 23, 2009

VEDEREA...

Orb se născuse, fără Vedera de-afară, doar cu vederea dinlăuntru curată.
Copilăria şi-a petrecut-o la ţară, acolo unde niciodată orbului nu i se spune-Orbule!
Jucăriile lui, în casa bunicilor, erau cuvintele, umbrele lor...
Adolescent se îndrăgostise de Ea, de fata aceea ciudată, cu părul prelung-foşnitor, cu buzele de forma suspinului...
Şi ea îl iubea deopotrivă, cu bucuria şi tristeţea Poemului.
Între ei veşnicea Poezia.
Era în amurg
Afară mirosea a fân cosit şi-a cântec de greier, acolo sus, pe Dealul nevinovat al iubirii lor.
Deodată ochii lui, ca două păsări speriate pe ram, au ţipat în lumină, învăţând pentru întâia oară să cânte...
Vedea cu vederea de-afară!
De singurătate şi teamă a strâns-o la piept, pe minunea aceea, ca pe un abur fierbinte, ireal, acolo, sub zarea înserării, murmurînd printre lacrimile lui, cele dintîi:
- "Tu vezi ce văd eu?!"
Ea, sărutându-i ochii, în Cesul acela de taină, i-a răspuns înfiorată:
- "Eu văd ce n-ai văzut tu, te văd pe tine văzându-mă! Noi vedem şi ochii noştri au văzut dimpreună nevederea altora..."
Abia atunci a înţeles pe deplin de ce l-au izgonit din leagănul de-acasă părinţii, ei, domni undeva, într-un Oraş fără somn, pe el, blestemul dragostei lor...
Şi totuşi, în sufletul său prigonit, începu să i se facă dor de ei.
Dor de chipurile lor adevărate...

SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE


Turor celor ce poartă cu cinste Numele Lui!

Joi, 23 Aprilie 2009
Fiţi mereu drepţi

şi neînduplecaţi în credinţa
şi în faptele voastre!
Lespedea Clipei

să nu vă strivească sub greutatea ei!
Focul viu al Dragostei

să nu vi se stingă în suflet
niciodată!
Netemători în faţa „balaurului”,

precum El,
Sfântul, Marele Mucenic Gheorghe,
purtătorul de biruinţă!
O Săptămână

şi o Viaţă luminată!

miercuri, aprilie 22, 2009

VIN PLOILE...

21/22 aprilie 2009.

Vin ploile!
Pe toate le simţi
În mădularele
Fără păcate...
Adu-mi-le, Doamne,
Cuminţi
Şi-mpăcate!
Dumneata, Mamă,
Eşti
O ploaie
De vară-
Bogată lumină
Peste freamătul numelui
Meu...
Să mi te ţină
Aşa
Dumnezeu-
Niciodată povară...
Vin ploile,
Mamă,
Pământul e ars
De aşteptările
Lor.
Nourii îşi apleacă
Umbrele
Peste zările-nvinse
Şi dor...

marți, aprilie 21, 2009

SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ...


20-26 aprilie 2009.

Luminată
Şi
Binecuvântată
Săptămână!
Ce
Izvor
Tămăduitor
Curge din
Vinerea
Ta!
Ochii orbilor
Au început
Să vadă
Cerurile deschizându-se
Deasupra
Lor!
Sfântul Mare Mucenic
Gheorghe,
Purtătorul de biruinţă
Înfrânge balaurul
Din noi...
Demult atâta Lumină
Împăcată
Nu s-a aşternut
Peste bucatele noastre!
Bucuraţi-vă
De toată floarea
Ei!
Duminică o să vină el,
Toma,
Necredinciosul mereu,
Să-i pipăie urmele
Cuielor
Sale...

duminică, aprilie 19, 2009

SFÂNTĂ DUMINICĂ A ÎNVIERII...

-RECITAL-

M-aseamăn Ţie, Doamne şi sunt Om,
Stăpân peste-animalele din ţară,
Tu mi-ai zidit din lutul vremii trupul
Şi-ai pus cuvânt în gura lui murdară.
Eu, cel dintâi aici şi cel din urmă
Şi nici acuma nu-nţeleg deplin
Şi îndoielile mereu mă scurmă
Când mă întreb: Ce sunt? De unde vin?
Şi huzurind în zile fastuoase
Uitând de Tine nu ştiu că Exişti,
Doar când se cuibăreşte frigu-n oase,
Când lacrimi ard în ochii serii trişti,
Abia atunci mi-aduc aminte, Doamne,
Dar şi aducerea aminte ce-i?
De cuiele bătute-n tălpi şi-n palme
Şi eu sunt unul dintre-acei mişei
Care strigau de zor să-L răstignească
Pilatului din Pont pe Fiul Tău,
Trimis aici cu noi să vieţuiească,
El, Dumnezeul lumii şi al meu.
Dar fiind prea bun, prea blând şi înţelept,
Prea om, precum s-ar cuveni să fie,
Toţi muritorii de pe-acest pământ
În toate I-au găsit vinovăţie.
De-a vindecat şi orbii şi ologii,
La nuntă de-a făcut din apă vin,
De ne-a-ndreptat neplinătatea legii
L-au huiduit puţin câte puţin.
Din şapte pâini a săturat norodul
Şi câţiva peştişori într-o pustie-
Erau aproape patru mii de guri,
Aşa precum în Cartea Sfântă scrie.
Cu mâna doar de atingea leproşii,
Bolnavii toţi se vindecau pe loc,
Minuni făcea, dar nu le dam crezare,
Cârteam şi ne băteam de Dânsul joc.
El ne-a spălat picioarele cu rouă,
Ne-a binecuvântat cu Duhul Sfânt,
Iubirea Lui de Fiu ne-a dat-o nouă
Cu toată vindecarea din Cuvânt.
Câţi Lazări dintre noi, cei adormiţii,
Nu i-a strigat din somn redeşteptându-i,
Dar pe Golgota-n chinuri cine oare
L-a binecuvântat atunci la rându-i?!
Ca Iuda doar cu treizeci de arginţi
Noi L-am vândut blestemului şi morţii,
Pentru Cămaşa Lui neprihănită
În fiecare an se-aruncă sorţii.
Mărturisind în lume Adevărul,
Când însuşi Adevărul El era
Şi Calea şi Viaţa fără moarte
Tot pe Baraba îl elibera
Poporul înrăit peste măsură,
Poporul cel bolnav şi cel flămând,
Cel stăpânit de-a necuprinsă ură,
Purtând mereu batjocura în gând...
„Plecăciune, Împărate, plecăciune!”
Şi biciul fulgera în mâna lor,
Din spini cunună împletind ostaşii
I-au pus pe cap în râsul tuturor.
Le-a zis Pilat cu fală „Iată OMUL!”
Şi de-o înfiorare s-a pătruns
Când L-a-ntrebat uimit „De unde Eşti?”
Dar n-a primit de-atunci nici un răspuns...
„Eu am putere să Te răstignesc
Şi am putere să îţi dau şi drumul”
I-a zis atunci stăpânul pământesc
Adulmecând cuvintelor parfumul...
Înlăcrimat i-ar fi răspuns Iisus:
„N-ai avea nici o putere-asupra mea
De nu ţi-ar fi fost dată ea de sus!”
Era în Ziua pregătirii Paştelui,
„Iată, dară, Împăratul vostru!”
Iisus ducându-şi crucea spre Golgota,
Scripturilor să le-mplinească rostul
Şi-acolo sus L-au pus între tâlhari
Pe Dealul lumii, pe Păstorul blând-
„Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac!”
Se mai aud cuvintele gemând.
„Eli, Eli, lama sabahtani!”
Şi s-a făcut peste pământ tăcere,
Iar întunericul cădea ca plumbul
Când I-au dat vin amestecat cu fiere.
Catapeteasma templului s-a rupt
Şi s-a cutremurat întreaga fire,
Morminte s-au deschis de sub blestem,
Sub pecerea sfântă de iubire.
Iosif, sfetnic bun şi milostiv,
Luându-l de pe cruce pe ascuns,
A coborât cu teamă trupul Lui
Însângerat, de suliţe străpuns.
Cu in înfăşurând şi cu miresme
Chipul mort al blândului Păstor
Şi l-au culcat într-un mormânt de stâncă
Să nu îl fure pe-mpăratul lor.
Era în Ziua Paştelui când straja
Înmărmurită, fără de cuvânt,
Văzu un fulger prăvălind piatra
Şi era gol acolo în mormânt.
Şi dis de dimineaţă când s-a dus
Maria Magdalena speriată
Văzu şi ea lăcaşul amintit,
Culcuşul gol şi părăsit de piatră.
„Femeie, de ce plângi, pe cine cauţi?”
A întrebat-o glasul lui Iisus,
Dar ea crezând că este grădinarul-
„De L-ai luat să-mi spui unde L-ai pus!”
„Marie!”-„Rabuni!”
–murmurau atunci
Cuvintele atât de scumpe nouă,
Lumina lumii tremura pe brânci
Şi se năştea sub cer o lume nouă.
Un înger din înalt ne-a dat de veste,
Cu glas curat ca un izvor de munte:
„Bucuraţi-vă!” Iisus Hristosul este
Şi-a înviat cu aura pe frunte.
Curând o să-L vedeţi în duh anume,
Întâiul înviatul dintre vii,
El mai presus de nume şi prenume,
El mai presus de verbul „a trăi!”
Şi ucenicii Lui I-au dat crezare,
Numai Toma nu a vrut să creadă
De-a pipăit la mâini şi la picioare
Semnul crud al cuielor să-l vadă...
Cu Tine toate se trezesc la Viaţă,
Din amorţirea iernii pe pământ,
Cu-Abecedarul fericirii-n faţă,
Că toate sunt prin Tine câte sunt!
De Tine, Doamne, cine să se-ascundă,
La tine e cuvântul meu nezis,
De mii de ani Adam din mine-asudă,
Înlăcrimat sub pomul interzis;
De mii de ani aceeaşi Evă naşte
Pruncuţii în durere şi în chin,
Dar Tu ai înviat în Zi de Paşte
Şi Învierii Tale mă închin!
De-ai îndurat piroane-n tălpi şi-n palme
Dumnezeirii aducând prinosul,
Nici eu nu am crezut Iisuse Doamne,
Ca Toma, cel din veci necredinciosul.
Te-aud şi-acum şi-adeseori în somn
Făptura Ta din vis mi se arată,
Tu, Singurul şi-atotputernic Domn,
Atoateştiutorule, mă iartă!
Te-am huiduit şi alungat mereu,
Când cerşetor Tu îmi băteai la poartă,
Ce-i trupul meu, vremelnic şi ateu?
Un vierme vertebrat care mă poartă...
El nu ştie de rugăciuni şi post,
Dar sufletul acesta, umilitul,
Tot căutând zadarnic adăpost?
El, începutul vieţii şi sfârşitul
El, punte între Ceruri şi pământ,
Semnul nostru întru veşnicie,
El care Este şi de-aceea sunt
Aici, acum şi mâine cine ştie...
Acum, în Ziua Învierii Tale
Şi-a toate câte fi-vor şi mai sunt
Ţi-aducem Ţie slavă şi mărire,
Noi, trecătorii pe acest pământ.
Iisuse Doamne, Dumnezeul nostru,
Cu Tatăl de-o Fiinţă şi cu Duhul,
Tu ne cunoşti la fiecare rostul,
Tu care ţii pământul şi văzduhul,
Tu, care faci Lumină şi-ntuneric
Şi arşiţă sub bolţile albastre
Şi ploaie după vrerea Ta preasfântă,
Fereşte-ne pământul de dezastre,
Fereşte-ne pe noi de noi aceia
Ce Te-am hulit şi Te hulim mereu,
Jurând pe Tine şi-njurând Femeia
Ce Te-a născut din pântece cu greu.
Ai milă şi amână, mai amână
Vieţii noastre crâncenul apus,
Adu şi-aici în Patria Română,
Cuvântul Tău adevărat-IISUS!
Deşteaptă-ne din somnul cel de moarte
În care am zăcut de-atâţia ani
Şi dă-ne, dar, la fiecare-n parte
Puterea de-a fi prieteni, nu duşmani.
Neamul meu s-a încrezut în Tine
Şi s-a-nchinat dintru vechimea lui,
De Tine, Doamne, nu i-a fost ruşine-
Fără credinţă Adevărul nu-i!
Credinţă, Adevăr şi Libertate,
De-au pătimit de veacuri rând pe rând,
Cei puşi în furci, crucificaţi pe roate,
Ei te purtau în suflete şi-n gând.
Ei, păstrători de datini şi de Ţară,
Umili, ca norul purtător de ploi,
Aceeaşi Rugăciune o-nvăţară-
O, Doamne Sfinte-ndură-te de noi!
Avem dovezi şi semne sunt destule
Că fără Tine amiroase-a vid,
Când gurile, chiar dacă sunt sătule
Cuvintele şi astăzi mai ucid!
Tatăl cu fiul nu se înţelege,
Mama cu fiica, fraţii amândoi,
Părinţii între ei în făr-de-lege,
Ceva ciudat se-ntâmplă între noi
Şi pe deasupra iarba pe pământ
Cosită este cu atâta ură,
„Când dragoste nu e, nimic nu e!”
Cum spune vorba sfântă din Scriptură.
„Când DRAGOSTE nu e nimic nu e!”
Iubirea fie singurul cămin
Şi în lumina ei să crească pruncii
De-acum şi-n vecii vecilor.Amin.
Aprindeţi lumânări în Zi de Paşte,
Să lumineze-adâncul şi-n afară,
IISUS HRISTOS în suflete renaşte
Şi paşii Lui se-aud trecând prin Ţară...
„Hristos a înviat din morţi
Cu moartea pre moarte călcând
Şi celor din morminte
Viaţă dăruindu-le!”

Sfântă Duminică a Învierii,
Sfântă Duminică a împăcării.
Paştele nostru fără prihană,
De Tine ascultă apele Mării!
Tu, ALFA şi OMEGA neamului nostru,
Oricât Te ţinură în lanţ temnicierii,
Tu ai rămas Bucuria Supremă-
Duminică Sfântă a Învierii!








Una dintre...cărţi...


CUVÂNTUL


19 Aprilie 2009, ora 3.33, din Duminica Învierii

Fără Cuvânt,
Nici Viaţă,
Nici moarte,
Nici Dragoste
Nu-i!
El
A fost,
Este
Şi o să vină!
Să nu vă îndoiţi
Niciodată
De puterile Lui-
„Să fie Lumină!”
Şi s-a făcut
Lumină!
Poezia are
Şi ea
O parte
Din stările

Sale
Divine-
Înfiorarea ce-o simt
Atunci
Când mă scrie,
Oare
De unde îmi vine?
Cuvântul,
În toate,
E tăcerea
Din
Urmă
Şi chemarea
Dintâi...
Fără

El,
Nici Viaţă,
Nici moarte,
Nici Dragoste
Nu-i!

A ÎNVIAT LUMINA!


HRISTOS A ÎNVIAT!

19 Aprilie 2009, Sfânta Duminică a Învierii!

Hristos a Înviat! sunt trei cuvinte
Ce luminează, încă, în Văzduh,
Hristos a Înviat! luaţi aminte-
A înviat în Adevăr şi-n Duh!

Hristos a Înviat! şi pentru tine,
Oriunde eşti Adame, pe pământ,
Din câţi Hristoşi mai sunt în zări străine-
Hristos a Înviat! Hristos cel Sfânt!

Hristos a Înviat! şi nu uita
Să nu te temi de noapte niciodată-
E Ziuă, să ne bucurăm de ea,
E Ziua Paştelui, adevărată!

Hristos a Înviat! Luaţi aminte,
Creştini, oriunde sunteţi pe pământ-
Hristos a Înviat! sunt trei cuvinte
Într-Unul Singur, neclintit Cuvânt!

sâmbătă, aprilie 18, 2009

ŞI EU TE-AM RĂSTIGNIT...

Şi eu Te-am rãstignit pe cruce, Doamne,
Venin de-atâtea ori Ţi-am dat sã bei,
Cuvântul meu Te-a pironit în chinuri
Pe Golgota, acolo-ntre mişei

Şi n-am crezut puterii Tale sfinte
Din faptele şi pildele ascunse-
Sunt vinovat şi eu deopotrivã
Cu fariseii Veacului, Iisuse!

Ca animalul, cel fãrã-de-lege,
Eu m-am târât vremelnic pe pãmânt,
La Învierea Ta ce va sã fie
Trezeşte-n mine Omul care sunt!

La Tine vin acum, în Zi de Paşte,
Neputincios, un bulgãr de pãmânt
Şi simt şi-aud şi vãd cum mã re-naşte
Un Duh statornicindu-mã-n Cuvânt.

vineri, aprilie 17, 2009

RĂSTIGNIREA...


A CÂNTAT COCOŞUL...

Vineri, 17 aprilie , 2009, ora 2.00 din Săptămâna Patimilor...

A cântat cocoşul şi mai cântă încă,
Lepădarea surdă ne-a rămas în lut,
Unde eşti tu, Petre, inimă de stâncă?
Hohoteşte plânsul după cel vândul!

Floarea de durere a-nceput să ningă
Patruzeci de zile de tăceri şi post,
Nu auzi cum răii cu putere strigă-
„Răstignit să fie Împăratul nost!”

Ochii Lui se uită înspre ei cu silă,
Pironiţi pe crucea dintre Rai şi iad,
Simt cum mi se face în cuvinte milă,
Cum din mine însumi în tăcere cad...

Azi e vineri, Doamne, să adorm nu ştiu,
Spinii îmi înţeapă peste tot Vederea,
Mortul de pe cruce, încă nu e Viu,
Dar aud cum vine, vine Învierea!

A cântat cocoşul şi mai cântă încă,
Lepădarea surdă ne-a rămas în lut,
Unde eşti tu, Petre? liniştea-i adâncă-
Hohoteşte floarea după cel pierdut...



joi, aprilie 16, 2009

IUBEŞTE-MĂ...

Iubeşte-mă cât încă e lumină,
Prin alte părţi deja s-a înserat,
Sufletul meu, fărâmă cu fărâmă,
De-o simfonie stranie-i arat...

Iubeşte-mă cât încă mai respiră
Prin muguri floarea dorului de floare
Şi Aerul se tulbură pe liră
Sub Ochiul tău ce mângâie şi doare!

Iubeşte-mă de-a pururi nefardată,
Iubeşte-mă, iubito, natural,
În tine veşnic se ascunde-o fată
Precum se-ascunde Râul într-un val.

Iubeşte-mă cât încă eşti frumoasă,
Aşa precum erai la începuturi,
Cu-acelaşi neastâmpăr de mireasă,
Cu-acelaşi zbor incendiar de fluturi.

Iubeşte-mă cât încă e devreme
Cu disperarea ultimului gând.
Buzele tale murmură poeme
Şi părul tău se-aude murmurând...

Iubeşte-mă cât încă mai pot scrie
Cu mâna mea flămândă peste vânt,
Tu eşti întâiul semn de Poezie
Fără de care n-ar mai fi cuvânt.

Iubeşte-mă cât se mai poate încă
Iubita mea din veacul douăzeci,
Ca Prometeu mă simt legat de stâncă-
Vulturul meu, tu vii mereu şi pleci...

Să ne iubim, iubito amândoi
Cu-acelaşi dor de Dragoste de viaţă,
Să ne iubim şi dincolo de noi
Să ne iubim cât încă-i dimineaţă...

SĂRUTUL..

„Pe cine-L voi săruta, Acela este!”
Joi, 16 aprilie 2009, din Săptămâna Patimilor...

Mă mistuie Gândul şi nu-l pot stinge,
Mâinile mele sunt pătate de vină,
Sărutul tău, Iuda, şi astăzi mă frige,
Sărutul acela blestemat din Grădină...

Oriunde mă poartă paşii prin lume
Când e Duminică-n sufletul meu
Vin dinspre tine târcoale anume
Ispitele Clipei, ispite mereu...

Vin îndoielile fără de veste
Să mă cuprindă în mrejele lor,
Biblia, oare, nu-i o Poveste,
Iisus, nu-i un biet şi umil călător?!

Voi, toate-acestea, fugiţi de la mine,
Aici, între coastele mele e vie
Porunca Acelui ce vine şi Vine!
De la naşterea mea întâmplată să fie...

Tot mai departe de marginea zării
Se tulbură Gândul şi nu-l pot atinge,
Acolo-n Grădina din Joia vânzării
Sărutul tău, Iuda şi astăzi mă frige...

miercuri, aprilie 15, 2009

RUGĂ ÎN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR...

Îţi mulţumesc, Părinte, că sunt viu
Şi pot grăi Acum şi-aici cu Tine,
E Săptămâna Patimilor, ştiu
Şi cei ce Te hulesc o ştiu prea bine!
Când Fiul Tău, cel părăsit de toţi,

Înspre Golgota frigului se-ndreaptă
Şi-acolo sus, între tâlhari şi hoţi
Aceeaşi răstignire îL aşteaptă…
Când sevele în muguri dau năvală

De veacuri bruma urii stă la pândă,
Pilat nevinovat pe mâini se spală,
Mi-e sufletul ca floarea cea plăpândă
Şi simt şi-văd cum râd în floare merii

Şi-aud cum plânge Viţa cea cea de vie,
În toate e un semn al Învierii,
Al unei împăcări ce va să vie…
Adam din mine murmură sub Pom,

De-aceeaşi goliciune i-e ruşine,
Îţi mulţumesc, Părinte, că sunt Om
Şi pot vorbi Aici şi-Acum cu Tine…

marți, aprilie 14, 2009

VEDEREA CARE MĂ DOARE...



Mă rog în genunchi
Pe piatra
Durută,
Cea pusă
Atunci
La gura Peşterii-
Oarbă
Şi
Mută!
Dumnezeule,
Doamne!
Ia-mi de sub pleoape
Vederea
Care mă doare!
Cineva,
Pe aproape,
Face de zor-
În Postul cel Mare?
Şi în slujba
lor,
ADN-ul
Oaselor
Tale!

Nevoia de-a rosti cuvinte...

Cuvintele vindecă rănile, deschid ochii orbilor, cuvintele adevărate mântuie durerea şi întunericul din noi.
Vânt şi cu-vânt, duh şi văz-duh! încât uneori surd şi mut de ne-nţelegere, te întreb nedumerit: Omule, de unde vine Cuvântul?!
Pâinea e Cuvânt, lumina la fel, ura şi întunericul cuvinte sunt...
Sunt cuvinte care vindecă şi cuvinte care ucid, cuvinte care luminează şi cuvinte care întunecă...
Dată ne-a fost înspre rostirea lor gura aceasta şi limba maicii care ne-a născut.
Fiecare pasăre pre limba ei piere şi noi, oamenii, asemenea suntem...

Nevoia de-a rosti cuvinte este una dintre cele mai fierbinţi şi necesare nevoi ale Omului, pe lângă nevoia de hrană, de îmbrăcăminte, de Dragoste, de Adevăr şi Dreptate.
Sculptorul din faţa Aerului rosteşte cuvinte, pictorul şi muzicianul la fel.
Pentru un poet nevoia de-a rosti cuvinte este asemenea nevoii de-a respira!

Gândurile sunt cuvinte nescrise, nevăzute, fiecare om se hrăneşte în viaţă cu gândurile sale.
Doamne, ce bucurie, cînd cineva îţi poartă sub tâmple gândurile tale!Citindu-ţi Poemul pe care l-ai scris, acesta mărturisindu-ţi-
şi eu gândit-am la fel!

Bucuria rostirii este cu atât mai deplină, mai fericită, cu cât aceste cuvinte rostuite, rămân. De aceea Poetul întotdeauna rosteşte şi scrie deodată!
Cuvântul acesta, Cartea aceasta, este o rostire simplă, precum Aerul pe care-l respirăm, o Rugăciune neterminată, înălţată până la buze din glodul acesta amestecat cu stele.
O spovedanie necesară...

Nu mă-ntreba...

Nu mă-ntreba
de ce scriu,
Nimic nu-i în afara
Cuvântului,
el,
singura dovadă
că sunt
şi Exist.
Cuvântul nescris
e ca un copil nenăscut!
Uite,
trupul tău e plin
de poeme.
La semnul Poetului
ele se-aşează
cuminţi
în tipare.
Mâinile mele-
flăcări flămânde,

mângâie coapsele
acestui oftat.
Nu mă-ntreba
de ce
scriu,
e ca şi cum
ai condamna
Aerul
de ce-i Aer
şi apa la fel.
Totul acum
e aşa de devreme.
Fără Poezie
s-ar face
Târziu...

luni, aprilie 13, 2009

Cred în sudoarea Rugăciunii Tale...

Luni, 13 Aprilie 2009, din Săptămâna Patimilor...

Cred în sudoarea Rugăciunii Tale, Doamne, cea de pe Muntele Eleonului!
Picături de rouă înroşind ţărâna...
Ucenicilor „rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită!”
„Părinte, dacă voieşti, să treacă paharul acesta de la Mine!...
Dar nu voia Mea, ci a Ta să se facă!”
Ce vuiet de Duh înfioară pădurea din mine!

Jos, la poalele Rugăciunii, în Grădină, ucenicii dorm încă...
O amorţeală ciudată le-a cuprins mădularele!
Numai unul dintre ei e treaz în gândurile sale- vânzătorul plătit!
„Facă-se voia Ta!...”
Părintele Său, cred, înlăcrimează şi-acum, ascultându-i Ruga fierbinte!
Durerea Lui fără hotare n-o va cunoaşte nimeni, niciodată!
Copiii mei, luaţi aminte: fără de jertfă, izbândă nu este, nici Înviere fără de moarte, nici mântuire fără credinţă, nici întuneric fără Lumină!
Cred în predica Ta de pe Muntele Eleonului, cea din Săptămâna Patimilor Tale, Doamne!
Sudori de sânge înroşind ţărâna făpturilor noastre...
„Făcă-se voia Ta!...”

duminică, aprilie 12, 2009

Mi se umplu Ochii...

12 Aprilie 2009.

Mi se umplu Ochii
De
Atâta
Floare!
Ei, gemenii,
Niciodată n-au fost
Invidioşi,
Unul
Pe
Celălalt!
Ce Albastru
E
Cerul acum!
Şi
Înalt!
Gândul meu,
Nu îl mai poate
Atinge...
Ce jos
E
Pământul
Care
Mă-nfrânge...
DOAMNE!
Acum
Vinovat-împăcat,
Singur
M-aş duce
Acolo,
În Golgota
Lumii-
Pe
Cruce!!!

FEMEIE-NUME DE FLOARE...

12 Aprilie 2009, DUMINICA FLORIILOR...

Luminat să fie Numele tău,
Femeie- nume de Floare, ce porţi între petale polenul acestei lumi!
Binecuvântat să-ţi fie Rodul
fără de care Zilele pământului nostru ar fi pustii şi fără rost!
Niciodată bruma tristeţii şi a deznădejdii
să nu te atingă!

Un umil grădinar,

FLORIILE...

Duminică, 12 Aprilie 2009.

"Osana!" azi, iar mâine-"Răstigneşte-L!"
Azi flori înmiresmate de finic,
Mâine, cunună roşie din spini-
Acesta-i Omul- Marele Nimic!

Şi azi de-i Sărbătoare şi-s Florii
De două mii de ani în Calendar,
În Ziua-n care iarăşi vei veni
Speranţa nu ne fie în zadar!

Ierusalimul, cel de-atunci pe hărţi,
Cu mulţimile ce Te-aclamau fierbinte,
E împărţit şi el în două părţi
Şi uită-acum să Te aducă-aminte...

Noi, ce ne suntem uneori străini,
Cu marginile încă ne-mpăcate,
Noi Te primim, câţi am rămas, puţini,
În sufletele noastre vinovate...
............................................................

"Osana !" azi, iar mâine-"Răstigneşte-L!"
Azi flori înlăcrimate de finic,
Mâine, cunună roşie de spini-
Acesta-i Omul- Marele Nimic!

sâmbătă, aprilie 11, 2009

EU MĂ DUC...


(Respiraţie simplă)

Eu mă duc
Şi
Ce-i
Dacă?
Cel ce vine
În urma
Mea
Abia aşteaptă

Plec...
Nu ştiu
Dacă
Şi cel din faţa
Mea
Abia aşteaptă

Vin...

vineri, aprilie 10, 2009

Se face Ziuă...

Vineri, 10 Aprilie 2009.

Aud cum se crapă
De Ziuă!
Curg zorile peste coline...
Nu-i Dumnezeu!
Spune el,
Dar tu, cine eşti,
Cretine?
Ce tot înjuri
Dacă nu-i
Nici răstignire, nici Înviere,
De ce tot loveşti
Cu piciorul
În Numele Lui?
Odată
Vei simţi în călcâi
O durere...
Aud cum se crapă
De Ziuă!
De unde îmi vine
Această
Veste?
Doamne,
Nu ne lăsa
Fără ea!
Roua din ierburi
A cui lacrimă
Este?!

joi, aprilie 09, 2009

SPĂLAREA PICIOARELOR...

IISUS spălând picioarele
Ucenicilor Săi,
El, Domnul şi Învăţătorul
Lor-
Fiul Dumnezeului
Celui
Prea Înalt!
Frate al meu
De pământ
Şi de Dor,
Noi
Unul altuia
Niciodată
Nu
Ni le-am
Spălat!...

miercuri, aprilie 08, 2009

BALADĂ NETERMINATĂ...

08 aprilie 2009.

De-atâta treabă cât’avem
Nici nu mai ştim dacă suntem,
De-atâta treabă fără rost
Nici nu mai ştim dacă am fost...
De la infern până-n Olimp
N-avem răbdare şi nici Timp
Şi-aşa orbercăim mereu
Între satan şi Dumnezeu...
Şi-atunci, când nu ne-ajung arginţii,
Ne vindem fraţii şi părinţii,
Ne vindem tot ce n-am avut,
Prezent şi mai ales trecut...
Ne punem gaj pe Viitor,
Pe ne-născuţi de maica lor...
De-atâta trudă în zadar
Nu mai avem în Calendar
Nici Sărbători şi nici blesteme-
Odată, va veni o vreme...
De-atâta treabă care nu-i,
Plâng soclurile sub statui,
Iar tu, de vrei să fii vreodată,
Fii treaba mea, neterminată...

Vin Floriile...

07/08 Aprilie 2009.

Iarăşi m-a trezit un Vers azi-noapte,
Mă ruga fierbinte să îl scriu,
Mirosea în el a mere coapte,
Ori a Veşnicie, nu mai ştiu...

Avea-n ochi atâta Rugăciune
Ce nu-ncape, Doamne, în privire
Şi mi-e teamă că nu îl pot spune
Aşa întreg până la săvârşire!

„Vin acum Floriile, nu simţi?!”
Jur-împrejur erau dureri de floare,
Cele de muguri au trecut cuminţi
Şi numai rodul amânat mă doare...

Vin Floriile! Duminica-i aproape,
Îmi vărui pomii Gândului şi plâng,
Ce-i bucuria asta de sub pleoape?
Vreau, Doamne, în Poeme să mi-o strâng...

Iarăşi m-a trezit un Vers azi-noapte
Şi mă roagă, încă, să îl scriu,
Mirosea în el a mere coapte,
Ori a Veşnicie, nu mai ştiu...

marți, aprilie 07, 2009

ACASĂ...

06/07 aprilie 2009.

Din când în când mă-ntorc copchil acasă,
ACASA mea din Ţara Moţilor,
De-o vreme simt pe umeri cum m-apasă
Povara ei ca umbra unui Dor...

Odată o să mă-nţelegi ce spun,
De ce e zarea mea atât de dulce,
Un Leagăn din nuiele de alun
Îmi tot aşteaptă Gândul să mă culce...

Îmi arde fruntea ca o bobotaie
Sub mâna ta înmiresmând tăceri,
Ce negre-mi sunt pădurile a ploaie
Pe Dealurile mele dinspre ieri...

De Sărbători şi eu Acolo vin,
Povara lor pe suflet mă apasă,
Flămând precum e pâinea frântă-n vin,
M-adun şi eu de peste tot Acasă...

luni, aprilie 06, 2009

ÎNTRE PĂMÂNT ŞI CER...

Ca floarea ierbii trecem
Şi-n urmă alţii vin
Să ducă mai departe
Vremelnicia noastră,
Şi timpul trece-n goană
Şi el e mai puţin
De nu ne mai încape
Sub zarea cea albastră...
Cine din noi anume
De noi se tot ascunde,
Cine de cine oare
I se tot face dor,
Ce-i alergarea asta
De unde spre ne-unde?
Tot mai trudit e trupul
Şi oasele ne dor...
Cei dinaintea noastră
S-au dus si nu mai sunt,
Plecarea lor devreme
Nici n-o băgăm în seamă
Târziu când ne cuprinde
Aşa un fel de teamă-
"Căci pulbere sunt toate
Şi goană după vânt!"
Nu-i cine dintre coaste
Să ne alunge frica?
În răsuflarea noastră
Se face tot mai ger-
Vai, despre suflet încă
Nu pomenim nimica,
Uităm că el ne ţine
Între pământ şi cer
Şi-aşa el nu-i al nostru,
Cel dintru început,
(O ştie fiecare
Ce-aleargă dintre noi!)
El ne-a fost dat de Domnul
În lume cu-mprumut
Până în clipa-n care
Ni-l cere înapoi...
Ca floarea ierbii trecem,
Ca ea măcar să fim
Scăldată din înalturi
De picurii de rouă;
E vremea pe sfârsite
Si-n toate ne grăbim-
("Perdeaua cea din templu
S-a rupt atunci în două!...)

duminică, aprilie 05, 2009

CÂT E IUBIREA ASTA DE CIUDATĂ...




Duminică, 05 Aprilie 2009, ora 13.00.

Cât e Iubirea asta de ciudată!
Ea urcă şi coboară-n serpentine,
Nu te-am văzut, iubito, niciodată
Şi totuşi mi-e aşa de Dor de tine!...

Dacă Exişti ori nu cu-adevărat,
E prea devreme şi nu pot să ştiu,
Din toate câte sunt, nu e păcat,
Tu lasă-te întreagă să te scriu!...

E-atâta ură, încă, pe pământ,
Războaie, cancer, ciumă şi de toate,
Aici, la mine, în acest Cuvânt
Îţi vindeci trupul de Singurătate!

De ce te înfiori, ce simte-acum
Sufletul tău ascuns între vocale?
Aprilie, tu- floare şi parfum,
Mi-e Dor de fructul devenirii tale...

FLORI FĂRĂ CUVINTE...


UNUL...

Duminică, 05 Aprilie 2009.

Iată, sunt Floriile în toi,
Iartă-mi, Doamne, gândul ce mă doare,
Dă-ne Răstignitul înapoi,
UNUL să ne fie-n Calendare!

Facă-Ţi-se voia Ta, Părinte,
Între ei şi noi pe totdeauna,
Cum aş vrea de astăzi înainte
Credinţa noastră să rămână UNA!

Ştiu ce mă rog şi Tu mă înţelegi,
Ţi-e dragă lumea dintru care scriu
Şi lui şi mie, omenirii-ntregi
L-ai dat atunci pe Singurul Tău Fiu,

Iar noi Îl răstignim, a câta oară?
Pe lemnul rece şi pătat de sânge,
Ascultă-mi ne-rostita mea povară
Din acest Poem care mă frânge…

Astăzi sunt Floriile în toi,
Doamne, iartă-mi Gândul ce mă doare,
Ia-ne răstigniţii înapoi,
UNUL să rămână-n Calendare…

sâmbătă, aprilie 04, 2009

Nu fiecare floare...


04. Aprilie 2009.

Nu fiecare floare
Se dăruie
Rodului,
Dar ele,
Florile,
Nu poartă invidie
Una pe alta!
N-am auzit demult,
Aici
Pe pământ,
Nici acolo-n văzduh,
Această Rgăciune,
Înalta-
Să-i mulţumeşti
Dumnezeului
Tău
Pentru
Harul aproapelui
De cuvânt
Şi
De
Duh!

PLÂNGE VIA...

Sâmbătă, 04 Aprilie 2009, ora 15.00

Plânge Via, de ce plânge oare,
Ce simte ea, acolo în pământ?
Lacrima ei, dumnezeiesc mă doare,
Îmi pipăi respiraţia, deci sunt!

Şi-n tot ce plânge-acum o înţeleg,
De ce îi tai lăstarii ea mă ştie,
Să-i curgă vinul, limpede şi-ntreg,
Poemul meu în veci ca el să fie!

vineri, aprilie 03, 2009

CU CE SUNT EU DE VINĂ...

03 Aprilie 2009.

Cu ce sunt eu de vină, spuneţi dar,
De nu mai pot să-mi stăpânesc izvorul,
Am încercat o vreme în zadar,
Eu n-am fântânii cum să-i pun zăvorul...

Nu am veleităţi de demiurg,
Nu sunt săpânul pe-această Viaţă
Şi datul meu aşa mi-a fost, să curg
Din zori de zi şi până dimineaţă...

Rău nu am vorbit de cele sfinte,
N-am lăudat păcatul nicidecum,
Cuvintele sunt singura merinde
De când mă ştiu că am pornit la drum...

Cunosc durerea trasului pe roată,
La nevoie curg şi înapoi,
Nu mă acuză nimeni, deocamdată,
Cu ce sunt eu de vină, spuneţi voi...

Mai lasă Poezia, spunea Mama...

03 Aprilie 2009.

Mi-aduc aminte când eram copchil-
Mai lasă Poezia, spunea Mama,
Vai, Doamne, cum mă furişam tiptil
Şi tot citeam, ea-nţelegea, sărmana!

Mă trimitea cu mieii la păşune
Şi-atâta bucurie era-n crâng!
Eram frumos pe-atunci, ca o minune
Şi ei de-o vreme după mine plâng…

Din versul meu cuvintele asudă,
Petrolul era scump şi lampa chioară,
Sărmani părinţi, duruţi de-atâta trudă
Îşi odihneau tăcerile spre seară…

Mă uit la ea, la Maica mea de-acum,
Sub perină ce credeţi voi că are…
Cel mai ne-scris şi mai frumos volum
Şi nu-mi mai spune- du-te la culcare…

La nunta cuvintelor...


03 Aprilie 2009.

Acest Poem abia te mai cuprinde,
Eu pentru tine-l scriu, să nu te mire,
Cât a trecut de-atunci! Ori mi se pare,
Tu, cea promisă, eu Poetul-mire

Îţi recitam acolo sus pe Deal
Şi-n urma noastră de la cununie
Urcau nuntaşii înspre Casa nunţii,
Acasa mea care ne-a fost să fie...

Ţi-aduci aminte cum ploua din Cer
Cu flori de Mai topindu-se-n cuvinte
Şi azi îmi vine parcă să te cer
Să-mi fii Mireasă cum erai–nainte...

Dar e târziu şi Casa e pustie,
Cu storurile trase peste gând
Acolo, pe un Deal de Poezie,
Doar paşii noştri se aud urcând...

Ce plin mi-e cerul, Doamne, de cuvinte...

02/03 Aprilie 2009.

Mi-a dat un ghionte iarăşi Poezia,
Dormeam pe-o coală albă de hârtie,
Scoală-te, Poete, de mă scrie,
Prea multă îţi va fi atunci vecia...

Şi odihnit, ca pasărea în zbor
Mă las furat de vraja ei cuminte,
Ce plin mi-e cerul Clipei de cuvinte,
Tu, fă-mă, Doamne, adăpostul lor!..

joi, aprilie 02, 2009

POETUL NU SE-MBRACĂ NICIODATĂ...

Poetul nu se-mbracă niciodată,
El vine cu un strai de lângă Cer
Şi roua de pe umeri prea-curată
E plină totdeauna de mister.

Parc-ar muri prin el nişte câmpii
Din care pleacă ierburile-n soare,
De îi rămân amiezile târzii,
Iar ochii lui cuminecă fecioare...

Seara vorbeşte numai de păduri,
Iar noaptea tace să vorbească ele,
Pe umeri poartă Munţii cei mai suri
Şi a orbit cât s-a uitat la stele.

Poetul nu se-mbracă niciodată,
Căci goliciunea-i frumuseţea lui,
El este gol când vine şi când pleacă
Şi nu îndură straiul nimănui...

AUTOPORTRET...

Cu Tine mi s-a spus că seamăn-
Ce viu te păstrează memoria!
Sufletul meu cu al tău este geamăn,
Bunule, străbunule HORIA!

Fruntea înaltă şi ochii de pară,
Buzele mereu arcuite pe şoaptă,
De-au început şi Munţii aceştia să doară
Amirosind a ţipăt şi-a linişte coaptă...

Sufletul tău risipit în mulţime
A trecut ca o pasăre oarbă prin sate,
Mi s-a spus că seamăn cu Tine,
Numai roata Cuvântului ne mai desparte...

miercuri, aprilie 01, 2009

MĂ SIMT LEGAT DE EI...

Miercuri, Întâi aprilie 2009.

Mă simt legat de ei pentru vecie,
Precum sunt zalele de lanţul lor!
Dacă o fi s-adorm în Poezie
Tot înspre Munţi îmi voi trimite-un Dor

Ce l-a avut şi el atunci-Nebunul!
Cel mai înţelept de pe pământ!
Mă doare ne-odihna-i sub Gorunul
A cărui ramuri astăzi nu mai sunt...

Mă simt legat de ei şi ei de mine,
Cum gemenii de pieptul Maicii lor,
Senini de sunt şi mie-mi este bine,
De plâng Acolo, pleoapele mă dor!

Şi iarăşi vin să spun, nu-i întâmplare
Că versul meu miroase a răşină,
Mi-au dat un nume, dureros de mare,
Un nume de-Adevăr şi de Lumină!

Nu-i laudă, e mântuire poate
Fiorul care-l port prin trup mereu-
Mă simt legat de ei până la moarte,
Mă simt legat până la Dumnezeu!

El Este, va fi Singurul în stare
Să mă dezlege de Blestemul lor,
Cum nu e altul mai sublim sub soare-
Mă simt legat, ca Umbra Lui, de nor...