joi, aprilie 02, 2009

POETUL NU SE-MBRACĂ NICIODATĂ...

Poetul nu se-mbracă niciodată,
El vine cu un strai de lângă Cer
Şi roua de pe umeri prea-curată
E plină totdeauna de mister.

Parc-ar muri prin el nişte câmpii
Din care pleacă ierburile-n soare,
De îi rămân amiezile târzii,
Iar ochii lui cuminecă fecioare...

Seara vorbeşte numai de păduri,
Iar noaptea tace să vorbească ele,
Pe umeri poartă Munţii cei mai suri
Şi a orbit cât s-a uitat la stele.

Poetul nu se-mbracă niciodată,
Căci goliciunea-i frumuseţea lui,
El este gol când vine şi când pleacă
Şi nu îndură straiul nimănui...

Niciun comentariu: