sâmbătă, februarie 27, 2021

Vine iarăși ziua judecății tale...

 



27 Februarie 2021

-Restituiri-


Vine iarăși ziua judecății tale,

Tu stai în celulă și aștepți acum,

Ochii tăi sunt tulburi de atâta jale

Se aud călăii tropăind pe drum;


Se-aud vânzătorii cum își beau răsplata

În bodega vremii pentru cel vândut,

Cremenea se crapă sus pe Detunata,

Timpul parcă doarme sub gorunul mut!


Liniștea e oarbă sus pe Scorucet,

Vântul se-odihnește-n scorbura bătrână,

Unde-a stat o vreme sufletul ascet,

Doamne, ziua asta crudă i-o amână!


Tu zdrobește-i lanțul care îl mai ține

Priponit de plânsul unui neam sărac,

Dintre toate-aceste bucurii puține

Dă-ni-l iar pe Horea, viul, din Albac!


Se face frig la Alba...


Se face frig la Alba în Cetate,

Sub porţi se-adună oropsit norodul

Să-i împartă domnii „direptate”,

De Deal e-aproape gata eşafodul...


El stă închis, legatul, în celulă,

Cu lanţuri la picioare şi la mâini,

Să-i fie libertatea îndestulă

Rexului ţăranilor români!


Curând o să îi tragă iar pe roată

Trupul obosit de-atâta drum,

Opreşte, Doamne, chinul lui odată,

De Horia avem nevoie-acum,


De baciul nostru, ca o pâine frânt

Celor aduşi cu sila să îi vadă

Tăcerile trecute în cuvânt

Şi lăcrimează liniştea pe-obadă...


Nicolae Nicoară-Horia




vineri, februarie 26, 2021

Dragostea nu e o cerșetoare...

 



Vineri, 26 Februarie 2021


Într-o lume plină de iubiri fugare,

Pângărind cu râvnă tot ce-i sfânt,

Dragostea mea nu e o cerșetoare

Și n-o să-mi fie cât voi fi cuvânt!


Am iubit din lume Sărbătoarea

Și am trăit-o-n viață cu temei,

Am iubit și fructul, dar și Floarea

Și am crezut și cred în jertfa ei!


Dragostea de Țară și de Neam,

Dragostea-ce sfântă Libertate!

Ea mi-a fost dată și acum o am

Întreagă și statornică în toate!


Numele ei să fie lăudat!

Fără ea nicio chemare nu-i

Și niciodată în genunchi n-a stat

Cerșetoare-n fața nimănui!


Nicolae Nicoară-Horia


joi, februarie 25, 2021

De-aici mă știu...

 


Joi, 25 Februarie 2021


Câte neamuri risipite-n lume,

Câte neamuri felurite sunt,

Ca nația pe care-o port în nume

Nu mai este alta pe pământ!


Vor spune unii: ce deșertăciune!

O Țară plină de avari și hoți,

O dezbinată, tristă națiune,

De la bătrâni și până la nepoți!


Și totuși o iubesc, ca nimeni altul,

Cum îmi iubesc lumina din grădină,

Cu tot adâncul și cu tot înaltul

Pe-altarul ei genunchii mei se-nchină!


De-aici mă știu, din Dacia străbună,

Cu Davele din piatră și din Dor,

Acolo-n Munți, când tulnicele sună

Și soarele suspină după nor...


Nicicând în viață nu mi-a fost rușine

Să-i spun aproapelui de unde vin!

Aici și Dumnezeu, din zări divine,

Nu mi-a fost un Dumnezeu străin!


Nicolae Nicoară-Horia


miercuri, februarie 24, 2021

Se face Dragobete când îți scriu...

 



24 februarie 1978

24 Februarie 2021

Luciei,

-Restituiri-


Se face Dragobete când îţi scriu,

Atunci a fost logodna cea dintâie,

Nici prea devreme şi nici prea târziu

Şi viscolea din Cer cu poezie...


Te-ai cuibărit sub umărul meu stâng,

Ţi-aduci aminte? Mugurii în vie

Şi toate amintirile din crâng

Se auzeau pocnind de bucurie...


Sunt ani de-atunci, nici nu mai ştiu anume

Câţi şi-au cernut lumina peste noi,

De locuim întru acelaşi nume,

Scăldat de soare şi udat de ploi,


Să fie Ceasul zilei lăudat,

Să nu ne-apese vârsta nici un nor,

Copiii noştri, trei, precum ne-a dat

De veste Viaţa să le-o dăm şi lor...


Sub zările de-a pururea senine

Să nu ne simtă din cuvânt povara

Când vom pleca de-aici, chemaţi de cine?

Să ducă ei în suflet primăvara...


Se face Dragobete când îţi scriu,

Atunci a fost logodna să ne fie,

Nici prea devreme şi nici prea târziu

Şi viscolea din Cer cu poezie...


Nimeni de dragoste nu e sătul...


Nimeni de Dragoste nu e sătul,

Oricâtă ură ar avea sub pleoape,

Tu nu mi-ai spus niciodată-destul,

Cuvântul acesta și azi ne încape!


Cuvântul acesta fără de care

Zadarnic se zbate ciutura-n vânt,

Zadarnică-i setea fără izvoare,

În van e tăcerea fără cuvânt!


Fericită e taina care ne leagă!

Acum și atunci când n-o să mai fiu,

Iubește-mă dar, poezia mea-ntreagă

Până la capăt o să te scriu;


Spune-mi, iubito, dragostea, ce-i?

Răspunsul nu l-am uitat niciodată,

De fată cuminte, prin ochii mei

Când te-ai pierdut întâia dată...


Ea e minunea ce-mi stăruie-n gând,

Pururi izvorul cel viu să ne-adape,

Cine de Dragoste nu e flămând?

Cuvântul acesta și azi ne încape!


Nicolae Nicoară-Horia






marți, februarie 23, 2021

Tu n-auzi Dragobetele cum vine...

 



23 Februarie 2021

Luciei

-Restituiri-


De tot ce-i românesc ne e rușine,

Până și limba parcă e un chin,

Tu nu auzi Logodnicul cum vine?

E Dragobetul nostru, nu-i străin!


Zeu tânăr și frumos peste măsură,

Lui Valentin venit aici anume

El nu îi poartă niciun fel de ură,

Au loc destul îndrăgostiții-n lume!


De ziua lui, îți mai aduci aminte?

A fost logodna noastră pe pământ

Și cununia, cea dintre cuvinte,

Când ai spus „da” acelui care sunt!


Și mi-ai șoptit: îmi ești atât de drag!

Tu nu auzi Năvalnicul cum vine?

Cu Dragostea înmugurită-n prag

Noi să-l întâmpinăm cum se cuvine...


Nicolae Nicoară-Horia




duminică, februarie 21, 2021

Ziua de odihnă...

 


Duminică, 21 Februarie 2021


El n-are-astâmpăr, bate cuie,

Lucrează Omul cu avânt,

Duminica pentru el nu e

Zi de odihnă pe pământ!


Vremelnicește într-o vilă,

Mă uit la viața lui, la toate

Și mă cuprinde-un fel de silă,

Numai „lucrări” neterminate


Și-așa în veci o să-i rămână,

El nu cunoaște ce-i popasul,

Când într-o zi din săptămână

O să îi sune și lui ceasul;


Atunci le va lăsa, desigur

Pustiului ca pe o turmă

Și o să plece, cât de singur!

Cu pulberea cea de pe urmă.

...............................................

Nicicând nu și-a aflat vreun rost

Și liniște în tot ce-i sfânt,

Pentru el Duminica n-a fost

Zi de odihnă pe pământ!


Nicolae Nicoară-Horia


joi, februarie 18, 2021

Odă cititorului meu...

 



Joi, 18 Februarie 2021


Să-ți fie viața binecuvântată,

Plină de speranțe și de vise,

Știu că aștepți de fiecare dată

Poemul meu cu brațele deschise,


Ca murmurul izvoarelor din Munți

Să-mi stâmpere dogoarea din cuvinte,

Iar gândul vine, prunc mereu desculț

Și se așează în pridvor cuminte...


Eu pentru tine scriu, minune vie!

Cu tine mă înalț și mă cobor

De când copilăresc prin Poezie

În Văzul și-n Auzul tuturor


Și-acum cu nerăbdare feciorească

Din așternut stă inima la pândă

Să îți cuprindă ființa omenească

Iubirea ei statornică, flămândă...


Nici Poezia nu-i doar pentru sine

Și n-a fost niciodată pe pământ,

Ce singură-i și tristă fără tine,

Precum tăcerea fără de cuvânt!


Nicolae Nicoară-Horia


miercuri, februarie 17, 2021

Cântec zidit...

 






17 Februarie 2021

-Restituiri-


Un tulnic mă tot mustră din lumină,

Cântecul orb prin sufletul meu scurmă,

Câte-amintiri mi le-au zidit în mină

Aceste vremuri, oare de pe urmă?


N-am să-nțeleg nici dincolo de moarte

Cu toată știința lumii la un loc,

De unde aceste uneltiri deșarte

Și până când bătaia lor de joc?


Acolo, împreună cu minerii,

Cum ne rugam pe-ascuns lui Dumnezeu!

Baie de-Arieș, zălog tăcerii

N-o să rămână-n veci cuvântul meu!

........................................................

Atât să nu uitați și nu greșesc,

De sufletul, ca lacrima curată,

De aurul și-argintul românesc,

Rugina nu se-atinge niciodată!


Nicolae Nicoară-Horia



marți, februarie 16, 2021

Durerea...

 



16 Februarie 2021


Fără durere nu e Sărbătoare!

De ce doare dragostea nu știu,

Dorul fără margini de ce doare,

De ce dor cuvintele când scriu?


De prea albastru poate doare Cerul

Și cărămida prinsă în mortar,

Ce simte piatra când lovește fierul

Și lutul între palmele de-olar?

...............................................

Fără durere nu-i nimic pe lume,

Nici iarba de sub coasă nu e fân,

Un om îndurerat, născut pe lume,

Așa am fost și-așa o să rămân...


Nicolae Nicoară-Horia


sâmbătă, februarie 13, 2021

Crișan....





13 Februarie 2021

13 Februarie 1785


De ce s-a spânzurat Crișan, nu știu,

Își încălcase oare Legământul?

El a recunoscut cât a fost viu

Și l-a trădat în fața lor cuvântul!


Horea și Cloșca erau...muți

La întrebările mai-marilor, deșarte,

Ei nu s-au răscolit acolo-n Munți,

La nimeni nedatori cu nicio moarte!


Afară i-aștepta flămândă roata

Să-i sfâșie bucată cu bucată!

Iertată-i fie viața lui, curmata

Acolo în celula blestemată!


Blestemat să-i fie-acel dușman!

Nu îl acuz, Doamne, nu-l acuz,

Numitul Marcu Giurgiu, zis Crișan,

Îmi stăruie ca lacrima-n auz!

................................................

Acum la Alba Iulia-n Cetate

Prin sufletele lor mai scurmă gerul,

Se-aude clopotul în turn cum bate

Și plânge peste Amintire cerul...


Nicolae Nicoară-Horia


 

Omul...



13 Februarie 2021

Homo homini lupus”.

Homo, sacra res homini”.

-Restituiri-


I-am cunoscut în lumea aceasta pe-amândoi,

Pe lupul din pădure, dar și cioban la oi,

Cuvântul de pe buze îmi arde-acum ca para,

Am cunoscut și omul cel sacru, dar și fiara!


Când scriu, întotdeauna simt mușcătura ei,

Tu, care-mi dai târcoale din zarea mea să piei!

Pe Omul, cel minune, l-am prețuit în viață,

Știam că-ntotdeauna e schimbător la față;


De nouă ori ajută-l și de nu poți odată

Ca un dușman feroce îți uită jertfa toată!

Din fragedă pruncie am întâlnit jivina

Și de furia-i oarbă m-a ocrotit lumina.


De-atunci mă duce gândul mereu spre început,

Când Creatorul însuși m-a plămădit din lut

Și astăzi de sub zarea dumnezeiesc de-albastră

Mi-e dor de cel „cu chipul și-asemănarea noastră”...


Nicolae Nicoară-Horia




 

vineri, februarie 12, 2021

Zidește-mă în Poezie...



Vineri, 12 Februarie 2021


Mă doare și-i atât de vie

În sufletul din mine, rana,

Zidește-mă în Poezie,

Cum și-a zidit Manole Ana!


Zidește-mă, ah, te conjur,

N-auzi cuvântul cum te-obligă?

Mă strâng tăcerile din jur

Și pruncul nenăscut mă strigă...


Zidește-mă în Poezie,

Desăvârșit apoi să pleci

Spre unde nimenea nu știe

Și Rugă să-ți rămân în veci!


Ascunde-mi neputința humii,

Ce-a fost vremelnică să-mi fie,

Departe de vederea lumii

Zidește-mă în Poezie!


Nicolae Nicoară-Horia


 

joi, februarie 11, 2021

Adamul din mine...


Joi, 11 Februarie 2021


Sunt dezamăgit de toate,

Nici cuvinte nu mai am

Și din câte mi-au fost date

Unul mi-a rămas-Adam!


Știu că nu am fost cuminte,

Nici în gânduri, nici în grai,

Izgonit mă simt, Părinte

Și din lume și din Rai...


Înger n-am vrut niciodată,

Sunt și eu un pui de om,

Iartă-mi întrebarea, Tată:

Cine stă acum sub pom?


Veșnic între rai și iad

Nu mai aflu alinare...

Merele răscoapte cad,

Cine le culege oare?


Nicolae Nicoară-Horia


marți, februarie 09, 2021

Poetul și brutarul...

 



9 Februarie 2021


Și Poetul și Brutarul

Toată noaptea n-au hodină,

Ei cu dragoste frământă

Aluatul din lumină,


Iar în orice dimineață,

Zorile când se revarsă,

Ce dumnezeiesc miroase

Pâinea rumenă pe masă!


Și Brutarul și Poetul

Când se odihnesc nu știu,

Fără ei, de bună seamă,

Pe pământ ar fi târziu...

......................................

Și Poetul și Brutarul,

Am crezut și cred mereu,

Pentru cei flămânzi din Viață

Sunt trimiși de Dumnezeu!


Nicolae Nicoară-Horia


luni, februarie 08, 2021

Ai mierlit-o...

 



8 Februarie 2021


Ai mierlit-o!” Doamne, ce cuvinte

Lipsite de respectul cel dintâi,

De bunul simț, să-i spui unui părinte,

Bolnav și-nlăcrimat, la căpătâi!


M-am uitat în ochii lui cu milă,

Ca orbul însetat după lumină

Și-acum când scriu mi-e jale și mi-e silă,

Cu ce-i, oare, sufletul de vină?


Ai mierlit-o!” Vorbele ucid

Atunci când le rostești ca un blestem,

Bătrân de sunt, sub semnul de covid,

Copilul meu, de moarte nu mă tem!


Le-am auzit și cerurile toate

Și-au revărsat durerea peste mine,

Ce vremuri de-agonie ne-au fost date!

Apocalipsa n-auziți cum vine?


Nicolae Nicoară-Horia


duminică, februarie 07, 2021

De unde vine Dragostea...

 



Duminică, 7 Februarie 2021


M-am întrebat și mă întreb mereu,

De unde vine Dragostea anume,

Din care răsărit de curcubeu?,

Cine i-a dat întâia oară nume?


Mi-aduc aminte când eram fecior

În Satul meu, cel plin de Poezie,

Acolo, între ierburi, sub răzor

Mi-a fost dat fiorul sfânt și mie...


De unde vine Dragostea? Ea- ce-i?

La fiecare cât și cum se-mparte?

Și-acum mă simt cuprins de vraja ei,

Ca de-o poveste scrisă într-o carte...


Nicolae Nicoară-Horia


vineri, februarie 05, 2021

Degeaba...

 



Vineri, 5 Februarie 2021


Degeaba mă tot sfarm ca Detunata

Să înțeleagă omul tot ce-i spun,

Stau coardele să-i spargă beregata,

Tot lustruindu-și funia cu săpun...


Degeaba întind mâna salvatoare,

Adeseori simt mușcătura lui,

Ca omul, trăitor aici sub soare,

Pe pământ o altă ființă nu-i!


Și azi îl strigă Dumnezeu pe nume:

Adame, unde ești?”Cine te leagă?

Degeaba scriu? Odată, când anume,

Va învăța și el să mă-nțeleagă?


Nicolae Nicoară-Horia


joi, februarie 04, 2021

Iancu cel mic...

 


Joi, 4 Februarie 2021

Iancule mare,

Bravule tare

Cu noi să fii

Tu însoţeşte

Şi însuflețeşte

Pe ai tăi fii”.


Vreau Bunicule să-mi spui,

Cum n-ai spus-o nimănui,

Ia o coală de hârtie

Și scrie-mi povestea mie...


Sunt eu mititel pe lume,

Nu știu de ce port în nume

O povară-atât de dulce,

IANCU nu vrea să se culce


Și oriunde-n tot ce face

Iancu mamii n-are pace

Și așa în sus și-n jos

Iancu mamii, cel frumos


N-are liniște defel,

Tot gândindu-se la el...

Când mă strigi pe nume, dară,

Munții noștri se-nfioară,


Aerul din jur se-aprinde,

Dragostea lui mă cuprinde,

Fluierul din ceruri plânge

Și la pieptul lui mă strânge...


Da, nepotul meu cel drag,

Dinspre Dorul lui mă trag

Precum raza de la soare,

Setea sfântă din izvoare...


Poartă-i, dar, pe-această lume

Adevărul sfânt din nume,

Iubitor de Neam și Țară,

Niciodată o povară!


Împlinindu-i prin cuvânt

Testamentul lui cel sfânt,

Atunci când vei crește mare,

Să-i pui răului hotare!


Nicolae Nicoară-Horia