marți, martie 31, 2020

În curând Prierul o să vină...



31 Martie 2020

Martie miroase a cenușă,
A muguri plini de lacrimi și candid
Aprilie îmi bate-acum la ușă,
E voie, nu e voie să-i deschid?

În curând Prierul o să vină,
A gângurit azi-noapte liliacul,
În jur atâta liniște-n grădină
Și cât de supărat era, săracul!

În ispitirea ei să nu mă ducă,
Vai, cum aș vrea tristețea s-o arunc
Și-așa deodată cineva m-apucă
De mâna-nfiorată ca un prunc:

Hai, bucură-te,viața e frumoasă
De la vărsare, până la izvod,
Nu vezi cum crește iarba pentru coasă
Și floarea se jertfește pentru rod!

Sufletul mi-e plin de clorofilă,
Precum era acolo sus în crâng
Și tu oftai la pieptul meu, copilă,
Vai, cum aș vrea în brațe să te strâng!
..................................................
Martie miroase a cenușă,
A muguri plini de lacrimi și-a covid,
Aprilie îmi bate-acum la ușă,
E voie, nu e voie să-i deschid?

Nicolae Nicoară-Horia

luni, martie 30, 2020

Ești om bătrân...



30 Martie 2020

Ești om bătrân” și dacă nu îmi pasă,
Scrie-n Ordonanța de Urgență,
Am două ore, restul stau în casă
Și nu cer de la nimenea...clemență!

Dacă-mi ajung? Să nu mă întrebați,
Între aceste două paranteze
Îmi cumpăr pâine, lapte și cârnați
Cu schimbătorul maxim de viteze.

Trec alții, să tot treacă pe sub geam,
Plimbându-și, poate-anapoda, galoșii,
Tot Satul știe-acum ce vârstă am,
Și dintre toți, desigur pârâcioșii...

Întotdeauna am fost „necuminte”,
Ești om bătrân!” Ce mi-a fost dat s-aud!
Mă uit în buletin și actul minte,
Șaizeci și opt de ani, ce timp zălud!

Nicolae Nicoară-Horia

duminică, martie 29, 2020

Ai milă, Doamne...



Duminică, 29 Martie 2020
-Cuvinte duminicale-

De crezi sau nu crezi din cuvânt plecăciunea
Nicio mândrie nu îmi arog,
Nu-mi tulbura, te rog, Rugăciunea
Și pentru tine întotdeauna mă rog,

Cu credința din suflet cât un grăunte
Din trupul acesta de lut efemer,
Asemenea Lui, acolo pe Munte
Cu fața cuvântului, limpezită spre cer,

Unui același din veci Dumnezeu:
Lucrarea mâinilor Tale eu sunt,
Ai milă, Doamne, de tot neamul meu
Și de toate neamurile de pe pământ!

De pe Muntele gândului plin de suspin,
Din ființa noastră, cea pururi certată,
Îmi înalț înspre Tine potirul meu plin,
Iartă-ne vina, milostivule Tată!

Bat clopotele neputinței în dungă,
Pentru omul bolnav, pentru cel sănătos,
Îmblânzește nevăzutul dușman și-l alungă
În întunericul cel mai de jos!

Nicolae Nicoară-Horia

sâmbătă, martie 28, 2020

Ce trecători suntem...



28 Martie 2020

Tu iartă-mi Adevărul, altul nu-i!
Pământul e prea plin de ipochimeni,
Din centru, până-n marginile lui,
Ce trecători suntem și cât de nimeni!

Ce greu te naști și cât de simplu mori!
Toate sunt praf și pulbere la vamă,
Ne-am adunat comori peste comori
Și sufletul nu l-am băgat în seamă...

Doar „nouă” să ne fie cald și bine,
Prea ne-am urât și ne-am bârfit mereu,
Orgolioși, meschini și plini de sine
De l-am hulit chiar și pe Dumnezeu!

Încornorați în gânduri și-n cuvinte.
În goana dintre leagăn și mormânt,
Când e târziu ne-aducem doar aminte
Ce trecători suntem, ca pleava-n vânt!

De la Arad, până la Dorohoi,
Din București și până-n lumea toată,
Stăm izolați de semeni și de noi
Și teama ne-a cuprins pe toți deodată...

Dușmanul nevăzut ne dă târcoale,
De unde vine el nu pot să spun,
Mi-e sufletul și ochii plini de jale,
Îndură-Te de noi, Părinte bun!

Nicolae Nicoară-Horia

vineri, martie 27, 2020

Mă odihnesc în versurile tale...



Vineri, 27 Martie 2020

Nu poți fura culori din curcubeu,
Nu toate visurile se pot spune,
Te-am auzit oftând prin somnul meu,
Ca îngerul pătruns de rugăciune:

De-o vreme mi-am făcut un obicei,
Mă odihnesc în versurile tale,
Precum floarea în parfumul ei
Strângându-și bucuria-ntre petale...

Cât de-nțeles îmi pare nepătrunsul!
Când scriu mă simt ca sub un patrafir,
Dar nu mă-ntreb, cine să-mi dea răspunsul?
De unde-mi vine-Auzul plin de mir

Și Liniștea din el ce mă cuprinde?
Mi-e Poezia fără de hotare,
Ea nu se cumpără, nici nu se vinde,
Ce fericit e sufletul ce-o are!

Nicolae Nicoară-Horia

joi, martie 26, 2020

M-am tot gândit să nu mai scriu...



Joi, 26 Martie 2020

Se face-n jurul meu tot mai târziu,
Secundele se tânguie-n pendule,
M-am tot gândit să tac, să nu mai scriu
Și-așa sub soare lacrimi sunt destule;

Dar nu pot, încă, nu mi-e ceasul dat
Și îngerul mereu îmi dă târcoale,
Să-mi fie plânsul veșnic lăudat,
El n-a uitat din moarte să mă scoale

Atunci când am venit, trimis anume
Din pântecele maicii mele sfinte,
Să port, precum apostolul prin lume,
La cei flămânzi merindea de cuvinte,

La cei bolnavi dacă le sunt de leac,
Clipa aceea, Doamne, s-o alungi,
M-am tot gândit să nu mai scriu, să tac,
Dar nu sunt eu stăpân peste porunci...

Nicolae Nicoară-Horia

miercuri, martie 25, 2020

Cerșetori de aer...



25 Martie 2020
Buna Vestire

E primăvară și afară ninge,
Aș vrea să-mi strâng în brațe corcodușii,
În liniște Italia își plânge
Pe drumul fără-ntoarcere răpușii...

Suntem tot mai aproape de prăpăd,
Pe lumea-ntreagă e atâta jale,
De necrezut ce mi-a fost dat să văd,
Bătrâni proscriși să moară în spitale!

Cuvântul se cutremură de plâns,
Lăsați în voia sorții fără mască
Bieți cerșetori de aer au ajuns,
Cei tineri vor și ei să mai trăiască...

Ne-au fost părinți, o vreme și bunici,
Purtându-ne Copilăria-n spate,
Din patul suferinței să-i ridici,
Ascultă-mi, Doamne, vorbele curate!

Vrem Aer!” Și cuvintele mă dor,
E cel mai scump din toate pe pământ,
Dar nu-i lăsați să moară, vă implor,
Așa „bătrâni”, neputincioși cum sunt!

Nicolae Nicoară-Horia



Buna Vestire...



25 Martie 2020
Fie mie după cuvântul tău.”
Ev. Luca 1, 38
-Restituiri-

Și îngerul Gavriil venit de sus
I-a dat Fecioarei cea mai duce veste-
Vei naște prunc și-l va chema Iisus,
Un Fiu cum altul pe pământ nu este!

De Vestea mea să nu temi, Marie!
Duhul Sfânt pogoară peste tine,
După cuvântul tău să-mi fie mie,
Roaba Celui dinspre care vine.

Și Cel Vestit e Fiu de Dumnezeu,
Iar gândul Născătoarei se înaripă,
Facă-se voia Ta!” Mă rog și eu
În fiecare zi și-n orice clipă.

Să tresalte sufletul în fiecare
De Sărbătoarea scrisă-n Calendar,
Buna Vestire, cea fără de care
Toată credința lumii e-n zadar!

Nicolae Nicoară-Horia

marți, martie 24, 2020

Biserica nu e bolnavă...




24 Martie 2020
Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri

Se-aude un glas dojenitor din slavă
Și se cutremură sufletul meu:
Biserica, fraților, nu e bolnavă,
Bolnav niciodată n-a fost Dumnezeu!

Zadarnic încearcă de ea să se-atingă
Întunericul clipei fără hotare,
Nimeni sub ceruri nu poate să-i stingă
Lumina, cea vie, de pe altare!

Ura își caută-n ea adăpost,
Nevăzutul” lucrează cu râvnă nebună,
La Bucuria Învierii din Marele Post
Să nu mai fie creștinii-mpreună!

Nu-i cine s-alunge mirosul de mir
Din trupul de lemn, ori de piatră,
Lacrimi de sânge amestecate-n potir-
Până când Răstignitul pe cruce ne iartă?

Biserica, fraților, nu e bolnavă,
Bolnav niciodată n-a fost Dumnezeu!
Se-aude un glas dojenitor din slavă
Și se cutremură sufletul meu...

Nicolae Nicoară-Horia

Iancu și Umbra lui...



24 Martie 2020

Murmură Râul de aur pe prund,
Iancu și Umbra dinspre lumină
Stau la crâșmă-n Zărand și închină,
Își beau tot năcazul până la fund...

Ce liniște oarbă! Nu-i nimeni în jur,
Frigul pătrunde în suflet și-n oase,
Moții pe dealuri, singuri în case
Își spun Rugăciunea sub cerul obscur.

La Țebea un clopot se zbate în dungă,
Nu-i nimeni de funie să îl mai tragă,
Stafiile bântuie prin Țara lui dragă
Și Fluierul prinde amarnic să plângă...

Deodată se-aude un tropot de cal,
Vântul nechează bezmetic pe creste,
Iancu și Umbra-ce tristă poveste!
Și întunericul geme-n pocal...

Nicolae Nicoară-Horia

luni, martie 23, 2020

Zvonuri...



23 Martie 2020
Să vă închideți geamurile,
se stropește afară cu ceva de sus...”

Se stropește-afară cu ceva...de sus,
Se stropește-afară cu ceva de jos,
Geamurile, toate, după cum mi-ai spus
Le-am închis, amice, oare cu folos?

De mai multă vreme suntem niște slugi,
Internetul-drogul, ne-a intrat în viață,
Circulă de-asemeni fel de fel de rugi,
Rugăciunea, Doamne, știu că nu se-nvață!

Cum să sting lumina îmi tot spune unul,
Altul îmi trimite filmulețe rozi:
Vin americanii!” Vin precum taifunul,
Lumea asta-i plină, plină de irozi!(nerozi)

Muzici pe măsură, cu alese tonuri,
Bârfe la tot pasul, scrâșnete de dinți
Și după atâtea prea-zvonite zvonuri
Vine întrebarea slută: cum te simți?

Nicolae Nicoară-Horia

duminică, martie 22, 2020

Omul, Doamne, nu-nțelege...



Duminică, 22 Martie 2020
Și nu mă lăsa dus în ispită...”
Ev. Luca 11, 2-5

Omul, Doamne, nu-nțelege,
Până ce nu dă de bai,
Că nu-i mai presus de lege,
Cum era și-atunci în Rai!

Nu ascultă nici de Tine,
Nici de cei de pe pământ,
Om sunt, dar și mi-e rușine,
Dus întru ispită sunt!

Știu că nu mă duci Părinte,
Singur-singurel mă duc,
Tatăl nostru din cuvinte,
Cât de-anapoda-l traduc!

Stați în casă, stați în casă,
Unde vă grăbiți mereu?
Sunt destui ce nu le pasă,
Până ce nu dau de greu;

Până-i Omul plin de vlagă,
Sănătos și îmbuibat
Numai la necaz se roagă
Sufletul îngenuncheat;

Dar și el unde să fugă
Pe sub vremuri apăsat?
Bate clopotul a rugă
La Biserica din Sat...

Nicolae Nicoară-Horia

sâmbătă, martie 21, 2020

M-ating de tine, Poezie...



M-ating de tine, poezie,
Iar tu în brațe când mă strângi
Aud lumina cum învie,
Izvorul hohotind sub stânci;

M-ating de tine, poezie,
Să mă pârască cine-o vrea,
Acum când mâna mea te scrie,
Vai, nicio boală nu se ia!

M-ating de tine, poezie
Și cât de mult mă înțelegi,
Atingerea” nu o să-mi fie
Strivită sub străine legi!

M-ating de tine, Poezie,
Cum se-atingeau de haina Lui
Bolnavii cu credința vie
Că altă vindecare nu-i!
21 Martie 2020

Nicolae Nicoară-Horia

De ce plângi, Mamă?




Aud mereu porunca ei de mamă:
Fii bun și iertător, copilul meu!
De nevăzut să nu îți fie teamă,
De „nevăzutul” fără Dumnezeu!

Nu e Omul mai presus de vreme,
Nu e omul mai presus de vânt,
Scrie-n Cartea sfântă:„Nu te teme!”
Nimic nu se va șterge din cuvânt!

De unde-i ura asta blestemată?
Fiecare dintre noi plătim la vamă,
De ea nu scapă nimeni, niciodată
Și totuși mă întreb: de ce plângi, mamă?

Ai îndurat războiul, dar și ciuma,
Foametea trimisă pe pământ,
Nici acum nu-i liniștită huma?
Dormi împăcată, eu de veghe sunt...
21 Martie 2020

Nicolae Nicoară-Horia

vineri, martie 20, 2020

Stai în casă...


Din „starea” atât de dureroasă,
Aud peste tot aceste cuvinte:
Stai, Omule, la tine în casă!
Poruncă, nicidecum rugăminte...

Timpul, iată, e tot mai mișel,
Seamănă-n lume neliniști și jale,
Poezia, precum păstorul fidel,
Nu poate să-și lase oile sale;

Ca un ecou de la frate la frate,
Înmugurind prin grădini și prin vii
Ea umblă nestingherită prin sate,
Prin orașele Patriei, tot mai pustii...

Acum când vă scriu e acolo departe,
În Acasa mea dragă de pe pământ,
De ea niciun virus nu mă desparte,
Cum nu desparte aerul de vânt!

Poezia în casă nu poate să stea,
Nimeni citind-o niciodată nu moare,
De-aceea vă rog, nu vă temeți de ea,
De-atingerea ei vindecătoare!
Vineri, 20 Martie 2020

Nicolae Nicoară-Horia

joi, martie 19, 2020

Se-ntorc românii...



Pătrunși de-nfrigurare și de dor,
Când nu mai simt în lume mângâiere,
Se-ntorc românii spre acasa lor
Cu inimile pline de durere.

Dinspre oriunde, fără niciun ghid,
Pe cărarea tulbure și-ngustă,
Iar vămile se-nchid și se deschid
După cum bate vântul peste pustă...

Se-ntorc românii când afară-i greu,
Poate mai greu e și aici în țară,
Să-i ocrotească bunul Dumnezeu
Și pâinea lor să nu le fie-amară!

Cine sunt rămașii fără muncă?
Străini, bolnavi și fără ajutor,
Atunci când viața-n stradă te aruncă,
Nu te primește nici ca cerșetor!

Ce tristă e Vederea-n ochii mei,
De câte lacrimi nu mi-a fost sărată!
Se-ntorc românii pe sub norii grei
În Patria din Dor nevindecată...
Joi, 19 Martie 2020

Nicolae Nicoară-Horia

miercuri, martie 18, 2020

Pârâcioșii...



Din zările albastre, dar și roșii,
Cu mască, la nevoie, fără mască,
N-am suferit în viață pârâcioșii,
Pe cei plătiți anume să pârască!

Odată se numeau informatori,
Sărmani „actori” jucând pe scenă teatru!
I-am întâlnit și eu adeseori,
Despicându-mi versurile-n patru.

Îi cunoști de-aproape după mers
Călcându-te pe urme cu sfială,
Cu zâmbetul atâta de pervers
Și privirea...circumstanțială!

Pârâcioșii-ntotdeauna speră,
Să-ți prindă sufletul în mreaja lor,
Sunt „amicali” și-ntruna se oferă
Să-ți vină la nevoie-n ajutor...
18 Martie 2020

Nicolae Nicoară-Horia

marți, martie 17, 2020

Cum să furi când țara plânge...


Unii, știu, de bună seamă
După starea de urgență
Vor fi mai bogați în toate
Din această turbulență,

Când poporul sub corona-i
Plin de griji și de nevoi
Își fac socoteli nababii,
Construind jitnițe noi!

Cu mult mai presus de vreme
Ei se vreau întotdeauna
Te rog, potolește-i Doamne,
Cum ai potolit furtuna,

Fie-le „agoniseala”
Toată de blesteme plină,
De ea să nu aibă parte
Nici la prânz și nici la cină...

Mi se umple de cuvinte
Sufletul precum un râu
Și așa curgând năvalnic
Nu îi mai pot pune frâu,

Starea” asta nemiloasă
Mă intrigă și mă doare,
Cum să furi când țara plânge,
Lacrimile ei amare?
16 Martie 2020, spre seară...

Nicolae Nicoară-Horia

luni, martie 16, 2020

Starea de urgență...



Vă rog s-aveți puțină paciență,
Cât de amar acum e miezul nopții!
Scriu poemul din starea de urgență,
Starea pe care-o respirăm cu toții!

Planeta, toată, parcă-i în derivă,
De la orașe sumbre, de la sate,
Bolnavi, ori sănătoși, deopotrivă
Trăim aceste clipe virusate...

Și totuși mă întreb dinspre lumină,
Cuprins de-o disperare ne-nțeleasă,
Cel vinovat, curat ca o hermină,
De suferința noastră nu îi pasă?

Tăcerea, ca pe-o boală mi-o asum,
Îmi simt și mădularele strivite,
Nu vreau să-mi scriu durerea de acum,
Nici nu mai am cuvinte potrivite,

Nici nu mai poate gândul să-și petreacă,
În carantină ca-ntr-o cazemată,
Dar o să treacă, Doamne, o să treacă
Și-această „vremuire” blestemată!

Luni, 16 Martie 2020

Nicolae Nicoară-Horia