Starea de urgență...

Vă rog s-aveți puțină paciență,

Cât de amar acum e miezul nopții!

Scriu poemul din starea de urgență,

Starea pe care-o respirăm cu toții!

Planeta, toată, parcă-i în derivă,

De la orașe sumbre, de la sate,

Bolnavi, ori sănătoși, deopotrivă

Trăim aceste clipe virusate...

Și totuși mă întreb dinspre lumină,

Cuprins de-o disperare ne-nțeleasă,

Cel vinovat, curat ca o hermină,

De suferința noastră nu îi pasă?

Tăcerea, ca pe-o boală mi-o asum,

Îmi simt și mădularele strivite,

Nu vreau să-mi scriu durerea de acum,

Nici nu mai am cuvinte potrivite,

Nici nu mai poate gândul să-și petreacă,

În carantină ca-ntr-o cazemată,

Dar o să treacă, Doamne, o să treacă

Și-această „vremuire” blestemată!

Luni, 16 Martie 2020

Nicolae Nicoară-Horia