duminică, octombrie 30, 2011

Nu vindecă somnul...

Duminică, 30 Octombrie 2011.

Nu vindecă somnul
tristeţile mele,
doar le amână
cu încă o zi,
afară e noapte,
în carul cu stele
poveştile tale
sunt tot mai târzii...
Nu auzi cum se roagă
Copilul din mine,
urcând prin poemul acesta
pe brânci-
nu pleca, mamă,
Noiembrie vine,
lasă-mi întreagă
lumina de-atunci!”
Nu vindecă somnul
neputinţa din noi,
secundele toate
de sunt numărate,
Ora de-acum
să o dăm înapoi
şi viaţa aceasta dacă se poate...
Până la ziua
de după perdele
nimeni nu ştie
cât a rămas,
nu vindecă somnul
tristeţile mele,
doar le amână
cu încă un ceas...


Sunt lucruri în viaţă...

27 Octombrie 2011.

Sunt lucruri în viaţă
pe care nu am vrut niciodată
să le înţeleg,
de teamă să nu-mi ucid
Copilăria,
copilăria mea de pe pământ.
Copil fiind,
mă rugam norilor
să nu coboare mai jos
decât vederea,
să-mi pot pipăi umbra
credincioasă,
pe drumul dintre Leagăn
şi Acasă.
Mă rugam Dorului
să nu-mi spună de unde vine
şi încotro se duce,
de ce îşi doarme somnul
tata
sub o cruce,
de ce în ochii mamei,
cei mereu,
arde-o lumină
dinspre Dumnezeu!
Sunt lucruri
de care nu trebuie să te atingi,
nici să le priveşti
prea aproape.
Eu
toată viaţa am purtat
minunea
sub pleoape...

duminică, octombrie 23, 2011

Poetul şi Poezia...

Duminică, 23 Octombrie 2011.

Umilit şi urât îşi iubeşte atât de mult semenii!

Vorbele de ocară, în-josirile lor, devin psalmi în gura poetului.

Orice lucru atins de privirile lui se însufleţeşte.

Suferinţa diamantează aerul, cuvintele.

Se ştie pătruns de Duh.

În vechime el se numea versuint, cel care spune şi scrie versuri!

Adeseori închis în celula vieţii, cerneala era sângele său.

Poezia nu putea fi înlănţuită.

Nici culoarea ei!

Nici cântecul.

Poezia e starea ne-stării, cu bucuria poruncii dintâi:

Să fie Lumină!

De aceea poetul este invidiat de întunericul din om şi din afara lui!

E arşiţa de pe crucea Celui ce a iubit atât de mult lumea

şi poezia ei:

Mi-e sete!”

Când tace, cântă în cer privighetorile!

Când scrie,

se face linişte în jur.

Cine o face? Niciodată nu ştie...

Liniştea de Duminică.

Învierea ei.

Poezia

e Respiraţia lui Dumnezeu pe pământ!...

Boala de moarte...

Duminică, 23 Octombrie 2011.

Felurite sunt bolile de pe pământ,
trecătoare şi ele.
Toate îşi au leacul lor,
vindecător.
Suferinţa e unică!
Ea doare.
Dintre toate,
boala de moarte
e cea mai ucigătoare.
Dacă nu e tratată
la timp...

joi, octombrie 20, 2011

Crizanteme...

19 Octombrie 2011.

Să nu-ţi fie teamă”, dimineaţa-n zori
M-a trezit lumina scrisă în poeme,
A căzut azinoapte bruma peste flori,
Sufletul mi-e încă plin de crizanteme.

Pururi dătătoare de-adevăr şi pace,
Crizanteme albe, mirosind a viaţă,
Să nu-ţi fie teamă, frig dacă se face
Câteodată-acolo, ele nu îngheaţă...

Poem în doi...

18 Octombrie 2011.

Ce arșiță-i printre cuvinte
În Ruga noastră către ploi,
Din umbra ei mi-aduc aminte
De Raiul izgonit din noi...

În ochii tăi, ce nu-i pot spune,
De-atunci mă strigă Dumnezeu
Și mi se-arată, ce minune!
Când scriu, același curcubeu.

Nu vreau să știu a cui e vina,
Nu vreau să știu nici vina ce-i,
Aprinde-mi, până poți, lumina
Și joacă-te cu raza ei...

De-acum voi fi tot mai cuminte
Sub pom și tot mai amândoi,
Ce secetă-i printre cuvinte
În Raiul izgonit din noi!...

duminică, octombrie 16, 2011

Vin din Ardeal...


Duminică, 16 Octombrie 2011.

Vin din Ardeal, mereu de-acolo vin,
Spre Casă gândul tot mai des mă-ndeamnă
Neobosit de vremuri şi deplin
Pe dealurile mele dinspre toamnă...

Ce sfântă-i setea spusă la izvor
Şi mă îmbăt din apa lui curată!
Vin din Ardeal şi oasele mă dor
De parcă mi-au fost trase iar pe roată!

Doamne-ajută” îmi spun Moţii mei
Şi slova lor e tot mai necăjită,
Aici şi-acum nu pot să spun de ce-i,
Cine le duce limba în ispită?

De peste tot îmi ies tăceri în drum,
Precum haiducii-n vremi e pribegie!
Vin din Ardeal, vin supărat acum,
Dar supărarea încă nu mă ştie...

joi, octombrie 06, 2011

Cu braţele-ntinse spre tine...

3/4 Octombrie 2011.
dextram dantes”

Acum, prietene, ştiu că ţi-e bine,
Totul în jur amiroase a Rai,
Mâna mea dreaptă e-ntinsă spre tine,
Nu, nu îţi cere nimic să îi dai,

Nimicul-nimic din ce ai nu îţi cere!
Odată, când vei fi singur sub stea
Obosit şi sărac de atâta avere
Poate vei avea nevoie de ea...

Orice trufie se stinge învinsă,
Marea din gânduri adoarme pe grind
Şi mâna mea stângă spre tine e-ntinsă-
Vino aproape să te curpind...

Din toamna mea...

5 Octombrie 2011, în zori...

Când fierbe mustul
cine să-i învingă
bucuria limpezită-n vin?
Atunci când scriu
tu lasă-mi să te ningă
cuvintele venite din senin...
E Toamna mea
din care plec şi vin,
ca frunzele
pe ramurile goale,
aici să-mi fie
ultimul suspin
lângă surâsul primăverii tale
...