joi, decembrie 10, 2015

Mă simt copleșit de cuvinte...


Duminică, 6 Decembrie 2015

Mă simt copleșit de cuvinte,
Ca floarea de tei, de parfum,
Dintre toate pe cel mai fierbinte
Aș vrea să vi-l dărui acum,

Prietenii mei de oriunde,
Prietenii mei de oricând,
Înaltul din Dor îmi pătrunde
În sufletul meu murmurând

Un Cântec ce nu mă încape,
Un Aer pe care-l respir
Cu bucuria deplină sub pleoape,
Cu mirosul de smirnă și mir;

Sub cerul Duminicii sfinte
Dumnezeu e aici pe pământ,
Mă simt copleșit de cuvinte,
Ca Ruga de freamătul sfânt...

Nicolae Nicoară-Horia



Nu-i poezia pentru toți la fel...


9 Decembrie 2015

Postez prea des, nu tot ceea ce scriu,
Scrisul meu pe unii îi deranjează, știu,
Dar cum am fost întotdeauna serv
Nu iau în seamă ceea ce observ,

Din partea mea să publice cât vor,
Nu le-am purtat vreodată grija lor,
Dacă vreun vers anume nu le place
Să nu-l citească, să mă lase-n pace!

Fiți fără teamă, prietenii mei triști,
Unii sunt... etno, alții botaniști,
Din Honolulu, până la Jebel
Nu-i Poezia pentru toți la fel...

Nicolae Nicoară-Horia


Cât s-a furat din tine, țară...


5 Decembrie 2015

Cât s-a furat din tine, Țară,
Nu mai încape în afară,
Te doare sufletul când hoții
Sunt liberi și mersi cu toții

Și cățărați pe piramidă
Rânjesc înspre mulțimea vidă,
Iar cei ce-ți stau aici de veghe,
Mai bine-ar sta și ei în zeghe,

Nu se întreabă niciodată
De ce tu nu mai ești bogată?
Și cu blândețea ta pe gură
Îi ocrotesc pe cei ce fură!

Mă iartă, Țara mea, mă iartă,
Îmi fulgeră cumplit în soartă,
Iar tu îmi cânți din zări străbune,
Deșteaptă-te din somn, române!”

De-o vreme tulnicul îmi plânge
Și simt durerea cum îl frânge,
Se tulbură în Munți gorunii
Și Imnu-i supără pe unii...
.................................
Cât s-a furat din tine, Țară,
Nu mai încape în afară!
Se fură și acum când scriu,
Odată va fi prea târziu...

Nicolae Nicoară-Horia


Între palmele tale...

Între palmele tale...
8 Decembrie 2015

Femeie, tu ești începutul din toate,
Scânteia și focul ce arde și vântul,
Inima pruncului fără tine nu bate,
Fără tine tăcerea ucide cuvântul!

Între palmele tale se naște lumina,
Între palmele tale întunericul doare,
Împarte-ți cu mine și Dorul și vina
Și toată vecia rămasă sub soare!

Să nu fie omul singur pe pământ!”,
Fericit cine-aude aceste cuvinte!
Ca o amforă plină, însetatul ce sunt,
Dumnezeu mi te-a pus înainte;

Asemenea mării, neliniște sfântă,
Din zori până-n seară și noaptea târziu,
Între palmele tale iubirea mea cântă,
Femeie- minune, așa mi te știu...


Nicolae Nicoară-Horia


duminică, noiembrie 22, 2015

Mi-e dor de-un leagăn de nuiele...


22 Noiembrie 2015

Mă duce gândul înspre-Acasă,
De Dealul unde mieii pasc
Vecie cu lumină deasă,
Lumina-n care eu mă nasc,

S-ascult acolo dinspre zori
Același țipăt plin de viață
Venit de dincolo de nori,
Dar nașterea ce greu se învață!

Mi-e dor de-un leagăn de nuiele!
Și Mama a plecat curând,
Ea nu mai leagănă sub stele
Un gângurit de prunc flămând;

Acolo-n Cer, de bună seamă
Se tot gândește-acum la fiu-
Mai naște-mă odată, Mamă”
Și martor nașterii să-mi fiu...

Cum fulguia tăcut pe creste,
Așa mi-ai spus, în zi de joi,
Pe lume-i totul o poveste,
Povești sunt toate după noi!

Mi-ai dat să beau din clopot rugă,
La căpătâi mi-ai pus o carte,
Și n-am fost niciodată slugă
Tăcerii care ne desparte...
.........................................
Azi nașterea de-atunci mă doare,
Căci singur să te naști e greu!
Duminică-i în calendare
Și-așa va fi în vers mereu...

Nicolae Nicoară-Horia
Foto: Acasa mea...

joi, octombrie 08, 2015

Lumină fecundă...


8 Octombrie 2015
Se-auzea lumina dintre ei fecundă,
Închide-mă în dragostea inimii tale,
Cum se-nchide rodul între petale,
De totul ce ești sunt atât de flămândă!

Nu poate nimeni ce simt să-nțeleagă!
Și-acolo în liniștea sfântă și înaltă,
Legați de iubire, pedepsiți laolaltă,
Aș vrea să trăim o vecie întreagă...

Joi...


Joi, 8 Octombrie 2015
Jovis dies

Totdeauna dintre noi,
Fie vreme rea sau bună,
Mi-a plăcut ziua de joi,
Ziua noastră dimpreună,

Niciodată prea departe,
Fericit e miezul ei
Care și acum ne împarte
Dragoste dar și idei...

Joi, ce dulce împăcare!
Îi știu taina pe de rost,
Și e scris în calendare,
Miercuri, vineri, sunt de post!

Între-aceste două zile,
Ca un pui de curcubeu,
Cum e semnul dintre file
M-am născut mirat și eu.

Dar tu să nu uiți, copile,
Sub durerea cerului
Între-aceste două zile
A fost și vânzarea Lui!”
...............................
Mi-a plăcut ziua de joi,
Toate zilele îmi plac,
Fie veșnică între noi,
De acum și până-n veac...

miercuri, octombrie 07, 2015

Alină-mă dor...


7 Octombrie 2015
Alină-mă dor, m-alină,
Străină-n țară străină,
Străină fără noroc,
Acasă nu mai am loc...

Tu, copilul meu, mă iartă,
Te-am lăsat de mic la poartă,
Trist, pe brațe de bunici
Și-am venit plângând aici;

Alină-mă dor, m-alină,
De jar inima mi-e plină
Și oricât amar câștig
Jarul ei înseamnă frig!

Cât e ziua de întreagă
N-am pe cine să-nțeleagă,
N-am pe cine-n brațe strânge,
Gândul noaptea mi se frânge

Și-așa-mi vine câteodată
Să fiu iar la mama fată
Și cu paloșul la brâu
Să intru-n lanul de grâu

C-aici în străină țară
Pâinea e atât de-amară,
Iar acasă-i prea puțină-
Alină-mă dor, m-alină...

Nicolae Nicoară-Horia

Sursa foto: Internet

În căsuța de sub stele...


6 Octombrie 2015
Așa-mi vine să plec iară
În căsuța de la țară,
Prea sătul de multe cele,
Să-mi scriu versurile mele,

Nimenea să nu mă vadă
Cum stau singur în ogradă,
Că din toate, nu mai am,
Cal, căruță și nici ham...

Hăulind plini de durere,
Cu doniți și cu ciubere,
Moții mei cu țundra deasă,
Se întorceau tăcuți acasă!
.....................................
Liniștea e-atât de surdă!
Veacul parcă se îmburdă,
Pleacă Satul să își culce
Supărările sub cruce...

Nu-i mai nimeni prin vecini,
Numai bălării și spini,
Crește iarba sus pe grui,
Niciun zvon de coasă nu-i,

Păsărele nu mai cântă
Prin pădurea tot mai frântă,
Iar cărări de umblat nu-s
Nici în jos și nici în sus

Și-n căsuța de sub stele,
Într-un leagăn de nuiele,
Plânge un copil divin,
Merg degrabă să-l alin...

Nicolae Nicoară-Horia

Pictură: Ioan Nicoară (Arizona)



marți, octombrie 06, 2015

Octombrie, duminică, în zori...


6 Octombrie 2015
Duminică, 6 Octombrie 2013, ora 5.38
A plecat Mama, ea nu mai este,
Totul ce-a fost e aducere-aminte,
Niciodată n-am crezut în această poveste,
Nu am crezut niciodată în aceste cuvinte!”
Mereu îmi amintesc de tine, Mamă,
Octombrie, duminică, în zori,
Când ai plecat cu sufletul la vamă
Spre-Acasa cea de dincolo de nori...

De-atunci te tot visez ca pe-o minune,
De-atunci mi-e gândul obosit de drum,
Nu te întreb nicicând în rugăciune
Dacă ți-e bine unde ești acum!

La mine azi e doliu-n calendar,
Mâinile tale, harnice și sfinte
Se odihnesc? ori cine știe, iar
Frământă aluat pentru plăcinte,

Cum o făceai pe Deal adeseori
Când îți venea copchilul de departe,
Octombrie, duminică, în zori,
Și lacrima-n silabe mă desparte...


Nicolae Nicoară-Horia

Învață-mă să fur...


6 Octombrie 2015
Dacă tristețea vine dinspre tine,
Învață-mă s-o fur, cum se cuvine,
Precum cuvântul dintre vin și pâine
Mă simt mereu și-așa voi fi și mâine...

Tu n-ai greșit, e vina mea postumă
Că mi-a ieșit adeseori din humă
Preaplinul vieții care-l port în mine,
Învață-mă să tac, e mult mai bine

Și-așa pe lume-i multă gălăgie,
Poate degeaba, poate...cine știe,
Acum când toamna râde în gutui
Și nu dă socoteală nimănui

Sufletul meu încet în ea se mută,
De cade bruma peste frunza mută,
Tu știi că niciodată ei nu-i pasă?
Învață-mă să fur, nu fi geloasă...

Nicolae Nicoară-Horia



Mai obosesc și eu...


5 Octombrie 2015
Nu sunt supărat, n-am niciun gând
Mai jos decât s-ar cuveni să-mi fie
Și eu mai obosesc din când în când
Și mă ascund smerit în Poezie;

Mai obosesc și eu, dar nu cuvântul
Ce mi-a fost dat să îl rostesc mereu,
Mă simt atunci, precum se simte vântul
Când întâlnește-n cale-un curcubeu...

Mai obosesc și eu, știu, nu e bine
Și oboseala mea nu v-o dau vouă,
Îmi spăl atunci, așa cum se cuvine
Și mâinile și sufletul cu rouă,

Nimicul, la ce bun să mă mai doară,
Tristețea lui de ce s-o pun în șpalt?
Simt îngerul din cer cum se coboară
Și crește-n mine-un fel de zbor înalt...

Nicolae Nicoară-Horia

Pictură: Vladimir Volegov

Odă frumuseții...


5 Octombrie 2015
Frumusețe, frumusețe,
Nu e om să nu te-nvețe,
Eu știu bine cât mai vrei
Să te joci cu ochii mei,

Să te-ascunzi în zarea lor,
Ei de dor, tare mă dor,
Când lumina ta de-aproape
Mi se tulbură sub pleoape;

Frumusețe nu fi tristă,
Alta-n lume nu există
Și tu știi atât de bine,
M-am obișnuit cu tine,

Cum e-obișnuit izvorul
Când bea apă căpriorul,
Lasă-mi ochii amândoi
Să se culce între noi,

Când s-or deștepta din vis
În poemul meu promis,
Tu acolo să rămâi,
Frumusețe-căpătâi!

Cine ești, de unde vii
În tic-tacul inimii?
Pe pământ, în viața toată
Nu te-am întrebat vreodată,

Dar te-aud, te văd, te simt,
Frumusețe, nu te mint
Și de tine-o să mă mir
Câtă vreme mai respir,

Câtă vreme glasul meu
Laudă pe Dumnezeu,
Cel ce-a pus în ființa ta
Toată nemurirea mea!

Nicolae Nicoară-Horia

Azi e duminică...


Duminică, 4 Octombrie 2015
Azi e duminică și o simt fremătând
Ca pe-o minune cuibărindu-se-n mine,
Sufletul meu de lumină flămând
E pregătit întotdeauna când vine...

Azi e duminică și gândul mă înalță
Mai presus de cuvântul pe care îl scriu,
De parcă aud Răstignitul din viață-
Azi e duminică și nu e târziu!

Cu toată suferința strămoșilor mei
Nici sufletul lor nu le-a fost slugă!
Azi e duminică, și ca de-obicei
Mâinile mele sunt gata de rugă...

Cât încă-i devreme și oricine vrea
Să-și lase deoparte grija de mâine,
Să ne bucurăm împreună de dea,
De ziua aceasta din vin și din pâine!

De unde vine Dragostea...


3 Octombrie 2015
De unde vine Dragostea pe drum,
Sufletul ei, din care nepătruns?
M-am întrebat și mă întreb și-acum
Și niciodată n-am găsit răspuns!

Așa am cunoscut-o, ca mireasă
Și logodit cu ea pe veci mă știu,
Lumina din cunună se revarsă
Atunci când ard în fața ei și scriu;

Ea, Poezia, ce minune sfântă!
Să-i ocrotiți surâsu-i îngeresc,
Prin mine e un zvon înalt de nuntă
Și-aud nuntașii cum se veselesc...
................................................
M-am întrebat și mă întreb și-acum
Și niciodată n-am găsit răspuns-
De unde vine Dragostea pe drum,
Sufletul ei, din care nepătruns?


Toamna de acasă...


2 Octombrie 2015
Nu-i nicăieri în lume mai frumoasă
Precum e toamna, toamna mea de-Acasă,
Pe Dealul răzimat de veșnicie
Am scris acolo întâia poezie;

Plecase tata dincolo de stele,
Abia citise versurile mele,
Plecase tata, Doamne, dintre noi,
Îl tot aștept să vină înapoi,

S-a dus pe urmă și sărmana mamă
Cu văduvia strânsă în năframă
Și era toamnă când mi-a spus și ea-
Ai de grijă, Nicule, de viața ta!”

Acolo, pe un Crâng de rai anume,
Părinții mei mi-au dat să port un nume,
Un nume poruncit de Dumnezeu
Și-l voi purta în umbra lor mereu

Ca pe o sfântă, vrednică merinde,
Ce liniște înaltă mă cuprinde!
Nu-i nicăieri în lume mai frumoasă
Precum e toamna, toamna mea de-Acasă!

Și-atâtea amintiri de ea mă leagă,
Că îmi ajung o veșnicie întreagă!
Când va fi vremea-n cerul ei rotund
Aș vrea din nou copil să mă ascund...


Mi-e dragă toamna...

2 Octombrie 2015
Mi-e dragă toamna și din toamnă sunt
Îndrăgostit de-a pururi de cuvânt,
Martori mi-au fost izvoarele și sfinții
Că prea destul mi-au îndurat părinții

Tăceri însângerate-acolo-n Munți
Când umblau pe brumă, triști, desculți,
Copil fiind, înlăcrimat din Dor
Eu nu le-nțelegeam durerea lor

Și din Copilăria mea frumoasă
Nu bănuiam ce gânduri îi apasă,
Din tot ce adunau, nutrețuri, grâne
Cât pentru iarnă lor le mai rămâne;

Când sub acele nesfârșite zări
Tot auzeam de cote și de dări,
De-un Horia înveșnicit pe roată
Așteptându-l să mai vin'odată,

De un Iancu fulgerând pe cal
S-alunge tot amarul din Ardeal,
Un tulnic încă murmură pe creste
Dumnezeiască, tragică poveste...

Mi-e dragă toamna, tare-i cumsecade!
Frunza ei ce murmură și cade
O să vină din adâncuri iară
În fiecare an, la primăvară

Și ierburile, tot mai fără coasă,
De unde pleacă vin mereu acasă,
Iar noi, iubito...când o fi să fie
Ne vom întoarce-aici, în Poezie...

Culcă-mi gândul...


1 Octombrie 2015
Culcă-te la mine-n gând,
Culcă-mi gândul și-l alină
Că tot umblă ca bolund
Ziua întreagă și suspină

Și nici noaptea n-are pace,
Pleacă-n treaba lui hoinar,
Culcă-mi-l, tu știi că-i place,
Eu mă chinui în zadar!

Tu îi spui povești uitate
Și te joci cu el, cum vrei,
Nu-i așa că am dreptate?
Uită-te în ochii mei...

Culcă-mi gândul, legănatul,
Cu răbdare și cu încetul
Și nu vreau să știe Satul
Că nu are somn poetul;

Dacă află nici nu-mi pasă,
Nicio supărare nu-i,
Fuge gândul meu de-acasă,
Și eu vin în urma lui...

Cântec pentru ochii tăi...


30 Septembrie 2015
Minune cu suflet viu,
Ochii tăi ce dragi îmi sunt
Și mi-au fost de când mă știu
Călător pe-acest pământ!

Ochii tăi, ce râd în soare,
Ochii tăi ce plâng sub nori,
Când nu-i văd, cuvântul doare
Și tăcerea deseori...

În ei locuiesc anume
Astăzi și-n atâtea dăți,
Când mă simt rănit de lume
Și de alte răutăți,

Ei mă vindecă de toate,
Fericit e versul meu,
Ochi frumoși, fără păcate
Și-alduiți de Dumnezeu!

Călător fără merinde
Omule, ce vii și pleci,
Taina lor n-o poți cuprinde
Și așa rămâne-n veci...

Hai să scriem împreună...


29 Septembrie 2015
Hai să scriem împreună un poem la întâmplare
Și cum stăm așa aproape, ea, ideea, o să vină,
Întrebam și eu odată, cremenea pe-amnar nu-l doare?
Cea de-a pururi născătoare de căldură și lumină!

Părul tău e plin de frunze, plin ți-e trupul de cuvinte,
Până nu cade târziul și tristețea peste sat,
Până când afară-i toamnă, până când mai sunt cuminte,
Hai să scriem împreună un poem de mult visat,

Hai să scriem împreună, eu cu ochii tăi din dor,
Care mă privesc nostalgici, tu cu gândurile mele,
Mie mi-au plecat cocorii și-au venit în locul lor,
Graurii flămânzi de struguri și de toate alte cele...

De ce râzi? nu-i nicio glumă, tot ce spun e-adevărat,
Pipăie-mi, de vrei, cuvântul, spune, nu-i așa că sunt?
Și poemul nostru tânăr și atât de minunat
Știu că n-o fie gata, niciodată pe pământ...

luni, septembrie 28, 2015

Dragostea...


Luni, 28 Septembrie 2015
Dragostea nu știe nimeni ce-i,
Nu poate fi tradus fiorul ei,
Când vine ea și-n suflet îți pătrunde
Degeaba mă întrebi atunci, de unde?

E precum aerul ce îl respiri,
Te uiți în ochii mei, de ce te miri?
Dragostea e cel mai sublim dar,
Fără ea e totul în zadar,

Fără ea nimic nu are rost,
Poemul meu și orice adăpost,
De-aceea te îndemn și-acum când scriu-
Iubește-mă, cât încă nu-i târziu,

Iubește-mă încet și fără teamă,
Dragostea nu are nicio vamă
Și Dumnezeu din cer ne dă povață-
Iubiți-vă necontenit în viață!

Sursa foto: Internet



Îmbracă-mă în cuvintele tale...


Duminică, 27 Septembrie 2015, spre seară...
Îmbracă-mă în cuvintele tale curate,
Vindecă-mi sufletul de singurătate,
Rănile trupului meu, prea destule,
Ia-mi-le, te rog, pe toate și du-le,

Acolo unde domnește pustia
Și pune-mi în locul lor Poezia-
Ruga aceasta mă urmărește mereu
Precum umbra sfântă a lui Dumnezeu...

Îmbracă-mă în cuvintele tale primite,
În lumea preaplină de dor și ispite,
Afară frigul e tot mai fierbinte,
Ce mută e viața fără cuvinte!

Nu vreau să îmbătrânesc...


Duminică, 27 Septembrie 2015
căci eu iubesc și flori și ochi și buze și morminte ...”
Lucian Blaga

Nu vreau să îmbătrânesc, doinea odată,
Cu glasul ei dumnezeiesc o fată
Și cântecul acela de demult
Adeseori și astăzi îl ascult...

Mi-aduc mereu cu drag de el aminte,
Nu vreau să îmbătrânesc, oglinda minte,
Și dacă, nu-i la nimeni de folos,
Iar sufletul mi-e tânăr și frumos!

Când eram copil sub chepeneag,
Cât îmi doream să fiu și eu moșneag,
Să spun povești, cum îmi spuneau și mie
În Satul păstrător de veșnicie!

Mă uit la anii mei și ei la mine,
De vârsta mea de-acum nu mi-e rușine,
Precum din Lancrăm ne spunea Poetul,
Iubesc și eu, trecându-mă cu încetul...

Fata aceea scrisă, din poveste,
Tot mai frumoasă și mai dragă-mi este-
Nu vreau să îmbătrânesc aud și-acum
Cântecul ei, în urma mea pe drum...

Da, sunt...


26 Septembrie 2015, spre seară...
Da, sunt îndrăgostit și recunosc,
În zi de dulce și în zi de post,
În fiecare clipă, toată viața,
De-cu-seară, până dimineața...

Peste pământul plin de funigei
Eu port sub pleoape frumusețea ei,
Drumeț sub soare, sub arcada lunii,
Cine-o fi ea? se miră-n sine unii,

Alții au pus în urma mea iscoade,
Eu nu știu ce neliniște îi roade
În lumea asta rece, păcătoasa,
Nu i-am furat la nimenea mireasa,

Ea mi-a venit, n-am întrebat de unde,
Și dacă-ntreb, degeaba, nu-mi răspunde-
Da sunt îndrăgostit, ca nimeni altul,
Dacă greșesc, mă judece Înaltul!


Răsare soarele...


Vineri, 25 Septembrie 2015
Suflete-al meu de ce te înfiori?
Răsare soarele de după nori
Și de lumina lui din începuturi
Știu că te bucuri, știu că te bucuri!

Ziua de azi, e ziua cea de mâine,
Când pleacă ea, ziua de ieri rămâne
De-a pururea în amintirea noastră,
Tot mai albastră, tot mai albastră.

Răsare soarele, ce freamăt sfânt!
Fără el nu-i viață pe pământ,
Poemul meu ce îl trimit în dar,
E în zadar, e în zadar...

Răsare soarele, scăldându-mi fața,
Salutul meu de „bună dimineața”
Să vă pătrundă-n suflet și în casă-
O zi frumoasă, o zi frumoasă!

Sursa foto: Internet


Iubește-mi sufletul...


Joi, 24 Septembrie 2015
Sunt întrebare și te vreau răspuns,
O clipă sunt și tu o veșnicie,
Iubește-mi sufletul și mi-e de-ajuns,
Pe urmă-n toate voia ta să fie...

Iubește-mi sufletul, știu, fără lut
Nu-i jertfă și sămânța-n sine moare,
Nici dragoste nu e fără sărut
Și rodul e zadarnic fără floare!

Cât hoinărim între pământ și cer
Numai în doi se mântuiește vina,
Iubește-mi sufletul, atât îți cer,
Precum iubește soarele lumina...

Așteaptă-mă...


Joi, 24 Septembrie 2015
Închide ochii,
deschide-ți sufletul
și
așteaptă-mă!
Așa-mi spune ea-
Poezia,
în fiecare seară...
Știu că mă vrei,
până e devreme afară.
Simt doar aerul
cum
ne desparte.
Eu
îmi rostesc mai departe
rugăciunea
până la capătul
ei...

Te iubesc...


22 Septembrie 2015, spre seară...
Te iubesc!” mi-a spus o doamnă-n treacăt,
Eu nici n-am apucat să îi răspund,
Parcă aveam în piept închis un lacăt
Și cheia aruncată-n râu pe prund...

Purtam atunci în gând un fel de rime
Pentru ea, grăbita cititoare
Și s-a pierdut frumoasa în mulțime,
Iar gestul ei neîmplinit mă doare;

Și-acum îmi arde-o flacără sub tâmple
Și o să-mi ardă cât o să trăiesc,
Iar mâine dac-o fi să mi se întâmple
Nici nu știu cum o să-i mulțumesc...



Sufletele noastre...


23 Septembrie 2015
În fiecare seară,
dimineață,
oricând,
sufletele noastre îngemănate,
stau la taifas
cu emoție firească în glas,
depănându-și amintirile,
rând pe rând,
cele de departe
și de curând...
De mult
nu mă mai întreb
cine ești tu,
suflet locuit în văzduhul
gândului meu,
de același singur Dumnezeu?
De acum
și până-n veacul
ce va să vie,
bine-cuvântat
e numele tău-
Poezie!

Te-ai trezit...


22 Septembrie 2015
Te-ai trezit, iar versul meu nu vine
Și dimineața de-așteptări ți-e plină,
Eu știu că te gândești acum la mine,
Cum se gândește orbul la lumină.

În ochii tăi se limpezește cerul,
Ca mustul după ce-a trecut în vin,
Tu singură n-o să-i dezlegi misterul,
Ea-Poezia, e un dar divin...

Ce dragă-mi ești așa cum stai la pândă,
Că nu știu ce ți-aș face deseori!
Lasă-mi răbdarea să mi te cuprindă,
Spre unde tot mereu ai vrea să zbori?

Te-am trezit și ochii tăi senini
În așternutul cald sunt plini de rouă,
Citește-mă încet, de ce suspini?
Ți-am pus în brațe-o poezie nouă...