duminică, ianuarie 31, 2010

Poeme şi flori...


30 Ianuarie 2010, în zori...

Şi vine ea tiptil
Ca
O
Ştrengăriţă
Lângă Visul din somn-
Scrie-mă,
De ce taci?
Uite,
Ţi-am adus un coş
Plin
De flori
Şi de cuvinte-
Astăzi
E Ziua ta!
După felul cum se cuibăreşte
În sufletul Poemului,
După lumina
Nuntită
Din ochi,
Lumea crede,
Şi pe bună dreptate,
Că e îndrăgostită de mine...
Şi eu,
Cum pot să mă
Tac,
Doamne
În faţa frumuseţii ei
Divine?....
Noapte
De noapte
Mi se întâmplă
La fel-
Să nu vă miraţi
Dacă
Viaţa mea,
Toată,
E plină de flori
Şi
De poeme...

Nu bate vântul...

29 Ianuarie 2010, în zori…


Văd Umbra ei de veşnicie arsă
Şi-i tot mai linişte sub coviltir,
Ea ştie că nu este cale-ntoarsă,
Încet se duce înspre cimitir…

Mă tot întreabă dacă bate vântul,
Dacă-i senin afară şi e frig,
Mă doare de la facere cuvântul
Şi nu mai am putere să îl strig…

Dar ninge-acum, spre zările surpate
Nu mai este, Mamă, nici un drum,
Nu bate vântul, linişte-i în toate-
Dormi şi odihneşte-te de-acum…

vineri, ianuarie 29, 2010

Am văzut Poezia...

27/28 Ianuarie 2010.

Am văzut Poezia
Şi
M-am iluminat,
Precum
O biserică
În Noaptea Învierii!
I-am simţit Respiraţia
Locuindu-mă
Ca o mireasmă
Aleasă...
I-am auzit Oftatul-
Mirele meu,
Vreau
Să-ţi fiu Mireasă!
Facă-ţi-se întru toate
Vrerea
Ce mi-o vrei...
Am văzut azi-noapte
Poezia!
Doamne,
Lasă-mi Vederea,
Până
La
Capătul
Ei...

MĂ VISCOLEAI...

Ianuarie 2010

Mă viscoleai, zăpada mea fierbinte,
Ca de-nceput de lume-n calendar,
Fulgii tăi mi se păreau cuvinte
Pe care-am vrut să ţi-i aduc în dar

Până-i devreme, până nu e seară,
Dar se topesc, tu ştii că sunt de nea,
Grăbită ai plecat spre primăvară,
Îţi era dor să-nmugureşti în ea...

În urma ta mi-e mâna-nfrigurată,
Poemul meu, neterminat, să-l ierţi-
Ninge acum, tăcut ca niciodată
Şi n-am să te mai văd dintre nămeţi...

joi, ianuarie 28, 2010

Cu tine stau de vorbă...

26 Ianuarie 2010

Cu tine stau de vorbă, mamă-Ţară,
Cu tine tot mai des, mai supărat,
Că prea se duc românii în afară
Şi amiroase-a linişte în Sat...

Eu ştiu că mă asculţi şi mă-nţelegi,
Cârmuitorilor nici nu le pasă,
Dau Ordonanţe noaptea, ziua Legi,
Ei au ce pune timpului pe masă...

Mi-e toată fiinţa verbului durută
Şi gura mea de Adevăr flămândă,
Când bani nu sunt cu tine se-mprumută,
Ei nu plătesc străinilor dobândă...

Conturile lor de toate-s pline-
Mi se spune că sunt prea de-al tău!
Aud în jurul meu şoptind- şovine!
Dacă am fost şi sunt, nu-mi pare rău...
............................................................

Cu tine stau de vorbă Ţară-mamă,
Tot mai supărat şi tot mai des,
Pruncii tăi, plecaţii, cum te cheamă
Tu nu-i auzi aici, la mine-n vers?

duminică, ianuarie 24, 2010

Vameşul şi fariseul...

Vameşul şi fariseul...
Duminică, 24 Ianuarie 2010...
Ev. Luca 18, 10-14.

Îţi mulţumesc,
Că nu sunt ca ceilalţi oameni...”
Se ruga în sine
Fariseul
Şi era
Atâta linişte în jur!
Singur,
Cu Cerul greu peste pleoape,
Asemenea vameşului
Mă rog-
„Dumnezeule, fii milostiv
Mie,
Păcătosului...”
Trupul lui nu mă mai încape!
Simt
Cum sufletul
Auzului
Se umple
Ca de o boare de vânt
Şi mâna mea
Scrie
Împăcată-n
Cuvânt...

ARMONIE ŞI FLORI...

Duminică, 24 Ianuarie 2010...

Stau şi mă întreb adeseori,
Mai ales vara,
Fericit prin grădină-
Nu există invidie între flori?
Nici

Nu
Fie!
Floarea Mărului
Floarea Dorului,
Floarea Viţei de vie...
Câtă lumină
În roadele lor!
Şi în sufletul Omului-
Cel singur
Sub cer,
De nu-i armonie
Deplină,
Florile gândului
Sterpe sunt,
Doamne
Şi
Pier...

sâmbătă, ianuarie 23, 2010

Cerul de Acasă...

22 Ianuarie 2010

Cât vei umbla prin lume cu folos,
Câtă lumină vei avea pe masă,
Niciunde nu-i în Viaţă mai frumos
Ca Cerul tău înveşnicit de-Acasă...

Acolo, unde ţi-a fost dat dintâi,
Însemnul lui, cel creştinesc, pe tâmple,
Acolo te întorci ca să rămâi
Când va fi Tăcerea să se-ntâmple...

Culoarea lui nu are-asemănare
Şi toată Rugăciunea ta o-ncape,
Cerul de-Acasă e o Sărbătoare
Ce o porţi, Copilule, pe pleoape...

De sunt furtuni, sau fulgere vreodată,
Nu-ţi fie teamă de mânia lor,
Acolo, în Acasa ta, pe vatră,
O Mamă scoate pâinea din cuptor...

Cât vei umbla prin Viaţă măsurat
Cu amăgirea ei ce te apasă,
Nu-i nicăieri în lume mai curat
Ca Cerul tău, cel vindecat, de-Acasă...

Poezia ca o minune...

20 Ianuarie, în zori...


Eu, nu sunt Poetul de zi,
Eu, nu sunt Poetul de noapte,
Paznicul clipei când scriu poezii,
Ori grădinarul merelor coapte...

Nu cunosc Ora când mi se spune,
Ia-mă de mână şi du-mă-n cuvânt,
Poezia, din toate, e o minune,
Duhul ce vine, aburul sfânt...

Acum nu m-atinge, ca după-nviere
Trupul e încă de Aer şi Vis,
Sufletul dacă, durutul, te cere,
Lasă-mă dar să îl termin de scris...

Ochii tăi, blânzii, să-mi fie de veghe
Până la capătul gândului meu-
Nu sunt deţinutul acela în zeghe,
Poezia nu-i temniţa lui Dumnezeu...

duminică, ianuarie 17, 2010

BIBLIA...

17 Ianuarie 2010, spre seară...

Doamne, cât de scumpă-i Biblia!
Mamă, albie ce eşti şi Râu!
„O sută şi doi lei am dat pe ea,
Două litre pe atunci de grâu...”

Ochii mei citind şi-aduc aminte
Cât erau din cânepă mereu
Pantalonii, cei dintre cuvinte-
Peticiţii sufletului meu...

Poate-atunci nu ai avut pe masă
Demâncarea vremii să mi-o pui...
Dumnezeu ştiai că nu ne lasă,
Cu ea în casă noi eram sătui!

O ţineai ascunsă de vedere,
Tatăl Nostru era interzis!
Îmi spuneai mereu despre Înviere,
Despre Fiul Omului ucis...

Dacă ea din Ceruri ne-a fost dată,
S-o păstrăm întreagă, noi, de jos,
"Ai de grijă să n-o vinzi vreodată,
Cât ţi-o fi de greu- nu-i de folos!"

UNOR NEAMURI, UNOR PRIETENI...

Duminică, 17 Ianuarie, la amiază...

Câtă ură, Doamne, câtă ură,
Niciodată n-am să înţeleg!
Toate în cuvinte au măsură-
De adevărul Dragostei mă leg!

De-am greşit, iertaţi-mă acuma
Şi atunci, zadarnic, nu vă cer-
Vinovată dacă-mi este huma,
Sufletul e-aproape lângă Cer!

Eu vă iert de toată fărdelegea,
Vă cuminic, cu-Adevărul sfânt-
Mai presus de noi, dacă e legea,
Mult mai jos suntem, înspre pământ...

Câtă ură, Doamne, câtă ură,
Niciodată nu am să pricep,
Toate din cuvinte au măsură,
Şi butoiul curge... fără cep...

E MIEZUL NOPŢII...


16/17 Ianuarie 2010

E miezul nopţii
Şi-i atât
De
Dulce,
Ca o felie
Din tortul de nuntă,
Nu poate
Gândul
Să mi se culce,
Oare cine
Mi-l tot frământă?
Se-aude cum
Ninge,
Zăpada mă-ngroape,
Noroiul din lume
Să nu îl mai
Simt,
De marginea zării
Sunt tot mai
Aproape,
Cuma aş, vrea,
Doamne,

Mint...
E miezul mopţii
Şi-i atât
De
Dulce
Ca tortul de nuntă
Furat
De mireasă,
Nu poate
Gândul
Să mi se culce,
Cine
În pace
Nu mi-l mai lasă...

ŞARPELE DIN GÂNDURI...

Duminică, 17 Ianuarie 2010…

Duminică! Să mă-odihnesc şi eu,
Toată săptămâna am zidit degeaba,
Uneori mai bine, alteori mai greu,
Nu mi-am dus până la capăt treaba...

Şarpele din gânduri nu-mi dă pace
Şi mă ia de mână şi mă duce,
Ce târziu în suflet mi se face
Şi îmi bate cuiele pe cruce...

Mai sunt atâtea lucruri de făcut!
Vremea, o aud cum mă suspină,
Să mă-odihnesc aş vrea ca la–nceput
Când eram cu Eva prin Grădină...

sâmbătă, ianuarie 16, 2010

POEZIA MEA...


16 ianuarie 2010, dimineaţa…

Precum Zidul
De
Iederă,
Trupul meu Se umple
De
Sufletul tău-
POEZIE...
Nu mă mai Văd,
Nici
Moartea
Nu mă mai Caută...
E-atâta Lumină pe Munte!
Singur cu tine
Mă rog...
Curge răşină
Peste rănile lumii...
Nu auzi?
Şi Dumnezeu
Se bucură
De
Facerea
Lui...

vineri, ianuarie 15, 2010

CASA PĂRINTEASCĂ NU E DE VÂNZARE...

15 Ianuarie 2010

Ni se duc părinţii şi în urma lor
Se răceşte spuza Dorului în vatră,
Nu-i auzi cum strigă după ajutor?
Uită-mi întrebarea, Doamne, şi mă iartă!

Dar opreşte-mi Timpul- trecerea mă doare
Şi fereşte lutul nostru de îngheţ,
Casa părintească nu e de vânzare,
Casa părintească nici nu are preţ!

Chiar dacă nu şade nimenea la masă,
Chiar dacă nu doarme nimenea în pat,
Tu, aşa cum eşte, singură, o lasă,
Scrie doar pe uşă simplu- ocupat!

Scrisul tău să fie ca o sărbătoare,
Scrisul tău să fie testament citeţ-
Casa părintească nu e de vânzare,
Cine să îi pună sufletului preţ?

joi, ianuarie 14, 2010

EMINESCU- Portret realizat de Daniel Martiş-Spania


Te-am auzit vorbindu-mi...

13 Ianuarie 2010, spre seară…

Te-am auzit vorbindu-mi, n-am crezut
Că poate glasul, zarea s-o învingă!
De-aceea stau înzăpezit şi mut
Cu toată bucuria să mă ningă...

Se luminau cărări ne-începute
Prin codri mei de brazi şi de goruni
Şi mă vedeam acolo sus, pe Munte,
Cu tulnicele-amiezilor în mâini...

Şi pentru toate-acestea, ce să-ţi dau?
Orice cuvânt al tău e o mireasă!
Te-am auzit vorbindu-mi şi mai vreau
Când supărarea lumii mă apasă...

Poetul este liber...

12 Ianuarie 2010, seara…

Eu nu mai sunt al meu
Demult, ştii bine,
Nici nu cred
Dacă am fost vreodată,
Nu pot să stau
Cu totul
Lângă
Tine,
Legat
Precum sunt spiţele
De roată,
Legat
Precum e bronzul
De statui,
Poetul este liber
Şi ce-i dacă?
Ochii mei
Zadarnic îi supui,
Nu-i întreba
Într-una
Unde pleacă…

marți, ianuarie 12, 2010

ACTORUL ŞI ROLUL...

12 Ianuarie 2010, spre seară...

Staţi liniştiţi, nu vă mai deranjez,
Aşa spunea Actorul obosit,
Amirosea a toamnă prin livezi-
Rolul meu de-aici s-a isprăvit...

Era al vostru, nu l-aţi înţeles,
Aşa e Viaţa asta de ciudată!
Ce rol durut şi greu mi l-am ales
Când am întrat în scenă prima dată...

De vă e dor de mine uneori
Jucaţi-l singuri, până-l mai puteţi
Şi-aşa e plină lumea de actori
Şi-aşa e plină lumea de poeţi...
12 Ianuarie 2010, la amiază...

Închis pentru inventar!
Nu mă căutaţi,
Nici
În
Tăcere,
Nici
În
Zadar...
Nu
Mai sunt!
Am încuit
Uşa
Pe dinăuntru
Şi
Am plecat
În
Cuvânt...
12 Ianuarie 2010, dimineaţă...

Cât mai este între noi risipă,
Câtă vreme ochii ne adapă,
Să ne mai îndrăgostim o Clipă
Şi-aşa trece Viaţa ca o apă...

Ştiu că înţelegi ce vreau să spun,
Ce-a plecat, iertată să ne fie,
Câtă mai este, vreau să îi răzbun
Cerul ei curat în Poezie...

De ce suspini, ca Aerul prin nai?
Cu tine sunt şi voi rămâne-o vreme,
Bucură-te Aici, dacă mă ai,
Până o fi uitarea să mă cheme...

luni, ianuarie 11, 2010

NU MĂ-NTREBA, N-AM SĂ TE-NTREB...

11 Ianuarie 2010, spre seară...

Nu mă-ntreba al cui Poem vei fi,
Dacă seamănă sau nu cu tine?
În ochii tăi se scaldă ciocârlii,
Aici şi mie mi-e aşa de bine!

Ce nume porţi, Femeie, din ce Dor,
Nici nu mai ştiu de l-ai avut vreodată?
Ca vulturul flămând când mă cobor
Să-ţi ciugulesc Singurătatea toată...

De mă citeşti, nu mă-ntreba de unde
Îmi vin mereu cuvintele la cină,
Acum şi-atunci nu-ţi voi putea răspunde-
Rămâi ce eşti, mireasă în Lumină!

Rămâi cât eşti din Veşnicia toată,
Dacă te simţi Aici la adăpost,
Nici frumuseţea ta pe unde-i dată
N-am să te-ntreb, al cui Poem ai fost...

duminică, ianuarie 10, 2010

NU VĂ FIE TEAMĂ...

Duminică, 10 Ianuarie 2010, la amiază...

Nu vă fie teamă,
O să plec
Şi eu,
De o fi să fie,
Să mă duc la vreme!!!
Tatăl nost’
Din
Ceruri,
Bunul Dumnezeu,
Înapoi
Din lume
Când
O să mă cheme…
Printre noi
E încă multă-nghesuială,
Nici de amintire
Nu mai
Avem
Loc,
Pe pământul nostru
Bântuie o boală,
Vindecaţi
Tu,
Doamne,
Fă-ne cum am fost!!!



PALIMPSEST...

8 Ianuarie 2010

Copac ce sunt,
Cu dor
De
Fierăstrău,
Cu siguranţă
Îţi aduci
Aminte...
Acest Poem,
Uitat
Printre cuvinte,
L-am scris
Atunci
Şi îl tot scriu
mereu
Pe palimsestul
Sufletului
Tău...

TIMPUL DE-ACUM...

7 Ianuarie 2010, dimineaţă...


Timpul de-acum, nu-i timpul de atunci,
Durata lui îmi pare mai puţină,
Mă uit flămând la joaca dintre prunci,
Nu mă mai satur, Doamne, de lumină!

Prea repede în noi se face seară,
Prea repede e gata săptămâna,
Tot mai mereu târziul ne măsoară,
Nu-i sunt stăpânul eu, nici tu, stăpâna...

Timpul de-acum, nu-i Timpul de-altădată,
Ziua a şasea nu e cea de-atunci,
Din coasta mea când ţie ţi-a fost dată
Ultima din sfintele porunci...

SURÂS...

7 Ianuarie 2010, la amiază...

Pruncul, în cărucior
Surâzând,
Ştia
El
De ce...
Grijulie, în urmă,
Purtându-i gândurile,
Frumoasa
Lui
Mamă...

miercuri, ianuarie 06, 2010

EU N-AM URÂT...

6 Ianuarie 2010, la amiază...

Când pe lume e atâta hulă,
Eu n-am urât pe nimeni, niciodată,
Nu am timp, nici vreme îndestulă
În Viaţa asta care mi-a fost dată...

Din tot ce sunt am dăruit şi eu
Celor mai trişti şi mai săraci ca mine,
Mi-e martor din cuvinte Dumnezeu,
De goliciunea mea nu mi-e ruşine...

De port tăcerea Celui tras pe roată
Şi patimile Lui dacă mă dor,
Eu n-am urât pe nimeni, niciodată,
Dacă am fost- atunci e treaba lor...

N-am alungat pe nimeni...

5 Ianuarie 2010, la amiază...

N-am alungat pe nimeni, niciodată
Din Viaţa mea şi de prin alte vieţi,
Mie, cu-mprumut de mi-a fost dată,
Vă dau din ea şi vouă, dacă vreţi...

Când mi-am simţit cărările prădate
M-am cugetat umil pe la răscruci
Şi am pornit mereu spre mai departe
Purtând pe umeri Cerul din porunci...

N-am alungat pe nimeni, cine-mi spune
Cuvintele acestea, nu-nţeleg!
Am fost un Om răpus de Înţelepciune
Şi-i voi rămâne pururea strateg!

AM ALTE TREBI...

5 Ianuarie 2009, dimineaţă...

Am alte trebi pe-aicea de făcut,
Nu rostul despărţirii în silabe,
Săgetător de sunt de la-nceput
Am fost un Om în toate cumsecade...

N-am căutat o glorie deşartă,
Nici pe pământ şi nici prin internet,
Tu, cititorul meu, de crezi, mă iartă,
La toate-acestea îţi voi spune- net!

Mi-e scurtă vremea s-o trăiesc aiurea,
Lumea, treaba ei, bârfească-n veci,
La rădăcină-mi stă pândind securea,
Copacul meu nicicând să nu te pleci!

Ispite-mi ies de peste tot în cale,
Mereu aceasta e menirea lor,
Voi, gânduri dragi, fărâmi duminicale,
Nu mă lăsaţi în beznă să cobor...

Am alte trebi pe-aici de împlint,
Nu rostul despărţirii în silabe,
De când mă ştiu pe lume pribegit,
Am fost un Om în toate cumsecade...

ACASA COPILĂRIEI MELE, SOHODOL,Decembrie 2010...


luni, ianuarie 04, 2010

OBOSESC ŞI EU...

4 Ianuarie 2010, spre seară...

Nici gândul nu poate mereu să petreacă,
Obosesc şi eu- Om sunt!
Câteodată îmi vine şi mă apleacă
Un Dor ne-nţeles de pământ....

Simt umerii grei de-o povară albastră,
Zările parcă în cercuri mă strâng,
Cine îmi bate cu plecări la fereastră?
De mă doare târziul, nu plâng...

Obosesc şi eu-cer drept de hodină,
Să mi-l dai, ştiu că nu vrei,
De sunt şi cu ce sunt de vină,
POEZIA mea, să mă iei,

Să mă duci undeva, unde-i linişte, încă
Şi cearta cuvintelor e mai săracă,
Om sunt şi eu- oboseşte o stâncă
De el când vrea valul ispitei să treacă...

duminică, ianuarie 03, 2010

BOBUL DE GRÂU...

Duminică, 3 Ianuarie 2010, la amiază...

Fiecare Poem,
Când mă scrie,
E un bob

De grâu
Ce moare
Fericit-înfrăţit
În ţărâna

Din voi...
Singur,
El
N-ar avea chip
Nici
Adevăr-
Niciodată...

SĂRBĂTOARE...

Duminică, 3 Ianuarie 2010, dimineaţă...

Cum stai la geam şi mi te uiţi în vreme,
De-s viscole afară, de sunt ploi,
Nu bate vântul, Mamă, nu mă teme,
Nu se surpă Cerul peste noi...

Abia a început să meargă Anul,
Trei zile are de când e pe drum-
Se-aude cum se murmură Iordanul
Şi e Botezul Domnului de-acum!

Ninge şi-i Duminică afară,
Dumneata Măicuţă nu mai simţi...
Duhul, nu auzi cum se pogoară
Ca pe vremea când eram în Munţi?!

Cum stai la geam şi ochii tăi în zare
Se duc precum cocorii cei flămânzi,
Aşa cum eşti Aici- e Sărbătoare
Şi niciodată să nu mi-o ascunzi...

sâmbătă, ianuarie 02, 2010

CĂLINDAR DE CEAPĂ...

Hai să facem
Călindar de ceapă,
Să vedem
La Anul
De-or fi ploi,
Câtă bucurie-o
Să ne-ncapă
Şi dacă
Va fi
Secetă-ntre noi...
Hai să facem
Călindar de ceapă
Ca pe vremea
Când erai
Copilă,
Şi-amândoi
Cu ochii sorcoviţi
Să le plângem
Foilor
De milă...
Anul vechi în amintire
Pleacă,
Anul Nou
Soseşte în curând!
Hai să facem
Călindar de ceapă,
Să ne punem
Sărbători
În gând...


GELOZIA...

Ucigătoare boală-i gelozia,
Feriţi-vă, dacă puteţi, de ea,
Ce seamănă atât de mult cu râia,
Dac-o atingi, atenţie- se ia!

Atunci când intră la păstori în turmă
Să stea departe oile de miei,
Degeaba te mai scarpini tu pe urmă,
Nu-i alifie împotriva ei!

Am întâlnit adeseori în cale
(M-a ferit preabunul Dumnezeu!)
Oameni bolnavi făcând istericale,
Dez-acorduri între tu şi eu...

Invidia e sora ei mai mică,
Gelozia n-a avut un soţ,
Când o scriu mă prinde-un fel de frică-
De ea, Doamne, vindecă-i pe toţi...

vineri, ianuarie 01, 2010

EA...


ALBUM...

Lucia- Hermina, mereu...
01 Ianuarie 2010, spre seară...

Doamne, ce frumos era pe-atunci-
Mirele din Munţi şi tu-Mireasă,
Lumina lumii se-odihnea în prunci
Şi noi, nuntiţii, ne-nlumeam spre Casă...

Acum, când răsfoim tăcuţi Albumul,
De ce te uiţi cu jind în ochii mei?
Deasupra vremii noastre iese fumul,
E iarnă şi e frig şi-i tot ce vrei...

Nu-mi pare rău, e focul încă treaz
Şi-n vatra amintirii nu-i tăciune-
Să te sărut aş vrea, de pe obraz
Sărutul meu, tu lumii nu mi-l spune...

Doamne, ce frumoşi eram pe-atunci,
Mă uit în prunci şi îmi aduc aminte..
Lumina lumii se odihnea pe brânci,
Cum se-odihneşte Cerul în cuvinte...

NEBUNICUL...

01 Ianuarie 2010

Sunt un băiat şi eu, crescut la ţară,
Blăstămăţii am născocit de mic,
Nu ştiu de ce în tagma ...literară
Mai toată lumea-mi spune nebunic!

Am trei feciori, e-adevărat de-acum
Doi sunt însuraţi şi cu neveste,
Celălalt, actorul...e pe drum,
Din partea lor nu-mi vine nici o veste...

Poate de-aceea mi se spune-aşa,
Poate de-aia că mă cheamă Nicu,
Sunt cuminte-acum, când trece Ea
Privirea din ţărână mi-o ridicu...

Şi aşa, bolund cum sunt, mă duce
De bună voie, ca legat cu funii,
Înainte singur îmi fac cruce-
Unde oare, se întreabă unii...

Şi-acolo o aud cum îmi şopteşte
Cu vocea stinsă-Nebunicul meu!
Şi Sufletul îl simt atunci cum creşte
În Rugăciunea lui spre Dumnezeu...

Acum, aici, cînd mâna mea o scrie,
La început de An şi de soroc,
De nu-nţelegeţi sfânta nebunie,
V-aştept acolo, este încă loc,
...............................................
Şi nu-s gelos- e-atâta Poezie!

HOREA...la Cluj-Napoca...


HOREA...în Casa lui Crişan...


HOREA din Albac...

01 Ianuarie 2010

Aşteptam să-mi ziceţi „La mulţi ani!”
Poate o să-mi spuneţi altădată,
Sus pe Dealul furcilor aud
Cum lucrează meşterii o roată...

O cioplesc din lemnul cel mai pur,
Dinspre Munţi se uită luna plină,
Judecata singur mi-o îndur-
Ştiu şi recunosc şi sunt de vină...

Am iubit, dar nu cu răutate,
Dragostea să-mi ţină de urât,
Prea am fost naiv să cred în toate,
Dar mi-s dragi cuvintele şi-atât!

Nu m-am pus în locul nimănui,
Nici la decoraţii, nici la masă,
Împăraţii m-au minţit destui
Şi de Roata lumii nu îmi pasă...

Dar mă doare Cerul din porunci,
Azi sunt Umbra celui ce s-a dus-
M-au vândut ai mei, precum atunci
În Grădină, Iuda pe Iisus...

Paşii, cei desculţi, prin bolovani
Sângeră zăpada îngheţetă-
Aşteptam să-mi spuneţi „La mulţi ani”!
Poate o să-mi ziceţi altădată...