10 Noiembrie 2009, ora Unu...
M-au trezit din somn
Mâinile ei,
Sub semnul Rugăciunii,
Ca două aripi
Grele
Murmurând către
Cer
Din adâncul
Genunii:
„Numai atâta, Doamne,
Îţi cer,
Ai milă
De
Ele...”
marţi, noiembrie 10, 2009
duminică, noiembrie 08, 2009
CÂND MAMA E BOLNAVĂ...
Duminică, 8 Noiembrie 2009, spre seară...
Când Mama e bolnavă
Şi geme de durere,
Cuvântul ei din Slavă-
„O, Doamne, dă-mi putere!”
Mi se coboară-n suflet
Tăcut, ca un jungher
Şi-aşa mă simt de singur
Şi de nimic sub Cer!
Aş vrea! Dar nu m-ajută
Cuvântul îndeajuns
Şi mâna mea e slută
Şi Ochiul meu de plâns...
„Eu mor! Tu ia aminte,
Copchilul meu, de-acum
Ai grijă de cuvinte,
Mergi sănătos pe drum...”
DUMINICĂ e-acuma
Şi-n veci în tot ce spun,
Mi-e tulburată huma
Sub care mă supun...
Iertaţi-mă, prieteni,
Pentru această vamă,
Nu-i brad fără de cetini,
Nu-i Fiu fără de Mamă...
Cine se crede, fie!
Vă spun, în veci de veci
Când Mama e bolnavă
De Veşnicia ei nu treci!!!
Când Mama e bolnavă
Şi geme de durere,
Cuvântul ei din Slavă-
„O, Doamne, dă-mi putere!”
Mi se coboară-n suflet
Tăcut, ca un jungher
Şi-aşa mă simt de singur
Şi de nimic sub Cer!
Aş vrea! Dar nu m-ajută
Cuvântul îndeajuns
Şi mâna mea e slută
Şi Ochiul meu de plâns...
„Eu mor! Tu ia aminte,
Copchilul meu, de-acum
Ai grijă de cuvinte,
Mergi sănătos pe drum...”
DUMINICĂ e-acuma
Şi-n veci în tot ce spun,
Mi-e tulburată huma
Sub care mă supun...
Iertaţi-mă, prieteni,
Pentru această vamă,
Nu-i brad fără de cetini,
Nu-i Fiu fără de Mamă...
Cine se crede, fie!
Vă spun, în veci de veci
Când Mama e bolnavă
De Veşnicia ei nu treci!!!
RUGĂ DEŞARTĂ...
7/8 Noiembrie 2009.
Se ruga Poetul,
În Somn,
Dumnezeului Poeziei:
„Doamne, dă-mi cuvintele
Unui Poem
Nescris
Încă...”
Din Umbra norului
Inspiraţiei
Sale,
Se auzi atunci
Glasul acela
Mustrător:
„Scrie
Despre a doua Răstignire,
Cea de pe Dealul
Numelui tău...”
Dimineaţa,
În locul Poemului,
Pe hârtia
Albă
Din
Vis,
Numai stropi
De
Sudoare
Şi sânge...
„Facă-se
Voia
Ta...”
Se ruga Poetul,
În Somn,
Dumnezeului Poeziei:
„Doamne, dă-mi cuvintele
Unui Poem
Nescris
Încă...”
Din Umbra norului
Inspiraţiei
Sale,
Se auzi atunci
Glasul acela
Mustrător:
„Scrie
Despre a doua Răstignire,
Cea de pe Dealul
Numelui tău...”
Dimineaţa,
În locul Poemului,
Pe hârtia
Albă
Din
Vis,
Numai stropi
De
Sudoare
Şi sânge...
„Facă-se
Voia
Ta...”
TOTUL CE EŞTI...
06 Noiembrie 2009.
Totul ce eşti e-aducere aminte,
Trupul tău întreg e numai jad,
Când îl ating mă vindecă de iad
Şi Cerul meu se umple de cuvinte...
Dacă e păcat, iertat să-mi fie
Că te-am iubit mai mult decât erai,
Ruptă mereu din coasta unui Rai,
Femeie izgonită-n Poezie...
Nu-i şarpele de vină şi nici mărul
Din pomul cel de-a pururea oprit,
Precum Pilat mă-ntreb nedumerit,
Omule, „Ce este Adevărul?...”
Totul ce sunt mă-nvăluie-n uitare,
Ca floarea fructul cel promis mereu,
Tot mai aproape sunt de Dumnezeu
Şi-n urma mea, doar umbra pe cărare...
Totul ce eşti e-aducere aminte,
Trupul tău întreg e numai jad,
Când îl ating mă vindecă de iad
Şi Cerul meu se umple de cuvinte...
Dacă e păcat, iertat să-mi fie
Că te-am iubit mai mult decât erai,
Ruptă mereu din coasta unui Rai,
Femeie izgonită-n Poezie...
Nu-i şarpele de vină şi nici mărul
Din pomul cel de-a pururea oprit,
Precum Pilat mă-ntreb nedumerit,
Omule, „Ce este Adevărul?...”
Totul ce sunt mă-nvăluie-n uitare,
Ca floarea fructul cel promis mereu,
Tot mai aproape sunt de Dumnezeu
Şi-n urma mea, doar umbra pe cărare...
joi, noiembrie 05, 2009
AMĂGITOR E TIMPUL...
05 Noiembrie 2009, spre seară...
Amăgitor e Timpul şi ateu,
Biblia lui e plină de poveţe,
Strigă nebunul: ”Nu e Dumnezeu!”
Pe uliţe, prin târguri şi prin pieţe...
„Nu-i Zi de dinainte şi de-apoi,
Trăieşte-şi Clipa care ţi-a fost dată...”
Şi Babilonul urcă printre noi,
Acelaşi dărâmat ce-a fost odată...
Nu mi-au plăcut îndatoriri defel
Şi nici porunci venite din afară,
Amăgitor e Timpul şi rebel,
Clipa lui începe să mă doară...
Amăgitor e Timpul şi ateu,
Biblia lui e plină de poveţe,
Strigă nebunul: ”Nu e Dumnezeu!”
Pe uliţe, prin târguri şi prin pieţe...
„Nu-i Zi de dinainte şi de-apoi,
Trăieşte-şi Clipa care ţi-a fost dată...”
Şi Babilonul urcă printre noi,
Acelaşi dărâmat ce-a fost odată...
Nu mi-au plăcut îndatoriri defel
Şi nici porunci venite din afară,
Amăgitor e Timpul şi rebel,
Clipa lui începe să mă doară...
miercuri, noiembrie 04, 2009
VIAŢA...
4 Noiembrie 2009.
În amintirea tatălui meu...4 Nov. 1969.
Nu e uşoară Clipa şi nici grea,
N-a cântărit-o nimeni, niciodată,
Nu-i întâmplare Viaţa ta, a mea,
Nu am cerşit-o noi, ea ne-a fost dată
De cine şi de ce, nu ştim anume,
Ne întrebăm adesea, până când?
Fiecare o purtăm în nume
De la Botezul ei de pe pământ...
Ce este? Numai Aerul, din toate,
Cunoaşte taina dintru început,
Tic-tacul sfânt al inimii ce bate
Până la plecarea dinspre lut...
Nou-născutul, dar şi muribundul
Se-apleacă din fântâna ei să bea,
Şi de mă doare urlu ca bolundul
Că toată moartea n-avem timp de ea...
În amintirea tatălui meu...4 Nov. 1969.
Nu e uşoară Clipa şi nici grea,
N-a cântărit-o nimeni, niciodată,
Nu-i întâmplare Viaţa ta, a mea,
Nu am cerşit-o noi, ea ne-a fost dată
De cine şi de ce, nu ştim anume,
Ne întrebăm adesea, până când?
Fiecare o purtăm în nume
De la Botezul ei de pe pământ...
Ce este? Numai Aerul, din toate,
Cunoaşte taina dintru început,
Tic-tacul sfânt al inimii ce bate
Până la plecarea dinspre lut...
Nou-născutul, dar şi muribundul
Se-apleacă din fântâna ei să bea,
Şi de mă doare urlu ca bolundul
Că toată moartea n-avem timp de ea...
marţi, noiembrie 03, 2009
CRISALIDĂ...
03 Noiembrie 2009.
Am învăţat să văd, a câta oară?
Şi de vederea asta nu mă-ndoi-
Cât de săraci suntem pe dinafară,
Pe dinăutrul nostru cât de goi!
Purtăm atâta glorie sub pleoape,
Tot mai departe ne zidim de Cer,
Înspre pământ e-atâta de aproape
Trupul acesta, pururi efemer...
Şi Timpul creşte împrejurul meu,
Carii se aud cum rod în scânduri,
Fără credinţă, fără Dumnezeu
Suntem atât de goi şi-atât de singuri...
Am învăţat să văd, a câta oară?
Şi de vederea asta nu mă-ndoi-
Cât de săraci suntem pe dinafară,
Pe dinăutrul nostru cât de goi!
Purtăm atâta glorie sub pleoape,
Tot mai departe ne zidim de Cer,
Înspre pământ e-atâta de aproape
Trupul acesta, pururi efemer...
Şi Timpul creşte împrejurul meu,
Carii se aud cum rod în scânduri,
Fără credinţă, fără Dumnezeu
Suntem atât de goi şi-atât de singuri...
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
