Din toamnă...

Joi, 18 Octombrie 2018

-Restituiri-

De-atâta frumusețe n-ai unde te ascunde,

E toamna pentru mine un anotimp divin

Și gândurile noastre ne sunt tot mai flămânde,

Când strugurii din vie bolborosesc în vin...

Ce-ai dăruit în viață să nu ceri înapoi,

Lumina împărtășită nicicând nu-i o povară,

Nu-i bai că pică frunza în clipa dintre noi,

Atât cât se cuvine, ne-am bucurat de vară!

Nuntașii de pe vremuri se-aud venind pe drum,

Din amintiri răzbate o muzică ciudată,

Cu-aceeași bucurie să ne-adunăm de-acum

Risipa fericită în care-am fost odată...

Copilărind prin ierburi, acolo sus, pe Deal

Același prunc mă cheamă neliniștit acasă,

De m-au născut părinții din toamnă în Ardeal

Eu n-am văzut în lume o alta mai frumoasă!

Nicolea Nicoară-Horia

La ce folos...

17 Octombrie 2018

Stătea fecioara singură-n cuvânt

Și fremătau prin trupul ei frumos

Atâtea doruri și ce freamăt sfânt!

Iar gândul ei șoptea-la ce folos?

Și Aerul din jur ofta fierbinte,

Precum oftează vinul cel spumos,

Mireasă niciodată, prea cuminte

De-atâtea renunțări-la ce folos?

De frumusețea ei mistuitoare,

Fără egal, de sus și până jos,

Nu s-a atins nimeni și o doare

Durerea de acum-la ce folos?!

Nicolae Nicoară-Horia

Pictura: Vladimir Volegov

Vânzătorii...

15 Octombrie 2018

Vânzătorii tăi de-o vreme îmi tot stăruie în gând,

Clipa e tot mai ciudată, timpul e tot mai flămând,

Astăzi Adevărul doare și se-ntunecă sub pleoape,

Cel de-aproape-ntotdeauna l-a vândut pe cel de-aproape!

Scurmă-n fluier supărarea și în lancea ta rugina,

Neamul meu, ajuns la cruce și-a purtat prin veacuri vina,

Trupul, cel zdrobit sub vremuri, a murit pentru dreptate,

Sufletul plin de durere îl aud trecând prin Sate...

El mi-a fost oricând prin viață și îmi este bun ortac,

Urlă-n mine poezia, Horea nu pot s-o tac

Și de-o fi a doua oară să mi-o frângă iar pe roată,

Pe călăii ei, din ceruri Dumnezeu cel sfânt nu-i iartă!

Plânge apa în fântână, cumpăna nu mai există,

În clopotnița bătrână cântă cucuveaua tristă,

Nici Duminică nu este și nici zi de sărbătoare

Și pe Dealul meu, sărmanul, casele sunt tot mai rare...

Latră undeva un câine răgușit pe la vecini,

Pe cărări de altădată crește iarbă și ciulini;

Vânzătorii tăi de-o vreme vând copilăria mea,

Un copil desculț tot suie printre lacrimi pe Vâlcea

Și acolo sus pe crâng, sub o liniște deplină

Stau și eu cu el și plâng în căsuța din lumină...

Mă întreb bătut de gânduri, unde-i sfânta hărmălaie?

Nimeni astăzi nu mă strigă- hai afară, Nicolae!

Nicolae Nicoară-Horia

O fată frumoasă...

Duminică, 14 Octombrie 2018

O fată frumoasă

E ca un măr înflorit

Cu „durerea” rodului

Între petale...

Atunci gândul meu

A șoptit

Fericit:

Lăudată fie clipa când mi-a ieșit

Fata aceea

În cale!

Eu-

Rechematul în paradis,

Îi mulțumesc

Lui

Dumnezeu

Pentru darul trimis...

Nicolae Nicoară-Horia

Nu-i tânără Iubirea, nici bătrână...

Duminică, 14 Octombrie 2018

Nu-i tânără Iubirea, nici bătrână,

De n-o avem, suntem săraci și goi,

Întotdeauna ea ne-a fost stăpână,

De când o știm e-aceeași între noi!

Din Valea Plângerii, până-n Olimp,

În orice zi rămasă-n calendar

Dragostea nu are anotimp,

Nu are anotimp și nici hotar;

Fără ea nici casa n-are ușă-

În fața ei de-a pururea mă-nchin,

Ca focul care-odată e cenușă

Mă mistui în Iubire-dulce chin!

Nicolae Nicoară-Horia

Frumusețe tristă...

Joi, 11 Octombrie 2018

Râvnite de tâlhari, de hoți,

Există frumuseți pe lume

De care să te-atingi nu poți,

Acestea nici nu poartă nume!

Și alte frumuseți există,

De ele ochii mei mă dor,

Ca frumusețea ta, ce tristă!

Ținută pururi sub zăvor...

O frumusețe tristă, ce-i?

Azi întrebarea ta mă doare

Și pictorul din fața ei

Rămâne mut, fără culoare...

Și cine locuiește-n ea

Eu știu, nu are nicio vină,

Vai, cum să zăvorești o stea,

Izvorâtoare de lumină?

Nicolae Nicoară-Horia

Certăreții...

Duminică, 7 Octombrie 2018

Toată ziua ei se ceartă,

Noaptea nu au loc sub stele,

Nu au vreme pentru artă,

Despre versurile mele

Nu au buchisit vreodată,

Îmi sunt „prieteni”, mânce-o mila

Prietenia lor ciudată,

Când i-aud m-apucă sila...

Nu e chip și nu e modru

Să îi chemi la dialog,

Parcă sunt plecați în codru

Fugăriți de inorog...

„Vremea trece, vremea vine”

Și așa a fost din veac,

Lor nimic nu le convine,

Nici ceea ce înșiși fac !

Și cum stau pierduți în ceață,

Certăreți de meserie,

Ne dau lecții despre viață,

Fire-ar sănătoși să fie!

Nicolae Nicoară-Horia