Duminică, 13 Septembrie 2020
-Restituiri-
Nu
sunt de ajuns cuvintele,
Nici tăcerile Moţilor nu-s!
Astăzi
coboară în lut osemintele,
Sufletul se uită la noi de sus...
El
ne ştie pe fiecare în parte
Cât suntem de români şi de
buni,
Ce Dor ne adună, ce gând ne desparte
De Tricolorul
dintre goruni...
Câmpiile
Blajului, Târnavele gem,
Arieşul tău, Iancule-Avrame, e
viu,
Astăzi din cerul acestui Poem
Cineva-mi spune: încă nu
e târziu
Până
mai este din Vis o fărâmă,
Până mai ard cucuruzii în
brazi,
Până cad lacrimi şi stele-n ţărână,
Înseamnă că
Ochiul acela e treaz!
Şi-acelora
care-ţi aduc osanale
Cu Numele tău lăudându-se-apoi,
Să le
ieşi, Bunule, noaptea în cale
Şi tot Adevărul să ţi-l iei
înapoi!
Nu
îmi sunt de ajuns cuvintele
Şi nici tăcerile voastre nu-s!
În
pământ se întorc osemintele,
Sufletul Iancului e tot mai sus...
Ia-mă cu tine, Iancule
și du-mă...
Nici
nu mai știu ce aș putea să-ți spun,
Iancule-Avram
cu sufletul sub brumă,
Din
Dragoste de neam cel mai nebun,
Ia-mă
cu tine, Bunule și du-mă
În
locul unde supărare nu-i
Și
niciun vânzător de neam pe-aproape,
Prin
Țara mea, tot mai a nimănui,
Îmi
port zadarnic Dorul tău sub pleoape,
Din
Testamentul scris atunci cu jale
Pe-o
margine de Râu, acolo-n Munți,
Când
pașii tăi se tulbură pe cale
De
jalea și durerea celor mulți...
Viața
asta parcă mi-e postumă,
În
lutul meu tristețile tot scurmă,
Ia-mă
cu tine, Iancule și du-mă,
Aici
să nu-mi rămână nicio urmă...
Tu
iartă-mi răzvrătitul meu tumult,
Sunt
supărat și eu, ca fiecare,
Poate
câteodată și mai mult,
Și
amorțirea neamului mă doare!
Potrivnice
ne sunt aceste vremi,
Nădejde
de-ndreptare astăzi nu e,
Tot
stând cu mâna-ntinsă la Câmpeni
Până
și bronzul geme din statuie...
În fiecare an te
prohodim...
E gol mormântul tău din țintirim
Și cucuveaua împrejur tot țipă,
În fiecare an te prohodim,
Alții ar vrea în fiecare clipă!
Dușmanii, știu, te ocărăsc
oricum
Când toată truda lor e în
zadar,
Iancule-Avram, la tine vin acum
Să-mi spovedesc întregul meu
amar;
Astăzi în țară-i vreme de
furtună,
Pumnul încleștat în vis mă
doare,
„Nu-i
bună rânduiala”, nu e bună,
Și Moțul „năcăjit” încă
nu are
„Academie”,
după cum ai spus
În Testamentul tău cu-atâta
jale,
Tribunii de atunci și ei s-au dus
Și-n urma lor nu-i nimenea pe
cale,
Nici Dorul tău de-a pururi să-l
ajungă,
Tresaltă Arieșul val cu val,
La Țebea plânge clopotul în
dungă
Și fluierul se tânguie-n
Ardeal...
Nicolae Nicoară-Horia
