duminică, septembrie 27, 2020

Pescar de oameni...

 



Duminică, 27 Septembrie 2020

Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni”.

Ev. Luca 5, 10

-Revăzută--


Vremea dinspre Tine mă cuprinde

Tot mai statornică în mreaja ei

Și firul vieții simt cum se întinde-

Pescarule, tot mai flămând mă vrei!


Sufletul se umple de fiori,

Când mâna mea Te scrie înfiorată

În fiecare noapte dinspre zori

Pescuirea Ta e minunată!


Corabia în larg când se avântă,

Din Clipa dată îmi aduc aminte

De Glasul Tău, plin de iubire sfântă:

Vei fi pescar de oameni!” Ce cuvinte!


Nicolae Nicoară-Horia


miercuri, septembrie 23, 2020

Amară-i pâinea...

 


23 Septembrie 2020


Adeseori cuvântul îmi arată

Cum trudesc românii mei pe brânci,

Amară-i pâinea, Doamne și sărată

Prin străini, atunci când o mănânci!


Acum când scriu mi-e sufletul durut,

Smerit în fața voastră se închină,

Odihna nu-i odihnă-n așternut,

Nici bucuria, cea dinspre lumină


Cu gândul tot plecat înspre acasă

Și cu speranța rătăcind pe drum,

Celor „aleși”, degeaba, nu le pasă,

Grija lor e pulbere și fum!


Votați-i dar, cu dragostea cea vie,

Încrezători în spuza lor deșartă,

Belșug și spor în toate să le fie,

Voi, cerșetori umili din poartă-n poartă!


Nicolae Nicoară-Horia



duminică, septembrie 20, 2020

Tot mai puțin se învață...

 


Duminică, 20 Septembrie 2020


Tot mai puțin se învață la școală,

Unde sunt Doinele, Baladele, unde?

Poveștile lui Creangă, ce mare scofală!

Nici Eminescu, nu mai corespunde...


Nu mai are loc diavolul de cele sfinte,

Patrie, patriotism, vai, cât de rare

Sunt pe buzele noastre aceste cuvinte,

Nici nu mai încap în dicționare!


Limbă română, îți plâng de milă,

Unii te vreau îngropată de vie,

Mă cuprinde adeseori un fel de silă,

Dar voia Ta, Doamne, în toate să fie!


Și-acasă se-nvață tot mai puțin,

Cărțile bunicilor stau supărate

În biblioteci incomode, cât le mai țin

Copiii lor până pleacă părinții departe...


Nicolae Nicoară-Horia



miercuri, septembrie 16, 2020

Tu dormi, eu scriu... 16 Septembrie 2020 -Restituiri- Tu dormi, eu scriu cu gândurile tale, Ce se-odihnesc la mine în poem, Cum se-odihnește floarea-ntre petale, Dorul meu de tine când te chem... Eu scriu, tu dormi ca pasărea-n văzduh Și trupul tău din când în când tresare Ca apa-nfiorându-se de duh, De duhul cu puteri vindecătoare! Tu dormi, eu scriu și-n somnul tău cobor Cu toată bucuria din afară... Aș vrea să te întreb dacă te dor Cuvintele când scriu? Să nu te doară! Nicolae Nicoară-Horia Pictura: Vladimir Volegov

 


Tu dormi, eu scriu...

16 Septembrie 2020

-Restituiri-


Tu dormi, eu scriu cu gândurile tale,

Ce se-odihnesc la mine în poem,

Cum se-odihnește floarea-ntre petale,

Dorul meu de tine când te chem...


Eu scriu, tu dormi ca pasărea-n văzduh

Și trupul tău din când în când tresare

Ca apa-nfiorându-se de duh,

De duhul cu puteri vindecătoare!


Tu dormi, eu scriu și-n somnul tău cobor

Cu toată bucuria din afară...

Aș vrea să te întreb dacă te dor

Cuvintele când scriu? Să nu te doară!


Nicolae Nicoară-Horia


Pictura: Vladimir Volegov

duminică, septembrie 13, 2020

Iancule-Avram, tu iartă-mi îndoiala...




13 Septembrie 2020

-Cuvinte duminicale-


De când mă știu pribeag pe-acest pământ

M-a purtat și azi mă poartă Dorul,

Duminică, la Țebea, la mormânt,

Unde își doarme somnul Crăișorul


Și-acolo, vinovat, cu ochii plânși,

Precum Învățătorul sus pe Munte,

Să-mi spun durerea prinsă-n pumnii strânși,

Iar Dumnezeu din ceruri să m-asculte!


Pe Fiul Lui, același, în grădină,

Iuda, blestematul, îl sărută,

Ce răstignire-absurdă o să vină?

Și toată omenirea-i în derută!


În Țara mea „nu-i bună rânduiala”

Și vremea vremii parcă geme-n ham,

Iancule-Avram, tu iartă-mi îndoiala,

Speranțe, ca și tine, nu mai am...


Nicolae Nicoară-Horia



Nu sunt de ajuns cuvintele...



Duminică, 13 Septembrie 2020

-Restituiri-


Nu sunt de ajuns cuvintele,
Nici tăcerile Moţilor nu-s!
Astăzi coboară în lut osemintele,
Sufletul se uită la noi de sus...


El ne ştie pe fiecare în parte
Cât suntem de români şi de buni,
Ce Dor ne adună, ce gând ne desparte
De Tricolorul dintre goruni...


Câmpiile Blajului, Târnavele gem,
Arieşul tău, Iancule-Avrame, e viu,
Astăzi din cerul acestui Poem
Cineva-mi spune: încă nu e târziu


Până mai este din Vis o fărâmă,
Până mai ard cucuruzii în brazi,
Până cad lacrimi şi stele-n ţărână,
Înseamnă că Ochiul acela e treaz!


Şi-acelora care-ţi aduc osanale
Cu Numele tău lăudându-se-apoi,
Să le ieşi, Bunule, noaptea în cale
Şi tot Adevărul să ţi-l iei înapoi!


Nu îmi sunt de ajuns cuvintele
Şi nici tăcerile voastre nu-s!
În pământ se întorc osemintele,
Sufletul Iancului e tot mai sus...


Ia-mă cu tine, Iancule și du-mă...


Nici nu mai știu ce aș putea să-ți spun,

Iancule-Avram cu sufletul sub brumă,

Din Dragoste de neam cel mai nebun,

Ia-mă cu tine, Bunule și du-mă


În locul unde supărare nu-i

Și niciun vânzător de neam pe-aproape,

Prin Țara mea, tot mai a nimănui,

Îmi port zadarnic Dorul tău sub pleoape,


Din Testamentul scris atunci cu jale

Pe-o margine de Râu, acolo-n Munți,

Când pașii tăi se tulbură pe cale

De jalea și durerea celor mulți...


Viața asta parcă mi-e postumă,

În lutul meu tristețile tot scurmă,

Ia-mă cu tine, Iancule și du-mă,

Aici să nu-mi rămână nicio urmă...


Tu iartă-mi răzvrătitul meu tumult,

Sunt supărat și eu, ca fiecare,

Poate câteodată și mai mult,

Și amorțirea neamului mă doare!


Potrivnice ne sunt aceste vremi,

Nădejde de-ndreptare astăzi nu e,

Tot stând cu mâna-ntinsă la Câmpeni

Până și bronzul geme din statuie...


În fiecare an te prohodim...


E gol mormântul tău din țintirim

Și cucuveaua împrejur tot țipă,

În fiecare an te prohodim,

Alții ar vrea în fiecare clipă!


Dușmanii, știu, te ocărăsc oricum

Când toată truda lor e în zadar,

Iancule-Avram, la tine vin acum

Să-mi spovedesc întregul meu amar;


Astăzi în țară-i vreme de furtună,

Pumnul încleștat în vis mă doare,

Nu-i bună rânduiala”, nu e bună,

Și Moțul „năcăjit” încă nu are


Academie”, după cum ai spus

În Testamentul tău cu-atâta jale,

Tribunii de atunci și ei s-au dus

Și-n urma lor nu-i nimenea pe cale,


Nici Dorul tău de-a pururi să-l ajungă,

Tresaltă Arieșul val cu val,

La Țebea plânge clopotul în dungă

Și fluierul se tânguie-n Ardeal...


Nicolae Nicoară-Horia






vineri, septembrie 11, 2020

Fiorul sfânt...



11 Septembrie 2020

-Restituiri-


Dureri de aur și de-argint

Adâncul ființei le ascunde,

Nu pot să scriu dacă nu simt

Fiorul sfânt ce mă pătrunde...


Cum cade din înalturi rouă,

Cu netradusă bucurie

Vă dau acest fior și vouă

Și nu cer nimănui simbrie!


Nu poți iubi cu-adevărat

Și nici iubirea nu-i ca para

De nu ți-e sufletul arat

Precum ogorul primăvara


Și după bunul obicei

În care pui sămânță vie

Să încolțească-n voia ei

Și voia pururea să-mi fie!


Azi nu știu ce voi scrie mâine,

Nu mă-ntreba, e de prisos,

Poemul meu precum o pâine

Se frânge zilnic cu folos...


Nicolae Nicoară-Horia