Luminătorul...

Duminică, 17 Iunie 2018

„Luminătorul trupului este ochiul;

de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău

va fi luminat...”

Ev. Matei 6, 22

-Cuvinte duminicale-

Și totuși e Duminică acum,

Din Adevăr cuvântul picurat

Îmi umple clipa dată de parfum:

„Să-ți fie ochiul pururea curat!”

„Luminătorul trupului” mi-a fost

În clipa când l-a-nvrednicit lumina

Și întunericul, știu, are un rost

Din el își trage seva rădăcina!

Sub stăpânire fiind nu am slujit

Nicicând mai multor domni deodată,

De-aceea mă simt astăzi fericit

Și fericirea zilnic mi se-arată!

Mă-ntreabă cineva de am vrăjmași,

De unde, mai ales și cine-mi sunt?

Peste tot în viață-i simt sub pași,

Fără ei nu-i nimeni pe pământ...

Nicolae Nicoară-Horia

Penalii...

Duminică, 17 Iunie 2018

În Țara aceasta, tot mai puțină,

Penalii bogați se lăfăie-n puf,

Mă-ntreb mereu, cât o să-i mai țină

Pământul acesta de sub văzduh?

Îi simt, îi aud peste tot și îi văd,

Nimeni nu-ntrebă, nimeni nu răspunde,

Nu-i osândește niciun prăpăd,

Unde sunt fabricile, combinatele, unde?

Ei nu dau socoteală pentru „câștig”,

Din băncile noastre și din cele străine,

Numai spre Tine, Doamne, mai strig,

Apocalipsa aceea, când vine?

Justiția-i oarbă, mi-e milă de ea,

Ca de o văduvă din Satul meu,

Poate se-ndură vreodată și vrea

S-o lumineze bunul Dumnezeu!

De copil mi-am dorit cu atâta ardoare

Să fie dreptate în ceea ce fac,

„Penalii!” Cuvântul acesta mă doare

Și durerea mi-e fără de leac...

Nicolae Nicoară-Horia

Ce liniștit era...

16 Iunie 2018

Ce liniștit era odată Omul,

Își vedea de coasă și de plug,

Templu era templu și nu domul,

Iar grădina plină de belșug!

Nu se certau pe-atunci unul cu altul,

„Politica” avea un singur țel,

Cel de jos nu înjura înaltul

Și purta respect față de el!

Dar liniștea s-a dus, cu tot regretul

Vă spun și ochii de ce văd mă ard,

Acum e plin de ură Internetul

Cât nu încape-n niciun leopard...

Se iau la harță pruncii cu părinții,

Din Purgatoriu, până-n Empireu,

Se tulbură și din icoane sfinții-

Cine rezistă, știe Dumnezeu...

Nicolae Nicoară-Horia

Sursa foto: Internet

Tristețea mea e și a voastră...

Duminică, 10 Iunie 2018

-Cuvinte duminicale-

Și-așa mă umplu câteodată

De o tristețe fără leac

Privind prin țara asta roată,

Ca roata celui din Albac!

Pentru sărmanul meu norod,

Mereu între „No, hai!” No, gata?”

E viața ca un eșafod

Tot așteptându-i judecata

Și din durerea care zac

Rugându-mă spre cer fierbinte,

Strâng Aerul în pumni și tac

De parcă nu mai am cuvinte...

Tristețea mea e și a voastră,

Prietenii mei, puțini și drepți,

De sub tăria cea albastră

Vă-ntreb: voi încă mai puteți?

Nicolae Nicoară-Horia

Sunt mulți ca el...

Duminică, 10 Iunie 2018

Mă critică un „nime-n drum”

Că prea o țin pe S. în brațe,

El, plin de jeg, dat cu parfum,

Ce are-ncurcături la mațe,

Nu cred că e cu mintea trează,

Pe-acest semănător de vânt

Nu știu cu ce îl deranjează

Această ființă pe pământ?

Se bucură când Simo pierde,

Iar de câștigă face „muc”,

Vedea-l-aș pe acest frunză verde

Cu frații lui la balamuc!

Sunt mulți ca el în țara asta

Precum omizile în pruni,

Acei care-i doresc năpasta,

E plină clipa de nebuni...

Nicolae Nicoară-Horia

Mirosul florilor de tei...

9 Iunie 2018

Mirosul florilor mă-nalță,

Mă simt asemeni unui crin

Plin de iubire și de viață,

În fața lui smerit mă-nchin!

Mereu el îmi aduce-aminte

De Veronica și Emin

Și parcă-n jur aud cuvinte

Venite dintr-un duh divin...

Din leagăn, până lângă cruce,

Mirosul florilor de tei

În veci nu-l vom putea traduce

Așa cum au făcut-o ei!

Nici n-o să știm de unde vine,

Oricât i-am căuta izvorul

Și zările de el sunt pline

Și lor mereu le ducem dorul;

Mirosul florilor mă-mbată,

Beția asta, Doamne, ce-i?

De-o fi s-adorm în ea vreodată,

Să-mi fie somnul cu temei...

Nicolae Nicoară-Horia

Denigratorii...

Vineri, 8 Iunie 2018

Îi văd și-i aud peste tot

Cum își varsă zilnic veninul,

Să-i suport, Doamne, nu mai pot,

Durerea din suflet și-a făcut plinul!

Fără Patrie și fără Dumnezeu,

Cine sunt ei? Cine-i plătește?

Iudele-acestea flămânde mereu

Spurcă și-atunci când gândesc românește!

Cu sufletul plin de tăciuni și de zgură

Se bucură doar la necaz și dezastre

Și-n ochii lor poartă atâta ură

Cât nu încape sub zările-albastre!

Îi aud, îi văd și le simt răsuflarea

Aici, pretutindeni și în afară...

Până când, Doamne? Iartă-mi supărarea,

Țărâna în veci nu le fie ușoară!

Nicolae Nicoară-Horia