M-am întrebat și mă întreb mereu
Și întrebării nu îi sunt
ostil,
Să mă ierte bunul Dumnezeu:
Cine oare nu a fost copil?
Câtă vreme se aude încă
Un glas de înger, tânăr și
zglobiu,
Oricât ar fi tăcerea de
adâncă
Nu se face-n Adevăr târziu!
Cu cât e zarea vieții mai
aproape,
Și flacăra speranțelor de
scrum,
Același Dor nevindecat sub
pleoape
Îl poartă orice călător pe
drum...
Copil frumos, cu inima
divină,
Niciun bătrân din lumea asta
toată,
Ca tine, plin de pace și
lumină,
Nu poate spune că n-a fost
vreodată!
Mă luminează gândul când îl scriu!
Prin Munții din Apus, peste
răzoare,
Copilul de atunci aș vrea să
fiu,
Cu-aceeași bucurie sub
picioare!
De-acolo, din Copilărie vin,
Plină de griji-acum și de
nevoi,
Într-o cămașă albă ca un crin,
De Mama mea țesută în
război...
Desculț prin rouă să v-aduc în
prag
Miros de sărbătoare și
de-otavă,
La mulți ani, Copile scump și
drag,
Să-ți fie-aproape îngerii din
slavă!
E Ziua ta și ziuă să îți fie
În gânduri și în inimă mereu,
Fără surâsul tău, Minune vie,
Ar fi trist și-n ceruri
Dumnezeu!
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu