duminică, noiembrie 28, 2010

IARNĂ ÎN APUSENI...

Acasa Copilăriei mele... pictură pe pânză realizată de IOAN NICOARĂ din SOHODOL (Alba)-PHOENIX (Arizona)

DUMINICALĂ...

28 Nov. 2010.

Frumoasă eşti, tu ştii prea bine!
Când te privesc nemuritor
Curge Duminica în mine
Precum fântâna din izvor...

Şi simt aşa cum dintr-odată
Mă umplu de lumina ei-
Ce fericire le-a fost dată
Să vadă, Doamne, ochii mei!

Nici nu te-ating, să nu te doară
De prea aproape zborul meu-
Frumoasă eşti, a câta oară?
Şi-aşa o să-mi rămâi mereu...

Dă-mi voie să fiu trist...

26/27 Nov. 2010.

Dă-mi voie să fiu trist şi eu de-acum
Şi toamna asta iară mi se duce,
A mai rămas, cât mi-a rămas din drum
Până mă voi ajunge lângă cruce?...

Am alergat destul în urma mea
De-a obosit şi drumul sub picioare-
Dă-mi voie să fiu trist precum o stea,
Dintre toate, cea mai căzătoare...

Să vină iarna şi zăpada vie
Să mă îngroape în mormântul ei,
Aşa cum sunt demult în Poezie-
Dă-mi voie să fiu trist, tristeţea- ce-i?

joi, noiembrie 25, 2010

Simt Cerul...

Nov. 2010.

Dacă mi-e drag su-spinul tău mă iartă,
Cu-vântul pironit pe cruce doare,
Dinspre tăcerea lui ne-vindecată
Aud cum strigă setea din izvoare...

Simt Cerul prăvălindu-se în mine
La răs-crucea dintre iad şi Rai
Pe un peron târziu, cu dor de şine,
Aştept să-mi treacă ultimul tramvai...

ARDE ZĂPADA...

24 Nov. 2010.
Arde zăpada noaptea când te-ating,
Gândul meu nu simţi cum te furnică?
De dor la tine-n braţe să mă ning,
Ştiu că de troiene nu ţi-e frică...

Arde zăpada Ziua când te chem,
Peste pământ e-atâta gălăgie
Şi amândoi nici nu mai ştim ce vrem
Atunci când suntem duşi în Poezie...

marți, noiembrie 23, 2010

CERUL DIN BATISTĂ...

23 Nov. 2010.
Cuvânt fără tăcere nu există,
Nici întuneric fără de lumină,
Îmi poartă mama Cerul în batistă,
Cu el toate durerile-şi alină...

Când m-a născut mi-a pus la căpătâi
O Carte-ntreagă cu-nţelesuri multe,
Îţi mulţumesc măicuţă şi rămâi
Acolo lângă leagănul din Munte

Şi-n fiecare An, în zi de post,
Când pe pământ se face dimineaţă,
Să mă re-chemi Copilul care-am fost
Şi să-mi botezi plecările cu Viaţă...

Cuvânt fără tăcere nu există,
Nici întuneric fără de lumină,
Îmi poartă Mama versul în batistă,
Cu el toate durerile ‘şi-alină...

E ZIUA MEA...

22 Nov. 2010.


E Ziua mea, a mea să fie oare
Din câte-au mai rămas peste pământ?
Azi, în cămaşa lui mistuitoare,
Trupul meu se simte tot mai strâmt...

Doar sufletul se zbenguie-n lumină,
Hai, joacă-te cu el aici cât vrei,
E Ziua mea dar noaptea ce-o să vină
A cui va fi la asfinţitul ei?...

luni, noiembrie 22, 2010

AM VĂZUT UN ÎNGER...

21/22 Nov. 2010.

Am văzut un înger,
Câtă bucurie!
Se uita la mine
Cu luare-aminte,
Ce vedea acolo
Nimenea nu ştie,
Doamne, dă-mi Vederea
Scrisă în cuvinte!
I-am simţit oftatul,
Cel dintru cerime,
N-am să-i uit privirea
Clară şi adâncă,
Am văzut un înger,
Se uita în mine
Şi de bună seamă
Se mai uită încă...

duminică, noiembrie 14, 2010

Văz-duhul dintre noi nu e târziu...

12 Nov. 2010.

E-aşa de cald aici şi-atât de bine,
Văz-duhul dintre noi nu e târziu
Şi cât de mult se-aseamănă cu tine
Poezia mea pe care-o scriu!

Cu jind se uită îngerii înapoi
Şi cu invidie ne-omenească,
Un curcubeu de dincolo de noi
Învaţă ploile cum să iubească...

Nici nu mai ştiu ce anotimp e-afară,
Nici nu mai vreau cu vremea să fac târg,
În ochii tăi e-o alduită vară
Şi lanurile toate dau în pârg...

vineri, noiembrie 12, 2010

Eu vin şi plec...

10 Nov. 2010.

Eu vin şi plec şi între-aceste două
Atât de simple, drepte paranteze,
E Versul meu, ca bobul cel de rouă
Nu ştie nimeni cât o să dureze...

Atâta doar vă spun că nu-i povară
Nici pentru ierburi şi nici pentru flori,
Eu vin şi plec şi vin a câta oară?
Precum se vine soarele în zori...

Însă lumina nu la toţi le place
Prea târziu să fie ori devreme,
Cine vrea să mă citească-n pace
Până la capăt dacă are vreme,

Cine nu, nu-i nici o supărare
De nu sunt cerşetorul nimănui-
Eu vin şi plec de-aici şi fiecare
Lasă ce poate din averea lui...

Nu pentru stele scriu...

9 Nov. 2010.

Nu pentru stele scriu, nu pentru stele
Ci pentru ochii vindecaţi de ploi
Cât vor mai sta-n lumină printre voi
Mâna mea şi gândurile mele...

Te iubesc! Aşa mi-ai spus în zori,
Nici nu mai ştiu anume cine eşti,
Ce fericită sunt când mă trezeşti
Din versurile tale deseori

Şi se pogoară-n sinea mea înaltul,
Ca mine vor fi multele ispite-
Prin ramurile mele desfrunzite
Ţi-am auzit înmugurind oftatul...

Copil, părinte şi ce-o să mai fiu
Pe-acest pământ şi printre alte cele,
Nu pentru stele scriu, nu pentru stele,
Nici nu mă vreau în locul lor să fiu...

Întotdeauna...

8 Nov. 2010.

Întotdeauna când mi-e greu
Simt mâna Cerului pe frunte,
De-o vreme obosesc şi eu,
Precum cosaşul de la Munte

Şi iarba mea dintre cuvinte
E tot mai-naltă şi mai deasă,
Îmi stăruie durut în minte
Un prag nevindecat de-Acasă...

De după storurile nopţii
Mă văd Copilul care-am fost
Cu tulnicul pe care Moţii
L-au dat să-i fie adăpost...

Un dor din Dorul lui mă cheamă
Şi nu-i tăcere să-l înfrunte-
Întotdeauna când mi-e teamă
Simt mâna Cerului pe frunte...

duminică, noiembrie 07, 2010

Liniştea din vânt...

Duminică, 7 Nov. 2010, la amiază...

Dospeşte-n mine plin de har cuvântul-
De ce mă-ntreabă mama tot mereu,
Copchilul meu, de unde bate vântul?
Bate, mamă, dinspre Dumnezeu...

Ochii nu pot de-acum să îl mai vadă,
Vederea lor de-aici e-aşa puţină!
Stă steaua ei ca mărul copt să cadă
Şi e atâta linişte-n grădină...

Ce scriu acum, ştii dumneata prea bine,
Precum atunci sub lampa de petrol
În casa noastră ca un stup de-albine,
Cuvinte, mamă, sfântul meu obol...

sâmbătă, noiembrie 06, 2010

Fără tine...

6 Nov. 2010, ora 2.02.

Fără tine noaptea nu-i întreagă,
Fără tine ziua mea la fel,
Fără tine mâna mi-e beteagă
Şi nu scrie linişte defel...

Fără tine roua de pe flori
Nu e bucurie ci sudoare,
Mă trezesc din somn ciocănitori,
Aerul rănit din piept mă doare,

Drumul arde pe sub paşii mei,
Gândul amiroase-a puşcărie,
Fără tine nu mai am idei,
Fără tine Clipa e târzie...

M-am visat cu tine că plecai,
Înspre unde n-am să ştiu vreodată,
Ca un tropot ne-mblânzit de cai,
POEZIA mea adevărată...

vineri, noiembrie 05, 2010

A plecat şi el...

In memoriam
Lui ADRIAN PĂUNESCU
5 Nov. 2010, ora 7.15

A plecat şi el, acesta-i jocul
Să nu-l joci nicio scăpare nu-i!
A plecat şi el, rămâne locul
Ocupat de amintirea lui!

De la Bârca până la Carei
Suspină Poezia prin cetate,
Iubiţi-vă pe tunurile ei,
Iubiţi-vă, atât cât se mai poate...

Plâng clopotele ninse la Râmeţi
De o tristeţe bine cumpănită,
La Putna slova doare sub peceţi
Şi toată Basarabia-i cernită...

Noiembrie, dau frunzele năvală
Spre iarna ce-o să vină în curând
Şi vremea amiroase a răscoală-
Dă-ne Doamne linişte în gând...
...................................................
A plecat şi el, ori mi se pare?
Cresc Munţii din cuvânt în urma lui,
Aşa e jocul-joc, nicio scăpare
Să nu-l joci în Viaţa asta nu-i!

Cuvinte rănite de brumă...

Zbor...
In memoriam
Lui Adrian Păunescu...
5 Nov. , spre dimineaţă

Sunt tot mai mult
Aer.
Pământul
Din oase
Abia
Îl mai simt...
Cresc
Din umerii mei
Umbrele
Fostelor aripi...

Ucis de Viaţă...

În fiecare noapte
Mă simt
Ucis
De
Viaţă.
Se tulbură moartea
În sinea
Ei
Spre
Dimineaţă...

***

Agăţat
De firul ei,
Deasupra prăpastiei,
Cu atâta disperare,
Cu atâta
Ură
Iubea Viaţa...

E-ndrăgostit Poetul...

5 Nov. 2010.

Cine-i spune vântului să tacă,
Cine-i are, Doamne, treaba lui,
E-ndrăgostit Poetul şi ce-i dacă?
El nu dă socoteală nimănui...

Iubirii lui acum a câta oară
Prinos de jertfă pe altar aduce?
Priviţi-l dar în ochi să nu vă doară
Lumina răstignită de pe cruce...

Nu-l tulburaţi cu întrebări meschine,
El să îşi vadă liniştit de treabă-
E-ndrăgostit poetul, ufff, de cine?
Stau criticii în jur şi se întreabă...

El n-a urât pe nimenea în Viaţă,
Nici moartea, cea din fiecare noapte,
În Cerul lui mereu e dimineaţă
Şi în cuvânt miroase-a mere coapte...