miercuri, decembrie 31, 2008

CĂLINDAR DE CEAPĂ...

31 Decembrie 2008

Hai să facem
Călindar de ceapă,
Să vedem
La Anul
De-or fi ploi,
Câtă bucurie-o
Să ne-ncapă
Şi dacă
Va fi
Secetă-ntre noi...
Hai să facem
Călindar de ceapă
Ca pe vremea
Când erai
Copilă,
Şi-amândoi
Cu ochii sorcoviţi
Să le plângem
Foilor
De milă...
Anul vechi în amintire
Pleacă,
Anul Nou
Soseşte în curând!
Hai să facem
Călindar de ceapă,
Să ne punem
Sărbători
În gând...


NU MAI E TIMP SĂ-MI NUMERI ANII

31 Decembrie 2008

Nu mai e timp să numeri anii
Din vremea noastră ce s-au dus,
Ascultă cum ne mustră Clipa
Ce n-am trăit-o îndeajuns!

Prea mult ne-am dăruit risipei
Din tot ce am primit în dar,
Ne-a mai rămas de-acum, iubito,
Ultima Zi din Calendar!

De suntem tineri ori bătrâni
Acelaşi anotimp ne-mparte-
Se-aud cu sorcova cum vin
Colindătorii de departe…

Şi Ziua asta-n care-ţi scriu
Acest Poem întru lumină,
E la amiază, nu-i târziu
Ca să ne vindece de vină…

Nu mai e Timp să-mi numeri anii
Din vârsta mea care s-au dus,
Ascultă cum ne mustră Clipa
Ce n-am trăit-o îndeajuns…


duminică, decembrie 28, 2008

VÂNZĂTORII...


De la Alba până la Abrud,
Din Albac şi până-n zarea zării,
Peste tot şi astăzi îi aud
Pe aceia ce te-au dat vânzării

Şi de-o fi să te mai scoli odată
Din mormântul Cerului înalt
Te vor trage, mârşavii, pe roată,
Cum l-au tras atunci pe celălalt!


Tu să ştii că noi de-o ducem greu
Munţii noştri nu se mai răscoală-
Ne rugăm la Bunul Dumnezeu
Să ne vindece de-această boală...


Gornicii întârzie spovada,
Peste ei iertarea ta să cadă,
Cadă peste Scorucet zăpada,
Urmele să nu ţi se mai vadă...


Dar, te rog, tu, Horia-Părinte!

Azi pe Dealul Furcilor când treci
Lasă-ne aducerea aminte
De acum şi până-n veci de veci!
...........................................
De la Vidra până la Abrud,
Din Albac şi până-n zarea zării,
Peste tot şi astăzi îi aud
Pe aceia ce te-au dat vânzării...

vineri, decembrie 26, 2008

NU MURDĂRIŢI ZĂPADA...

Nu murdăriţi zăpada,
Atâta doar vă spun,
Zăpada cea mai sfântă
Din Ziua de Crăciun!

Ce-înaltă e Lumina
Şi cât de-aproape zorii
Ce ni aduc în suflet
Vestind colindătorii

Că în aceeaşi iesle
Fecioara din Cuvânt
Va naşte iarăşi Pruncul
Iisus pe-acest pământ!

Să-i înălţăm cu toţii
Colindul de sub Cer,
Nu-i murdăriţi zăpada-
Atâta doar vă cer,

Să ne-amintim o clipă
Copiii care-am fost,
Minţiţi de Moş Gerilă
În cel mai negru post...

Să-i lase loc în Viaţă
Acel care mănâncă-
Nu-i murdăriţi zăpada
În care credem încă...


Deschideţi larg fereastra,
Să intre Steaua-n casă,
În Ziua asta fie
Iisus cu voi la masă!

A TRECUT POSTUL...

A trecut Postul,
Acum
Putem să bem
Toată
Noaptea,
Să nu mai rămână
Nimic
Din ea…
Să mâncăm
Şi să ne veselim,
Că odată
În An
E Crăciunul…
Minunate, creştineşti
Obiceiuri…
Numai Colindele
De ne mai ţin
Treji!
Din hărmălaia aceasta,
Oare cine
Mai aude Pruncul
Gângurind?...
Au trecut patruzeci de zile
De Post,
Nu vi se pare
Ciudat
Numărul lor?...

joi, decembrie 25, 2008

DUMICĂTURI...DE CRĂCIUN



Moş Crăciun
E
Adevărat...
De peste Mări
Şi Ţări,
El ne aduce daruri:
Jucării,
Bomboane, vin...
Dar uitarăm
De
Darul Divin...

***
Crăciunul
E
Un om oarecare-
Ca mine,
Ca tine,
Ca el-
IISUS,
E
Unicul…

***
Astăzi
E Ziua Lui-
Ziua Naşterii Sale-
Nu
A
Crăciunului...

***
Şi eu
Aşa am învăţat
De copil-
Acum
Sunt
Om
Mare…


***

Sunt fericit
Ca o peşteră în care
Se naşte
P O E M U L...

***
Voi n-auziţi
Cum se ning colinde
Peste
Sufletul meu?...

***

În Ziua aceasta
Lumina
Are culoarea
Ochilor
Săi…




miercuri, decembrie 24, 2008

O, CE VESTE MINUNATĂ!



Motto:
Reaprindeţi candela-n căscioare
Lângă busuiocul cel mereu
Degerat la mâini şi la picioare
Se întoarce-acasă Dumnezeu.
....................
Doamne, intră şi-n a mea chilie
Şi-amândoi, răniţi şi îngheţaţi
Să ne încălzim cu bucurie
Unul lângă altul ca doi fraţi".

Grigore Vieru

Colindă Veacul şi colindă Ora,
El trebuia anume să se nască,
IISUS al nostru şi al tuturora,
Cel mai presus de firea pământească.
Din pântec de Marie nenuntită,
În Betleem, sub stelele mirate,
Veni pe lume Pruncul fără seamăn,
Promisul de demult şi de departe.
Aşa precum Arhanghelul Gavriil
A prevestit venirea lui pe lume,
În scutece, în ieslea cea săracă
Sta Împăratul mai presus de nume.
El cel dintâi născut, El, Unic Fiul
Trimis aici să mântuie, să ierte,
Să vindece din suflete pustiul
Pe un pământ cu clipele incerte...
Păstorii-n preajmă înălţau cântare,
Pe Dumnezeu slăvind şi lăundându-L
Pentru minunea cea nemaivăzută,
Umbrit de Duhul Sfânt le era Gândul.
Venit-au magii, LUI să i se-nchine
Pe urma Stelei fără de apus,
Cu daruri- aur, smirnă şi tămâie
La naşterea Copilului IISUS.
Din om în om, din cer în cer ferice
A luminat întâiul gângurit
Al Pruncului din ieslea- nrourată
Sub ochiul Stelei de la Răsărit.
"Trei păstori se întâlniră
Şi aşa se sfătuiră,
Haideţi, fraţilor, să mergem
Floricele să culegem
Şi să facem o cunună
S-o-mpletim cu voie bună
Şi s-o ducem lui Hristos,
Mesia chip luminos,
Lăudaţi şi cântaţi
Şi vă bucuraţi..."
Irod, vicleanul, când a prins de veste
A dat poruncă aspră, nemiloasă,
Ucişi să fie de doi ani în jos
Pruncuţii toţi de parte bărbătească...
Iosif în vis, prin glas de înger sfânt
A înţeles atunci durerea cudă-
"Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama LUI
Şi fugi, căci vrea Irodul să-L ucidă!"
Şi s-a-mplinit până la ţipăt visul,
În plâns şi-n bocet au murit atunci
Crezând că este printre ei Trimisul
Nevinovaţi, cei pisprezece mii de prunci...
El a rămas, minune preacurată,
Ferice, dar de cine-L recunoaşte
Şi de atunci, de două mii de ani
În Ziua de Crăciun IISUS se naşte.

"Iată vin colindători,
Zorile-s dalbe,
Noaptea pe la cântători
Şi ei vin, ei vin mereu,
Zorile-s dalbe
Şi-l aduc pe Dumnezeu,
Dumnezeu adevărat,
Zorile-s dalbe,
Soarele s-a luminat,
Iată vin colindători,
Zorile-s dalbe,
Noaptea pe la cântători..."

Irozi mai sunt şi astăzi printre noi
Ce vor cu dinadinsul să-L ucidă,
Ei poartă-n suflet şi pe buze poartă
Acelaşi gust amar de aguridă.
Ei caută mereu să ne dezbine,
Credinţa să ne-o pună la-ndoială,
Că Timpul nu-i decât acel ce vine,
Când veşnicia însăşi e o boală
De care-au suferit părinţii noştri,
Precum părinţii dinaintea lor-
Tu iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac,
De-acum şi până-n vecii vecilor!
De-aceea să ne bucurăm cu toţii
La Sărbătoarea scrisă-n calendar,
IISUS al nostru şi al tuturora
În Ziua de Crăciun se naşte iar!

"Steaua sus răsare
Ca o taină mare,
Steaua străluceşte
Şi lumii vesteşte,
Că astăzi Curata,
Prea Nevinovata,
Fecioara Maria
Naşte pe MESIA.
Magii cum zăriră
Steaua cum porniră
Mergând după rază
Pe Hristos să-L vază
Şi dacă porniră
Îndată-L găsiră,
La Dânsul intrară
Şi se închinară,
Cu daruri gătite
Lui Hristos menite,
Având fiecare
Bucurie mare
Care bucurie
Şi aici să fie
De la tinereţe
Pân-la bătrâneţe".

Să colindăm această dulce Veste
Şi să ne bucurăm acum cu toţii,
IISUS HRISTOSUL, Domnul nostru Este
Mai presus de neputinţa morţii;
Slavă LUI în locuri prea înalte
Şi pace între oameni pe pământ!
De bucuria Clipei să tresalte
Sufletul prin care Eşti şi Sunt!
Tu, Omule, de-aici şi de departe
Care cuvânţi şi cugeţi mai presus
De toate vietăţile din lume,
Să ne-mpăcăm. căci s-a născut IISUS.
Ne luminează Steaua înainte
Şi negurile nopţii se desfac,
Iar împreună, într-un glas fierbinte
Să colindăm colindele din Veac.
"O, ce Veste minunată
În Betleem ni se-arată,
Astăzi s-a născut
Cel făr-de-nceput,
Cum au spus prorocii,
Că la Betleem Maria
Săvârşind călătoria
Într-un mic sălaş
Din acel oraş
A născut pre Mesia,
Pe Fiul în al Său nume
Tatăl L-a trimis în lume
Să se nască şi să crească,
Să ne mântuiască!"

NOAPTEA DE AJUN


Azi-noapte m-am visat acasă
Şi se făcea un vis înalt,
Eram cu cei plecaţi la masă,
De pe tărâmul celălalt...
Veneau demult şi de departe,
Flămânzi, ca gândurile mele,
Bucate-aveam pe săturate,
Dar nimeni nu gusta din ele!
Doar amirosul de sarmale
Se ridica spre cer domol,
Ca negurile de pe vale,
Din Valea mea de Sohodol...
Azi-noapte m-am visat acasă,
Era în noaptea de Ajun,
Cea dintre toate mai frumoasă
Şi-l aşteptam pe Moş Crăciun;
Dar n-a venit! Spre dimineaţă
Ei au plecat în calea lui
Şi m-am trezit la el în braţe
Ca un copil al nimănui...
Mi-e mâna de cuvinte arsă,
Poemul meu e numai scrum,
Azi-noapte m-am visat acasă
Şi poate mă visez şi-acum...

marți, decembrie 23, 2008

DUMINICĂTURI

Mă ia somnul...
Unde
Mă duce?

***

Pleoapele mele,
Tot mai
Grele
De
Tine...

***

Ninge
Şi nu te mai
Văd...

***
M-am visat azi-noapte
Zburând-
Cred
Că nu e
Pentru prima
Dată.
Cine ştie,
Poate
Nici pentru
Ultima...

***

Singur-
Şi totuşi cineva
Stă
De vorbă
Cu
Mine-
Ispitindu-mă...

***

Lasă-mă, să te strig
Pe nume-
P O E Z I E!
Poezia mea,
Nescrisă
Încă...

***

Luna se uită
Din vişin
La
Mine,
Precum
Fata aceea
Din
Copilărie...

***

Azi e Duminică-
Duminică-mi
Sufletul...

luni, decembrie 22, 2008

MOŞ GERILĂ


Moş Gerilă, Moş Gerilă,
tu te-ai dus,
dus să rămâi,
nu ţi-a fost de mine
milă
cu minciuna
căpătâi...
Te ştiam
sub barba sură
cine eşti, ce gânduri porţi,
Moşul, Cel
Adevăratul, rătăcind pe alte hărţi...
Maica mea,
cu vorba-i plânsă
îmi şoptea de Moş Crăciun,
mi-ai minţit Copilăria,
Moş Gerilă,
Moş nebun...
Eu te iert,
dar nu te iartă cel Copil
plângând la poartă
cu colindul căpătâi-
Moş nebun
dus să rămâi...

duminică, decembrie 21, 2008

F E M E I E...

20/21 Decembrie 2008
Pentru că Eşti
Şi pentrucă Suntem
Minunea Fără margini
Din cuvânt,
Aş vrea să-ţi Scriu
Cel mai Frumos
Poem
Din câte au Fost scrise
Pe pământ!
Singurătatea Mea
Fără de care
N-aş fi
Aici
Nici umbră,
Nici scânteie,
Răspuns la toate,
Veşnică-ntrebare,
Numele tău
Dumnezeiesc-
FEMEIE!
Oriunde gândul,
Pasul mi-l va duce,
Eşti peste tot
Şi Veghea
Dar şi Visul,
„Iată fiul tău!”
Rostea pe cruce,
Pe Crucea dintre noi,
Trimisul.
Lacrimile acestea
Îmi aprind
Auzul şi Vederea
Din cuvânt-
Aş vrea să-ţi scriu
Cel mai frumos
Colind,
Din câte-au fost
Vreodată
Pe pământ...

Văd Aerul...

Şi iarăşi despre aer
Vreau să spun,
Am început
Să-l văd
Şi
Mă-nfioară
Vederea
Lui-
Vai, domnule Nicoară,
Dumneata
Ai devenit
Nebun!
Iertate-mi fie
Gândurile
Mele,
Spovedite-aici
Sub patrafir-
Văd aerul
Pe care îl respir,
Cel
Plin de sine
Şi de toate
Cele!
Pân’ o să plec din lume
Înapoi
Această boală
Singura să-mi fie,
Vreau să rămân
Nebun
În Poezie-
Văd Aerul,
O să-l vedeţi
Şi voi!...

sâmbătă, decembrie 20, 2008

ASTĂZI...


Astăzi
Nu am scris
Nici un cuvânt,
Mâinile
Parcă mi-au fost legate
Şi-acum
La uşa sufletului
Meu
Târziu se-aude
Cineva
Cum bate...
Şi dacă
Mă voi duce
Să-i
Deschid-
(Numai furi acolo
Să nu fie!)
Tu, în zori
Să nu spui nimănui
De plecarea
Mea
În POEZIE...

joi, decembrie 18, 2008


Decembrie 1784, până azi...

Duhul tău azi-noapte s-a întors Acasă,
Fulguia pe Munte cu tăceri târzii,
Gândul, încă tânăr, te-aştepta la masă
Dinspre două veacuri de melancolii.
Casa ta cioplită dintr-un ochi de stea
Descântat spre seară de un fluier sfânt,
Moţii să te ştie pururea în ea,
Să le lumineze drumul pe pământ.

Bântuie colinde sus pe Fericet
Şi-a colaci miroase aburind sub grindă,
Peste pragul roţii să păşiţi încet,
Oboseala vârstei să nu-l mai cuprindă...

Nu-i căutaţi urme pe zăpadă, nu-s
Dacă nu ştiţi calea înspre el anume,
Tu de bună seamă ai venit pe sus,
Când în lanţuri grele ai plecat din lume

Duhul tău azi-noapte s-a întors Acasă
Şi era în noaptea albă de Crăciun,
Ca un prunc, cu traista doldora de daruri,
Tu, Colindătorul graiului străbun.

miercuri, decembrie 17, 2008

AUD COLINZI...


16-17 Dec. 2008

Aud colinzi, dar nimeni nu le cântă,
Ele îmi vin de sus, de undeva,
Precum în Noaptea, tainică şi sfântă,
La Bethleem, când Pruncul se năştea!

Şi arde-o bucurie ne-nţeleasă
Prin Gândul meu, prin totul care sunt,
Un fel de dor, din Dorul de acasă,
Acasa mea zidită în Cuvânt.

De unde-i vine cântecul viorii,
Când trece peste corzi arcuşul ei?
Aud colinzi şi mă cuprind fiorii-
Înfiorarea asta, Doamne, ce-i?


marți, decembrie 16, 2008

CUVINTELE...


De unde-mi vin cuvintele acum

Nici mâna mea, nici gândul meu nu ştie,

Eu sunt şi sunt poetul care scrie

Pentru vremea când va fi postum...

Că nu e timp aici, nici loc anume,

În Staul e din ce în ce mai frig-

Vă ştiu pe fiecare după nume

Când în singurătatea mea vă strig!

Cain şi Abel sunt la sfadă iar,

Împacă-i, Doamne, pentru veşnicie-

Dă-le lor şi nouă-n Calendar

Sărbătoarea ce va fi să fie...

Ce vuiet înfioară trupul meu!

Hârtia doare albă în lumină-

Eu sunt Poetul şi voi fi mereu

Pentru tăcerea care o să vină...

Când Viaţa asta-i flacără şi scrum,

Aurul topit în Poezie -

De unde-mi vin cuvintele acum

Nici mâna mea, nici gândul meu nu ştie...

duminică, decembrie 14, 2008


13/14 Decembrie 2008

Am adormit
Gândindu-mă la tine
Ca un pescar,
Răpus
De
Somnul
Său,
Şi nici acum
Nu ştiu
De-mi pare
Bine-
De n-aş fi adormit
Era
Mai rău?...
Taci,
Nu-mi răspunde,
Trupul tău
De nori
S-a cuibărit
Flămând
În ochii
Mei
Şi dac’o fi
Să mă trezesc
În zori
Voi mai vedea
Ce
Am văzut
Cu ei?...

vineri, decembrie 12, 2008

E TOT...


E tot mai lungă noaptea
Şi ziua
Tot mai mică,
E tot mai scurtă clipa,
Vecia
Tot mai lungă,
Iubito,
Vremea noastră,
Ca sarea,
Nu se strică,
Dar ştiu,
Că niciodată
Aici
N-o să ne-ajungă…
Ne fie întru toate
De-a pururi
Împăcarea
Acestor paranteze
În care
Suntem
Noi,
De unde eşti
În lume
Ucide-mi depărtarea
Şi dă-mi,
Măcar o Clipă,
Vecia
Înapoi…

joi, decembrie 11, 2008

EU TE PORT ÎN SUFLET POEZIE...



Eu te port în suflet,
POEZIE,
Precum îşi poartă
Maica
Pruncul
Sfânt!
Mâna mea aşteaptă

Te
Scrie-
Doamne,
Dă-i răbdare
Şi
Cuvânt!
De când te ştiu
Că mi-ai fost
Dată mie,
Nicicând mândrie
N-am avut,
Deşartă-
Eu te port în suflet
POEZIE,
Ori tu eşti
Sufletul
Care mă poartă?...

VINĂ...

Vai,
Cum e fiinţa
Asta,
Păcătoasă,
Aşa a fost
De la-nceputul ei...
Mă uit la tine
Şi
Te văd frumoasă-
Ce vină
Poartă
Oare
Ochii mei?...

marți, decembrie 09, 2008

OCHII MAICII DOMNULUI...

Azi-noapte în vis
Am văzut
Ochii
Maicii...
Doamne,
Ce, ve-Denie!
Nici acum,
De după
Trezie,
Nu ştiu
Cine era Pruncul
Acela
Ce mă privea ţintă
În ochi,
Din ochii
Ei
De Maică,
Dojenindu-mi
Lumina...

CÂND VIN COLINDĂTORII...

Atunci când vin colindătorii, cu zvonul îngeresc pe buze, sufletul nostru se umple de Lumină, de lumina unei copilării după care mereu şi pentru totdeauna ni se face Dor.
Câtă vreme, încă, mai sunt colindători, timpul ne aparţine nouă, timpul şi pacea lăuntrică- semn al împăcării cu tine şi cu semenul tău.
Cine dintre părinţi nu se bucură de naşterea unui prunc?
Cum să nu te bucuri atunci de naşterea Copilului minune, a Celui Unic, a Celui Sfânt, a Celui Adevărat!
Copilul cel mai presus de firea pământească- Pruncul Iisus!
Sufletul nostru se face altar, iar gândurile noastre- rugăciune, când rugăciunea este puntea dintre cer şi pământ, Aerul acesta dumnezeiesc pe care-l respirăm şi căruia îi rămânem datori.
Astăzi este Sărbătoare şi aşa să rămână pentru toate veacurile, acum, când lumea întreagă are atâta nevoie de ea!
Atunci când vin colindătorii supărările pleacă, se duc precum norii şi se arată Soarele, nepărtinitorul, soarele cel veşnic şi drept.

vineri, decembrie 05, 2008

SI M-AU NUMIT PARINTII NICOLAE...

"Nu vă adunaţi comori pe pământ..."

Şi m-au numit părinţii
NICOLAE
să fiu om bun
şi-n toate
iertător,
la timp de secetă
precum
un nor
aducător de umbră
şi de ploaie
Şi n-am uitat asemenea
să fiu
cât mi-am purtat
prin lumea
asta
huma-
M-am risipit mereu
de când
mă ştiu,
de-aceea sunt aşa puţin
acuma!
Voi în zadar
după comori săpaţi,
averi nu am
aici,
e gol pământul,
fraţii mei
să nu vă întristaţi-
grija mea dintâi
a fost
Cuvântul.
Nici molia nu-l scurmă,
nici furii,
nici rugina,
Cuvântul este ochiul
şi Ochiul
e
Lumina.

miercuri, decembrie 03, 2008

ARTUR SILVESTRI (1953-2008)

O lacrima pe altarul de piatra sarata...

Nu l-am cunoscut personal pe omul si scriitorul Artur Silvestri. Din scrisul Domniei sale mi se parea a fi un om trecut de 75 de ani, apreciindu-i inteligenta feroce si aplecarea atenta asupra tuturor lucrurilor si fiintelor din jurul sau.
Cand am aflat de varsta sa reala am simtit prin trupul meu infiorat un fel de vina legitima- maestru e mai tanar ca mine cu doi ani?!
Niciodata nu ma voi putea obliga sa cred si sa inteleg acest adevar!
55 de ani!
E mult, e putin?!
Scriam odata Iancului, la un ceas aniversar al meu, cu sufletul pe genunchi, acesta scrisoare:
Iancule, iarta-ma ca sunt
In Viata
Mai batran decat tine
Acum!
Am trecut peste Varsta
Pe care-o avea
Trupul tau,
Umbra lui
Ratacita pe drum...
...................................
Iancule, iarta-ma ca sunt
Mai batran dacat tine
Si totusi
Ma simt
Atat de pruncut
In fata durerilor Tale,
Divine...
Artur Silvestri implinise o varsta bine-meritata, castigata cinstit cu sudoarea fetii sale si a sufletului sau!
Varsta copacului
O stim
Numarandu-i cu fierastraul
Cercurile-
Varsta Omului,
Cea adevarata,
Numai
Dupa faptele
Sale!
Personalitate cu o activitate enciclopedica, evidentiata de unii, contestata de altii, Artur Silvestri ramane un nume, cu luminile si umbrele sale inerente!
DUMNEZEU sa-i odihnesca truda anilor sai!

luni, decembrie 01, 2008

E Ziua Ta, ROMANIE...

30 Nov./01 Dec. 2008
E Ziua ta, Romanie!
Si ce-i daca?
Vor spune unii,
Cum au spus
mereu,
Cu desarta,
Straina manie-
Gradina
A Maicii Domnului
Meu!
E Ziua ta, Romanie
Si ce-i daca?
Steaguri la case
Is tot mai
Putine-
"Desteapta-te
Tu, care dormi"
Precum
Sabia-n teaca,
Desteapta-te,
Frate de-o mama-
Romane!
La Alba Iulia a liturghie
Bat clopotele
Si a Sarbatoare-
E Ziua Ta, ROMANIE!
Nu
E o zi
Oarecare...

miercuri, noiembrie 26, 2008

COLINDE, DIN SOHODOLUL DE ARIES-ALBA

La Portita raiului...

La portita raiului,
Sade Maica Domnului,
C-un pahar galben in mana;
Tot inchina si suspina...
Vin doi ingeri s-o intreaba:
"De ce suspini, Maica draga?"
"Da eu cum n-oi suspina,
Ca sunt oameni pe pamant
Fara leac de crezamant,
Cand se scoala,
Nu se spala,
Far' se duc la fagadau
Suduind pe Dumnezeu"


Ce vedere...


Ce vedere minunata
Langa Viflaim s'arata!
Cerul stralucea,
Ingerul venea
Pe-o raza curata!
In coliba pastoreasca
Vrut-a Domnul sa se nasca
Fiul Sau cel sfant,
Noua pe pamant
Sa ne mantuiasca.
Ca-ntr-un mic locas
Din acel oras
S-a nascut Mesia.
Pastorii, cum auzira,
Spre locasul sfant pornira,
Unde au aflat
Pruncul luminat
Si il preamarira.
E Iisus, pastorul mare,
Turma ca el nimeni n-are,
Noi il laudam
Si ne inchinam
Cu credinta tare

duminică, noiembrie 23, 2008

NOIEMBRIE...

"Te-am nascut in Viata, intr-o joi, noiembrie, doua-zeci si doi, spre dimineata.
NOTARUL DE-ATUNCI, TE-A FACUT MAI TANAR SA FII!
Fie-ti ziua aceea- vesnica Zi!"
MAMA
Noiembrie, cum ninge cu argint-
Ce scumpa e ninsoarea fara bani!
Se spune-n acte, actele nu mint?
Poetul a-mplinit....atatia ani!
Acolo-n Munti, sub streasina brumata,
Se mai aude scancet de cocon
Si-o Mama cu privirea-nrourata
Ii canta din al inimii amvon...
Era-ntr-o zi de doua-zeci si doi,
Nametii mari, cat omul in putere,
Noiembrie si era zi de joi
Cand a vazut lumina din Vedere
Acolo sus, aproape langa Cer
Si viscolea tacut spre dimineata,
Tarziu acum ce-as mai putea sa-i cer
Cuvantului ce m-a tinut in brata?
............................................................
Noiembrie- zapezile s-au dus
Si Casa noastra-i singura sub stele,
Acolo-n munti, in Muntii din Apus,
Se mai aude Gandul maicii mele...

"MI-A RODIT TARINA..."

Duminica, 23 Noiembrie 2008
"Mi-a rodit tarina!..."
Nici hambare
Nu am
Aici
Pe pamant...
Sarac sunt,
Doamne,
Dar
Si mai saraci
Ca mine
Sunt!
Bucurati-va,
Voi,
Seceratori-
"Mi-a rodit tarina"
Sufletului,
In
Zori...

sâmbătă, noiembrie 08, 2008

Mi se spune HORIA...

Mi se spune
HORIA
Şi
Nu-s!
Cine ştie-
Poate-am fost vreodată...
Cel Adevărat
E-acolo
Sus,
Nu-l mai trage nimenea
Pe
Roată...
Dinspre Munţi
Voi n-auziţi
Cum suie
Duhul lui desculţ
Prin
POEZIE?...

.........................
Cand mi se spune
HORIA
Tresalta
Sufletul cuvantului
Ce-l scriu-
Doamne,
Da-mi puterea masurata
Sa-l pot purta
In lume,
Pe cel viu!

duminică, noiembrie 02, 2008

Vulcanii noroioşi...

Berca- Buzău, 31 Octombrie 2008
Am văzut Vulcanii
Noroioşi,
În ochii lor
Era atâta
Tină!
Jur-împrejur
Octombrie, Lumină,
Sus, în Văzduh,
O umbră de cocor
Îmi aducea atâta
Dor
De-Acasă,
De Munţii mei
Din marginile
Humii,
Şi stând acolo,
De deasupra lumii
Se auzea noroiul
Cum m-apasă...

Balada trecătorului grăbit...

Buzău, 29 Oct. 2008

De-am stat şi eu o vreme
Printre voi,
Am fost Aici
Şi flacără şi stâncă-
Dă-mi, Doamne, timpul
Înapoi,
Timpul meu
Ce nu l-am trăit
Încă!
Am alergat
Destul
Pe-acest pământ,
Singur,
În faţa Ta
M-apucă frica-
Nici nu mai ştiu
Anume
Cine sunt-
M-am risipit
În toate
Şi-n nimica!
Paşii mei
Desculţi,
Flămânzi de Drum,
Rămân în urma mea
Şi dor-
Dă-mi, Doamne, timpul
De Acum,
Ce i-am rămas
De-a pururea,
Dator!

luni, octombrie 27, 2008

Nu mai am Timp...

Nu mai am Timp,
Nici El nu mă are,
Între infern şi Olimp
Aceeaşi cărare
Urcă, coboară?
Nimeni nu ştie,
Dublu e sensul
Din veşnicie...
De mergi înainte,
Ori înapoi,
Cine numără paşii
Din noi
De la-ntâiul
Până la ultimul
Ceas?!...
O, ştiu!
În Jos şi în Sus
E tot mai târziu...
Cât drum am făcut
Şi cât
Mi-a rămas?
Nu mai am Timp,
Nu mai am Timp
De popas...

duminică, octombrie 26, 2008

CREIONUL...

Se-aude Clipa
Cum
Mă ceartă-
Nu-mi scrie pixul,
Ce-mi rămâne?!
Tu,
INSPIRAŢIE,
Mă iartă-
Creionul,
Tot
CREON
Rămâne!...

Respiraţie liberă...

E târziu-
Poate
Ai şi adormit...
Mamă!
Atunci când Te-aud
Că vorbeşti
La telefonul acesta,
De-acum,
Mă ştiu un Poet

Liniştit,
Că acolo,

Acasă,
Îmi Eşti
Şi paşii Tăi
Lasă urme pe drum,
În Satul acela,
de
Nicoreşti...

C A S A R E...

25/26 oct. 2008
Ne arde şi-acum peste suflet sudalma
Unui timp care demult nu mai este,
Se casează din greu, se casează de-a valma
Gânduri, idei, amintire, poveste...
Bibliotecarii muncesc, din zori până-n seară,
Ei respectă Ordinul ce li s-a dat!
Stau cărţile roşii legate cu sfoară
Şi-aşteaptă maşinile de la REMAT...
Acuma când scriu claxonează la poartă
Să fie-ncărcate-cuvânt cu cuvânt-
Dar, cărţile, Doamne, ce vină poartă,
“Depăşite moral” şi “uzate” cum sunt?
Mâine veni-vor să le-mprumute
Elevii, studenţii, doctoranzii apoi,
Din cărţile-acelea, cu ură topite,
Pe rafturi stau altele, sexi şi noi!
Nu sunt un nostalgic, mă doare sudalma
Pe care-am trăit-o atunci şi mereu-
Nu casaţi, domnilor, totul de-a valma,
Timpul nu iartă, al vostru şi-al meu!...

vineri, octombrie 24, 2008

N-AM SĂ-ŢI VORBESC...

Despre durerile mele n-am să-ţi vorbesc,
Ele sunt şi aşa trecătoare,
Prin inima mea, ca un tulnic moţesc
Sângele lor şi acuma mă doare...
Cine sunt ei? din veci pironiţii
Acestui pământ, niciodată pustiu,
Pe Crucea de Aur a Limbii Române,
Limba în care cuget şi scriu;
Cine sunt ei? De vii îngropaţii
În Doina şi-n Dorul fără egal,
Ei, porecliţii şi “toleraţii”,
Ei, pălmuiţii acestui Ardeal.
Tresare ţărâna oriunde pun talpa,
Albacul şi Vidra, Câmpeni sau Abrud,
La Baia de Aur, la Ţebea şi Alba,
Aici pretutindeni îi ştiu şi-i aud!
Nu i-a scos nimeni din datini afară,
Din Ţara rămasă de-a pururea-n Munţi,
La cina cuvintelor, seară de seară,
Se-ntorc pe tăcute ca zeii desculţi.
Niciunul din ei n-a plecat de Acasă,
Cei alungaţi se întorc la obârşii,
Câtă Lumină pe suflet i-apasă!
Când stau de vorbă seara cu dânşii
Sângele lor se preface-n inele
Prin inima mea, ca un tulnic moţesc-
N-am să-ţi vorbesc de durerile mele,
Nu, niciodată n-am să-ţi vorbesc...

miercuri, octombrie 22, 2008

AUTONOMIE...

T.V.R. , prea liberă!
18 Oct. 2008, ora 18.23
(Marko Bela- Bela Marko)
Copilul românesc,
Trebuie să ştie
limba
Maghiară
!”
Vai,
Frate ale meu
De Gând
Şi de...Ţară!
Frate,
Dintru aceeaşi ţărână-
Copilul,
Cel unguresc,
Să nu ştie

LIMBA ROMÂNĂ?!...

duminică, octombrie 19, 2008

Tot mai apropiat...

Tot mai apropiat de Dumnezeu,
Niciodată nu am stat deoparte,
Singurul de El ce te desparte
E acest unic întru toate-Eu!
Bolnav şi singur, aşteptând la vamă,
Tristeţile din urmă de te ning...
Vai, câteodată mi se face teamă
De poala hainei Lui când mă ating...
Şi nu mă judecaţi, voi, cei de-un leat
Cu neputinţa Clipei care sunt!
De Dumnezeu mereu apropiat,
Tot mai departe de acest pământ
...

FUMUL...

Se scoală devreme, se culcă târziu
Vecina mea babă-eroina din cărţi-,
Mă ustură ochii acuma când scriu,
Afară-i un fum, să îl tai în bucăţi...
Azi e Duminică şi-i dimineaţă,
Coşul casei abia de-l mai văd
Negru de ciudă, ca păcatul la faţă-
Cauciucul se mistuie şi ce prăpăd!
Îmi zboară prin curte fluturi de zgură,
Stă baba cu mâţa lângă cuptor
Şi-i clănţăne dinţii de lapte din gură,
Copiii-s departe cu trebile lor,
Plecaţi să muncească, acolo prin Spanii,
Ea uită că are în şopron lemne,
O încovoaie tusea şi anii,
Şingură-i, Doamne şi plină de semne!
Vai, rufele mele, cele spălate
Şi-ntinse afară să se usuce!
Tu, iart-o, Doamne, pentru păcate,
Până în clipa somnului dulce...
Mi-e gândul încins, precum un tăciune,
Gândul acesta pe care îl scriu,
Dar e Duminică şi-i Rugăciune
În Poezia Cresc pădurile, Mamă..., de mai târziu...

CRESC PĂDURILE,MAMĂ...

Cresc pădurile, Mamă, acolo pe crânguri,
Fumuri la case îs tot mai puţine,
Oamenii pleacă spre alte tărâmuri,
Nimeni de vetre nu îi mai ţine...
Scurmă rugina în frunză şi-n gând,
Arde tăcerea în tulnic şi-n Dor,
Singuri copacii se-aud murmurând
Precum moşnegii în bărbile lor...
Dumneata-mi spui că ceva te apasă
Pe umerii Vârstei la care-ai ajuns-
Cresc pădurile, Mamă şi se îndeasă-
Acasa noastră e tot mai sus...

sâmbătă, octombrie 18, 2008

ŞI DE MĂ DOARE...

Şi de mă doare, încă nu mă plâng,
Lutul acesta ştie să îndure!
Se-aud în haite lupii cum se strâng
Dincóace şi dincólo de pădure...


În urma lor adeseori cu pâine
Am aruncat- dar cine recunoaşte?
Singur cu ei odată voi rămâne,
Ca mielul părăsit în Zi de Paşte...


Dar nu mi-e teamă, gura lor flămândă
Nu va râvni atunci la viersul meu
Ce stă-n lumină, şi va sta la pândă
Între tăcerea lor şi Dumnezeu...

vineri, octombrie 17, 2008

RETORICĂ

Mă-ntreabă unii, Poezia ce-i?
Mă-ntreabă de aici şi de departe,
Dacă ai fost să fii alesul ei
Credinţă să îi juri până la moarte!
E poezia Duh adevărat,
Ferice, dar, de cel spre care vine,
Învaţă să te porţi cu ea curat
Şi să-i vorbeşti aşa cum se cuvine.
Ea este mirul scump şi tu eşti vasul,
În lumea asta să miroşi frumos,
De i-a fost dat tăcerii tale glasul
Cuvântului să-i fie de folos!
El să-ţi rămână pururea temei,
Lumina lui nicicând să nu te vândă-
Mă-ntreabă unii, Poezia, ce-i?
Dacă mă-ntreabă ea să le răspundă!

Vai, cum se duc...

Vai, cum se duc, se duc pe rând poeţii,
Aici, cât stau, doar linişte vă cer
Şi-s obosiţi ca roua dimineţii
Când dă năvală soarele din cer!...
Boala lor o ştie doar Înaltul-
Lumina picurată în poem
Şi tot mai supărat rămâne Satul
Şi tot mai singuri fără ei suntem...
Ei poartă semnul timpului pe frunte,
Acestui timp de-a pururea flămând-
Vai, cum se duc spre zări necunoscute,
Chemaţi, de cine, aşteptaţi de când?!

joi, octombrie 16, 2008

DE CÂND SCRIU?...

De când scriu Poezie creştină?
De când scriu poezie păgână?
Oare-ntrebările să fie de vină
Sau Răspunsul ce mă amână?!
Sufletul meu nu-şi aduce aminte
De Clipa aceea dintre leagăn şi zbor,

Nici mâna, care scrie aceste cuvinte
Dictate din Umbra aceluiaşi nor.
Nu mă-ntreba- inspiraţia, ce-i?
La început aşa a fost POEZIA,
Curată şi sfântă, ca flacăra ei,
Pân'a venit între noi viclenia...
De mi-a fost dat să îl port din pruncie
Cuvântul acesta prin care eu sunt,
Orice mi s-ar spune, de scriu Poezie
Cred în puterea harului sfânt...

Cuvintele acestea...

Cuvintele acestea pe care le scriu
Aici şi acum, sunt cuvintele mele?
Ele îmi vin de undeva şi eu ştiu
Doar să cred şi să mă bucur în ele!
Eu nu le chem, ele mă cheamă pe mine
Şi gura mea-i flacără atunci când le spun,
De nici-una din ele nu mi-e ruşine
Când pe toate în sufletul meu le adun...
Aşa mi-a spus mama, odată, demult:
"Ai grijă, copchile, ce scrii, cum vorbeşti!"
De glasul tău, Mamă, eu pururi ascult-
POEZIA mea sfântă care îmi eşti!
Cuvintele acestea nu sunt ale mele,
Ele de dinainte de mine au fost,
Să nu vă miraţi că m-aseamăn cu ele-
Sunt vrednic, oare, să le fiu adăpost?

miercuri, octombrie 15, 2008

Se face tot mai cald...

Se face tot mai cald, tot mai fierbinte
În Aerul şi-n Clipa dintre noi-
Cu tine de vorbesc, tu ia aminte,
Nu mai privi, zadarnic, înapoi...

Şi dac'o fi Sfârşitul ca să vină,
Cum scrie în Scripturile cereşti,
Noi, amândoi, avem aceeaşi vină-
Tu, că sunt, eu- vinovat că eşti!

Cel ce ne-a făcut din lut anume-
Cine mai ştie de porunca Lui?
Ne-a dat să stăpânim această lume,
Pământul nou, atunci, al nimănui...

Ne ruşinăm de el, acum când scriu
Cu gândurile-acestea supărate,
Dar încă în cuvinte nu-i târziu-
Să ne spălăm cămaşa de păcate!

Să ne spălăm, nu ca Pilat pe mâini,
Pe mâinile de-a pururea murdare,
Până mai este apă în fântâni
Şi până în fântâni vor fi izvoare...
.......................................................

Spre unde să fugim? Tu ia aminte,
Nu mai privi, ca Sara, înapoi,
Se face tot mai cald, tot mai fierbinte
În aerul şi-n zarea dintre noi...

POEZIA din ramă...

Ce-i mai sublim în viaţa asta mamã,
Decât dumnezeirea din cuvânt:
Mã uit la Poezia ta din ramã,
Mã uit acolo şi acolo sunt! "
Aşa te ştiu, ca o icoanã vie,
De-a pururi fãcãtoare de minuni,
Mâna mea se mântuie când scrie,
Gîndul meu aprinde rugãciuni…

Copil mã-ntorc sub streaşina fierbinte
De-atâtea doruri arse în pridvor
Şi-acum, în Ziua Sãrbãtorii sfinte,
Copilãria mea se face Dor!

Te vãd, Mãicuţã, în cãsţa noastrã,
Cea de pe Dealul sufletului meu-
Cu privirea, dureros de-albastrã,
Tot mai aproape eşti de Dumnezeu…

marți, octombrie 14, 2008

AVEVĂR ŞI DUH


Adevăr şi Duh
Când îţi dă târcoale
Supărarea
Cheamă Poezia-n ajutor,
Ea desparte
Cu toiagul Marea,
Ea-mblânzeşte
Fulgerul
Din nor,
Ea adună
Ceea ce desparte
Omul de pământ
Şi de Văzduh,
Când te prinde frica,
Cea de moarte,
Poezia este
Adevăr
Şi
Duh!

VIS...

Se vărsase cerneala din călimară
Peste podelele albe din vis-
Cu ce să mai scriu, când cuvintele, iată,
Dau năvală în sufletul meu interzis!...
Cu ce am greşit din rostirea ciudată
Când spuneam lumii că sunt Poet,
Că vin dinspre trasul acela pe roată,
Vândutul meu frate de Fericet...
Nu-i lauda mea de pe buzele mele
Visul acesta în care mă tem?
Voi scrie de-acum cu lumina din stele,
Cu lumina din soarele nostru suprem.
De-aceea suflete- al meu de mă scrii
Ai grijă de-această umilă fărâmă-
Cerneala se şterge şi ea într-o zi,
Viu duhul poemului meu să rămână!

luni, octombrie 13, 2008

POEZIE second-hand

Doamne, până unde am ajuns!
Azi-dimineaţă, la un colţ de stradă
Grăia un Om, aproape de zăpadă-
Vând Poezie la un preţ redus...
Treceau pe lângă el în jos şi-n sus,
Indiferenţi, grăbiţi spre trebi anume,
Umil era Poetul fără nume
Şi nimeni nu-i dădea nici un răspuns...
Vând Poezie, la un preţ redus,
Grăia un Om, aproape fără nume,
Azi-dimineaţă, la un colţ de lume-
Doamne, până unde am ajuns!

GRAVITAŢIE...

Mă trage pământul,
Mă trage-înapoi,
Mă trage cuvântul
Tot înspre voi;
Poate-i de-vreme,
Poate-i târziu
Acestor poeme
Când le mai scriu...
Mă trage pământul,
Pământul ce sunt,
Mă trage cuvântul
Dinspre Cuvânt.

duminică, octombrie 12, 2008

ISPITA...

“...Şi nu ne duce pe noi
În ispită...”
De Copil
Ştiam pe de rost
Toate cuvintele
TATĂLUI NOST'
Şi-acum,
Când rostesc
Rugăciunea-nvăţată,
Îmi pare c-aud
Învăţătorul de-atunci
Cum mă ceartă:
“...Si nu ne lăsa duşi
În ispită...!”
Tatăl
N-a ispitit,
Niciodată!

MÂNTUIRE...


Mi se umple
Sufletul
De
Tine,
Şi de mine
Nu mai
Are
Loc!
Doamne,
Iarba doare
Pe coline,
Strugurii
Din gânduri
Mi se coc...
Amiroase-a Toamnă
Şi-a zidire
În cuvântul
Care-l spun mereu,
Ce sublimă,
Dulce
Mântuire-
Între mine,
Tu
Şi Dumnezeu!

vineri, octombrie 10, 2008

POŞTAŞUL...


Iartă-mă, Poştaşule,
Îţi spun,
Nu te mai aştept
Precum odată,
Când îmi veneau scrisori
Ca să le pun
Lumina lor
În Suflet înrămată...
Acum îmi vin
Facturi
De orice fel-
Cutia mea poştală-i
Un calvar-
Te rog să-mi treci
Şi dacă poţi
Defel
Pe strada mea
Cu numărul impar.
Acest Poem
L-am scris,
Dar
Nu din răutate-
Când m-au trezit
Cuvintele
Din
Vis
L-am auzit
La poarta mea
Cum bate...

duminică, octombrie 05, 2008

M A R T U R I S I R E


“Voi sunteţi fraţii şi prietenii mei!”, aşa le-a spus Iisus, atunci, contemporanilor Săi, aşa ne spune El nouă şi astăzi, în ceasul de cumpănă grea!
Înseamnă că negreşit avem cu toţii acelaşi Tată, pe care îl proslăvim şi adeseori îi luăm numele în deşert, batjocorindu-L, jurându-ne pe El, pe Cel de dinlăuntru şi de deasupra noastră!
Eu, acest bulgăr de tină ce sunt, vin şi mărturisesc, Aici şi Acum: binecuvântate fie mâinile Olarului care au frământat cu Dragoste lutul nostru dintâi, rotunjindu-i numele spre bucuria Lui, dându-i suflare de Viaţă!
Cât Adevăr mărturisea cronicarul: “Toată dihania să laude pre Domnul!”
Unii dintre confraţii mei au şi început să mă judece, să mă acuze pentrucă... şi eu scriu poezie creştină!
Da, scriu şi am scris cu mult mai dinainte de facerea lor!
Nu-i judec pentru această învinuire, nu sunt eu în măsură s-o fac!
Semnele, din ceasul acesta de veghe şi din cel din Vis, sunt destule!
Şi atunci, când cineva se îmbucură alături de cuvintele mele, cele dictate de înger, nu mă simt singur- mă ştiu un Om ocupat!
Mai ales Duminica!

POEM AMÂNAT...

Seara,
Înainte de
Culcare,
Îmi pun la-ndemână
Creionul
Şi
Hârtia de scris.
Odată,
În Copilăria verbului meu,
Am căutat
Disperat
După ele în Vis...
Poemul acela
Dictat
De atunci,
Şi mereu amânat,
Mi-a rămas
Inter-zis...

P O E M D U R U T...

Fiecare se roagă în religia lui
Întru acelaşi din veci Dumnezeu
Fără de care Biserică nu-i!
Poemul acesta mă doare mereu...
Tata se duce la ortodocşi,
Mama se pleacă la iehovişti,
Fiul cel mare, la penticostali,
Fiica cea mică, la baptişti...
Unul în casă îşi face o cruce,
Altul îi scuipă însemnul ascuns-
Poteca din suflet spre unde ne duce?
Credinţa, e singurul nostru răspuns!
Unul se crede în Ziua de-apoi,
Altul, e creştin după nume,
E-atâta dezbinare ne-firească în noi,
Dezbinarea de ce şi de cine anume?
Cât nu-i unitate şi frăţie nu îi,
Cât nu este Unul în ceea ce vrei-
Fiecare merge la Biserica lui
Să se roage- Rugăciunea, ce-i?!

duminică, septembrie 28, 2008

P S A L M

Unul, Singur, nedespărţit, Eşti, Doamne, învaţă-ne pre noi ce înseamnă iubirea de-aproapele, ce înseamnă să fim Una şi Demnă Suflare, Aici, sub pânza corturilor Tale Cereşti!
Dă-le ochilor noştri Lumina cea adevărată, a împăcării depline, şi pune, Tată al nostru, pe buzele noastre, pătate de ură, Rugăciunea înaltă a Fiului Tău, Cel Singurul, pe care L-ai trimis în lume “ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă Viaţă veşnică”.
Una este inima noastră, care ne poartă paşii îngânduraţi sub stele!
Ortodoxă, catolică, baptistă, penticostală, de rit vechi sau nou, dezbinarea ne paşte ca pe o turmă pe păşunile veacurilor...
De aceea grăbeşte Timpul Unirii, Doamne, când toţi suntem egali în faţa Ta, cea Unică şi neprefăcută.
Şi strămoşii noştri au crezut în Tine, fiecare numindu-Te pre limba lui în rugăciunile sale.
Dacii te ştiau de Zamolxes, cel mai presus dintre zei.
Sfântul Apostol Andrei, fratele lui Petru, minunatul pescar, a propovăduit şi în Grădina aceasta şi a învăţat norodul din Singura Biblie rămasă neamurilor pe pământ.
De-aceea, Dă-ne nouă, Doamne, Aici şi Acum, împăcarea şi înţelegerea deplină!
Uneşte-ne Gândul sub semnul credinţei celei adevărate şi pune, în sufletele noastre trudite, aceeaşi Duminică din Calendar!

duminică, septembrie 21, 2008

DUMNEZEU pe patul suferinţei?...



Se lucrează de mult la formula Târziului, iar în ultima vreme cu atâta ardoare, încât, după părerea specialiştilor, Dumnezeu ar fi pe patul suferinţei şi gândeşte acum la Testamentul Său, cel mai Nou!

Între Facerea şi des-facerea lumii generatorul de particole munceste din plin...pentru aflarea Creatorului!

DUMNEZEU nu s-a lăsat şi nu se va lăsa niciodată descoperit!

A mai încercat unul cu nume de scară, duşmanul de moarte al celuilalt Scărar, Ioan, umilul rostitor de rugăciuni, dar scara celui dintâi s-a surpat sub greutatea lui şi de atunci, Scaraoschi, nu mai are linişte...

Nu sunt şi nu am fost vreodată un duşman înrăit al ştiinţei, al noului în artă şi în orice!

Acolo unde gândul meu nu priceput muzica, poezia, pictura, aerul, el niciodată nu le-a negat existenţa şi tainele frumuseţii lor.

Oare ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce simt eu, vezi, auzi, simţi şi dumneata aidoma, privitorule?

Căci la urma urmei, privitori suntem aici sub văzduhul acesta...

Dar să spui, cu certitudine, că lucrezi la formula lui Dumnezeu, întrece orice măsură!

Cine ştie, poate şi ei, marţienii, venusienii,... lunaticii, au lucrat atunci la formula aceasta, şi a rămas în urma ei Pustiul.

Vă spun, fără pic de îndoială- Dumnezeu nu este bolnav!

Şi dacă a suferit în decursul Veşniciei Sale, a suferit pentru noi, adamii şi evele acestui pământ, pentru răutatea noastră viscerală, cu care am pitonit pe cruce pe Singurul Său Fiu ce ne-a fost dat nouă, ca oricine crede în El să nu piară...

Ochii Răstignitului şi Înviatului în veci, privesc înlăcrimaţi spre noi, spre neputinţa noastră...

Tatăl nu este bolnav!

Dovezi sunt destule aici pe pământ şi acolo, în Ceruri!



CERTIFICAT,azi 20 sept. 2008

ZIUA CEA MARE

duminică, septembrie 14, 2008

"DE UNDE ESTI TU?..."

14 Septembrie 2008


Nu mai am

Nici hârtie de scris,

Nici cu ce

Să mai

Scriu!

Doamne!

Dacă-i aşa,

Ia-mi Văzul promis-

Mă devoră

Lumina

De

Viu!

De unde Eşti Tu?”

Aşa-L întrebară

Cuvintele

Celui din Pont,

Pe Cel

Sfânt,

De unde sunt eu?

Deşartă-ntrebare-

Pipăiţi-mi răspunsul

Care

Vă sunt...

Nu mai am

Nici hârtie de scris,

Nici cu ce

Să mai

Scriu!

POEMUL,

Acesta,

Jumătate

E Vis,

Jumătate e Viaţă?

Nici nu mai

Ştiu...


CÂNTEC PENTRU IANCU


13/14 sept. 2008


Duh ce mistuie

Gorunii,

IANCULE-Avrămuţ

Al nost',

Încă mă întreabă
Unii

Dacă-n' Adevăr

Ai fost?!

Amiroase a pălincă

Sus

În Apusenii mei-

IANCULE,

Copil de-opincă

Şi de gornic

Şi de zei!

Dacă-mi arde-acum

Pe buze

Numele pe care-l

Spun-

Bate vântul

Toamna-n frunze-

IANCU

Nu a fost

Nebun!...

Nebunia lui fierbinte-

Sfântă Dragoste

De Neam!

Moţii mei, v-aduc aminte-

Fără IANCU

Nu Eram!

Nici acuma nu-nvăţară

Acei care te vor

Scrum?

IANCULE,

Bărbat de Ţară-

Capăt

Şi-nceput de Drum...

vineri, septembrie 12, 2008

VINE TOAMNA...


Vine toamna, vine ca un Rug,

Vine Toamna, vine ca o coasă,

Vara a plecat demult de-acasă

Cine ştie dac-o mai ajung...


Cade vântul obosit pe ape,

Nourii sunt grei de-atâtea ploi,

Vine toamna, iarna e aproape,

Viscoleşte cu amurg în noi...


Vine Toamna mirosind a frică,

În cuvinte s-a făcut târziu,

Nine toamna, frunza asta pică,

Frunza cealaltă, nu mai ştiu...

O, SFINTE AMINTIRI..,

O, SFINTE AMINTIRI...


Eu dinspre Goga vin, dinspre Cotruş,

Eu vin din Ţara celor traşi pe roate,

Eu vin dinspre-amintirea celor duşi

La Dumnezeu să caute dreptate...


Am îndurat şi mai îndur şi-acuma

Tăcere şi blesteme pe pământ,

Că-i prea sărată şi prea tristă huma

Acestui trup puţin în care sunt!


Dar nu mă plâng, să mă audă cine?

Pe viaţa asta nu-s stăpânul eu

Şi dacă am ajuns un oare-cine

Măcar să-i mulţumesc lui Dumnezeu


Că m-a născut măicuţa-ngândurată

Pe prispa unei Doine fără leac,

Aici, pe unde-a rătăcit odată

Iisus cu trupul lui însângerat...

.....................................................


Iertate-mi fie gândurile-aceste'

Curate şi atâta de lumeşti!

O, sfinte amintiri, când totul este

Doar amintirea faptului că Eşti...


miercuri, septembrie 10, 2008

Scrisoare Iancului...


10 Septembrie 1872...


Iancule, iartă-mă că sunt

În Viaţă

Mai bătrân decât tine

Acum!

Am trecut peste Vârsta

Pe care-o avea

Trupul tău,

Umbra lui

Rătăcită pe drum...

Carăle Moţilor tăi

Trec

Tot mai rar,

Tot mai tăcute pe Vale...

Peste fluierul tău,

La Baia de Criş,

Cade brumă,

Cum la Ţebea

Gorunul Lui Horia

Căzu

Sub furtună,

Desculţ...

Iancule, iartă-mă, că sunt

Mai bătrân decât tine

Şi totuşi

Mă simt

Atât de pruncuţ

În faţa durerilor tale,

Divine...


duminică, septembrie 07, 2008

E C O N O M I E...

6 Sept., 2008


Aprinde becu'

Mamă,

Dacă-ţi spun,

Nu sta-

Precum atunci

Sub

Lumânare!”

Dar

Mi se vede

Seara,

Când mă pun

Să mă rog

'Nainte

De

Culcare...”

Nu vezi

Cum întunericul

În toate,

Precum satana,

Stă mereu

La

Pândă?

Aprinde becu'

Mamă,

Că nu costă

Atât

De mult

Lumina lui

Plăpândă...”

joi, septembrie 04, 2008

EMANUIL GOJDU


EMANUIL GOJDU

(9/21 febr.1802- 22 ian./3 febr. 1870)



Mii de pagini s-au scris despre acest mare Om, pagini în care s-au spus lucruri uneori mai putin adevărate. Tendenţioase chiar. Scopul acestor rânduri este de a reda contemporanilor mei Testamentul lui Emanuil Gojdu, adevărul Fundaţiei sale care îi poartă numele.

Emanuil Gojdu era de origine macedoromână, ai cărui strămoşi veniţi din Mescopole, cel mai mare şi bogat oraş al Greciei din întregul imperiu turcesc de atunci (“Urbis Amplisima”), s-au stabilit la Miskolc, de unde o ramură a familiei Gojdu s-a aşezat în părţile Bihorului.

Emanuil, cel de al doilea copil al familiei Gojdu, s-a născut într-o casă de lângă Biserica cu lună din Oradea-Mare, la 9/21 februarie 1802. Aici îşi petrece copilăria, împreună cu cei 5 fraţi ai săi, Dumitru, Ioan, Simion, Vasile şi Gheorghe. Botezul său îl găsim însemnat în matricola botezaţilor din Oradea-Mare la 13 februarie 1802: “ Bot. (ezat) şi cu Mir uns Prunc Manoilă. Tatăl Popovici Tanasie. Mama Ana...”

Tatăl său a fost negustorul Athanasiu Popovici- Gojdu, din Oradea, iar mama sa Ana, provenea dintr-o familie românească, Dimitrie Poynár (Poenar) din Bihor.

Marele avocat din Arad, Ioan Popovici Desseanu, afirma mândrie mai târziu că este rudă cu Gojdu!

După studiile făcute la liceul romano-catolic al călugărilor din Oradea şi Pojon (Bratislava de azi), terminându-le Magna Cum Laudae, începând pe cele universitare juridice la Pojon, pe care le continuă la Budapesta şi Viena.

Obţine diploma de avocat la Budapesta, apoi cea de “norar cambial”, iar în 1824 intră stagiar la biroul avocatului Vitkovics Mihály, avocat şi scriitor sârb. În 1826 debutează cu câteva poezii în limba maghiară în revista “Szépliteratúrai Ajándék.”

Frecventează salonul literar al lui Atanasiu Grabovski, macedoromân, om de mare prestigiu, mecenatul publicaţiilor româneşti- unchiul tânărului student la Drept, Atanasiu Şaguna -, nimeni altul decât viitorul mitropolit al Ardelului Andrei Şaguna.

Aici, în această atmosferă românească şi spirituală, se întâlneau în acea vreme românii macedoneni, stabiliţi în Budapesta, locul prin care au trecut paşii lui Ţichindeal, Damaschin Bojincă, Moise Nicoară, Andrei Mocioni, Teodor Aaron ş.a.

După trei ani de stagiatură, avocatul Emanuil Gojdu îşi deschide propriul său birou de avocatură şi de “notar cambial” în Pesta, devenind în scurt timp cel mai recunoscut şi căutat avocat în ţară şi în străinătate.

Devine proprietarul a 2 mori cu aburi din capitala Ungariei.

În 1832, cu preţul a 30.000 de florini, cumpără casa lui Wilhelm Sebastian de pe strada Király din Pesta, în 1854 construindu-şi un şir întreg de magazine, “Pasajul Gojdu” (Gojdu-udvar).

Casa lui avea mereu porţile deschise pentru toţi românii nevoiaşi, unde aceştia întotdeauna găseau înţelegere şi sprijin.

În vâltorile Revoluţiei de la 1848 intră în politică, redactând, împreună cu alţi fruntaşi români, cele două acte: Înştiinţare către Românii de legea răsăriteană neunită şi Petiţia neamului românesc din Ungaria şi Banat, petiţie care conţinea cele trei puncte esenţiale: 1) autonomia bisericească, 2) constituirea unei comisii comune dintre români şi sârbi pentru delimitarea fundaţiilor şcolare şi bisericeşti, 3) despărţitea şi autonomia şcolilor româneşti în care să funcţioneze învăţători români.

Se stinge din viaţă la 22 ian/3 Februarie 1870 la Budapesta, unde este înmormântat în cimitirul Kerepesi.

Comite Suprem (prefect) al Caraşului, la Lugoj, în 1861, deputat de Tinca-Bihor, în Parlamentul de la Budapesta, (1865), unde a fost un militant activ pentru recunoaşterea drepturilor românilor, membru fondator al ASTREI din Sibiu, întemeiată în 1861, membru al Casei magnaţilor din Budapesta, forul legiuitor suprem al Parlamentului maghiar, jude la Curtea Supremă (Curtea de casaţie a Ungariei), din 1869 şi până la moartea sa, acest Mecena al culturii române, este unul dintre sfintii părinţi ai neamului românesc.

În “Telegraful Român” din 1870, nr. 11, e relatat momentul înmormântării sale: “Ieri (5 febr. 1870, n.n.) la 3 ore după masă furăm martorii celui mai trist act, al înmormântării neobositului bărbat Emanuil Gojdu, care a lăsat prin testament, ce s-a deschis îndată după moartea sa, toată averea de mai multe sute de mii, spre înfiinţarea unei fundaţiuni pentru tineri, preoţi şi învăţători săraci de religiune greco-orientală...

Ceremonialul se împlini prin parohul român din Pesta, asistând încă parohul local sîrbesc şi grecesc... Pe Gojdu mulţi nu numai că l-au cunoscut, ba chiar l-au condamnat, mulţi au aruncat cu pietre asupra sa. Aceştia rămân acum ruşinaţi, şi trebuie să se închine cu pietate naintea faptei sale fără esemplu, naintea primului factor pentru promovarea românismului...”

“Familia”, nr. 4 din 25 ian/3 febr. 1870 anunţa cititorii săi : “ Chiar când eram să punem foaia sub presă primim scirea că Emanuilu Gozsdu, fost comite suprem al prefecturei Caraşiu, mai apoi deputat şi jude la tabla septemvrială, unul din cei mai eminenţi legişti ai Ungariei, a repausat la 3 februarie..., pronuncind cuvintele “naţiunea mea” (“Sărmana mea naţiune românească”, n.n.),- prin testamentul său şi-a făcut un monument nepieritor în inimile Românilor”.

Avocatul Partenie Cosma- fostul său secretar personal din perioada studenţiei- mărturiseşte:”Gojdu trăia simplu şi higienic. El bea numai apă. Era mândru de originea sa de român ortodox...La mese, unde erau şi străini, nainte şi după mâncare, ostentativ îşi făcea cruce...”

La numirea sa de Comite Suprem pentru comitatul Caraşului, la 8 ianuarie 1861 Gojdu vorbea tinerimii române din Pesta:”...Persoana mea nu e decât mijloc, prin care unul dintre drepturile cele mai sfinte ale Românilor se realizează; şi tot meritul meu este că sunt şi am fost totdeauna Român!”

Pilduitoare rămân şi astăzi cuvintele crezului său neclintit din 1862, rostite cu prilejul banchetului oferit la împlinirea vârstei de 6o de ani de tinerimea universitară a Şcolii de Arte şi Meserii de la Pesta, al cărui membru fondator era: ”Ca fiu credincios al Bisericii mele, laud Dumnezeirea, căci m-a creat român; iubirea ce am către naţiunea mea neîncetat mă îmboldeşte a stărui în faptă, ca încă şi după moarte să erump de sub gliile mormântului, spre a putea fi pururea în sânul naţiunii mele”.

Gojdu, neavând descendenţi, bolnav fiind, cu trei luni înainte de moarte, prin Testamentul său din 4 Nov. 1869 de la Budapesta, lăsa imensa lui avere “acelei părţi a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania, care aparţinea la confesiunea orientală ortodoxă” cu scopul precis de a acorda stipendii (burse) studenţilor români dornici de învăţătură şi pentru ajutorarea preoţilor.

Iată ce spuneau martorii săi testamentari: “Atunci zise Gojdu către noi numai atâta, că ar vrea peste o sută de ani să se scoale din mormânt, ca să vadă ce s-a ales din testamentul lui? Apoi adause mai departe: Măi! Eu ca advocat am făcut sute de testamente pentru clienţii mei, dar nu le-a putut ataca nimenea, şi cred că nici testamentul meu nu-l va ataca nimenea!”

După moartea sa, conform Testamentului, la 23 aprilie 1870 a fost aleasă prima reprezentanţă, alcătuită din: mitropolitul Andrei Şaguna, dr. Procopie Ivacicovici, episcopul Aradului (1853-1873), dr. Ioan Popasu, episcopul Caraşului, George Mocioni, Nicolae Ioanovici, Ioan Puşcariu, Dionisie Poynár, Ioan Faur şi Nicolae Ioanovici. Reprezentanţa avea sigiliul şi inscripţia: ”Lăsaţi copiii să vină la mine. Fundaţiunea Goszdu 1870”, urmând să fie aleasă din trei în trei ani.

Fundaţia Gojdu a funcţionat între anii 1870-1917 acordând 4.455 de burse pentru studenţi şi elevi, în valoare de 1.117.292 florini şi 1.481.458 de coroane, burse de care au beneficiat, printre alţii, Victor Babeş, Enea Hodoş, Aurel Lazăr, Eugeniu Marienescu, Lazăr Popovici, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Procopie Givulescu, Ioan Lupaş, Octavian Goga, Petru Groza, Valeriu Branişte, Silviu Dragomir, Constantin Daicoviciu.

După 1918 sediul fundaţiei se mută la Sibiu, acolo unde se află unul din cele două exemplare ale TESTAMENTULUI său, trimis episcopului Andrei Şaguna.



TESTAMENTUL LUI EMANUIL GOJDU


Pentru cazul morţii mele următoarele informaţiuni şi espresiunea dorinţei mele din urmă servească de cinosură jurisdicţiunilor civile, soţiei mele, rudeniilor mele, şi tuturor acelora, pe cari voiesc să-i împărtăşesc din rămasul meu.

Observ mai nainte de toate, că afară de hârtiile de valoare, cari, scrise pe numele meu, se află ori în lada mea, ori pentru contragerea unui împrumut, provăzute prin girul meu, sunt depuse la vreun institut de bani, afară de acestea toată averea mişcătoare care se află ăn locuinţa mea, în casa mea şi în curtea mea de afară; precum sunt mobilele de casă, tot felul de vase, argint, aur, petre scumpe, cai, vite, trăsuri, care, unelte, toate sorţile de stat ori private, cari s-ar afla în lada mea de fer, în fine hârtiile de valoare, care ar fi provăzute cu giră de mâna mea proprie, încă până sunt în viaţă sunt proprietatea soţiei mele Melania născută Dumtsa, de aceea ele nu trebuie să fie luate în conscripţiune.

Dacă între actele mele s-ar afla documente privitoare la pretenţiunea mea de patru mii(4000) florini faţă de massa concursuală a lui Ioan Poynár, acele faţă de massa rămasului să se considere de nule, deoarece acea pretenţiune a mea încă mai de mult o am donat copiilor lui Ioan Poynár.

Despre averea mea proprie dispun după cum urmează:

1. Din rămasul meu mai nainte de toate să se asigure douăsprzece mii(12.000) florini v.a. pe seama copiilor Iuliei Mandrino măritată Petru Margaritovici, a fiicei după sora primei mele soţii Anastasia Pometa, din interesele acestei sume să se dea lui Michael Mandrino, până la moartea lui, anual trei sute şaizeci (360) fl. v.a. În rate treilunare, celelalte interese să se pună în cassa de păstare din Pesta, spre a se înmulţi cei douăsprezece mii florini testaţi sub punctul acesta, şi să se capitalizeze până atunci, până când din copiii Iuliei Mandrino va ajunge careva etatea legală (majorenitatea); dacă într-aceea s-ar întâmpla să moară Michail Mandrino, atunci toate interesele după douăsprezece mii să se pună spre fructificare în cassa de păstrare din Pesta.

Când vreuna din fetele Iuliei Mandrino prin căsătorie, sau fiul ei devenind majoren, vor fi îndreptăţite de a-şi primi proprietatea lor în cale legală şi dacă va mai fi în viaţă Michail Mandrino, atunci pentru asigurarea alimentării lui, din întreg capitalul de douăsprezece mii şi interesele capitalizate în decursul timpului, să se pună la o parte şase mii (6000) fl. v.a.; din aceste şase mii de florini după modalitatea de mai sus să se dea lui Michail Mandrino interesele de şase, toată cealaltă sumă apoi să se împartă în atâtea părţi, câţi copii va avea atunci Iulia Mandrino, şi partea ce vine pe seama celui majoren, să se estragă aceluia în timpul cel mai scurt posibil, însă aşa ca prin erogaţiunea aceasta să nu se ştirbească lăsământul în cazul când în el nu s-ar afla bani gata; partea ce mai rămâne pentru copiii ceilalţi, să nu se înmulţească prin capitalizare, şi acesta să se constituie până la majorenitatea lor, de sine se înţelege, că la împărţire întreg capitalul crescut şi cu capitalizarea intereselor, totdeauna se împarte în atâtea părţi, câţi sunt copiii cari încă nu şi-au primit partea; copilul care vine împărtăşit la urmă primeşte întreaga sumă ce a mai rămas, dimpreună cu toate interesele ei. Dacă însă va muri Michail Mandrino, suma de şase mii (6000) fl. v. a. rezervată, pentru interteţiunea lui, tot după principiile expuse mai sus să se împartă în părţi egale între toţi copiii Iuliei Mandrino, fiindcă acea sumă din capul locului este proprietatea lor. Dacă vreunuia dintre copii, încă în viaţă fiind eu, i-aşi dar partea statorită în punctul acesta, partea aceea e a se computa în slăsământul testat tuturor copiilor Iuliei Mandrino.

2. După moartea mea să se conscrie prin intervenirea executorilor mei testamentari, numiţi mai jos, toată averea mea mobilă, hârtiile mele de valoare, preteţiunile mele asupra lăsământului Mauriciu Ernst, fraţii Vilibald şi Virgil Bogdanoviciu, Laurenţiu Marczibányi, cele asupra lui Aleşiu Fényes, asupra consoţilor Balcz şi Nark, asupra lui Antoniu Rottenbiller şi asupra consorţilor Martin Koszalék, care dacă la moartea mea se vor afla în posesiunea mea, vor forma lăsământul meu; din venitul acelora să se solvească interesele datoriilor mele şi ratele obligate în cassa de păstrare din Pesta, apoi să se repare bunurile mele, încât ar reclama conservarea lor, în fine să se solvească interesele de şase după cele 12.000 fl. testaţi în punctul prim pe seama copiilor Iuliei Mandrino.

3. Soţia mea, născută Melania Dumtsa, după detragerea sarcinilor amintite în punctul al doilea, să aibă întreg venitul curat ce mai rămâne până când va purta numele meu, însă la cazul care abia se poate presupune, când acel venit curat nu ar da anual suma de şase mii (6000) fl., să ia ca interteţiune văduală venitul întreg; la cazul cînd venitul ar trece peste suma de şase mii( 6000) fl. suma ce trece peste şase mii să se folosească spre depurarea datoriilor mele şi a legatului de 12.000 fl. din punctul prim.

4. Dacă iubita mea soţie ar păşi la a doua căsătorie, în loc de interteţiune văduală, să i se solvească din venitul mei şaizeci de mii (60.000) fl. v. a,; în scopul solvirei acestei sume, dacă iubita mea soţie nu ar voi să aştepte până se vor vinde realităţile mele imobile cu preţ convenabil, să se zălogească la vreun institut de credit hârtiile mele de valoare până atunci, până când realităţile se vor putea vinde în mod convenabil; la punctul acesta fac atentă pe iubita mea soţie, şi o rog, asemenea şi pe executorii mei testamentari, să nu se grăbească cu vinderea pământurilor mele de mare extensiune de lângă drumul de fier, căci după a lor favorabilă poziţiune preţul lor la toată întâmplarea va creşte.

La cazul când iubita mea soţie ar muri ca văduva mea, atunci din lăsământul meu poate liberă dispune despre douăzeci şi cinci de mii (25.000) fl.v.a. care sumă rămasul meu e obligat a o solvi după moartea soţiei mele, în sensul testamentului ei, de sine se înţelege că suma aceasta rămâne proprietatea rămasului meu la cazul dacă ea nu ar dispune prin testament,

5. Echivalentul de stat pentru daniile de 12.000 fl. din punctul prim şi 60.000 fl. din punctul al patrulea, să se solvească din massa rămasului meu, ca astfel acele danii să poată fi primite fără nici o prescurtare sau detragere.

6. Astrucarea rămăşiţelor mele pământeşti o încredinţez iubitei mele soţii, însă o rog, ca să o facă cât se poate de simplu şi cu cheltuieli cât se poate de puţine, chemând să funcţioneze numai exclusiv preotul român din Pesta; în loc de cheltuieli zadarnice să împartă între săraci în prima sâmbătă după înmormântara mea o sută (100) fl. v.a.; fie încredinţată iubita mea soţie că luxul costisitor de o oră întru nimica nu va schimba judecata lumii, care asupra fiecărui om numai după moartea lui s-a obişnuit a se spune fără rezervă.

Cu privire la înmormântarea mea mai fac următoarele dispoziţiuni:

a). trupul meu pus provizoriu în un sicriu de aramă să fie aşezat lângă sicriul primei mele soţii în cripta familiei Pometa ridicată de mine;

b). după moartea soţiei mele Melania Dumtsa să se facă o criptă nouă în despărţământul destinat pentru români, şi atunci rămăşiţele mele să fie mutate în cripta cea nouă lângă trupul soţiei mele a doua.


7). Întreagă averea mea, care va rămâne după solvirea datoriilor mele, după solvirea daniilor din punctele 1 şi 4 şi după cheltuielile de înmormântare, care cheltuieli le-am restrâns prin dispoziţiunile din punctul 6, o las în întregul ei acelei părţi a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania, care se ţine de legea răsăriteană ortodoxă. Din lăsământul acesta voiesc să se constituie o fundaţiune permanentă, care va purta numele “Fundaţiunea Gozsdu”; pentru administrarea şi destenaţiunea ei servească ca normă nestrămutabilă următoarele dispoziţiuni:

a). După moartea mea să se inventarieze întreaga mea avere, din aceea să se detragă sarcinile ce vor fi mai rămas, să se solvească, respectiv să se asigure intertenţiunea de văduvă a soţiei mele, (punctul 3) sau suma testată ei (punctul 4), sau în cazul că ar muri ca văduva mea, să i se asigure suma de douăzeci şi cinci de mii (25.000) fl., în sensul punctului 4, în fine pe seama copiilor Iuliei Mandrino să se asigure suma de 12.000 fl. (punctul 1), apoi ce mai rămâne să se predea pe lângă inventarul special, ca eredului universal, reprezentanţei, pe care o voi descrie mai circumstanţial, în cele următoare;

b). dacă reprezentanţa fundaţiunei ar afla mai avantajoasă vinderea averii imobile, aceea pe lângă consensul soţiei mele, chiar şi dacă ea s-ar fi măritat, o pot face executorii testamentului meu şi fără influienţa reprezentanţei fundaţionale, având în vedere observarea mea din punctul 4, ba între împrejurări favorabile vânzarea se poate face din mână liberă şi ocolirea licitaţiunii; dacă în chestiunea aceasta executorii testamentului meu nu ar fi de o opiniune, să decidă opiniunea acelei părţi, la care va sta soţia mea;

c). deoarece prorocesc cel mai strălucit viitor acţiunilor de la prima cassă de păstrare din Pesta, din cari acţiuni am în prezent 54 bucăţi, aceste până când referinţele patriei nu se schimbă spre rău,- de ce să o ferească Dumnezeu- să nu se vândă, şi fiindcă după ele vin interese cu mult peste 6% nici reprezentanta fundaţiei să nu le vândă, ci să le păstreze ca un izvor sigur de venit;

d). pentru administrarea fundaţiunei mele, din naţiunea orientală ortodoxă română împuternicesc următoarea reprezentanţă:

aa). pe mitropolitul sau archiepiscopul oriental ortodox român;

bb). pe toţi episcopii orientali ortodocşi români din Ungaria şi Transilvania;

cc). toţi, atâţi, şi afară de aceştia încă trei bărbaţi laici autoritari, cunoscuţi pentru onorabilitatea lor, şi pentru trezvia lor împreunată cu sentimente de devotaţi români orientali ortodocşi, la a căror alegere să aibă vot decisiv soţia mea, chiar şi dacă s-ar fi măritat, executorii testamentului meu, dacă vor mai fi în viaţă, asemenea rudeniile mele cari poartă numele Poynár de Király-Darócz din comitatul Bihorului; din această familie Poynár, dacă se va afla vreun individ capabil în ea, cel puţin unul să fie ales în reprezentanţă.

e). După ce reprezentanţa aceasta va primi în numele naţiunei orientale ortodoxe române din Ungaria şi Transilvania rămasul fundaţional, şi acela îl va aşeza pe lângă controlul cuviincios în cassa mitropolitană ortodoxă română, să-l depună spre fructificare la locuri sigure şi cu credit solid; până atunci să-l depună sub numele fundaţiunei la cassa de păstrare din Pesta, Oradea mare, Arad, şi Sibiu; două treimi din venitul curat să se capitalizeze în fiecare an şi să se înmulţească cu cametele cametelor, respectiv cu veniturile venitelor, cincizeci(50) de ani de la timpul primirei.

f). Din a treia parte a venitului, respectiv a intereselor, plătindu-se un oficial purtătoriu de socoteli, restul sumei să-l împartă reprezentanţa fundaţională ca stipendii acelor tineri români de religiunea răsăriteană ortodoxă, distinşi prin purtare bună şi prin talente, ai căror părinţi nu sunt în stare cu averea lor proprie să aducă la îndeplinire creşterea şi cultivarea copiilor lor. La locul acesta se stabileşte ca principiu general: ca stipendiile să se facă după cerinţele împrejurărilor locale şi după gradele claselor şcolare, anume: studenţilor în ţări străine sau în Budapesta, respectiv ascultătorilor de ştiinţe mai înalte, să se dea stipendii mai mari decât acelora care studiază în provincie şi respectiv în şcoli inferioare; stipendiile anuale, destinate celor dintâi, să nu fie mai mari de 500 fl. şi mai mici de 300 fl.,-iar pentru cei din urmă să nu fie mai mari ca 300 fl.

g). După expirarea celor 50 de ani menţionaţi la punctul e, cametele capitalizate să se adauge la capital şi cantitatea mărită prin cametele acestora să se privească ca o sumă capitală, şi apoi din venitul acestei sume trei cincimi să se capitalizeze şi cu interesele intereselor lor iară cincizeci de ani, amăsurat computului de “anatocism”.

h). Din cele două cincimi, ce rămân din venitele acestei sume principale- scoţîndu-se afară spesele pentru purtarea socotelilor- să se dea iarăşi stipendii studenţilor distinşi cu calităţile de sub f, însă acum să se extindă stipendierea şi asupra tinerilor cari voiesc a se califica pentru cariera artistică, preoţescă şi învăţătorească.

După ce şi al doilea period de cincizeci de ani va decurge, să se compute la capital interesele capitalizate, şi cantitatea mărită prin cametele acelora să se privească de o nouă sumă capitală, şi după aceea jumătate din venitele sumei acesteia să se capitularizeze, precum s-a arătat sub e şi g, iară cincizeci de ani.

k). Din a doua jumătate a venitului acestei sume, sustrăgând spesele pentru purtarea cheltuielilor, să se ajute după principiile de mai sus mai mulţi tineri studenţi, însă atunci să se remunereze din venit şi preoţi şi învăţători săraci cu însuşiri eminente, şi îmbătrâniţi.

l). După trecerea şi a rândului al treielea de cincizeci de ani, să se adauge la capital cantitatea adunată din camete şi din jumătatea acestor camete capitalizate, şi astfel să se facă o sumă principală stabilă, însă atunci să încete capitalizarea ulterioară.

m). Cu toate acestea din a zecea parte a venitului întregii fundaţiuni, să se facă un fond de rezervă pentru încunjurarea pierderilor posibile de capital sau a confuziunilor ce s-ar putea naşte din nerăspunderea cametelor,- dacă prin separarea zecimii din venitul curat pentru fondul de rezervă, fondul acesta s-ar mări într-atâta, încât să ajungă a cincea parte din suma principală a fundaţiunii, fondul de rezervă să se adauge la fondul principal, şi să se înceapă un nou fond de rezervă pentru scopul de mai sus, tot în acelaşi mod.

n). Venitul întreg din suma principală a fundaţiunei- cu separarea şi economisirea fondului de rezervă să se întrebuinţeze pe lângă sus expusele ajutorări, pentru alte scopuri religioase ale românilor de religiune ortodoxă răsăriteană, după buna chibzuire a majorităţii reprezentanţei, având în vedere prosperitatea şi înflorirea patriei comune, a bisericii răsăritene ortodoxe, şi a naţiunei române.

o). La toate ajutorările ce se dau din această fundaţiune,- pe lângă egala cvalificaţiune- să aibă întâietate Poynárii din Bihor, care se trag din neamul moşului meu după mamă, Dimitrie Poynár, dacă vor rămâne credincioşi religiunei răsăritene ortodoxe.

p). Cunoscând zelul dezinteresat al tuturor membrilor naţiunei române, în privinţa promovării bunei stări a naţiunei sale, sunt convins că toţi membrii reprezentanţei vor lua asupra lor osteneala împreunată cu afacerile şi îngrijirile reprezentanţei fără vreo remunerare materială, simţindu-se remuneraţi prin conştiinţa, că au ajutat şi ei la prelucrarea materiei date de mine spre înflorirea iubitei naţiuni.

q). Până când la naţiunea română se va înfiinţa pe cale constituţională, o adunare naţională, un congres sau un alt organizator autonom, reprezentanţa fundaţiunei dă seamă despre administrarea sa numai publicului mare, astfel că, nealterându-se suprainspecţiunea regimului de stat, socotelile se dau judecăţii publice prin foaia oficială ungurească, prin trei foi române mai răspândite;- iar dacă naţiunea va câştiga o corporaţiune organică autonomă, socotelile se substern aceleia spre aprobare, apoi se prezentează regimului de stat unguresc, şi în modul arătat mai sus, se dau publicităţii,- şi dacă în administrare s-ar comite erori sau fapte în contra dispoziţiunilor acestora sau poate defraudaţiuni, rog şi împuternicesc pe înaltul regim unguresc pentru emandare, în virtutea dreptului său de suprainspecţiune; de altmintrelea eu înţeleg o astfel de inspecţiune guvernială, care va fi normală şi definită prin lege.

r). Reprezentanţa are dreptul exclusiv de a împărţii stipendiile şi ajutoarele la aceia, cari în urma concursurilor publicate în trei foi române, în intervale cuviincioase, şi în înţelesul punctelor f, h, k, n, şi o prin majoritate de voturi se vor recunoaşte mai demni.

s). Dacă cu timpul biserica ortodoxă răsăriteană din patrie s-ar constitui astfel, ca sârbii cu românii răsăriteni să ţină împreună sinoadele bisericeşti, sau dacă în privinţa naţională românii de religiune răsăriteană ar ţinea împreună cu românii greco-catolici, numiţi astfel uniţi, congrese sau alte adunări naţionale permise de lege,- în astfel de adunări mestecate, fundaţiunea mea nicicând sub nici un titlu să nu se poată face obiect de discusiune;- asupra soartei acestei fundaţiuni nu numai votul, dar nici chiar apiniunea sârbului şi a românului unit să nu se asculte.

8). Pentru executarea testamentului meu rog pe iubiţii şi onoraţii mei amici: dd. Michail Széher, Georgiu Ioanoviciu de Duló şi Valea-mare, şi pe George Grabovski de Apahida- de la a căror amiciţie ce mi-au arătat în decursul vieţii, sper şi aştept că ei vor lua sarcina aseasta asupra lor şi vor executa testamentul meu cu conştiiciozitate.

9). La caz când în testamentul meu s-ar ivi astfel de îndoieli, după cari drepturile soţiei mele s-ar vedea a fi în colisiune cu interesele massei ce testez, sau cu drepturile erezilor mei, rog pe executorii testamentului meu şi pe autoritatea competentă, a explica astfel de îndoieli în tot cazul în favorul soţiei mele, pentru că în lumea aceasta numai faţă de soţia mea iubită mă simt dator cu recunoştiinţă, şi de aceea în nici un caz nu aş vrea să o amărăsc.

10). Rog pe executorii testamentului meu, să binevoiască a transpune, respectiv a trimite pe cale oficioasă, copiile autentice ale testamentului acestuia: iubitei mele soţii, nepotului Michail Mandrino, magistratului pestan, rudeniei mele Ioan Poynár sen. locuitor în Oradea mare, Mitropolitului românilor oertodocşi răsăriteni din Ungaria şi Transilvania, Episcopilor români răsăriteni din Arad şi Caransebeş, şi dacă în decursul timpului s-ar mai înfiinţa şi aiurea o episcopie, şi aceleia, şi în fine regimului unguresc din patrie.

Pentru ca dispoziţiunile acestea testamentare sub decursul timpului să nu se dea uitării, dispun ca testamentul acesta să se citească în toţi anii în toate bisericile parohiale române răsăritene, la 9 februarie, căl. vechi, ca în ziua naşterii mele.

Cu aceasta închei ceea ce mai am încă la inimă.

Dumnezeu cu voi, iubită patrie şi naţiune, iubită soţie şi neamuri! Dumnezeu cu voi, iubiţi amici!

S-a făcut în două exemplare asemenea dintre cari unul s-a trimis Păr. Arhiepiscop şi Mitropolit gr.or. Andrei Baron de Şaguna, şi celălalt magistratului liberii r. cetăţi Pesta.(aceste cuvinte dunt şterse.)

Pesta, anul 1869.

Suplimentar declar că, până când economia mea de afară va fi proprietatea massei, locuinţele acelea şi partea din grădină cari le-am folosit cu familia mea, să rămână la dispoziţiunea liberă a soţiei mele.

Pesta, în 4 Novembre, 1869.

(L.S.) Emanuil Gozsdu m. p.


Subscrişii adeverim fidel, că fiind recercaţi prin Ilustratea Sa dl. Jude la suprema curie reg. ung. Emanuil Gozsdu, ne-am înfăţişat cu toţii împreună la dnia sa, care, trupeşte ce e drept bolnăvicios sufleteşte însă în stare deplin sănătoasă, a declarat verbal înaintea noastră documentul acesta de descoperire a propriei sale voinţe din urmă şi l-a subscris în prezenţa noastră a tuturora. Însemnăm că ştergerea a celor trei cuvinte de pe faţa din urmă a documentului acestuia, şirul 27, s-a făcut la dorinţa testatorului.

Ioan Puşcariu, m. p. jude la supr.curie r.u.

Florian Varga, m. p. adv. comun şi cambial

Atanasiu Cimponeriu, m.p. secretar ministerial

Simeon Popovici, m.p. septemvir pensionat

Ioan Aldulean, m. p. jude la suprema curie r.u.

Ca martori receraţi.


Nr. 5814/1870. Acest testament s-a publicat în mod legal în şedinţa judecătoriei a lib. reg. cetăţi Pesta, ţinută în ziua mai jos însemnată. Pesta în 3 Faur 1870.

Ludovig Bogisich, m. p. jude primariu.

Nicolau Györky, m. p. actuariu judecătoresc.


S i b i u, 9 februarie 1899 Traducere de:

Mateiu Voileanu

asesor consistorial



BIBLIOGRAFIE:

- Ioan Lupaş, Emanuil Gojdu. 1802-1870. Originea şi opera sa, în Analele Academiei Române, Memoriile Secţiunii Istorice, seria III, Tom XXII, 1939-1940;

- Maria Berényi, ISTORIA FUNDAŢIEI GOJDU ( A GOZSDU ALAPÍTVÁNY TÖRTÉNETE),

Budapesta- Budapest, 1995;

- Voileanu Matei, Testamentul lui Emanuil Gozsdu, Sibiu, 1899;

- Rev. Familia 1866, Nr 6 şi 1870, Nr. 11;

- Rev. Telegraful Român, 1870.