Atunci când vin colindătorii, cu zvonul îngeresc pe buze, sufletul nostru se umple de Lumină, de lumina unei copilării după care mereu şi pentru totdeauna ni se face Dor.
Câtă vreme, încă, mai sunt colindători, timpul ne aparţine nouă, timpul şi pacea lăuntrică- semn al împăcării cu tine şi cu semenul tău.
Cine dintre părinţi nu se bucură de naşterea unui prunc?
Cum să nu te bucuri atunci de naşterea Copilului minune, a Celui Unic, a Celui Sfânt, a Celui Adevărat!
Copilul cel mai presus de firea pământească- Pruncul Iisus!
Sufletul nostru se face altar, iar gândurile noastre- rugăciune, când rugăciunea este puntea dintre cer şi pământ, Aerul acesta dumnezeiesc pe care-l respirăm şi căruia îi rămânem datori.
Astăzi este Sărbătoare şi aşa să rămână pentru toate veacurile, acum, când lumea întreagă are atâta nevoie de ea!
Atunci când vin colindătorii supărările pleacă, se duc precum norii şi se arată Soarele, nepărtinitorul, soarele cel veşnic şi drept.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu