marți, decembrie 31, 2019

Sorcova dintre ani...


Kuppenheim, Baden-Württemberg
31 Decembrie 2019/1 Ianuarie 2020

Se duce anul ca taifunul,
Nu-i cine să-l oprească-n drum,
Sunt mai încărunțit cu unul
Și mult mai înțelept de-acum!

Un altul e atât de-aproape,
Îi simt căldura pe obraz,
Nicio tristețe nu mă-ncape,
Miroase-a cozonaci și-a brazi

Și cineva din zare, iată
Se uită-n ochii mei cu drag,
Iar sorcova cea minunată
Eu v-o trimit de-aici în prag,

Ferice de cine-o primește
Și toată Dragostea cu ea,
Copilul ce vă sorcovește
În schimbul ei nimic nu vrea!

Urarea lui în veci de veci
Prin orice viscol ea străbate,
Vă fie Anul douăzeci
Plin de-adevăr și de dreptate

Și mai presus de gândul meu
Cu sănătatea-ndestulată
Să v-alduiască Dumnezeu,
Acum și în Viața toată!

Să nu mai fim pribegi prin lume,
Cu Doina dorului de mână,
Iar Țara ce-o purtăm în nume
Mereu întreagă să rămână!

Nicolae Nicoară-Horia

Nu-mi pare rău...



Kuppenheim, Baden-Württemberg
31 Decembrie 2019

Nu-mi pare rău că pleacă anul,
Oricum nu pot să-l țin pe loc,
Nu mi-am pierdut din vers elanul
Și nu sunt supărat deloc!

Nu-i plâng durerea, nici amarul,
Ci stau în banca mea cuminte
Și-mi fac din gânduri Inventarul,
Din tot ce am dintre cuvinte...

La nimeni nu îi port ranchiună
Și-s mulțumit că încă-s viu!
Adună Omul, tot adună
Avere pentru mai târziu,

Munți de gunoaie și de zgură,
Bani de cavouri și statui,
Mi-e ciudă doar pe cel ce fură
Și vinde din ce nu-i a lui!

Dar nu mi-e inima săracă,
Nici n-am făcut din ea lingou,
Nu-mi pare rău că anul pleacă,
Din urmă vine Anul Nou;

Să vină, dar, cu voie bună
Și cu speranța de mai bine,
Iar după datina străbună
Să îl primim cum se cuvine!

Nicolae Nicoară-Horia

luni, decembrie 30, 2019

Mi-e sufletul ca un cristal...



Kuppenheim, Baden-Württemberg
30 Decembrie 2019

Mi-e sufletul ca un cristal
Și versurile mele, toate!
Eu vin, copil dinspre Ardeal,
Flămând mereu după dreptate;

Chiar dacă unii mi-au pătruns
În viață cu un gând murdar,
Eu n-am avut nimic de-ascuns,
Tot ce-am primit am dat în dar!

N-am așteptat nicicând răsplată
De la dușmani, de la amici,
Cu dragoste necenzurată
Întru mulți ani le spun de-aici,

Cu pace sfântă, cu lumină
Și fără umbră de trufie,
Iar Anul care o să vină
Mai bun, mai înțelept să fie!

Mi-e sufletul ca un cristal
Și versurile mele, toate!
Eu vin, copil dinspre Ardeal,
Cu zările din Dor prădate...

Nicolae Nicoară-Horia

Sursa foto: Amazing Geologist

Inventar...



Kuppenheim, Baden-Württemberg
30 Decembrie 2019

Stau ca hamangistul singur și mă mir,
Am citit azi-noapte un anunț bizar
Dintr-un Sat pe poarta unui cimitir:
Închis deocamdată pentru inventar...

Se-auzea doar vântul a pustiu cum urlă,
Căutam bezmetic drumul dintre case,
Înghețase limba-n clopotul din turlă
Și simțeam cum bezna îmi pătrunde-n oase!

Sus pe ceruri luna, palidă și mută,
Din Copilărie se uita la mine
Mângâindu-mi fruntea și acum durută,
Vai, ce întuneric! Și de unde vine?

Nicio vietate, nici măcar un câine
Să îmi latre umbra, rece, vinovată,
Unde ești, Ioane? Unde ești, române?
Unde e Colindul cel de altădată?

Ei, colindătorii, au plecat departe,
Nu-mi răspunde nimeni, morții dorm sub glie,
Doamne, niciodată n-am crezut în moarte,
Dar te-ntreb, Părinte, cine să-i învie?

Nicolae Nicoară-Horia

sâmbătă, decembrie 28, 2019

Iar l-au vândut pe Horea din Albac...





Kuppenheim, Baden-Württemberg
28 Decembrie 2019

Am spus că nu mai scriu despre mizerii
Ce zilnic se întâmplă-n jurul meu,
Dar am ajuns la capătul durerii,
Rog să mă ierte bunul Dumnezeu,!

Pe hoți și trădători nu pot să-i cruț,
Cine să-mi pună fermoar la gură?
Am învățat de când eram pruncuț
Poruncile rămase din Scriptură!

Pe Ursu, din Albacul dintre Munți
Iar l-au vândut nemernicii și-l vând,
Plânge-Arieșul-frate pe sub punți-
Până unde, Doamne, până când?

Ce mult ne-asemănăm, ca strănepot!
Îl duc acum spre Alba-n lanțuri grele
La mâini și la picioare, dar nu pot
Să-i pună sufletul după zăbrele...

Alții-mi vând prin zări străine Țara,
Cei ce i-am ales ne vând mereu,
Să se reverse-asupra lor ocara,

Să-i judece din ceruri Dumnezeu!

Nicolae Nicoară-Horia

marți, decembrie 24, 2019

Încă lumea-i împărțită...



Kuppenheim, Baden-Württemberg
24 Decembrie 2019
Ajunul Crăciunului

Încă lumea-i împărțită în creștini și în atei
Și așa a fost, desigur, de la începutul ei,
Când Dumnezeu făcea omul, soarele pe cer și luna
De pe margini nefârtatul glăsuia întotdeauna

Că „lucrarea” nu e bună și acum cu-același zel
Peste tot își vâră coada blestematul de mișel
Și oriunde se adună doi români să-și spună dorul
Vine el, cum vine vara, tulburat pe Munte norul

Și despică fulgerată liniștea din cer în două,
Încă lumea-i împărțită în cea veche și-n cea nouă,
Pentru unii El se naște, pentru alții nici n-a fost,
Fie-le la toți Lumina cel mai sigur adăpost,

Nimănuia să nu-i fie inima din piept înfrântă,
Să se bucure deodată toți de Ziua Lui cea sfântă,
Adevărul este Unul și minciuni mai multe sunt,
Dumnezeu Este Același pretutindeni pe pământ!

Nicolae Nicoară-Horia

luni, decembrie 23, 2019

Bucură-te de viață...



Kuppenheim, Baden-Württemberg
Luni, 23 Decembrie 2019

Omule, plin de tristețe și de bucurii puține,
De aici și de departe să asculți a mea povață,
Nu știi firul când se rupe, aerul cât te mai ține,
Tu în fiecare clipă bucură-te de Viață,

De viața dintre zile care ție ți-a fost dată!
Nimeni nu se naște singur, truda asta e în van,
Nu suntem egali pe lume, nu venim cu toți deodată,
Fiecare-și are ziua sorocită dintr-un An!

Numai soarele e veșnic din tăria neînfrântă,
Să nu-ți fie din poruncă niciodată slova grea,
Astăzi e atât de-aproape, vine Ziua Lui cea sfântă,
Cel ce crede în Lumină să se bucure de ea!

Nicolae Nicoară-Horia

Manuscrise...



Kuppenheim, Baden-Württemberg
23 Decembrie 2019
Şi prin cărţile în vravuri
Umblă şoarecii furiş”.
Eminescu
Un gând ciudat prin minte se perindă,
Nu mai are omul manuscrise,
Nu mai are cine să le-aprindă
Atunci când pleacă dincolo de vise...

Prin bibliotecă nu mai stau la pândă
Nici șoarecii de-o vreme să le roadă,
Nemeritată, crâncenă osândă!
Cine vrea și poate, să îl creadă

Cât a trudit sărmanul de Poet,
Nici colbul nu mai cade peste ele,
Istoria se pierde-ncet, încet,
Ce-i amăgirea asta de sub stele?

Și-așa nu-i cine să le mai citească,
Istoricii au alte...interesuri,
Îndestulată-i mintea omenească
De vise, de-amăgiri și de eresuri;

Mă dor acele gânduri...interzise,
Pe care le repet cu tot regretul,
Nu mai are Omul manuscrise,
Oricând le poate pierde Internetul...

Nicolae Nicoară-Horia

duminică, decembrie 22, 2019

Plouă lacrimi reci din cer...



Kuppenheim, Baden-Württemberg
Duminică, 22 Decembrie 2019, spre seară...

Plouă lacrimi reci din cer
Peste Țara mea departe,
Vântul ca un jitncicer
Lângă jitnițele sparte

Abătut în pumni oftează:
Unde sunt colindătorii?
Steaua nu mai luminează,
Au furat-o prădătorii!

Din Scripturi, rămase-n soartă,
Trece Iosif cu Maria
Tot bătând din poartă-n poartă
Să îl nască pe Mesia

Și nu-i loc s-adăpostească
Pe Măicuța Lui, cea sfântă,
Peste Țara românească
Nici îngerii nu mai cântă...

Plouă, dar și nu mai ninge
Cum ningea prin Satul meu,
Sus în ceruri parcă plânge
Întristat și Dumnezeu...

Nicolae Nicoară-Horia

Cu Poezia la taifas...



Kuppenheim, Baden-Württemberg
Duminică, 22 Decembrie 2019

Am stat aseară la taifas cu ea
Și somnul nu vroia nicicum să vină,
Până ne mai citește încă cineva
Cuvântul nu-i târziu dinspre lumină!

E tot mai plină și mai obosită
De patimi și de griji această viață,
Pe toți ne duce vremea în ispită,
Cum duc țăranii gâștele la piață

Și-așa deodată m-a strigat pe nume,
Frumoasa mea, ca tine alta nu-i!
Tu ai rămas de când te știu pe lume
Statornică în Dragostea dintâi;

Tu mi-ai ținut în suflet vii Carpații,
Doina lor și Dorul să nu piară,
Nu te iubesc netoții și-mbuibații,
Cei fără Dumnezeu și fără Țară!

Slăvită fie clipa dintre toate
Când pentru-ntâia oară mi-ai fost dată!
Cât inima în pieptul meu va bate
Cu tine nu sunt singur niciodată!

Nicolae Nicoară-Horia

sâmbătă, decembrie 21, 2019

Ce vârstă are sufletul nu știu...



Kuppenheim, Baden-Württemberg
20/21 Decembrie 2019

Când tac între cuvinte, când le scriu
Cu mâna mea, statornică în toate,
Ce vârstă are sufletul nu știu,
Atâta doar, că-i plin de bunătate!

Că mi-a fost dat prin Viață să mă-ndrume
Nu sunt stăpânul lui, nu-i sunt nici sclav,
De când mă poartă fericit prin lume
El niciodată nu mi-a fost bolnav;

Cu el nu-i Omul obosit și singur
Prin Viața asta, veșnic pelerin,
Sufletul meu, tu îl cunoști, desigur
Nu ți-a rămas intrus și nici străin.

Și dacă vrei să îl alungi vreodată,
Dacă îl strângi în brațe cu răbdare,
Te rog ca, pe-o minune dezlegată,
Nu-l întreba nicicând ce vârstă are...

Nicolae Nicoară-Horia

vineri, decembrie 20, 2019

Poemul dintre noi...



Kuppenheim, Baden-Württemberg
19/20 Decembrie 2019

Tu te gândești la mine, mereu întrebătoare,
Precum lumina plânsă din ochii lui Orfeu:
În noaptea care vine, ce-o să mai scrie oare?
Iar gândul tău adoarme cuminte-n gândul meu...

Eu te privesc din umbra singurătății mele
Cum liniștea se-așterne pe chipul tău de zeie,
De parcă se-ncovoaie și cerul greu de stele
Cu ruga lui nespusă, deasupra ta, femeie.

Mi se-nfioară mâna și sufletul flămând
Și parcă dintr-odată aud cum cum vin șuvoi,
Nici eu nu știu de unde, cuvintele pe rând
Și-ncet, încet răsare Poemul dintre noi...

Nu simți nicio durere, nicicând să nu te doară,
Când fără tine Viața e pulbere în vânt,
Parcă-ți aud oftatul-ce naștere ușoară!

Tot ce e viu pe lume se naște din cuvânt...

Nicolae Nicoară-Horia

Pictura: Vladimir Volegov

joi, decembrie 19, 2019

Dorul de Acasă...


Kuppenheim, Baden-Württemberg
Joi, 19 Decembrie 2019

Iarăși mă ajunge Dorul de Acasă
Și îmi strânge-n brațe pruncul care sunt,
Îmi aduc aminte, Doamne, ce frumoasă
Îmi era Colinda spusă pe pământ!

Și acum lumina de atunci sub pleoape
E atât de vie- duh izbăvitor!
Îngerii din ceruri i-auzeam aproape
Cum cântau cu mine fericiți în cor!

Scriu și în cuvinte mâna se răzbună,
Când mă prinde dorul dorului de ducă,
Maica mea, din lume, harnică și bună
Ne făcea, sărmana, cozonaci cu nucă...

Simt cum mă cuprinde-aducerea-aminte,
O-ntrebam adesea și din ochii blânzi
Picura lumina sfântă din cuvinte:
Îngerii din ceruri, ei nu sunt flămânzi?


Nicolae Nicoară-Horia

Kuppenheim, Baden-Württemberg
Joi, 19 Decembrie 2019

Iarăși mă ajunge Dorul de Acasă
Și îmi strânge-n brațe pruncul care sunt,
Îmi aduc aminte, Doamne, ce frumoasă
Îmi era Colinda spusă pe pământ!

Și acum lumina de atunci sub pleoape
E atâta de vie- duh izbăvitor!
Îngerii din ceruri i-auzeam aproape
Cum cântau cu mine fericiți în cor!

Scriu și în cuvinte mâna se răzbună,
Când mă prinde dorul dorului de ducă,
Maica mea, din lume, harnică și bună
Ne făcea, sărmana, cozonaci cu nucă...

Simt cum mă cuprinde-aducerea-aminte,
O-ntrebam adesea și din ochii blânzi
Picura lumina sfântă din cuvinte:
Îngerii din ceruri, ei nu sunt flămânzi?

Nicolae Nicoară-Horia

miercuri, decembrie 18, 2019

Guvernul meu...



Kuppenheim, Baden-Württemberg
18 Decembrie 2019

Guvernul meu” lucrează și lucrează bine,
Oriunde ești, Române, să nu îți pară rău,
El ascultă numai și pururea de mine,
M-ai ales, desigur, nici eu nu sunt al tău!

Aici am țeluri venite din afară,
De la aceste „planuri” eu nu dau înapoi,
Să scoatem la vânzare ce-a mai rămas din țară,
Să dezbinăm credința și pacea dintre voi!

Miniștri mei” de-aiurea, specialiști la toate,
Nici n-am visat vreodată mai buni precum îmi sunt,
Geniul de la finanțe, la muncă, sănătate,
Agricultura-n aer, cultura...la pământ



Și va urma, desigur, un val de ...„ordonanțe”,
Pactul” semnat odată, e demodat, l-am rupt,
Justiția română! Îmi pun în ea speranțe
Să apere Guvernul, să nu-mi fie co-rupt!



Guvernul meu” veghează, nu te trezi din vis,
Iar somnul să îți fie prelung și...Doamne-ajută!
Nu am să uit, Române, din tot ce ți-am promis
Lucrarea să îmi fie și ea... „bine-făcută!”



Nicolae Nicoară-Horia

marți, decembrie 17, 2019

Au început să ne scrie Istoria alții...




Kuppenheim, Baden-Württemberg
17 Decembrie 2019
Timișoara, 17 Decembrie 1989...
Istoria e vie dintre file,
Să moară nu o lasă Dumnezeu,
Am trăit pe viu acele zile
Și nopți cu întuneric și mai greu...

Au început să ne scrie Istoria alții,
Istoria noastră, trecută, prezentă,
Istorici cu „diplome” ciudate, ciumații,
Lucrători cu ziua, frecători de mentă...

Să o scrie cu băgare de seamă, nu-i bai,
Dar „lucrătura” aceasta mă doare:
Burebista, Mircea, Ștefan, Mihai,
Horia, Tudor, Iancu cel Mare

De-o vreme nu mai încap între file
Și alții, Doamne, asemenea lor,
Purtați de-a valma de interese ostile
Scribălăii” aceștia lucrează de zor...

Decembrie '89, ce simplă soluție!
Să știe străinii de ea cu-adevărat,
La Timișoara nu a fost... Revoluție,
Ci o simplă...Lovitura de Stat!

În fața Catedralei, acolo în Piață,
Pentru Libertatea noastră, cei vinovați,
Post-mortem sau încă în viață
De Înalta Curte să fie judecați...

Au început să ne scrie Istoria alții,
Vocalele ei și consoanele dor,
Ocrotește-ne, Doamne, limba și Carpații,
Nu ne lăsa scrijeliți de mâinile lor!

Nicolae Nicoară-Horia

duminică, decembrie 15, 2019

Pensionarii...



Kuppenheim, Baden-Württemberg
Duminică, 15 Decembrie 2019

Pensionarii! Da, sunt o povară
Așa spun unii și-i atât de trist!
Strămoșii lor, la fel și-această Țară,
Sunt o povară și eu că exist!

Dar nu uitați, că fără truda lor
Și fără sfânta dragoste de glie
Noi nu aveam prezent, nici viitor,
Iar limba voastră vă era pustie...

Din goană, știu vă-mpiedicați de ei:
Plecați de-aici, ori dați-vă deoparte!”
Și dacă lăcrimează ochii mei
Lacrimile lor nu sunt deșarte!

Atât vă mai doresc, să fiți bătrâni,
Iar cei ce vor veni grăbiți din urmă
Cu bolovani în loc de pâine-n mâini
Să vă alunge, huo, ca pe-o turmă,

Să nu v-ajungă pensia vreodată
Pe care o blamați atât de mult,
Pensionarii nu sunt o...erată
La „lucrarea” plină de tumult...

Nu e om cine de ei se teme,
Plini cum sunt de patimi și nevoi,
Nu aruncați asupra lor blesteme,
Ele se-ntorc odată înspre voi!

Nicolae Nicoară-Horia

sâmbătă, decembrie 14, 2019

Vine vremea...



Kuppenheim, Baden-Württemberg
14 Decembrie 2019
România este stat național, suveran și independent,
unitar și indivizibil...”
Din Constituția României
Vine vremea și o simt aproape,
Bine-ar fi să fie doar un vis,
Tot ce am adăpostit sub pleoape
Să-mi fie în cuvinte interzis!

Trăiesc un timp cu alte interese,
Un timp ostil, fanatic și avar,
Din Constituție să fie șterse
Național, independent și unitar,

Iar Țara, care încă mai există,
Să fie împărțită după plac,
Cu lacrimile Mamei din batistă
Rămase-aici, nu pot acum să tac!

De la Carei, la țărmurile Mării,
Văd peste tot semănători de vânt
Plimbându-se pe culmea disperării,
Ce-i ura asta, Doamne, pe pământ?

Ce-i dezbinarea care ne pândește
Unul de altul și pe noi de noi,
Dacă simt și cuget românește,
De ce aruncă-n mine cu noroi?

Se zvârcolesc strămoșii în morminte,
Colindul umblă-nfrigurat prin sate,
În numele acestei Patrii sfinte,
Treziți-vă, români, cât se mai poate!

Nicolae Nicoară-Horia



vineri, decembrie 13, 2019

Nu mai știm ce-i viața...



Kuppenheim, Baden-Württemberg
Vineri, 13 Decembrie 2019
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus”.
Eminescu

Nu mai știm ce-i viața și cu tot regretul,
Prieteni de aiurea și de-aici vă spun,
Robi de bună voie suntem, Internetul
Peste tot în lume astăzi e stăpân!

Pruncul, ce-abia umblă, gângurind cuvinte
Cât e ziulica și în somn repetă:
Nu mai vreau mâncare, nu mai sunt cuminte
Și nimic nu-i place dacă nu-i tabletă...

Fără ea, știu bine, omul nu mai poate,
Singuri pe viață ne-am pus ipotecă,
Vom striga odată după Libertate,
Precum strigă Cartea-nchisă-n Bibliotecă!

Dar de-atâta larmă cine să ne-audă?
Și, de bună seamă, va fi prea târziu,
Umblă ca bezmetic duhul slut de iudă
Și eu, precum Nessus, simt că ard de viu...

Nu mai știm să scriem și așa cu-ncetul,
Urmele din viață pe pământ ne pier,
Robi de bună voie suntem, Internetul
Ne-a legat destinul pururi de eter...

Nicolae Nicoară-Horia

joi, decembrie 12, 2019

Scoală-te, Iancule...



Kuppenheim, Baden-Württemberg
Joi, 12 Decembrie 2019

Din pulberea glodului mă ridic și vă zic:
Scoală-te, Iancule, nu se mai poate!
Dau totul din țară, dau totul pe nimic,
Petrolul, pădurile, gazele, toate,

Șopârlele Munților din văgăuni,
Din ce ne-ai lăsat, ce-a mai rămas?
Astăzi, oare, mai poți să ne-aduni
Să ne pui libertatea în mâini și în glas?

Ne-au învrăjbit, răii și ne dezbină
Credința, iubirea de țară, de neam,
Plânge tulnicul răstignit în lumină
Și fluierul plânge, Iancule-Avram!

Sărată e pâinea, sunt lacrimi în spice
Coasa de mult a ruginit pe ilău,
Să cadă fulgerul și să despice
Catapeteasma mormântului tău!

Să se cutremure Țara de piatră
Și Arieșul să-și iasă din minți,
Destul am stat în genunchi lângă vatră
Înjosiți, toleranți și cuminți!

Ce vii sunt silabele din Ultimul Dor,
Să ia aminte cei din Palate,
Ce mârșave sunt socotelile lor,
Scoală-te, Iancule, nu se mai poate!

Nicolae Nicoară-Horia






marți, decembrie 10, 2019

Câteodată simt că e destul...



Kuppenheim, Baden-Württemberg
Marți, 10 Decembrie 2019

Câteodată simt că e destul,
Poate prea departe am ajuns,
Niciodată nu am fost sătul,
Nici de bucurie, nici de plâns...

Unii, poate, se vor întrista,
Alții vor sărbători plecarea,
În același loc nu poate sta
Râul meu neliniștit cu Marea.

Eu am venit în lume dinspre Moți,
Din Țara lui „no, gata”și „no, hai!”
Să-i mulțumești pe cei din jur nu poți
Oricât ai vrea din viață să le dai...

A devenit fățarnic și fudul
Și Înternetul, plin de tinichea,
Câteodată simt că e destul,
Să mă retrag și eu „în lumea mea”

Și-acolo să rămân, cum au rămas
În peștera cuvântului străbunii,
Pentru „tăceri” aici nu mai am glas,
Nici stavilă să fiu în van furtunii...

Nicolae Nicoară-Horia






luni, decembrie 09, 2019

Îmbrățișarea...



Kuppenheim, Baden-Württemberg
Luni, 9 Decembrie 2019

Te îmbrățișez! Minunate cuvinte!
Ele vin întotdeauna de sus,
Iuda-vânzătorul-își aduce aminte
Cum L-a vândut atunci pe Iisus...

Îmbrățișarea este cel mai frumos ritual,
Brațele Omului niciodată nu dor,
Nici râul nu doare din mal în mal
Cu Iubirea curgându-i de la izvor;

Fără îmbrățișare zborul nu există
Și via-i sălbatică fără araci,
De-aceea, te rog, să nu mai fii tristă,
Îmbrățișează-mi Poemul și taci!

Îmbrățișează Aerul gândului meu,
Din fiecare seară, ori dimineață,
El este lângă tine, la bine și la greu,
Cu brațele-ntinse mereu spre viață...


Nicolae Nicoară-Horia