luni, decembrie 23, 2019

Bucură-te de viață...



Kuppenheim, Baden-Württemberg
Luni, 23 Decembrie 2019

Omule, plin de tristețe și de bucurii puține,
De aici și de departe să asculți a mea povață,
Nu știi firul când se rupe, aerul cât te mai ține,
Tu în fiecare clipă bucură-te de Viață,

De viața dintre zile care ție ți-a fost dată!
Nimeni nu se naște singur, truda asta e în van,
Nu suntem egali pe lume, nu venim cu toți deodată,
Fiecare-și are ziua sorocită dintr-un An!

Numai soarele e veșnic din tăria neînfrântă,
Să nu-ți fie din poruncă niciodată slova grea,
Astăzi e atât de-aproape, vine Ziua Lui cea sfântă,
Cel ce crede în Lumină să se bucure de ea!

Nicolae Nicoară-Horia

Niciun comentariu: