marți, octombrie 14, 2008

VIS...

Se vărsase cerneala din călimară
Peste podelele albe din vis-
Cu ce să mai scriu, când cuvintele, iată,
Dau năvală în sufletul meu interzis!...
Cu ce am greşit din rostirea ciudată
Când spuneam lumii că sunt Poet,
Că vin dinspre trasul acela pe roată,
Vândutul meu frate de Fericet...
Nu-i lauda mea de pe buzele mele
Visul acesta în care mă tem?
Voi scrie de-acum cu lumina din stele,
Cu lumina din soarele nostru suprem.
De-aceea suflete- al meu de mă scrii
Ai grijă de-această umilă fărâmă-
Cerneala se şterge şi ea într-o zi,
Viu duhul poemului meu să rămână!

Niciun comentariu: