Duminică, 7 Nov. 2010, la amiază...
Dospeşte-n mine plin de har cuvântul-
De ce mă-ntreabă mama tot mereu,
Copchilul meu, de unde bate vântul?
Bate, mamă, dinspre Dumnezeu...
Ochii nu pot de-acum să îl mai vadă,
Vederea lor de-aici e-aşa puţină!
Stă steaua ei ca mărul copt să cadă
Şi e atâta linişte-n grădină...
Ce scriu acum, ştii dumneata prea bine,
Precum atunci sub lampa de petrol
În casa noastră ca un stup de-albine,
Cuvinte, mamă, sfântul meu obol...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu