Toamna de acasă...

2 Octombrie 2015

Nu-i nicăieri în lume mai frumoasă

Precum e toamna, toamna mea de-Acasă,

Pe Dealul răzimat de veșnicie

Am scris acolo întâia poezie;

Plecase tata dincolo de stele,

Abia citise versurile mele,

Plecase tata, Doamne, dintre noi,

Îl tot aștept să vină înapoi,

S-a dus pe urmă și sărmana mamă

Cu văduvia strânsă în năframă

Și era toamnă când mi-a spus și ea-

„Ai de grijă, Nicule, de viața ta!”

Acolo, pe un Crâng de rai anume,

Părinții mei mi-au dat să port un nume,

Un nume poruncit de Dumnezeu

Și-l voi purta în umbra lor mereu

Ca pe o sfântă, vrednică merinde,

Ce liniște înaltă mă cuprinde!

Nu-i nicăieri în lume mai frumoasă

Precum e toamna, toamna mea de-Acasă!

Și-atâtea amintiri de ea mă leagă,

Că îmi ajung o veșnicie întreagă!

Când va fi vremea-n cerul ei rotund

Aș vrea din nou copil să mă ascund...