duminică, octombrie 30, 2011

Nu vindecă somnul...

Duminică, 30 Octombrie 2011.

Nu vindecă somnul
tristeţile mele,
doar le amână
cu încă o zi,
afară e noapte,
în carul cu stele
poveştile tale
sunt tot mai târzii...
Nu auzi cum se roagă
Copilul din mine,
urcând prin poemul acesta
pe brânci-
nu pleca, mamă,
Noiembrie vine,
lasă-mi întreagă
lumina de-atunci!”
Nu vindecă somnul
neputinţa din noi,
secundele toate
de sunt numărate,
Ora de-acum
să o dăm înapoi
şi viaţa aceasta dacă se poate...
Până la ziua
de după perdele
nimeni nu ştie
cât a rămas,
nu vindecă somnul
tristeţile mele,
doar le amână
cu încă un ceas...


Niciun comentariu: