Doină repetată...

22 Noiembrie 1951- 22 Noiembrie 2011
Celor dragi

Tot mai puţin loc
e pe pământ,
maica mea are dureri
de cuvânt,
spre dimineaţă
ea va naşte un fiu,
prea târziu, prea devreme,
nu ştiu.
Naşterea lui
să-i fie uşoară,
se sparge în ţăndări
frigul de-afară
de când tot aşteaptă,
aşteaptă să vină
țipătul pruncului,
răstignit
în lumină!…

Frunză verde încă, frunză verde,
Copacul meu e tot mai cenuşiu-
60 de ani! Nici nu îmi vine-a crede,
Când au trecut atâţia nu mai ştiu...

Bate vântul rece printre crengi,
De unde vine n-aş putea să spun-
Tu singură eu ştiu că mă-nţelegi,
Mama celor trei bărbaţi de-acum:

Silvanus, Horia şi Dorul tău
Ce l-ai visat să-ţi fie fată-n casă,
60 de ani! Şi nu îmi pare rău
În urma lor ce Poezie lasă!

Câţi au rămas? O ştie Cel de Sus,
Cuvântul doar să-mi fie sănătos,
Încă mai am, încă mai am de spus
Atâta freamăt, poate cu folos!

Nu sunt bătrân, aşa precum se spune
În actele din starea mea civilă,
Tot sufletul în palme ţi se pune,
Precum în vremea când erai copilă

Şi eu copchil, acolo printre Moţi,
Cu toată fericirea de pe Munte,
Nu e târziu, eu ştiu că tu mai poţi
Să faci din el peste prăpăstii, punte.

Ţi-aduci aminte, ce nebuni eram,
Ca două curcubee însetate!
60 de ani! Atâţia oare am?
Iubita mea femeie, nu se poate!...