duminică, aprilie 19, 2009

SFÂNTĂ DUMINICĂ A ÎNVIERII...

-RECITAL-

M-aseamăn Ţie, Doamne şi sunt Om,
Stăpân peste-animalele din ţară,
Tu mi-ai zidit din lutul vremii trupul
Şi-ai pus cuvânt în gura lui murdară.
Eu, cel dintâi aici şi cel din urmă
Şi nici acuma nu-nţeleg deplin
Şi îndoielile mereu mă scurmă
Când mă întreb: Ce sunt? De unde vin?
Şi huzurind în zile fastuoase
Uitând de Tine nu ştiu că Exişti,
Doar când se cuibăreşte frigu-n oase,
Când lacrimi ard în ochii serii trişti,
Abia atunci mi-aduc aminte, Doamne,
Dar şi aducerea aminte ce-i?
De cuiele bătute-n tălpi şi-n palme
Şi eu sunt unul dintre-acei mişei
Care strigau de zor să-L răstignească
Pilatului din Pont pe Fiul Tău,
Trimis aici cu noi să vieţuiească,
El, Dumnezeul lumii şi al meu.
Dar fiind prea bun, prea blând şi înţelept,
Prea om, precum s-ar cuveni să fie,
Toţi muritorii de pe-acest pământ
În toate I-au găsit vinovăţie.
De-a vindecat şi orbii şi ologii,
La nuntă de-a făcut din apă vin,
De ne-a-ndreptat neplinătatea legii
L-au huiduit puţin câte puţin.
Din şapte pâini a săturat norodul
Şi câţiva peştişori într-o pustie-
Erau aproape patru mii de guri,
Aşa precum în Cartea Sfântă scrie.
Cu mâna doar de atingea leproşii,
Bolnavii toţi se vindecau pe loc,
Minuni făcea, dar nu le dam crezare,
Cârteam şi ne băteam de Dânsul joc.
El ne-a spălat picioarele cu rouă,
Ne-a binecuvântat cu Duhul Sfânt,
Iubirea Lui de Fiu ne-a dat-o nouă
Cu toată vindecarea din Cuvânt.
Câţi Lazări dintre noi, cei adormiţii,
Nu i-a strigat din somn redeşteptându-i,
Dar pe Golgota-n chinuri cine oare
L-a binecuvântat atunci la rându-i?!
Ca Iuda doar cu treizeci de arginţi
Noi L-am vândut blestemului şi morţii,
Pentru Cămaşa Lui neprihănită
În fiecare an se-aruncă sorţii.
Mărturisind în lume Adevărul,
Când însuşi Adevărul El era
Şi Calea şi Viaţa fără moarte
Tot pe Baraba îl elibera
Poporul înrăit peste măsură,
Poporul cel bolnav şi cel flămând,
Cel stăpânit de-a necuprinsă ură,
Purtând mereu batjocura în gând...
„Plecăciune, Împărate, plecăciune!”
Şi biciul fulgera în mâna lor,
Din spini cunună împletind ostaşii
I-au pus pe cap în râsul tuturor.
Le-a zis Pilat cu fală „Iată OMUL!”
Şi de-o înfiorare s-a pătruns
Când L-a-ntrebat uimit „De unde Eşti?”
Dar n-a primit de-atunci nici un răspuns...
„Eu am putere să Te răstignesc
Şi am putere să îţi dau şi drumul”
I-a zis atunci stăpânul pământesc
Adulmecând cuvintelor parfumul...
Înlăcrimat i-ar fi răspuns Iisus:
„N-ai avea nici o putere-asupra mea
De nu ţi-ar fi fost dată ea de sus!”
Era în Ziua pregătirii Paştelui,
„Iată, dară, Împăratul vostru!”
Iisus ducându-şi crucea spre Golgota,
Scripturilor să le-mplinească rostul
Şi-acolo sus L-au pus între tâlhari
Pe Dealul lumii, pe Păstorul blând-
„Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac!”
Se mai aud cuvintele gemând.
„Eli, Eli, lama sabahtani!”
Şi s-a făcut peste pământ tăcere,
Iar întunericul cădea ca plumbul
Când I-au dat vin amestecat cu fiere.
Catapeteasma templului s-a rupt
Şi s-a cutremurat întreaga fire,
Morminte s-au deschis de sub blestem,
Sub pecerea sfântă de iubire.
Iosif, sfetnic bun şi milostiv,
Luându-l de pe cruce pe ascuns,
A coborât cu teamă trupul Lui
Însângerat, de suliţe străpuns.
Cu in înfăşurând şi cu miresme
Chipul mort al blândului Păstor
Şi l-au culcat într-un mormânt de stâncă
Să nu îl fure pe-mpăratul lor.
Era în Ziua Paştelui când straja
Înmărmurită, fără de cuvânt,
Văzu un fulger prăvălind piatra
Şi era gol acolo în mormânt.
Şi dis de dimineaţă când s-a dus
Maria Magdalena speriată
Văzu şi ea lăcaşul amintit,
Culcuşul gol şi părăsit de piatră.
„Femeie, de ce plângi, pe cine cauţi?”
A întrebat-o glasul lui Iisus,
Dar ea crezând că este grădinarul-
„De L-ai luat să-mi spui unde L-ai pus!”
„Marie!”-„Rabuni!”
–murmurau atunci
Cuvintele atât de scumpe nouă,
Lumina lumii tremura pe brânci
Şi se năştea sub cer o lume nouă.
Un înger din înalt ne-a dat de veste,
Cu glas curat ca un izvor de munte:
„Bucuraţi-vă!” Iisus Hristosul este
Şi-a înviat cu aura pe frunte.
Curând o să-L vedeţi în duh anume,
Întâiul înviatul dintre vii,
El mai presus de nume şi prenume,
El mai presus de verbul „a trăi!”
Şi ucenicii Lui I-au dat crezare,
Numai Toma nu a vrut să creadă
De-a pipăit la mâini şi la picioare
Semnul crud al cuielor să-l vadă...
Cu Tine toate se trezesc la Viaţă,
Din amorţirea iernii pe pământ,
Cu-Abecedarul fericirii-n faţă,
Că toate sunt prin Tine câte sunt!
De Tine, Doamne, cine să se-ascundă,
La tine e cuvântul meu nezis,
De mii de ani Adam din mine-asudă,
Înlăcrimat sub pomul interzis;
De mii de ani aceeaşi Evă naşte
Pruncuţii în durere şi în chin,
Dar Tu ai înviat în Zi de Paşte
Şi Învierii Tale mă închin!
De-ai îndurat piroane-n tălpi şi-n palme
Dumnezeirii aducând prinosul,
Nici eu nu am crezut Iisuse Doamne,
Ca Toma, cel din veci necredinciosul.
Te-aud şi-acum şi-adeseori în somn
Făptura Ta din vis mi se arată,
Tu, Singurul şi-atotputernic Domn,
Atoateştiutorule, mă iartă!
Te-am huiduit şi alungat mereu,
Când cerşetor Tu îmi băteai la poartă,
Ce-i trupul meu, vremelnic şi ateu?
Un vierme vertebrat care mă poartă...
El nu ştie de rugăciuni şi post,
Dar sufletul acesta, umilitul,
Tot căutând zadarnic adăpost?
El, începutul vieţii şi sfârşitul
El, punte între Ceruri şi pământ,
Semnul nostru întru veşnicie,
El care Este şi de-aceea sunt
Aici, acum şi mâine cine ştie...
Acum, în Ziua Învierii Tale
Şi-a toate câte fi-vor şi mai sunt
Ţi-aducem Ţie slavă şi mărire,
Noi, trecătorii pe acest pământ.
Iisuse Doamne, Dumnezeul nostru,
Cu Tatăl de-o Fiinţă şi cu Duhul,
Tu ne cunoşti la fiecare rostul,
Tu care ţii pământul şi văzduhul,
Tu, care faci Lumină şi-ntuneric
Şi arşiţă sub bolţile albastre
Şi ploaie după vrerea Ta preasfântă,
Fereşte-ne pământul de dezastre,
Fereşte-ne pe noi de noi aceia
Ce Te-am hulit şi Te hulim mereu,
Jurând pe Tine şi-njurând Femeia
Ce Te-a născut din pântece cu greu.
Ai milă şi amână, mai amână
Vieţii noastre crâncenul apus,
Adu şi-aici în Patria Română,
Cuvântul Tău adevărat-IISUS!
Deşteaptă-ne din somnul cel de moarte
În care am zăcut de-atâţia ani
Şi dă-ne, dar, la fiecare-n parte
Puterea de-a fi prieteni, nu duşmani.
Neamul meu s-a încrezut în Tine
Şi s-a-nchinat dintru vechimea lui,
De Tine, Doamne, nu i-a fost ruşine-
Fără credinţă Adevărul nu-i!
Credinţă, Adevăr şi Libertate,
De-au pătimit de veacuri rând pe rând,
Cei puşi în furci, crucificaţi pe roate,
Ei te purtau în suflete şi-n gând.
Ei, păstrători de datini şi de Ţară,
Umili, ca norul purtător de ploi,
Aceeaşi Rugăciune o-nvăţară-
O, Doamne Sfinte-ndură-te de noi!
Avem dovezi şi semne sunt destule
Că fără Tine amiroase-a vid,
Când gurile, chiar dacă sunt sătule
Cuvintele şi astăzi mai ucid!
Tatăl cu fiul nu se înţelege,
Mama cu fiica, fraţii amândoi,
Părinţii între ei în făr-de-lege,
Ceva ciudat se-ntâmplă între noi
Şi pe deasupra iarba pe pământ
Cosită este cu atâta ură,
„Când dragoste nu e, nimic nu e!”
Cum spune vorba sfântă din Scriptură.
„Când DRAGOSTE nu e nimic nu e!”
Iubirea fie singurul cămin
Şi în lumina ei să crească pruncii
De-acum şi-n vecii vecilor.Amin.
Aprindeţi lumânări în Zi de Paşte,
Să lumineze-adâncul şi-n afară,
IISUS HRISTOS în suflete renaşte
Şi paşii Lui se-aud trecând prin Ţară...
„Hristos a înviat din morţi
Cu moartea pre moarte călcând
Şi celor din morminte
Viaţă dăruindu-le!”

Sfântă Duminică a Învierii,
Sfântă Duminică a împăcării.
Paştele nostru fără prihană,
De Tine ascultă apele Mării!
Tu, ALFA şi OMEGA neamului nostru,
Oricât Te ţinură în lanţ temnicierii,
Tu ai rămas Bucuria Supremă-
Duminică Sfântă a Învierii!








Niciun comentariu: