NU-I VINA MEA, E MÂNTUIRE POATE...

21/22 febr. 2009.

În opinci de am umblat de Şcoală
E-adevărat- am fost electrician,
Fără merinde şi cu burta goală
Purtam tăbliţă neagră în ghiozdan,
Din lemn de brad şi-acela şi ce dacă?
De facultăţi nu am avut nici bani,
Eu vin dintr-o familie săracă
De prea cinstiţi şi prea oneşti ţărani
Ce n-au ştiut să mintă niciodată!
Şi poate Dumnezeu aşa le-a vrut
De m-a trimis copchil întâia dată,
Sau cine ştie, poate-am mai trecut
Prin Ţara asta de-Adevăr şi piatră...
Căsuţă de pe Deal, ce porţi în nume
Atâta Dor şi sete de Cuvânt,
Desculţ din tine am plecat în lume
Aici în Poezia-n care sunt!
Nu mi-e ruşine pururea s-o spun
În versul meu şi tuturora-n faţă,
N-am adunat avere, la ce bun,
Alte poveri de am purtat prin Viaţă,
Ce le-au lăsat în dar strămoşii Moţi,
Şi-aşa a fost destinul meu să fie,
Să am copii frumoşi, precum sunt toţi
Şi o iubită, pururea soţie!
............................................................
Câte-am iertat, să-mi fie dar iertate,
M-am bucurat de lacrimi şi de har,
Nu-i vina mea, e mântuire poate
De scriu acum şi nu scriu în zadar...