Aşa de naşte Poemul...

Duminică, 11 Octombrie 2009.

Undeva, într-un Oraş din România...
În scara unui bloc, o femeie (mamă- bunică) în faţa unei cutii poştale, cu o scrisoare în mână...
„Maică, de unde-mi vine scrisorica asta, că nu văd să citesc, mi-am uitat ocherii...sus...”
„De la Enel vine, maică, v-a trimis factura de curent...”
„Nu-l cunosc, ăsta nu-i nepotu-meu!
Mi-au plecat afară şi nu mai ştiu nimic de ei....M-au făcut de mi-am vândul cuibul meu, să vin să stau, să aştept moartea aici între betoanele astea!
Acolo măcar îmi venea poştaşul, hâtru de el: maică, iar ţi-au scris nepoţii...să le trimiţi mălai!
De multe ori era adevărat! Pe vremea aia, aveam gospodărie, mai vindeam câte ceva, un ou, o găină, un porc...
Aici, ce să mai vând- penzia mea?
Banii ăştia de- acuma, nu se mai ajung, ca arginţii lui Iuda de-atunci...
Aici, în blocu’ ăsta suntem toţi bătrâni.
Restu, or plecat...
Vai de Ţara asta şi de pârlamentul ei!
Dumneata să nu pleci!
Ai copchii, nepoţi?”
„Eu, rămân, Maică...