luni, august 03, 2015

Te-am așteptat degeaba...


Duminică, 2 August 2015

Te-am așteptat degeaba, n-ai venit,
Azi-noapte toată noaptea n-am dormit,
Acum când scriu sunt zorile aproape
Și spinii parcă-mi sângeră sub pleoape...

Mi-a căzut din pom un măr de vară
Și locul faptei prinde să mă doară,
Din cerurile înalte luna plină,
Cu părul blond, trecea peste grădină;

N-a fost albastră, după cum s-a spus,
Minciuna se înalță tot mai sus
Și adevărul e orfan pe lume,
Nici nu mai știu în ce să cred anume!

Dacă promiți în viață, la ce bun?
La noapte voi dormi buștean, îți spun,
Iar telefonul îl închid de ciudă,
Pe nimeni să n-aud și să m-audă...




















Niciun comentariu: