6
Mai 2020
Vine iarăși ziua nunții
noastre,
Ziua dintre toate, șapte
Mai,
Mireasa mea, din zările
albastre
Se-aud nuntașii, Doamne,
ce alai!
Și muzicanții-n fruntea
lor se aud,
Cum freamătă pădurile
pe creste!
Se prind și ele-n Hora
din Abrud,
Ca ea o alta pe pământ
nu este!
Acelei Clipe nu-i găsim
egal
Din viața noastră plină
de temei,
Ca un Râu, de-acolo de pe
Deal
Înspre Vâlcea coboară
pașii mei.
Un tulnic, undeva dinspre
Apus
Își murmură povestea
sub inele,
Ți-aduci aminte
Jurământul spus
De-atunci, Mireasa Poeziei
mele?
Câtă lumină-ardea în
ochii tăi,
Se tulburau și sfinții
din icoane!
Duminica lui Toma! Peste
văi
Se-ntind aceleași neguri,
lungi liane,
Iar clopotele nu mai bat
acum
Și Cerul de deasupra-i
plin de rouă,
Ierburile toate-s numai
scrum,
Ce sfinte amintiri! O,
slavă vouă!
.....................................................
Ce-i Omul singur, fără
de pereche?
Ce-i risipirea dacă nu
te-aduni?
Și astăzi, în Biserica
cea veche,
Părinte Goia, vreau să
ne cununi!
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu