Joi,
21 Mai 2020
Sărmanii mei, prea-oropsiți români,
N-au
liniște și loc în vatra lor,
Lucrează
„la căpșuni” și „la bătrâni”
Și
sufletul, și oasele îi dor!
Și-acolo,
cocârjat, sub zări străine,
Dacă-l
întrebi pe unul cum se simte?
De
bună seamă îți răspunde: bine!
Tu
știi că el, înlăcrimatul, minte...
Celor
„aleși” degeaba, nu le pasă,
Abia
la vot și-aduc de ei aminte,
Câtă
tristețe oarbă mă apasă
Și
Cerul parcă plânge din cuvinte!
Nici
mintea mai poate să-nțeleagă,
Între
fruntarii cine să-i adune?
Puținii
băștinași fără de vlagă
Așteaptă
să se-ntâmple o minune...
Tot
mai mulți sunt cei plecați afară,
Purtându-și
dorul netradus în gând
Și
tu, neputincioasă, Mamă Țară
Înduri,
ca o baladă, până când?
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu