Omul modern...

20 Mai 2020

Îmi aduc aminte de „cei doi” sub pomul

Înflorit și încă fără poame-n rai,

Cât de frumos, cât de-animal e omul,

Cât de spurcat adeseori în grai!

De nouă ori dacă îi faci un bine

Și-a zecea oară dacă nu mai poți,

Atunci azvârle cu blesteme-n tine

Pomenindu-i și pe strănepoți...

Mă uit la chipul lui, strâmbat de ură

Și în ochii mirosind a clor,

Nu mai are în cuvânt măsură,

Nu mai are-n suflet niciun Dor!

Parcă-l aud, pe bunul Dumnezeu

Oftând acum din zarea cea albastră:
Unde ești, Adame, Omul meu,

Cel după chipul și asemănarea noastră?

Nicolae Nicoară-Horia