vineri, mai 08, 2020

Bolnavi de ură...



Vineri, 8 Mai 2020

Tot mai mulți oameni bolnavi de ură,
Întunericul jinduie în privirile lor!
Până când pământul ne mai îndură?
Până când fulgerul de sub nor?

Nu mai e la modă omul frumos,
Mișună de-aiurea purtătorii de coarne,
Totul în viață e întors pe dos
Și răsăritul vreau să-l răstoarne!

Bun e numai ce vine din zări
Deșarte, străine și fără cuvinte,
Nu mai ai voie să pui întrebări,
Ți se răspunde cu mult mai-nainte!

Pe pământul acesta, bogat în ură,
Cât de molipsitoare și fără de leac
E Boala Veacului pe care-o îndură
Animalul din omul tot mai sărac!

Nicolae Nicoară-Horia


Niciun comentariu: